Jurnal de caniculă

Abia intrat în văpaia zilei , mă întreb  ce a mai rămas din Iaşi , din Iaşiul meu , vreau să zic ; soarele cade  pieziş şi aerul moţăieşte fierbinte şi greu . O iluzie , atât mai rămâne din umbră  şi lumina străbate frunzişul des ca un cuţit  .  Căldura curge, o apă leşioasă ce se insinuază prin toate cotloanele…şi încă miroase  a tei …cumplit şi drag îmi mai miroase . Doar străzile îmi par străine , …atâta timp s-a scurs că umbra mea e de acum stingheră şi cotloanele ascunse n-o mai recunosc …alunec printr-un oraş aproape necunoscut şi numai vocea feminină a GPS-ului mă trage de mânecă . ….Viraj uşor la dreapta , nu e timp de amintiri , intri în sensul giratoriu şi îl părăseşti la a treia ieşire…şi încetinesc şi caut , dar feţele îmi sânt străine şi doar teii , numai teii îmi surâd . Şi totuşi , unde să dau de mine îmi spun şi aleg Galata. Mai e teiul …? mă întreb şi când dau de el tac . Tace şi el şi îi pipăi coaja şi îi recunosc fiecare cută , şi mirosul şi respiraţia i-o recunosc …ca şi cum ar fi ieri , ca şi cum abia aş fi plecat . Şi zidul mânăstirii arde , obosit de atâta luptă deşartă cu soale lui iulie , a unui alt şi alt Iulie … Aleea e pustie şi solemnă , şi eu , cel de ieri , pe nicăieri. Măcar pot respira…e atâta verde că oraşul de dedesubt , cu zgomotul şi fumul lui cu tot e din ce în ce mai departe . Apoi , deodată am senzaţia că pe aici am fost , mă opresc şi alt Iulie ţâşneşte de undeva , e atât de puternic că cel de acum cu tot cu canicula lui se chirceşte . Zâmbesc şi mă risipesc iar …regăsindu-mă la plecare…abia regăsindu-ma . Apoi un ceas de zăbavă la Casa Cărţii…fără de care mi-e greu să spun că am trecut prin Iaşi…Printre volumele proaspete dau de cele de anul trecut , ceva mai prăfuite şi cu preţ redus şi melodia din surdină curge leneşă ca altădat’ . Afară aerul fierbinte loveşte sec , ca un ciocan şi imaginile încep să se deformeze sub soare  …şi totul zdrăngăne împrejur . Mă uit îndelung şi nici o faţă cunoscută prin prejur…doar Dosoftei , ceva mai gârbovit , resemnat la 1980 km de Paris . Poate palatul , îmi spun şi îl privesc detaşat….ceva îmi scapă…acum pare gonflabil şi topit în lumină . Altădată…poate ca mereu altădată…Ies din iaşi urmărit de salutul lui Bibendum , mascota Michelin şi urmărit până departe , nepermis de departe de mirosul  încă neapus al teilor de altădat’ …

Publicitate

Parfum de magnolii

Nu e deloc bine să-ţi faci multe planuri dinainte. La Iaşi am prins cea mai frumoasă zi de până acum , din 2008. Soare prietenos ……magnolii înflorite şi un parfum pe care numai acolo îl găseşti . Nici urmă deci de trecut. Şi apoi care trecut ? Că doar sunt mai multe ,stratificate unul peste celălalt ,izolate ,parcă rupte unul de altul.. Şi cine îmi garantează că dacă l-aş întâlni chiar l-aş recunoaşte ? Oricum, am hotărât că ieri nu se putea ,aşa că am hoinărit bezmetic ca un fluture ( ce ar fi dacă aş pune şi eu unul la colecţie ? ) şi aproape de plecare am ajuns acolo unde ajung de fapt aproape întotdeauna când sunt în Iaşi ,adică la Casa Cărţii . Înăuntru ,nici urmă din agitaţia străzii … muzică clasică în surdină şi în depărtare sunet discret de clopote. Nici de data asta n-am plecat cu mâna goală…..”O vară fără de sfârşit „ …Lee Martin . Pe coperta din spate ….” Cartea lui Lee Martin este o explorare în abisurile memoriei…..o pledoarie convingătoare şi plină de sensibilitate despre nevoia omului de a cunoaşte adevărul ,oricât de dureros ar fi acesta .” Aşa cum şi eu am încercat.