Zidul

Abia se trezise şi soarele-i bătea deja în fereastră . Lumina cădea în picaj pe deasupra merilor în floare , se unduia deasupra fântânii şi în cele din urmă se scurgea pe sticla prăfuită  ca un şuvoi de apă nelăsând în urmă nici o dâră atunci când vreun nor rătăcit din întâmplare acoperea bulgărele de soare de dimineaţă .Îşi bău cafeaua   ceva mai fierbinte decât de obicei şi mâncă pe fuga  . Îşi trase apoi pe el doar un tricou  şi pantalonii  scurţi şi în cele din urmă ieşi din casă . Tocmai la timp , îşi spuse zărindu-i de parte pe ceilalţi lovind cu târnăcoapele şi scoţând din zid primele cărămizi pe ziua aceea . Nimeni nu ar fi putut spune cu exactitate a cui fusese ideea de a construi zidul şi chiar scopul lui rămânea în esenţă cam neclar dar se împământenise cu  mult timp în urmă  obiceiul ca în fiecare zi de miercuri şi joi din săptămână , bărbaţii din oraş să-şi lase toate treburile de o parte şi să trudească  cu toţii la  ridicarea zidului . Unii spuneau că era inevitabilă o furtună şi aceea nu putea veni decât din nord-est aşă că zidul începea la câteva zeci de metri de catedrală şi se continua de-a lungul râului copiind ceva mai încolo , mai precis după ce râul  cotea spre fabrica de cărămidă , conturul pădurii . Nimeni nu se încumetase să taie castanii crescuţi la liziera pădurii aşa că zidul  devenise sinuos pe măsură ce înainta ocolindu-i . Alţii respingeau însă cu vehemenţă ipoteza asta cu argumentul că în zonă furtunile erau atât de rare încât nu justificau nici pe departe ridicarea unui asemenea zid . Animalele din pădure se înmulţiseră însă peste măsură , ziceau ei şi un zid sănătos era tocmai ceea ce trebuia pentru a  împiedica porcii mistreţi să strice culturile de la marginea oraşului.  Cei mai în vârstă îşi aminteau cum într-o iarnă nişte ciute rătăcite năvăliseră pe străzi şi în urma lor lupi singurateci dar din ce în ce mai îndrăzneţi se strecurau cu ochii sticliţi de foame . Zile în şir oraşul fusese ca şi paralizat şi abia după ce maşini pline de vânători venite de la judeţ se luaseră la întrecere pe străzile pustii şi împuşcăturile ce nu mai conteniseră  ţinuseră lumea în case ca pe nişte ostatici , viaţa intrase  încetul cu încetul în normal . O spaimă însă nelămurită îi cuprindea  şi acum pe cei mai mulţi  atunci când din pădurea de la marginea oraşului se auzeau urletele haitelor ce bântuiau coclaurile neumblate de picior de om după ce legile cele noi ce vizau refacerea efectivelor de lupi din Europa interziceau cu străşnicie împuşcarea acestora  de către localnici . Pe la sfărşitul iernii însă  în faţa  singurului  hotel de lux din oraş opreau maşini luxoase din care coborau oameni plini de bani cu carabine luxoase pe umeri . În schimbul unor plăţi piperate mai mult sau mai puţin legale ei intrau cu maşini de teren  în pădure şi zile în şir împuşcau  lupii cei mai straşnici împăunându-se mai apoi cu trofeele lor . După ce plecau însă  , urletele lupilor începeau iar  parcă şi mai intense şi abia după ce zidul ce în unele locuri se înălţa la peste trei metri , ocolise cu totul pădurea  , incursiunile lor se opriseră  deşi erau oameni care puteau jura că şi acum , după ce zidul  înconjurase cu totul oraşul şi trecuseră ani buni de la festivităţile  legate de terminarea lui ,  se mai putea auzi scrâşnetul  ghearelor  şi urletele prelungi ale  canidelor flămânde .  Cei ce înălţaseră zidul îmbătrâniseră însă şi numai poveştile lor mai umblau din gură în gură  . Cei tineri şuşoteau pe la colţuri că toate astea nu erau decât scorneli  . Zidul , ziceau ei , nu era construit nici să apere lumea de furtuni şi nici de sălbătăciunile pădurii şi  de fapt nu făcea altceva decât să izoleze şi mai mult oraşul şi tot mai mulţi recunoşteau că înauntrul lui timpul curgea mai leneş şi mai plin de meandre decât în afară .  Aerul primăvăratec îl învălui şi aşa cum era în pantaloni scurţi şi tricou simţea atât căldura soarelui ce trecea nestingherită pe deasupra zidului cât şi vântul uşor ce se strecura din nord –est . Muşchiul verde crescut alandala pe pietrele şi cărămizile zidite dădeau construcţiei un aer de demult . Cineva îl strigă şi intră aproape fără să-şi dea seama în iureşul ce începuse . Mai apucă să zărească cum bucăţi topite de soare alunecau pe deasupra zidului poleindu-l  şi apoi se pierdu printre ceilalţi ca într-un mecanism uriaş a carui piesă cu voia sau fără voia lui devenise…

Publicitate