Rusugigi's Weblog

Just another Word Press.com weblog

Archive for the ‘Despre primavara’ Category

Taifas de primăvară

with 14 comments

Primăvara asta a căzut într-o zi violetă . Ar fi fost o zi frumoasă dacă nu i-ar fi lipsit  câţiva pixeli ceea ce a condus desigur la atâtea şi atâtea ambiguităţi . Boala asta a pixelilor ce nu ies la număr e veche şi fără leac  şi cum expertizele cerute pentru clarificare se rătăcesc mai mereu pe drum , concluzia e că mai bine ne lipsim de expertize şi declarăm că tot ceea ce nu ne convine şi are şi vreun pixel în minus e fals . Ziua a trecut până la urmă şi primăvara a rămas ca un dar pe care nu-l merităm . Acum plouă în tonuri gri şi privesc la geam . O căţeluşă maidaneză se roteşte printre castanii descărnaţi  într-un soi de dans canin şi mâţele spălate de ploaie fac tumbe pe alei .

LeChatAngora JeanHonorFragonard1

Dar dacă ceea ce văd e doar o părere ? De pildă , dacă mă uit cu atenţie ,  la capătul aleii zăresc nişte pete galbene cu mov . Ar putea fi nişte panseluţe dar la fel de bine ar putea fi doar o îngrămădire  de  pixeli în plus sau în minus , suficient însă ca imaginea să fie atât de deformată încât să o declar falsă şi să mă las păgubaş .  Tot aşa ‚ privind de la geamul meu , aş putea spune la o primă vedere că lumea o duce prost de tot . De la geamurile lor , guvernanţii însă  văd altceva . E o problemă de perspectivă . Ce tot caută pensionarii  , profesorii , funcţionarii publici în stradă  ? , se întreabă ei scărpinându-se în cap şi născocesc iar legi peste legi într-un soi de delir scuzabil din punctul lor de vedere . Unde şi-ar putea încrusta oare numele pentru aducere aminte  ? statuile costă aşa că e mai simplu să iniţieze fiecare câte o lege sau măcar câte un paragraf să le poarte numele. Nu aveţi salarii suficient de mari ? ne întreabă retoric , sunt prea multe găuri în gropi şi în buget ? nu sunt bani pentru medicamente , şcoli  ? …mofturi .  Experţii lor  derulează pe ecranele televizoarelor imaginile realităţii  cu încetinitorul , întind şi netezesc tabloul şi până la urmă , cum altfel ? , descoperă afurisiţii de pixeli albaştri , gri sau violeţi ce prin lipsa sau încâlceala lor   au distorsionat totul .

LeChatAngora  JeanHonorFragonard

E totul în regulă ! , ne bat apoi pe umeri şi-şi văd de ale lor mai departe pe când ploaia cu reflexii violet se izbeşte năucă în geamuri şi mâţele linse stupesc după câinii vagabonzi pe aleile pustii.

Written by Rusu Gigi

aprilie 10, 2010 at 5:34 pm

Publicat în Despre primavara

Poveste de aprilie

leave a comment »

În padurea de sus , iarna a zăbovit obosită să-şi mai tragă sufletul . in-padurea-de-sus2La Palma , cerul era azi , albastru ca o mare răsturnată şi aerul rece şi tare ca la poalele gheţarilor . Am urcat atâta drum pentru primele flori dar am dat doar de copii ce vindea ouă împistrite şi suc de zmeură şi afinată . Au ţopăit ce au ţopăit pe lângă mine împingându-mi coşurile în ochi dar s-au uitat mai atent la numărul de la maşină şi văzând că e de Suceava m-au părăsit pentru cei din alte judeţe . Nici urmă de flori ; doar într-un colţ , un pui de brad se iţea stingher pe pajiştea goală .pui-de-brad1 Mi-am amintit de livada din spatele casei bunicilor. Era şi acolo un pui de brad . La început era înalt cât mine . Apoi m-am străduit şi l-am luat . Au mai trecut câţiva ani şi el crescuse deşirat şi cu urme de betală colorată în vârf. Apoi am trecut mult mai târziu să-l văd dar nu mai era nici el şi nici bunicii nu mai erau . Asta însă nu l-a împiedicat să crească în mine . Acum mi-l închipui înalt şi singur în livada bunicilor . Uneori îmi imaginez că trec pe acolo să-l salut . Doar uşa casei , aşa cum o mai ştiu nu vreau să o deschid …cel puţin deocamdată . Mă gândeam la brad şi soarele îmi lovea fără milă ochii aşa că am început să coborâm . Un popas şi un petic de zăpadă şi alt brad ce se visează uriaş .hai-sus Apa bolborosea în legea ei peste pietre şi un colţ de iarnă părea înţepenit printre copacii prăbuşiţi.un-colt-de-iarnaSpun părea pentru că numai câţiva paşi mai la vale am zărit sus de tot semnele unui nou început.un-nou-inceput Apoi , pe când dangătul clopotelor de la Suceviţa se topea uşor printre noi am întâlnit primăvara. Două flăcări mov răsărind dintre frunzele moarte ,2ghiocei năuciţi de luminăghiocei şi un buchet rătăcit printre pietre…buchetŞi pe neştiute , aprilie se prăbuşea peste noi …

Written by Rusu Gigi

aprilie 5, 2009 at 6:26 pm

Publicat în Despre primavara

Tagged with , ,

De ce ….?

with one comment

Duminică ,mă topeam în Iaşi de atâta soare şi azi , uite ,stau în faţa geamului şi mă minunez de cât de alb e iarăşi totul afară şi termometrul nu mai urcă peste – 5 grade.Dar eu acum la berze mă gândesc şi numai pentru ele îmi fac griji.Alaltăieri le-am văzut pentru prima dată în primăvara asta şi mi-am zis liniştit că dacă au venit înseamnă că ştiu ele ce ştiu şi nicicum nu se pot înşela. Uite că au făcut-o şi m-am întrebat de ce.Nu am prea mult timp (şi asta e o boală a vremurilor noastre) dar dacă aş avea aş putea să le observ mai mult şi mai de aproape. Îmi place mecanica ciudată a picioroangelor lungi ,clămpănitul caraghios şi cel mai mult graţia şi seriozitatea lor. De o barză cu greu poţi să râzi . Ele îmi aduc aminte de cei plecaţi ,care nu mai vin şi de cei plecaţi care or să vină. N-am oprit maşina ; eram în pantă şi apoi ştiam că toată vara vor fi aici şi am să pot să le mai văd oricând dacă o să vreau.

Mai încolo am oprit însă pentru că şi alţii o făcuseră şi râdeau amuzaţi de mieii proaspăt fătaţi care la marginea drumului făceau tumbe printre cizmele grele ale ciobanilor.Şi toţi s-au bucurat şi m-am bucurat şi eu o dată cu ei dar doar pentru puţin.Pentru că mă întreb şi acum de ce….,de ce tocmai eu a trebuit să mă uit în ochii mari ai mieilor şi de ce tocmai mie mi s-a năzărit că văd cum creşte în mâinile păzitorilor lor lucirea  palidă a cuţitelor de sacrificiu ?

Written by Rusu Gigi

martie 26, 2008 at 1:02 pm

Publicat în Despre primavara

Tagged with ,

Echinocţiu

with 2 comments

Fâşâitul domol al imprimantei. Mare,albă şi stingheră…mesajele se succedă  pe ecran şi din când în când …beep..beep  !!!…foame…Umplu sertarul de jos , o satur şi sus ţâşnesc situaţiile mele tipărite.Reci cifrele şi afară până la orizont  un cer albastru  şi rece, De azi, 20 martie, ora 20 h 26 m , trecem linia astronomică strictă dintre iarnă şi primăvară. Năvălim cu toate frământările şi speranţele noastre sub zodia Berbecului.Niciodată nu ne oprim. Un cunoscut de-al meu spunea că tocmai atunci când  speri că ai ajuns la un capăt se găseşte cineva care să mute capătul mai încolo.Oricum mă rog să nu le vină prea multe idei în cap. Deja ,de la începutul lui februarie,odată cu noul an chinezesc port la acte un şobolan. Norocul mă bântuie de atunci şi frică mi-e să nu mă procopsesc şi cu un ditamai berbec.Până atunci însă am timp să mai dau o tură prin oraş. Privesc trecătorii ca şi cum aş căuta  pe feţele lor ceva numai de mine ştiut. Nu găsesc nimic dar  îi simt azi pe toţi mai aproape .Păşesc , mă uit la ei,caut şi pe neştiute , la 20h  25m  59s primăvara  ne izbeşte pe toţi  în moalele capului .În jur …fum ,zvon de greve ,feţe obosite ,nervi,claxoane….echinocţiu pur şi simplu.

Written by Rusu Gigi

martie 20, 2008 at 10:42 pm

Publicat în Despre primavara

Praf de stele

with 2 comments

Motorul maşinii turuie mai sacadat decât de obicei şi şoseaua se năpusteşte spre mine în înserarea ce începe să cadă . Indicatoarele de bord îmi spun că totul e în ordine şi mă liniştesc. Amorţit, puţin…şi reduc până revine sforăitul familiar. Pe geamul întredeschis intră mirosul reavăn şi tulbure de primăvară .Pe margine ,un copil pe care nu-l cunosc îmi face cu mâna şi-i răspund ca unui vechi prieten . Ai mei mă aşteaptă abia peste vreo două ore. Dau radioul mai tare şi încet,încet încep să mă topesc.
Azi realizez că nu sunt decât copia nereuşită a celui de ieri . Şi ieri …..desigur copia unuia mai vechi. Am renunţat de mult să mă mai întreb care o fi originalul.
…..” şi nimeni n-o ştii…” îmi îngână cineva din boxe. Dai uneori la o parte ,cu precizia unui chirurg pojghiţa pe care ţi-ai făcut-o cu atâta trudă şi dedesubt dai de alta …una mai rece şi mai străină. Eşti tot tu dar abia dacă te mai recunoşti …şi căutarea nu te mai tentează. Am întins mâna să pun Laura Pausini……” In assenza di te …” .întuneric….şoseaua şuieră sub roţi….echilibru perfect …..doar eu ştiu că poate fi ordinea dinaintea dezordinii. Pe naiba Pausini ; am introdus din greşeală altă casetă şi întrebarea urcă din toate cele patru boxe : …….” Ce caut eu în viaţa mea ./ De ce-am venit să-mi tulbur linştea …. ‘’. Nu pot să mă privesc în oglindă dar ştiu că am pălit. Pentru binele meu sper să fie doar primăvara care mă învăluie . Urmăresc conturul şoselei şi muzica mă ia în stăpânire …… ‘’ Luni – abstract-lucid / Marţi –uşor timid ‘’….Gonesc şi las în urmă câmpul dezgolit şi pomii înţepeniţi  de pe margine ,ferestrele caselor care abia mai licăresc…. ; doar întrebările nu ….…şi nici nu mă mai pot apăra de ele . Melodia s-a oprit …liniştea curge câteva clipe şi apoi…..’’Zece întâmplări ciudate şi-o minune…..’’ Noaptea e acum deplină ,vântul spulberă ultimile zdrenţe de nori şi dezgolesc o lună nefiresc de albă. …..’’ 2 stele , paralele /stele ,lacrimi înnodate / şi lumina de la ele…’’,În depărtare apar luminile obosite ale oraşului . Mă apropii parcă alunecând şi încetez să mă mai întreb care pojghiţă mi s-o fi topit…Acum nimic nu mă mai poate atinge …N-a fost să fie ziua mea cea mai bună dar am aflat până la urmă că nu suntem altceva decât praf de stele….şi doar praf de stele vom fi iarăşi cândva…Noapte bună !

Written by Rusu Gigi

martie 17, 2008 at 1:31 pm

Dor de primăvară (2)

with one comment

Totuşi am făcut pe naiba în patru şi mi-am găsit timp şi pentru film şi pentru fotbal.Lucrările....... ele au rămas bineînţeles în urmă şi numai o minune sau o duminică întreagă pierdută ar mai salva câte ceva.
Despre film numai de bine. "Dragostea in vremea holerei " nu a fost nici pe departe cartea mea preferată. " Un veac de singurătate " m-a câştigat cândva pentru totdeauna şi aşa o să rămână. Recunosc însă ,pentru că nu e nimeni să mă vadă ,că tot a reuşit să mă tulbure puţin. Cum ,Doamne iartă-ma, poţi să ai vreme de cincizeci şi ceva de ani o iluzie atât de mare şi atât de nebună ? Dar lumea lui Marquez e unică şi de-a dreptul trăsnită.Acolo încă totul mai e posibil. Bine ,spre foarte bine jucat, peisaje de basm ,o America Latina încinsă şi mereu surprinzătoare şi o poveste care numai acolo ar putea să mai ţină, Aici,la porţile Balcanilor lucrurile s-ar tranşa cu mult mai devreme.
În schimb Oscar-izatele ,pe care îndelung m-am străduit să le găsesc m-au cam dezamăgit . " No Country for Old Men " mi s-a părut o poveste plină de violenţă şi din care ieşi dacă nu traumatizat măcar deprimat. Cum întotdeauna mai exită şi un crâmpei de speranţă am nişte promisiuni pentru zilele următoare ..."Awake " , " Butterfly on a Wheel "poate " Atonement " sau cine ştie pentru cei care nu au uitat cu totul copilăria "The Water horse"
Atât despre filme.Despre fotbal nimic.Acum e noapte din nou şi nu mai văd nici un semn de primăvară. Cerul e bosumflat şi vântul şuieră cu obrăznicia unei toamne târzii.Caut oarecum neatent în bibliotecă ultima carte din colecţia Cotidianul. Desigur o să o citesc pe la Sfântul Aşteaptă .Pe copertă ...Annelies Verbeke..."dormi ! " Ceea ce o să şi fac ...

Written by Rusu Gigi

martie 14, 2008 at 12:56 pm

Primăvara piticilor

with one comment

Ieri m-am întâlnit cu un pitic .Nici mie nu mi-a venit să cred la început, dar aşa s-a întâmplat. Pur şi simplu treceam strada să-mi scot maşina din parcare când m-a zărit şi mi-a făcut cu mâna .Desigur nu era un pitic din poveste ci cât se poate de real. Îl ştiam de demult , de pe când lucram înca în fabrică şi pe atunci ,preocupat de viata de pitic , vorbeam destul de des. Nu-l mai văzusem de câţiva ani şi acum mi se părea şi mai mic , Cu faţa lui tristă mi-a confirmat ceea ce bănuiam deja ; nu mai lucra de mult timp; capitalismul de cumetrie îl eliminase şi pe el ca pe mulţi alţii care nu se puteau adapta noii dezordini. Trăia dintr-un soi de pensie pe care nu o mai indexa nimeni de câţiva ani şi îi era tare greu.Am intrat până la urmă în parc. .Nu puteam să mă urc pur şi simplu în maşină şi să plec M-a întrebat ce mai fac dar el nu era prea atent şi eu nu mai ştiam ce poţi să-i spui unui pitic aşa că nu m-a ascultat şi a început o poveste trista cum numai el o putea trăi . A trebuit să-mi potrivesc paşii după ai lui şi m-am trezit mergând în pas de pitic prin parcul care nu se mai termina. ,Si nici acum nu pot să înţeleg de ce tocmai atunci au început să urce în mine fragmente de amintiri ,cioburi uitate din vase pe care le credeam pierdute pentru totdeauna..Poate pentru că ele veneau ca si piticul de alături ,dintr-un trecut pe care mă străduisem să-l uit.Năvăleau fără vreo jenă imagini de mult uitate ,crâmpeie de cuvinte ,feţe ale oamenilor care au dispărut de mult.. Piticul îmi vorbea şi eu începeam să pricep tot mai greu . Mi se urcase un nod în gât şi nu mai puteam face nimic. Teoretic ştiu cum se procedează în asemenea cazuri. Cauţi un petic de cer printre nori ,un fir rebel de iarbă ,un mugure plesnit de dorul primăverii ,orice ai la îndemână ; respiri adânc şi….. totul trece. Dar cum mă puteam apăra păşind ca un pitic pe aleile care nu mai duceau nicăieri ? I-am pus o mână pe umărul firav şi mi s-a părut şi mai mic; parcă se topea .Ieşirea dispăruse cu totul şi eu încetasem să o mai caut. Noroc cu telefonul. A început o melodie imposibilă pe care mi-au pus-o fetele ca să fie sigure că-l aud oriunde m-aş afla. Un cor de broaşte în liniştea unei catedrale.Un client nerăbdător , o întrebare la obiect, două calcule seci şi totul s-a luminat iarăşi. Sunt şi cifrele bune la ceva. Puteam să respir din nou şi am făcut-o. Piticul îşi terminase povestea şi mă privea cu ochii lui mari şi trişti .L-am aprobat când mi s-a destăinuit că s-ar simţi mai bine dacă şi-ar primi vechea slujbă şi i-am promis că o să mai stăm de vorbă pe îndelete ca altădată .S-a îndepărtat abătut după ce ne-am luat rămas bun. Mai apoi aş fi vrut să-l strig dar el se făcea tot mai mic şi mai mic până nu s-a zărit decât o umbră ce dispărea uşor în ceaţă. Micule pitic ,aş fi vrut să-i spun, nimeni nu-ţi mai poate lua povara. Trăim într-o lume străină de cea pe care o cunoşteam altădată , o lume care nu mai are nevoie de pitici . Nu mai e lumea ta şi nu cred că mai e nici a mea. Dar el plecase şi eu eram singur în parcul pustiu , şi nu mai puteam face nimic pentru el decât poate să mă rog să vină odată şi odată şi primăvara piticilor.

Written by Rusu Gigi

martie 13, 2008 at 6:27 pm

Publicat în Despre primavara

Tagged with ,

Dor de primavara (1)

leave a comment »

Ridic cu greu capul din hârtii si inţeleg ca s-a facut iaraşi noapte .Mâine e un termen important şi trebuie să-i mulţumesc pe toti. Probabil ca n-o sa se termine niciodata . Şi nici nu cred că-mi doresc asta. Mai întotdeauna ascult muzica atunci când lucrez. Fac parte din generaţia pentru care casetofonul era un vis mult prea îndepartat.Tocmai de aceea inţeleg ce dar ceresc e Winamp-ul meu la care îmi pot selecta melodiile dupa starea de spirit.Bineinţeles că sunt invechit. Anii 70, 80 ,muzica clasica si foarte puţin din ce se cânta acum.
Am uitat din nou. Am promis ca azi pun un film bun .Eu sunt responsabil şi cu filmele .
Cum , necum am facut rost de Dvd-ul “ Love in the Time of Cholera “. Sssst ! Nu spun de unde . Premiera a fost pe 7 martie . O sa fie un regal. E totuşi dupa o carte de Gabriel Garcia Marquez. Ţin minte că este o poveste despre o mare iluzie. Sper să ne placa. Dar de acum ramâne pe mâine seara daca nu e Liga Campionilor cumva.
Pe colţul biroului doua portocale decojite. Probabil le-au adus fetele şi am uitat de ele. Pieliţa e puţin întărita dar fac faţa şi-mi propun să mă opresc puţin. Ce o fi la televizor ?
Doua stiri prafuite de ieri ,puţin sport si….
“Azi e joi ,
Vine naşu ‘ pe la noi !”
Apuc la timp telecomanda,închid si evit in ultimul moment să-mi stric buna dispoziţie. Dacă nu ne-am tâmpit înca nu e timpul pierdut. Ni se ofera toate oportunitaţile. In ceea ce ma priveşte mi-am promis să nu cumpar niciodata sucurile la care se refera reclama. Atâta pot .
Ma apropii de fereastra si zăresc stelele. În seara asta parcă au luciri de metal. Raman nemişcat un minut sau două pâna ce mi se pare ca percep mişcarea de rotaţie ,prabuşirea în spaţiul nesfârşit a bulgarului imens pe care atât ne framântăm .Matematic, cu fiecare secundă care trece ne apropiem de echinocţiu . Atâta rigoare..Termenele mele care mă nelinişteau mi se par acum stupide. Afara e frig si golaş dar se pare că totuşi primavara va veni. Indiferenta la problemele noastre o să-şi arate la timpul potrivit faţa rece sau exuberantă ,dupa cum îi va fi voia.
Candva ,cu mulţi ani in urmă mi se parea că în fiecare an vine o alta primavara. Acum nu mai am iluzii.Ştiu deja ca ea e aceeaşi. Numai noi ne-am schimbat şi o percepem altfel.
Dau drumul din nou la televizor.Cineva ma invaţa să traiesc sănatos .Nu reuşesc asa că trec mai departe.Iaraşi sport….linişte …şi..
“Azi e joi ,
Vine naşu, pe la noi !”
Nu mai găsesc telecomanda aşa ca închid ecranul din buton.Plec să ma culc. Măine totuşi e Marquez…

Written by Rusu Gigi

martie 11, 2008 at 9:45 pm