Rusugigi's Weblog

Just another Word Press.com weblog

Archive for iunie 2010

Povestiri din baltă ( Luna de pe cer şi Tata Broască )

with 17 comments

Curând , liniştea solemnă a lacului devenise doar  o amintire şi din stufăriş , broască după broscă începu să  ţopăie  de pe un nufăr pe altul şi să orăcăie din te miri ce .  Cei mai vorbăreţi dintre peşti şuşoteau pe la colţuri că într-una din nopţile trecute plouase cu broaşte portocalii dar bibanii şi câţiva din crapii cei graşi dădeau neîncrezători din cap şi o ţineau pe a lor ….e numai o vizită de curtoazie , ziceau ei şi trebuie să fim amabili şi să nu exagerăm , ba mai mult unii dintre ei le-au oferit insecte şi râme pe care amfibienii le-au înghiţit mulţumiţi pe nemestecate în timp ce ochii flămânzi li se roteau după pradă.

Apoi în zilele ce au urmat , văzând că nu mai primesc fluturi şi musculiţe  au început a face aşa mare scandal că şalăii şi caraşii nu mai puteau  scoate capul din apă de ruşine . Căteva broaşte mai obraznice au dibuit depozitul de hrană şi au tăbărât pe micuţul clean care ,  speriat şi roşu de ciudă , a alergat într-un suflet la somnul cel mare ce moţăia ascuns în mâl , să i se plângă dar tot ce a primit a fost numai un  oftat strecurat printre mustăţile-i enorme .

Cum vizita de curtoazie se prelungea la nesfârşit  şi toamna bătea la uşă , cele două tabere ale peştilor , roşii şi galbenii s-au întâlnit la sfat să pună balta la cale . Tărziu de tot , la adunare a sosit şi o delegaţie de batracieni condusă de un broscoi chior , cu guşa portocalie , pe care toţi îl numeau respectuos Tata Broască sau orăcăit prescurtat T. B.

Acesta era de fapt şi cel mai guraliv dintre broscoi şi nici una , nici alta a cerut ca în spiritul noilor vremi şi ca semn că tot lacul se leapădă de trecut , depozitele de larve , musculiţe şi tot felul de insecte să fie păzit de azi înainte de broscărime .

Cum caraşii şi crapii , bibanii  ,plăticile şi ştiucile au început a vocifera , Tata Broască a conchis  că singura cale de a depăşi criza pe care de altfel , tot el o crease ar fi o întoarcere la popor adică la baltă . Imediat , plevuşca de pe margine care oricum era nemulţumită  a prins a bate din aripioare şi să facă zarvă . În cele din urmă , a fost chemat şi bătrânul somn care în înţelepciunea lui a hotărât ca în cel mult câteva zile toată suflarea lacului să-şi voteze noua conducere .

Ceea ce a urmat a fost o adevărată nebunie pe care acum doar peştii ce au mai apucat să îmbătrânească şi-o mai amintesc . Tabăra galbenilor a început să se agite şi să răspândească zvonul că fiecare peştişor trebuie să contribuie cu o cantitate egală de musculiţe în timp ce roşii îşi umflau branhiile şi promiteau un sistem proporţional  care creştea de la plevuşcă la ştiuci , sistem de altefel atât de complicat că mai nimeni nu l-a înţeles .

Tata Broască în schimb a început a ţopăi înconjurat de şleahta lui de broaşte  de pe un mal pe celălalt şi într-una din seri cum cei mai mulţi dintre peşti se adunaseră cu boturile larg deschise să-l asculte  a tuşit o dată  gutural  şi le-a arătat tuturor luna de pe cer care se oglindea nepăsătoare în oglinda lacului .

-A voastră să fie a orăcăit el mieros  ! şi peste jumătate din baltă s-a înghesuit să-l aleagă drept staroste de drept al bălţii . Ciracii lui care aruncau tuturora momeli portocalii se umflau şi-şi bulbucau ochii aşa cum îndeobşte mai toate broaştele ce se respectă o fac în timp ce cu labele mari începeau să dosească musculiţele strânse cu trudă şi să dărâme depozitele fugărindu-l cât colo pe micuţul clean .

Irişii de apă se ofileau cuminţi iar  nuferii începeau deja să pălească .  Iarba ştiucii  devenea din ce în ce mai străvezie , peştii înotau somnolenţi printre trestiile cazute în apă şi numai mătasea broaştei se întindea bolnavă peste baltă sufocând-o….

Publicitate

Written by Rusu Gigi

iunie 27, 2010 at 8:52 am

Povestiri din baltă (Prima broască )

with 16 comments

Lacul se intindea ca o oglindă răsturnată în fundul văii şi trestiile înalte şi păpurişul crescut an de an pe maluri îl încinseseră în timp ca pe o fortăreaţă . Crapi cu solzi lucioşi  săgetau ici colo la suprafaţa apei , caraşi şi şalăi ţâşneau de pretutindeni şi plătici rătăcite se încurcau una pe alta în arşiţa zilei . O sumedenie de insecte pluteau ameţite de căldură aşa că peştii nu trebuiau să-şi bată prea mult capul şi ziua întreagă nu era altceva decât  un adevărat festin. Conflictele izbucneau destul de rar , peştii fiind de felul lor tăcuţi şi docili . Răpitorii erau arareori prinşi asupra faptului şi răspunsul lor invariabil la acuzaţiile că s-ar fi dedulcit la cei mai mici şi mai neajutoraţi dintre peşti era…are balta peşte . Nici nu bănuiau atunci cât de profetice aveau să se dovedească nu peste mult timp cuvintele lor . După o judecată sumară prezidată de somnul cel mare ce arareori îşi ridica mustăţile din mâl , prădătorii erau trimişi în păpuriş unde de altfel era umbră şi hrană din belşug  şi de unde reveneau mai odihniţi şi puşi iar pe prăduială . Nuferi mari îşi deschideau petalele şi iarba ştiucii se întindea leneşă către pâlcurile de stuf şi de rogoz  iar irişii de apă tremurau timizi  oridecâte ori prin preajmă trecea câte o tânără şi proaspătă babuşcă . Cei mai mulţi dintre peşti deveniseră cu timpul vegetarieni şi se înfruptau cu seminţele purtate de vânt iar râmele şi larvele erau depozitate în comun pentru iarna ce avea să vină . Cum crapii se dovediseră a fi cei mai lacomi şi până şi ştiucile nu se puteau mereu înfrâna , cei mai mulţi au votat ca plăticile să fie cele care păzesc depozitele de hrană iar deasupra lor a fost înscăunat un clean mic care era atât de fricos că nu se arăta decât arareori şi până şi atunci nu încerca decât să treacă cât mai neobservat .

Încă de la prima oră a dimineţii , crapii şi caraşii , şalăii şi bibanii săgetau apa dintr-o parte în cealaltă a lacului adunând hrana pe care o înmânau mai apoi plăticilor . Cleanul cel mic  socotea tupilat după câte vreo tulpină cât a adus fiecare şi îşi nota pe solzi ce şi cum rotindu-şi între timp ochii temători după boturile hulpave ale ştiucilor .

La urmă de tot sosea şi plevuşca cu capetele plecate , câtă frunză câtă iarbă jurându-se  fiecare peştişor în legea lui că recolta a fost săracă şi  lăsând fiecare doar câte o larvă minusculă , câteva seminţe şi doar uneori câte o musculiţă mai acătării .

În asemenea împrejurări , micul clean îşi lăsa timiditatea la o parte şi chiar tăbăra de-a dreptul pe nepricepuţi suduind şi îmbrâncindu-i până ce se găsea câte vreun ghiborţ rătăcit pe acolo să-l pună la punct .

Cu bune şi cu rele , lacul prospera şi toamna se anunţa bogată în musculiţe şi seminţe dar ca în fiecare an  , iarna ce avea să vină cerea ca o tabără sau alta a peştilor să-şi asume organizarea şi buna împărţire a recoltei adunate . Cele două tabere erau formate pe de o parte de crapii  cei graşi şi şalăi care după culoarea branhiilor şi-au spus roşii iar pe de alta bibanii şi plăticile care erau galbenii pentru că obişnuiau să se adune şi să stea la taifas într-un colţ al lacului împânzit de nuferi galbeni .

Nopţile şi zilele alergau una după cealaltă şi peştii înotau printre umbrele stelelor înmuiate în apa limpede-verzuie , stoluri de păsări rătăceau pe deasupra spre nicăieri  şi  toţi  erau atât de prinşi de ale lor încât nimeni n-ar fi putut spune când din păpurişul sălbatic s-a auzit primul orăcăit şi  din oglinda lacului s-a aburcat pe covorul de nuferi prima broască portocalie…

Written by Rusu Gigi

iunie 18, 2010 at 4:03 pm

Norma de vise

with 15 comments

Cineva , poate într-o clipă de somnolenţă desenase cândva pe planşetă o şosea ireală şi alţii la rândul lor , la fel de nepăsători , grăbiţi pe semne de vreo iarnă ce avea să mistuie totul în calea ei o construiseră de mult , pe vremea când încă se mai construiau şosele . Rula  cu acul indicatorului la maxim pe panglica ce acum şerpuia cuminte printre salcâmi , acum o lua razna şi se încolotăcea ca un şarpe printre dealuri azvârlindu-se parcă mai apoi bezmetică în lacul tulbure , aruncat la întâmplare în calea lui şi pe care la mustaţă îl rata . Deschisese larg  geamul din partea lui să simtă mirosul florilor de soc deschise şi auzea numai şuieratul roţilor pe asfalt şi de undeva de deasupra , croncănitul ciorilor ce se roteau aiurite de căldură , aşa că nu băgă de seamă maşina ce –i venea cu viteză din spate până ce aceasta nu porni sirena şi girofarul .   Vazu semnul poliţistului de la volan şi  trase imediat pe dreapta .

-Actele dumneavoastră ! îi ceru omul în uniformă după ce se prezentă şi-i luă la puricat cu atenţie toate hârtiile , se uită la data când îi expiră revizia tehnică , la valabilitatea asigurării şi a rovignetei . Apoi scoase un carnet şi începu să scrie ceva . Totul părea în regulă .

El coborî într-un târziu şi privi  în jur . Oprise lângă o tufă uriaşă de soc ce creştea dintr-un şanţ adânc şi plin de bălării ce se încâlceau pe margine . În jur , iarba crescuse fără măsură şi margaretele se iţeau la lumină bolnave de soare .

-Îmi daţi voie ? întrebă poliţistul  scoţând din trusa lui o panglică pe care mai apoi i-o fixă pe cap . El acceptă  răsuflând uşurat că nu era vorba despre radar . La viteza lui , dacă era înregistrat , ar fi putut să-I salte cu totul carnetul . Poliţistul  ataşă nişte fire colorate la ceva ce semăna mai mult cu o casă de marcat portabilă , apăsă pe un buton şi  după  un clinchet metalic scoase din el o o bandă de hârtie pe care o studie îndelung .

-Da  ! mi-am imaginat eu de când v-am văzut cum treceţi ca vântul pe lângă postul de control  şi aparatele încep  să ţiuie ca apucatele  dar nu m-am aşteptat chiar la asta …

-Ce s-a întâmplat ?  întrebă el şi se aplecă să studieze  semnele şi cifrele tipărite pe banda de hârtie pe care celălalt o ţinea în mână .

– Când aţi visat ultima oară ? îl întrebă poliţistul pe un ton oficial .

-Nu-mi amintesc ! În alte condiţii l-ar fi umflat râsul la o aşa întrebare .

-Mă rog…aparatele noastre fixe nu s-au înşelat , după indicatorii  măsuraţi acum rezultă că  săptămâna trecută nu aţi avut nici un fel de vis , nici măcar unul  alb-negru , nemaivorbind ce cele colorate şi asta nu spune totul . Aparatul nu citeşte decât activitatea  cerebrală din ultimele 7 zile , şi clătină din cap gânditor .

-Ei , n-oi fi avut timp să visez , şi ce-i cu asta ? îl întrebă el consultându-şi ceasul şi socotind în minte timpul ce-i  mai rămăsese până la întâlnirea pe care o avea programată.

– Nu-i atât de simplu pe cât vi se pare spuse grav , omul în uniformă  şi scoase din maşină aparatul de emisie –recepţie după care apelă pe cineva . Am sunat după  o ambulanţă mai zise el dar se vorbeşte  că mai toate sânt toate în grevă  . Acum , trebuie doar să aşteptăm .

-O ambulanţă ?  Ce naiba să facă o ambulanţă aici ? Domnule poliţist , vă rog eu ,  lăsaţi glumele pe altădată , chiar mă grăbesc . Poate că am apăsat ceva mai tare pedala de acceleraţie , recunosc , scrieţi-mi amenda şi să terminăm circul .

-Omule …! Nu e permis să circuli pe şosea  liber ca pasărea cerului  fără să-ţi fi făcut norma de vise . Sunt o sumedenie de legi şi HG-uri care reglementează circulaţia şi visele .Numai săptămâna trecută am trimis la spital câteva zeci de contravenienţi care au uitat să viseze . Acum , când vorbea , poliţistul îi părea chiar de treabă . Cascheta  îi alunecase pe o ureche şi un smoc de păr alb îi ieşea rebel la tâmplă .

-Şi ce poate să le facă la spital celor ce nu mai pot visa ? Le dă hapuri  ?

-Nici vorbă . E o procedură simplă . Îi conectează la un aparat şi îi resetează iar după 24 de ore de monitorizare le dă drumul . O să vă  simţiţi  ca nou , îi mai zise el şi o să visaţi iarăşi ca un prunc .

-Dar  eu nu vreau să mă simt ca nou . Şi de visat , visez mai toată ziua , până şi la volan nu mă pot împiedica să visez .Trebuie numaidecât să am o normă de vise ? Vreau să spun , de vise cu ochii închişi  ? Sânt vise şi vise , continuă el şi nu e puţin lucru să visezi cu ochii  larg deschişi .

-Poate …răspunse omul în uniformă , dar asta o să explicaţi pe larg celor de la spital . În căldura înăbuşitoare ce cobora odată cu stolul de ciori , faţa începea să i se scurgă  odată cu zâmbetul de circumstanţă . Îl privea nedumerit alungindu-se ca într-un vis  şi devenind aproape fusiform pe când pe şoseaua ireală , ambulanţa cu sirena şi girofarul pornit  se apropiau cu încetinitorul ca într-o peliculă alb-negru  de altădată…

Written by Rusu Gigi

iunie 10, 2010 at 5:35 am

Cabina de probă

with 18 comments

Ploua şi înaintea lui trotuarul se dezvelea ca o panglică mototolită , mirosea a gazon cosit şi flori muiate în galben musteau de apă pe margine . Ceea ce luase la început ca fiind o piatră ţâşni pe lângă el şi orăcăi scurt piezându-se printre arbuştii încâlciţi . Oraşul era cenuşiu, cădeau stropi grei , răpăiau mai întâi pe umbrela neagră , deschisă anevoie şi se scurgeau mai apoi clipocind pe asfalt şi abia când se apropie de vitrina luminată a Galeriei îşi zări faţa reflectată şi-şi aminti că-şi uitase pe ea acelaşi zâmbet tâmp de dimineaţă .

-Ce-o fi fost în capul meu ? se întrebă şi-şi consultă ceasul de la mână . Trecătorii treceau sobri pe lângă el , domni în costum şi  papion îl priveau distanţi dindărătul ochelarilor şi doamne în ţinute de seară alunecau cu privirea pe deasupra lui . Doar castanul uriaş cu florile ca nişte lumânări tremura neliniştit , ignorându-l parcă şi stropindu-l cu picături mari ameţite de polen .

Îi venea să se facă mic să se ascundă undeva cu tot cu zâmbetul lui nepotrivit dar trecătorii se înmulţeau şi-l pândeau dându-şi coate . Îşi ridică instinctiv palmele să-şi ascundă faţa dar efortul se dovedi inutil de vreme ce ochii îi sclipeau de o voioşie greu de disimulat . În Galerie se intra deja , lumea se rotea pe lângă tablourile expuse ,se  vorbea în şoaptă pe lângă capetele de bronz care erau vedetele seriii şi organizatorii aranjau masa cu flori  de liliac şi puneau la punct ultimile detalii . În curând avea să înceapă deschiderea oficială şi nici nu se punea problema să intre cu zâmbetul de dimineaţă .

-La naiba ! îi era greu să renunţe acum că tot era atât de aproape dar ştia că nu se cade . Toţi erau gravi , în ţinute de seară , numai el îţi uitase faţa de puşti , hoinărise toată ziua cu ea şi acum era plouat şi ciufulit la uşa Galeriei .  Îşi privi încă o dată ceasul . Poate că ar fi putut să mai prindă deschiderea dacă se grăbea . Magazinul de după colţ era încă deschis dar vânzătoarea îşi număra deja banii, butona casa de marcat şi-l privi deloc prietenoasă . Se scuză şi înşfăcă la întâmplare din raft o mână de pachete frumos ambalate în hârtie lucioasă .

-Numai trei !  îl opri ea , poţi intra numai cu trei o dată în cabina de probă îi mai explică   şi dădu a lehamite din mâini  cu ochiul la ceasul de deasupra intrării .

Alese la întâmplare trei pachete , pe celelalte le aranjă la loc pe raft şi intră în cabina plină cu oglinzi să se schimbe . Deschise primul pachet şi-şi puse noua faţă pe figură şi numai după aceea se privi . Pufni în râs. Arăta acum ca un rabin . Avea pungi sub ochi şi cearecăne corespunzătoare dar expresia părea mai mult severă decât sobră . O dădu jos şi o plie după care o împachetă frumos la loc . Nu se potrivea pentru o seară la Galerie .

Scoase din pachet cea de a doua faţă şi şi-o potrivi cu greu . Cu ea arăta  ca un comis voiajor . Zâmbetul îi era lerg şi dinţii perfecţi dar expresia ochilor devenise  vicleană şi profesională .  Clătină din cap . Seara curgea pe geamul deschis  leneşă şi de afară mirosea a flori putrede şi a ploaie .

A treia faţă pe care o deschise era de conţopist . Era o măsură mai mică şi se chinui îndelung să o aranjeze . Transpirase .  Se privi în oglindă  . Buzele îi erau căzute şi ochii obosiţi clipeau ca şi cum lumina prea puternică îl deranjau . Zări la timp o cută a pielii care era sucită aiurea şi trase de ea . Ochii care păreau asimetrici se aliniaseră şi figura devenise atentă şi sobră .

-Trebuie să închid . Vânzătoarea deschisese cabina de probă şi îl privea prin ochelari cântărindu-l . Fără să-şi mai dea faţa jos îi întinse celelalte două pachete lucioase , se îndreptă spre casă şi plăti . Îşi privi ceasul şi realiză că vernisajul stătea să înceapă . Din sticla uşii de la intrare îl privi un domn sobru . Noaptea se furişa tăcută pe alei şi ploaia bătea cu degetele boante în  umbrelă . Păşea grav spre Galerie şi pe furiş îşi făcea ultimele retuşuri . Încercă un zâmbet dar pielea feţei era prea strânsă şi nu reuşi decât un rictus care-l duru .În spatele lui , ploaia se lua la trântă cu oraşul…

Written by Rusu Gigi

iunie 4, 2010 at 4:15 pm