Rusugigi's Weblog

Just another Word Press.com weblog

Archive for aprilie 2010

Deochiul

with 21 comments

Atât l-au deochiat şi l-au descântat babele satului  pe când era copil de ţâţă , că acum se simţea  ferit de toate relele pământului . Focul nu-l putea atinge şi apa nu-l vătăma . Fusese tare bolnăvicios de mic şi ai lui îl purtaseră pe la toate doftoroaiele din şapte sate.

Francis Gruber,     „Job”    , 1944

De la labe de broască râioasă fierte laolaltă cu  ţepi de arici în apă neâncepută  şi pănă la cumplitul venin de viperă , câte nu încercaseră ?  .  Acum ,bătrânele erau de mult oale şi ulcele iar  el se simţea ocrotit şi plin de putere . Şi avea şi de ce să se simtă ocrotit . Să fi avut vreo zece ani când cei mai mari l-au încuiat în fânarul cel vechi din spatele curţii şi i-au dat foc .În joacă desigur .  Limbile roşiatice se întindeau spre nucul cel înalt de care-şi legau vara  scrânciobul şi unde se legănau cât era ziua de lungă şi steluţe încinse de jăratec pluteau bezmetice prin aerul greu de fum . Se speriaseră apoi şi încercaseră să-l scoată dar nimeni nu se mai putea apropia de aşa mare pălălaie . Le dăduseră lacrimile de fum şi de frică şi au privit ţintuiţi în loc cum acoperişul cade cu un scârţâit şi  cum fumul gros şi înecăcios învăluie totul . Apoi , pe când cei mari îşi rupeau mâinile disperaţi , el ieşise ciufulit şi somnoros , frecându-se la ochi şi numai cenuşa de pe mâini şi de pe faţă mai aminteau de flăcările ce mistuiseră fănarul .

–          Eşti deochiat de mic  , îi spuse tuşa Leana , cea mai bătrână femeie din sat , de aceea nu se atinge nici apa şi nici focul de tine . Să te fereşti numai de cel cu coarne !

–          Păi , de cel cu coarne trebuie toţi să ne ferim , râse el şi-şi văzu mai departe de ale lui .

Cealaltă vară îl luă pe nepregătite apa pe când se scălda şi-l târî până departe în vale , tocmai în satul celălalt . Ai lui îl căutau cu căngile  şi-l boceau pe malul râului şi el , ca şi cum atunci s-ar fi deşteptat dintr-un somn lung tocmai ieşea din bulboană cu un zâmbet stânjenit pe faţă de se cruceau oamenii văzându-l .

–          Numai să te fereşti de încornorat , maică  ! îi amintiră ai lui şi el dădu din cap ca şi cum ar fi spus că ştie desigur asta şi că aşa o să şi facă .

Goya – Le Sabbat des Sorcières  – Museo Làzaro Galdiano – Madrid

Pe măsură ce creştea , începea să înţeleagă că o forţă mai puternică decât stihiile naturii îl ocrotea şi asta îi dădea un sentiment de siguranţă . Nu-i fu greu să-şi aleagă meseria .  Se mută la oraş , se făcu pompier şi toată lumea din sat ştiu că aşa îi era scris . Intra fără nici o teamă în casele cuprinse de incendiu şi focul nu se lipea nicicum de el . Uneori îşi amintea că trebuie să se ferească numai de cel cu coarne şi stupea în sân şi-şi făcea cruce cu dreapta . Era punctul lui vulnerabil dar avea să se păzească şi apoi cât de greu putea fi  ? Nu-l întâlneai pe cel cu coarne pe toate drumurile deşi dacă te luai după unul sau altul , Ucigă-L Toaca bântuia şi încă bine de tot pe pământ . Se ferea cât putea de nopţile cu lună plină şi de locurile întunecate , de ţigăncile ce făceau vrăji şi se întorcea din drum oridecâte ori întâlnea câte o mâţă neagră sau un ţap . Viaţa la oraş îi părea însă searbădă şi i se urî cu timpul de sirena  maşinii de pompieri  . Îşi luă concediu şi se pregăti să se întoarcă măcar pentru o lună în satul lui . Avea să-l ducă şoferul unităţii cu camionul  , un tip negricios şi cu o frizură  de puşti . Avea de adus pentru unitate  nişte materiale dintr-un sat vecin şi avea să-l lase chiar în faţa casei .  Nu-şi luase multe bagaje şi fuma gânditor cu geamul deschis pe când camionul gonea pe şoseaua întinsă ca o panglică pe şes . În curând începură să urce mai întâi o serpentină , apoi alta până ce ajunşi în vârf începură să coboare  spre sat . I se păru că şoferul conduce prea repede pentru drumul de munte aşa că aruncă ţigara şi  începu să-l muştruluiască dar acela zâmbea doar şi fluiera cu subâneţeles .

–          Cum te cheamă , soldat ? strigă el mânios abia ţinându-se în timp ce camionul se hurduca la vale să se rupă nu altceva .

–          Cerbu  îi răspunse acesta , rânjind drăceşte şi şoseaua se arunca greoaie către  ei pe când brazii  ţâşneau din stânga şi din dreapta şi grohotişurile se căscau în faţa lor  ca nişte guri putrede de iad…

Written by Rusu Gigi

aprilie 29, 2010 at 5:23 pm

Cufărul ( II)

with 14 comments

Sirena salvării ţâşnea de undeva din mijlocul intersecţiei şi sunetul se înfoia printre turlele bisericilor , cazând odată cu  ploaie de primăvară peste semafoare şi castani obosiţi . Un poliţist fluiera din toţi rărunchii şi lumea se bulucea ca la urs . Fumam . Din vitrina de peste drum un manechin arunca cu păpădii după trecători . Nu ştia că-l privesc şi-şi pusese un zâmbet trist de paiaţă . Fetele  cu eşarfe colorate se opreau şi-şi culegeau una alteia păpădiile din păr . Se uitau cu grijă în toate părţile şi atunci manechinul încremenea . Era atât de ţeapăn că mă pufnea râsul . De fapt , cred cred că arătam mai prost ca el . Măcar manechinul  era bine îmbrăcat şi îşi avea vitrina lui . Mie îmi era şi groază să mă întorc acasă . Mă pusese naiba să- i ţin cufărul . Naiba ştie ce era în el . În prima noapte visasem că mănânc castane coapte . Mă plimbam printr-un oraş străin cu o pungă plină de castane în mână şi ronţăiam una după alta aşteptând parcă pe cineva  pe când porumbeii ţopăiau caraghios printre puşti  şi bone cu pălării de paie şi umbrele .  Călcam cu grijă printre ei şi trecătorii mă priveau strâmb şi vorbeau într-o limbă din care nu înţelegeam nici o boabă  . Imaginea era atât de clară că m-am trezit întrebându-mă când şi unde am trăit asta . În altă noapte mă plimbam  cu o fată  prin acelaşi oraş străin şi catedrala pe lângă care treceam se încovoia tristă deasupra noastră .Ea îmi vorbea într-o limbă străină şi-i răspundeam la fel . Avea mâinile reci ca gheaţă şi mirosea a flori de muşeţel . M-am trezit şi am rămas treaz până aproape de  dimineaţă . Cufărul zăcea în mijlocul camerei la fel de străin. În cealaltă noapte m-am visat iar în piaţa plină cu porumbei de  parcă reluam acelaşi  vis de unde-l lăsasem . Fata cu mâinile reci era într-o rochie pastelată şi râdea la tot ce-i spuneam . Nu-mi recunoşteam glasul . Povesteam , povesteam întâmplări de demult în limba ei şi pe scena improvizată în milocul pieţii , măscărici în haine ţipătoare făceau tumbe şi smulgeau zâmbete firave bonelor de ocazie. De data asta m-am trezit furios . Aş fi avut atâtea să-i spun . Cufărul era acum într-un colţ al camerei . Naiba ştie cum ajunsese acolo . Asta m-a pus pe gânduri . A doua zi  am rugat instalatorii ce-mi schimbau ţevile de la calorifer să mă ajute să-l mut în boxă.  Patru oameni n-am putut să-l mişcăm nici măcar un cm de parcă ar fi fost sudat de podea . Noaptea mă visam trăind în oraşul acela nordic . Mă plimbam cu fata de mână printre porumbei şi măscărici şi o iubeam deja în islandeză . Cufărul se mişca noaptea după legi care îmi scăpau şi ziua încremenea de-a binelea  ; nu se lăsa mutat cu nici un chip . Obosisem să trăiesc viaţa  altcuiva . Ingenios mod de a-ţi zăvorî trecutul într-un cufăr , mi-am zis . Am început să mă plimb şi să dorm pe la prieteni . Când mă cuprinde dorul , intru tiptil în camera mea şi mă învârt pe lângă cufăr . Până acum nu am izbutit să –l deschid dar noi , oamenii sântem o specie tare răbdătoare şi perseverentă . Sânt sigur că o să-i dau până la urmă de capăt . Până atunci , cum spuneam , mă plimb seara pe lângă manechinul ce aruncă cu păpădii în  trecători iar  noaptea ronţăi castane coapte în oraşul nordic şi iubesc  timid în islandeză .

Written by Rusu Gigi

aprilie 23, 2010 at 6:39 pm

Publicat în Insomnii în doi

Tagged with , , ,

Cufărul ( I )

with 12 comments

Dimineaţă prea devreme şi  eu  chior de somn , felinare anemice , fum ridicat din livezi şi  panglica asta prea strâmtă de drum legănându-se în ritmul lui Frank Sinatra , toate trec silenţios mai puţin camionul ăsta hodorogit care ne turteşte jalnic  umbrele . El doarme de-a binelea cu gura deschisă , râde strâmb , cine ştie ce boala visează şi eu la volan cu ochii bulbucaţi ca de melc tânjind după o geană de lumină , după un minut de somn , după o cafea fierbinte cu caimac . Au trecut numai câteva minute , gara nu poate fi departe , simt în aer tremurul liniilor de înaltă tensiune şi sforăitul monoton al locomotivelor , aud cum crapă  mugurii în pomii de pe marginea drumului  şi mă frec sănătos la ochi , dau ceaţa de-o parte , suficient să zăresc la timp bariera  şi să frânez până la sânge . Saltă înainte cu tot cu scaun , bâiguie ceva şi-l las în plata lui , nu de alta dar dacă-l scol o să o ia iar la vale cu teoriile . Despre ce vorbise toată seara ? Eu deschideam televizorul să prind vremea , mai ziceau unul , altul  câte ceva şi ciuleam urechile şi el , care  nu suporta politica mi-l închidea .

-Ne aburesc degeaba , nu-s decât nişte bule de aer .  Ai văzut cum vânează balenele cu cocoaşă ?

Nu văzusem aşa că trebuia să-l ascult .

-Se învîrt în jurul bancului de heringi scoţând sunete din ce în ce mai puternice până ce-i zăpăcesc , apoi se scufundă şi  scot bule de aer , îi înconjură ca într-o plasă şi abia după aceea îi înfulecă . Ştirile astea pe care ni le servesc acum la cină , nu-s decât nişte bule de aer şi  muşcăm ca fraierii din ele fără să ştim că de fapt noi suntem prada . Ia zi , mă întreba el aseară , tu n-ai văzut că nimeni nu ne lămureşte de ce o ducem tot mai prost ?  Cum pune vreunul câte o întrebare , cum ne sevesc o porţie de bule . Apare pe nepusă masă câte o înregistrare  scursă de la Parchet , mai arestează pe câte unul , se mută cu căţel şi purcel de la un partid la altul , mai taie câte o paglică la fiecare km de autostradă şi noi stăm cu gurile căscate la bulele lor . Pentru ei nu sântem decât nişte heringi conchise el  într-un final cu mustăţile muiate în  afinată . Nu comentasem . Aveam şi eu  gura plină şi miroseam că are dreptate .

Când l-am trezit cu noaptea în cap , nu mai pomenise nimic de balenele cu cocoaşă , de fapt nu scosese nici o vorbă de parcă le-ar fi mestecat seara pe toate . Acum , când bariera  se ridica  leneşă  dormea în legea lui şi eu căscam din greu . Cum am oprit în spatele gării s-a trezit singur ; mă privea taciturn  şi-am ieşit pe peron ; tremuram zdravăn şi număram berzele ce se lansau ca nişte planoare din cuiburile cocoţate pe stâlpi  pe când primăvara se împleticea ca beată printre noi .

Aş fi vrut să-l asigur că o să am grijă de cufărul pe care şi-l lăsase la mine dar avea ochii cârpiţi de somn şi privea aiurea .  Aiurea priveam şi eu , tăceam şi norul cenuşiu , pornit din Eyjafjallajökull  se întindea leneş peste noi .

-Numai de n-ar ploua , mi-am zis urcându-l în tren . În loc să-l privesc , mă zgâiam la o floare putredă dintr-un ghiveci agăţat . Mi-a făcut obosit  semn cu mâna . Voia să-mi spună pesemne ceva . M-am ridicat şi el s-a aplecat peste geam .

-Eşti un hering mi-a şoptit şi a prins  să se depărteze . Peste gară , peste floarea putredă şi berzele tăcute , agăţate în zbor începea să plouă cu cenuşă şi cerul devenise opac şi neted ca o piatră de râu …

Written by Rusu Gigi

aprilie 17, 2010 at 8:14 am

Taifas de primăvară

with 14 comments

Primăvara asta a căzut într-o zi violetă . Ar fi fost o zi frumoasă dacă nu i-ar fi lipsit  câţiva pixeli ceea ce a condus desigur la atâtea şi atâtea ambiguităţi . Boala asta a pixelilor ce nu ies la număr e veche şi fără leac  şi cum expertizele cerute pentru clarificare se rătăcesc mai mereu pe drum , concluzia e că mai bine ne lipsim de expertize şi declarăm că tot ceea ce nu ne convine şi are şi vreun pixel în minus e fals . Ziua a trecut până la urmă şi primăvara a rămas ca un dar pe care nu-l merităm . Acum plouă în tonuri gri şi privesc la geam . O căţeluşă maidaneză se roteşte printre castanii descărnaţi  într-un soi de dans canin şi mâţele spălate de ploaie fac tumbe pe alei .

LeChatAngora JeanHonorFragonard1

Dar dacă ceea ce văd e doar o părere ? De pildă , dacă mă uit cu atenţie ,  la capătul aleii zăresc nişte pete galbene cu mov . Ar putea fi nişte panseluţe dar la fel de bine ar putea fi doar o îngrămădire  de  pixeli în plus sau în minus , suficient însă ca imaginea să fie atât de deformată încât să o declar falsă şi să mă las păgubaş .  Tot aşa ‚ privind de la geamul meu , aş putea spune la o primă vedere că lumea o duce prost de tot . De la geamurile lor , guvernanţii însă  văd altceva . E o problemă de perspectivă . Ce tot caută pensionarii  , profesorii , funcţionarii publici în stradă  ? , se întreabă ei scărpinându-se în cap şi născocesc iar legi peste legi într-un soi de delir scuzabil din punctul lor de vedere . Unde şi-ar putea încrusta oare numele pentru aducere aminte  ? statuile costă aşa că e mai simplu să iniţieze fiecare câte o lege sau măcar câte un paragraf să le poarte numele. Nu aveţi salarii suficient de mari ? ne întreabă retoric , sunt prea multe găuri în gropi şi în buget ? nu sunt bani pentru medicamente , şcoli  ? …mofturi .  Experţii lor  derulează pe ecranele televizoarelor imaginile realităţii  cu încetinitorul , întind şi netezesc tabloul şi până la urmă , cum altfel ? , descoperă afurisiţii de pixeli albaştri , gri sau violeţi ce prin lipsa sau încâlceala lor   au distorsionat totul .

LeChatAngora  JeanHonorFragonard

E totul în regulă ! , ne bat apoi pe umeri şi-şi văd de ale lor mai departe pe când ploaia cu reflexii violet se izbeşte năucă în geamuri şi mâţele linse stupesc după câinii vagabonzi pe aleile pustii.

Written by Rusu Gigi

aprilie 10, 2010 at 5:34 pm

Publicat în Despre primavara

Astenii de primăvară ( III)

with 37 comments

Camille Pissarro: Primăvara în Louveciennes, 1870 - National Gallery, Londra

Ar trebui să ieşim totuşi odată . Nu vezi că ziua s-a alungit ca un gât de girafă şi plouă din ce în ce mai mărunt ? Mai am o gură de cafea şi nu mă îndur să o termin  . Din superstiţie . Cât timp mai ai  o gură  poţi să mai speri ca ziua  să fie suportabilă. Odată ceaşca golită  , nu mai poţi zăbovi ; trebuie să te buluceşti undeva , oriunde numai să nu rămâi înţepenit într-un loc  , nu mai e timp de reflexii , trebuie să intri în ritmul stupului dacă nu vrei să sfârşeşti încorsetat în ceară . Aşa că o să trag de gura asta de cafea cât de mult o să pot . Şi  mai e şi astenia asta . Primăvara a intrat în oase pe furiş ca o hoaţă şi mi-a facut ţăndări toate întrebările . Astă noapte m-am trezit , mă furaseră gândurile şi ploaia lovea cu degetele boante în salcâmi , răpăia pe acoperişuri , se lăbărţa printre tufele încâlcite ce abia au scăpat de buldozere când mi-am aruncat ochii pe geam . La început am zărit numai nimicul , un cer întunecat şi străin şi numai ţipătul bufniţei din turla bisericii mai plutea în noapte . Ceasul ticăia egal şi rece în spatele meu pe când la tv primăvara lua cu  asalt guvernul , şoferii de la RATB  opreau lucrul spontan şi primul ministru îşi ştergea coasa tacticos . O pală de vânt se apucase să zdrenţuiască norii afară şi pe ecran greva creştea ca un aluat pus la dospit . Cineva îmi spunea că iarna asta fără capăt le-a priit de minune guvernanţilor . Oamenii au stat în case şi şi-au  ros în linişte gândurile ca pe nişte oase albite de ger . Acum , prinşi şi ei de astenia primăverii au început să fiarbă şi să izbucnească în clocot . S-au plictisit să aştepte cuminţi la rând poate le aruncă cineva câte o pomană şi au început să se reverse în stradă . Miroase a lozinci , a greve spontane şi a  primăvară tulbure . M-am întors iar la fereastră şi acum deasupra blocurilor , sus de tot învelite în cerneala nopţii luceau două luni . Una rotundă , cu luciri de jăratec şi sub ea o lună identică dar mai palidă , ca lovită de febră . Nu m-am mirat prea tare . Printre atâtea iluzii , o lună în plus nu înseamnă mare lucru . Îmi amintesc că şi primăvara trecută am privit cu ochii mei o mâţa ce creştea şi se umfla  în ploaie  şi vâna şoareci acvatici pe alei .În spatele meu , guvernanţii şuşoteau unul la altul  cu ochii în stradă şi deasupra , cea de a doua lună începea să tremure şi să lucească tot mai palid  , până ce încetul cu încetul s-a aburcat peste luna de jar şi au rupt-o amândouă la fugă după un nor zdrenţuit . Bufniţa îşi blestema soarta în turla veche şi ploaia renăştea acum solemnă şi egală . Nici nu a început cu adevărat primăvara şi a şi început să mă obosească . Scotoceşte după umbrele şi hai să ţopăim prin ploaie ca două berze abia revenite .Destul cu asteniile astea…

Written by Rusu Gigi

aprilie 2, 2010 at 8:19 am