Rusugigi's Weblog

Just another Word Press.com weblog

Posts Tagged ‘santinele uitate

Toamna despre lei…

leave a comment »

Un soare anemic si tot mai îndepărtat încinge ultimele frunze . Îmi suflu în pumni şi le privesc cum tremură …santinele uitate la porţile toamnei. Una câte una încep să renunţe şi se prăvălesc bezmetic pe alee. Oraşul e aţipit. O căţeluşă flămândă şchiopătează printre bănci . Două ghemotoace negre se rostogolesc dintr-o cutie de carton şi o urmăresc scâncind… Îmi întorc buzunarele pe dos şi înţeleg că nimic din ce e pe acolo nu mă ajută să-i alin .Păşesc peste stratul de frunze. Le răscolesc şi aerul se umple de mirosul amărui ; ca şi cum n-ar fi suficient de plicticoasă , duminica de acum e mai lungă cu o oră .Nu mi-a folosit aproape deloc .

De fapt m-au trezit răgetele îndepărtate ale leilor. Curios e că ei urlă de ani buni dar eu nu i-am băgat de seamă până acum .Imi spuneaţi ca dimineaţa, dacă ciulesc urechile o să-i aud . Se pare că n-am fost deloc atent .Apoi…în primăvara asta i-am auzit prima dată . M-am trezit cu noaptea în cap…nu se luminase şi am avut senzaţia că aud un răget , apoi altul…ireal de sălbătăciune înlănţuită . Apoi mi-am amintit. Cuştile grele de fier de la Grădina Zoologică şi lentoarea fiarelor…pe care nu le-am mai văzut de când fetele erau mici . Va să zică sunt concetăţean cu leii mi-am spus şi în dimineţile ce au urmat am început să le aştept urletele. Desigur…dimineţile erau aparent la fel …nu cred de pildă că leii făceau mai mult sau mai puţin zgomot doar că de atunci mi-am ascuţit simţurile şi am început să-i aud. Toamna …leii îşi plâng pădurile …mi-aţi spus şi nu v-am contrazis …deşi eu cred că toamna sălbătăciunile pot simţi de departe mirosul iernii . Acum e linişte . Foşnesc doar frunzele sub picioare .Vă aştept tremurând uşor şi păşind cu grijă să nu calc căţeluşii . Ne-am dat întâlnire în parc şi-am uitat cu totul de ora care s-a schimbat. Bine că n-am uitat să aud leii . Aleile se deschid pustii în faţa mea şi a început de mult să ningă cu frunze. Abia de se mai vede .Parcul e acum gol şi ruginiu. Şi nu veniţi…Îmi ridic gulerul de la haină şi privesc ceasul. Ar mai fi timp …Acum picioarele mi se afundă din ce în ce mai mult în covorul gros şi pentru o clipă…doar pentru una …am viziunea unui oraş acoperit cu totul de frunze ca de un stol uriaş  de fluturi…Mă scutur cu greu şi păşesc . Deasupra mea şi în jur vântul roteşte în aer fulgii ruginii . Mă aşez pe banca rece şi vă aştept .Apoi vin ciorile…cu miile şi liniştea păleşte în faţa lor .De-ar da drumul şi la paviani…mă trezesc gândind şi parcă le văd fundurile roşii ţopăind pe alei .Ciorile se rotesc croncănind deasupra copacilor din ce în ce mai golaşi şi încep să aud scrâşnetul cărucioarelor şi zarva gunoierilor .Oraşul se trezeşte leneş şi îşi aruncă somnul la gunoi. Tresar când vă zăresc venind .Sunteţi veseli cu toţii şi mă căutaţi cu privirea . O să mai zăbovesc o clipă pe banca umedă . Poate reuşesc să-mi pun zâmbetul de duminică pe faţă .Până la urmă mi-a prins bine ora în plus. Ca şi cum aş fi visat cu ochii deschişi… Prima oară aţi trecut pe lângă mine ca şi cum nu m-aţi fi văzut . Apoi a fost ca un joc de copii .Eu strigându-vă atunci când sunteţi cu spatele la mine şi voi căutându-mă cu privirea pe aleile inundate de roşu –cărămiziu .Când m-am ridicat…frunzele au căzut de pe mine ca şi cum mi-aş fi lepădat pielea veche de care nu mai aveam nevoie. Vă aştept surâzând.

Deja ştiu. O să vă povestesc despre lei ….despre paviani şi ciori fără număr ….despre oraşe sufocate de frunze …o să bem pe terasă cafeaua fierbinte …o să destupăm sticlele aburite şi într-un târziu…când nimeni nu o să ne mai vadă o să tăcem pur şi simplu şi apoi… cuminţi …o să ne topim cu toţii în toamnă…

Written by Rusu Gigi

octombrie 26, 2008 at 5:24 pm

Publicat în Insomnii în doi

Tagged with ,