Rusugigi's Weblog

Just another Word Press.com weblog

Archive for the ‘Insomnii’ Category

Zidul

with one comment

Abia se trezise şi soarele-i bătea deja în fereastră . Lumina cădea în picaj pe deasupra merilor în floare , se unduia deasupra fântânii şi în cele din urmă se scurgea pe sticla prăfuită  ca un şuvoi de apă nelăsând în urmă nici o dâră atunci când vreun nor rătăcit din întâmplare acoperea bulgărele de soare de dimineaţă .Îşi bău cafeaua   ceva mai fierbinte decât de obicei şi mâncă pe fuga  . Îşi trase apoi pe el doar un tricou  şi pantalonii  scurţi şi în cele din urmă ieşi din casă . Tocmai la timp , îşi spuse zărindu-i de parte pe ceilalţi lovind cu târnăcoapele şi scoţând din zid primele cărămizi pe ziua aceea . Nimeni nu ar fi putut spune cu exactitate a cui fusese ideea de a construi zidul şi chiar scopul lui rămânea în esenţă cam neclar dar se împământenise cu  mult timp în urmă  obiceiul ca în fiecare zi de miercuri şi joi din săptămână , bărbaţii din oraş să-şi lase toate treburile de o parte şi să trudească  cu toţii la  ridicarea zidului . Unii spuneau că era inevitabilă o furtună şi aceea nu putea veni decât din nord-est aşă că zidul începea la câteva zeci de metri de catedrală şi se continua de-a lungul râului copiind ceva mai încolo , mai precis după ce râul  cotea spre fabrica de cărămidă , conturul pădurii . Nimeni nu se încumetase să taie castanii crescuţi la liziera pădurii aşa că zidul  devenise sinuos pe măsură ce înainta ocolindu-i . Alţii respingeau însă cu vehemenţă ipoteza asta cu argumentul că în zonă furtunile erau atât de rare încât nu justificau nici pe departe ridicarea unui asemenea zid . Animalele din pădure se înmulţiseră însă peste măsură , ziceau ei şi un zid sănătos era tocmai ceea ce trebuia pentru a  împiedica porcii mistreţi să strice culturile de la marginea oraşului.  Cei mai în vârstă îşi aminteau cum într-o iarnă nişte ciute rătăcite năvăliseră pe străzi şi în urma lor lupi singurateci dar din ce în ce mai îndrăzneţi se strecurau cu ochii sticliţi de foame . Zile în şir oraşul fusese ca şi paralizat şi abia după ce maşini pline de vânători venite de la judeţ se luaseră la întrecere pe străzile pustii şi împuşcăturile ce nu mai conteniseră  ţinuseră lumea în case ca pe nişte ostatici , viaţa intrase  încetul cu încetul în normal . O spaimă însă nelămurită îi cuprindea  şi acum pe cei mai mulţi  atunci când din pădurea de la marginea oraşului se auzeau urletele haitelor ce bântuiau coclaurile neumblate de picior de om după ce legile cele noi ce vizau refacerea efectivelor de lupi din Europa interziceau cu străşnicie împuşcarea acestora  de către localnici . Pe la sfărşitul iernii însă  în faţa  singurului  hotel de lux din oraş opreau maşini luxoase din care coborau oameni plini de bani cu carabine luxoase pe umeri . În schimbul unor plăţi piperate mai mult sau mai puţin legale ei intrau cu maşini de teren  în pădure şi zile în şir împuşcau  lupii cei mai straşnici împăunându-se mai apoi cu trofeele lor . După ce plecau însă  , urletele lupilor începeau iar  parcă şi mai intense şi abia după ce zidul ce în unele locuri se înălţa la peste trei metri , ocolise cu totul pădurea  , incursiunile lor se opriseră  deşi erau oameni care puteau jura că şi acum , după ce zidul  înconjurase cu totul oraşul şi trecuseră ani buni de la festivităţile  legate de terminarea lui ,  se mai putea auzi scrâşnetul  ghearelor  şi urletele prelungi ale  canidelor flămânde .  Cei ce înălţaseră zidul îmbătrâniseră însă şi numai poveştile lor mai umblau din gură în gură  . Cei tineri şuşoteau pe la colţuri că toate astea nu erau decât scorneli  . Zidul , ziceau ei , nu era construit nici să apere lumea de furtuni şi nici de sălbătăciunile pădurii şi  de fapt nu făcea altceva decât să izoleze şi mai mult oraşul şi tot mai mulţi recunoşteau că înauntrul lui timpul curgea mai leneş şi mai plin de meandre decât în afară .  Aerul primăvăratec îl învălui şi aşa cum era în pantaloni scurţi şi tricou simţea atât căldura soarelui ce trecea nestingherită pe deasupra zidului cât şi vântul uşor ce se strecura din nord –est . Muşchiul verde crescut alandala pe pietrele şi cărămizile zidite dădeau construcţiei un aer de demult . Cineva îl strigă şi intră aproape fără să-şi dea seama în iureşul ce începuse . Mai apucă să zărească cum bucăţi topite de soare alunecau pe deasupra zidului poleindu-l  şi apoi se pierdu printre ceilalţi ca într-un mecanism uriaş a carui piesă cu voia sau fără voia lui devenise…

Written by Rusu Gigi

aprilie 28, 2012 at 6:15 pm

Goana cailor de lemn

with 2 comments

Dimineaţa îl prinse aţipit în fotoliul vechi de piele din faţa sobei , acolo de unde privise până în miez de noapte ninsoarea în lumina chioară a singurului bec de afară . Focul era acum stins şi-şi simţea  spatele  înţepenit . Se ridică cu greu şi se apropie şchiopătând pe ferastră . Curtea era un morman uriaş de zăpadă şi dincolo de gard oamenii înotau de-a dreptul prin troienele adunate.Aprinse focul şi după ce-şi potoli foamea pe fugă îşi omorî timpul până spre prânz răsfoind prin albumele vechi cu fotografii de demult , unele dintre ele îngălbenite de vreme dar care lui îi spuneau atât de multe încât mai degrabă ar fi renunţat la cele color pe care i le făcuseră nepoţii  la începutul iernii şi în care arăta ţeapăn şi străîn lui însuşi , decât la ele şi ar fi schimbat bucuros , dacă s-ar fi putut  tot prezentul lui colorat cu trecutul  prins în sepia . În cele din urmă , după ce se asigură că focul arde molcom  şi soba încinsă radia de acum căldură  se îmbrăcă , luă lopata din faţa uşii şi hotărât dar fără grabă îşi croi cu greu drum prin omătul moale până la atelierul din fundul curţii. Lacătul era înţepenit ca în fiecare zi şi-şi promise  ca de data asta să nu uite să-l cureţe cu ulei ; acum suflă aer fierbinte în el şi în cele din urmă cheiţa se roti . Intră în încăperea veche , roti comutatorul  şi  ca în fiecare zi în care păşea înauntru , se lumină la faţă . Caii de lemn erau la locul lor şi străluceau în lumina crudă a becului de deasupra .  Se apropie de preferatul lui , un cal arab , alb şi cu nările în vânt . Era ultimul pe care îl cioplise şi pe care îl asamblase cu migală cu ceva mai mult de trei ani în urmă . Pe atunci , mâinile nu-i tremurau aşa de tare ca acum şi încă putea simţi în carnea crudă a lemnului , mişcarea nervoasă a animalului  ce prindea viaţă  cu fiecare zvâcnet  , răsuflarea lui  sacadată şi tremurul ochilor mari şi blânzi . Nu era bâlci în toate târgurile din jur în care caii lui să nu alerge în cerc călăriţi de copii gălăgioşi , nu era sărbătoare fără chiotul micilor jokei  priviţi de pe margine de lumea aceea pestriţă ce trăia acum doar în fotografiile din albumul lui. Comenzile curgeau una după alta şi atelierul era plin de ucenici , de negustori veniţi de cine ştie unde , de gură cască  şi de trecători ce nu puteau să-l ocolească , chemaţi şi ei de faima cailor de lemn . Mai apoi ,bâlciurile  deveniră o amintire , lumea se îmbulzea de acum la cinematografe şi la jocurile mecanice aduse de nişte străini în ţoale nemţeşti ,  negustorii se răriseră şi ucenicii plecară unul câte unul până ce se pomeni singur în tot atelierul . Nu se opri însă şi iscodi mereu  modele noi pe care le însufleţi  de unul singur  până ce mâinile îl lăsară şi în atelier se aşternu pentru totdeauna liniştea  . Trecu de la  un cal la altul măsurându-i cu privirea , vorbindu-le blând parcă temându-se să nu-i sperie  . Îşi trecu  în cele din urmă mână pe calul roib înţepenit în celălalt colţ al atelierului şi simţi vopseaua crăpată pe sub care carii muşcau din lemn . Era prea aproape de fereastră îşi spuse şi căută cu ochii un loc mai ferit unde îl trase . Apoi migăli la el recondiţionându-l , finisându-i crupa afectată şi amestecă culorile până ce obţinu nuanţa dorită ;  abia apoi îi putu auzi în el fornăitul mulţumit. Obosise…De la efort îl cuprinse o căldură ciudată…transpira şi prin geamul mic de deasupra uşii  înserarea se strecura pe neştiute. I se păru că roibul tropăie uşor din picioare şi încercă să-l ţină de frâu .Calul mişcă însă din cap şi-l privi cu ochii lui uriaşi de lemn parcă îndemnându-l să-l încalece . Apoi , dintr-o dată era în şaua lui şi atelierul  vechi , cu uşa larg deschisă rămase în urmă . Plutea pe deasupra  troienelor , ocolind trecătorii ce-şi ridicau pălăriile în faţa lui ca odinioară ; le putea vedea  feţele şi-i recunoştea pe fiecare , doar că acum păreau mai tineri şi  mai lipsiţi de griji . După ce trecu în galop de catedrala înfiptă în capătul străzii şi ocoli mica piaţă de peşte în care vindeau lipoveni cu feţele roşii şi barbi albite de ani zări bâlciul . Era la fel cum îl ştia , pestriţ şi plin de lume iar în aer se ridica miros de mititei şi gogoşi fierbinţi .  Şi muzica o cunoştea ; erau aceleaşi melodii vechi care-l tulburau de fiecare dată când le asculta la pick-up-ul lui prăfuit din verandă . Vântul rece îl înfioră şi se lipi de grumazul calului îmbrăţişându-l .În iujul cel mare , copii zburau de-a dreptul  , prinşi cu mânile de lanţuri iar alaturi caii  de lemn se roteau  ţepeni şi înşeuaţi ca de sărbătoare ,  încălecaţi de ţânci de o şchioapă . Îi era tot mai cald  şi uneori imaginile  îşi pierdeau din culori …păreau a fi în sepia ca în albumul lui vechi de fotografii . În iureşul gălăgios al mulţimii se rotea şi el alături de caii lui de lemn , cald…tot mai cald … pe uşa larg deschisă a atelierului pătrundea aerul rece al nopţii iar de sus , zăpada încă neninsă îl strivea ca o povară  acoperindu-l …

Written by Rusu Gigi

martie 16, 2012 at 8:36 pm

Cabina de probă

with 18 comments

Ploua şi înaintea lui trotuarul se dezvelea ca o panglică mototolită , mirosea a gazon cosit şi flori muiate în galben musteau de apă pe margine . Ceea ce luase la început ca fiind o piatră ţâşni pe lângă el şi orăcăi scurt piezându-se printre arbuştii încâlciţi . Oraşul era cenuşiu, cădeau stropi grei , răpăiau mai întâi pe umbrela neagră , deschisă anevoie şi se scurgeau mai apoi clipocind pe asfalt şi abia când se apropie de vitrina luminată a Galeriei îşi zări faţa reflectată şi-şi aminti că-şi uitase pe ea acelaşi zâmbet tâmp de dimineaţă .

-Ce-o fi fost în capul meu ? se întrebă şi-şi consultă ceasul de la mână . Trecătorii treceau sobri pe lângă el , domni în costum şi  papion îl priveau distanţi dindărătul ochelarilor şi doamne în ţinute de seară alunecau cu privirea pe deasupra lui . Doar castanul uriaş cu florile ca nişte lumânări tremura neliniştit , ignorându-l parcă şi stropindu-l cu picături mari ameţite de polen .

Îi venea să se facă mic să se ascundă undeva cu tot cu zâmbetul lui nepotrivit dar trecătorii se înmulţeau şi-l pândeau dându-şi coate . Îşi ridică instinctiv palmele să-şi ascundă faţa dar efortul se dovedi inutil de vreme ce ochii îi sclipeau de o voioşie greu de disimulat . În Galerie se intra deja , lumea se rotea pe lângă tablourile expuse ,se  vorbea în şoaptă pe lângă capetele de bronz care erau vedetele seriii şi organizatorii aranjau masa cu flori  de liliac şi puneau la punct ultimile detalii . În curând avea să înceapă deschiderea oficială şi nici nu se punea problema să intre cu zâmbetul de dimineaţă .

-La naiba ! îi era greu să renunţe acum că tot era atât de aproape dar ştia că nu se cade . Toţi erau gravi , în ţinute de seară , numai el îţi uitase faţa de puşti , hoinărise toată ziua cu ea şi acum era plouat şi ciufulit la uşa Galeriei .  Îşi privi încă o dată ceasul . Poate că ar fi putut să mai prindă deschiderea dacă se grăbea . Magazinul de după colţ era încă deschis dar vânzătoarea îşi număra deja banii, butona casa de marcat şi-l privi deloc prietenoasă . Se scuză şi înşfăcă la întâmplare din raft o mână de pachete frumos ambalate în hârtie lucioasă .

-Numai trei !  îl opri ea , poţi intra numai cu trei o dată în cabina de probă îi mai explică   şi dădu a lehamite din mâini  cu ochiul la ceasul de deasupra intrării .

Alese la întâmplare trei pachete , pe celelalte le aranjă la loc pe raft şi intră în cabina plină cu oglinzi să se schimbe . Deschise primul pachet şi-şi puse noua faţă pe figură şi numai după aceea se privi . Pufni în râs. Arăta acum ca un rabin . Avea pungi sub ochi şi cearecăne corespunzătoare dar expresia părea mai mult severă decât sobră . O dădu jos şi o plie după care o împachetă frumos la loc . Nu se potrivea pentru o seară la Galerie .

Scoase din pachet cea de a doua faţă şi şi-o potrivi cu greu . Cu ea arăta  ca un comis voiajor . Zâmbetul îi era lerg şi dinţii perfecţi dar expresia ochilor devenise  vicleană şi profesională .  Clătină din cap . Seara curgea pe geamul deschis  leneşă şi de afară mirosea a flori putrede şi a ploaie .

A treia faţă pe care o deschise era de conţopist . Era o măsură mai mică şi se chinui îndelung să o aranjeze . Transpirase .  Se privi în oglindă  . Buzele îi erau căzute şi ochii obosiţi clipeau ca şi cum lumina prea puternică îl deranjau . Zări la timp o cută a pielii care era sucită aiurea şi trase de ea . Ochii care păreau asimetrici se aliniaseră şi figura devenise atentă şi sobră .

-Trebuie să închid . Vânzătoarea deschisese cabina de probă şi îl privea prin ochelari cântărindu-l . Fără să-şi mai dea faţa jos îi întinse celelalte două pachete lucioase , se îndreptă spre casă şi plăti . Îşi privi ceasul şi realiză că vernisajul stătea să înceapă . Din sticla uşii de la intrare îl privi un domn sobru . Noaptea se furişa tăcută pe alei şi ploaia bătea cu degetele boante în  umbrelă . Păşea grav spre Galerie şi pe furiş îşi făcea ultimele retuşuri . Încercă un zâmbet dar pielea feţei era prea strânsă şi nu reuşi decât un rictus care-l duru .În spatele lui , ploaia se lua la trântă cu oraşul…

Written by Rusu Gigi

iunie 4, 2010 at 4:15 pm

Jurnal de criză ( II )

with 19 comments

Au înflorit salcâmii pe furiş . Aseară i-am văzut întâia  oară . Nici nu ştiu cum am reuşit să mă rup , să scot capul din pagină şi să-i văd . Apoi a trecut un alt tăvălug şi m-a trântit la loc , eram din nou doar un amestec de litere şi mi-au ieşit din cap florile de salcâm şi ploaia de lună . În cartea în care mă mişc , poveştile se prăbuşesc ca palatele făurite din cărţi de joc , oamenii au chipurile triste şi umblă  încovoiaţi  ca şi cum ar căuta ceva ce au pierdut.  Şi de pierdut am pierdut aproape toţi  câte ceva dar mai ales ne-am pierdut timpul . Mai an ,  părinţii şi bunicii noştri şi-au lăsat curţile nepăzite şi au ieşit cu copii şi mătuşile , cumetrii şi finii gură -cască la târg .

-Vine împăratul nostru , deschideţi-vă larg sufletele şi uşile caselor , priviţi ce haine mândre poartă şi cât de sprinten i-e pasul  !  strigau pajii portocalii rostogolindu-se pe caldarâm şi tobe şi trâmbiţe asurzitoare umpleau aerul de larmă .

Fecioarele îşi plecau capetele sfioase şi flăcăi se îmbulzeau şi se înhămau să-i poarte lectica în timp ce fluturi mari din Bucovina se roteau în jurul fagurelui împărătesc dedulcindu-se la miere şi   puşti obraznici portocalii vârau hoţeşte mâinile în buzunare uşurând cu dreaptă măsură pe fiecare privitor . Dar cine mai avea timp să-i vadă ?

Clovni fistichii făceau tumbe prin mulţime şi pitici se întreceau în râsul tuturora la cosit şi la curăţat buştenii de crengi . Împăratul  , despre care gurile rele spuneau că-şi ţinea asemeni lui Samson puterile şi mintea toată într-o şuviţă de păr pe care o prea blondă Dalilă i-o retezase într-o noapte fierbinte se hlizea mai abitir ca toţi .

– Tu , de colo , i-a strigat el întâiului cosaş dintre pitici , te văd vrednic să mă slujeşti şi-mi place ascuţişul coasei tale !  Aburcaţi-l aici s-a adresat el suitei şi de îndată l-a luat la dreapta-i .

-Să cânte lăutarii  ! , a ţipat mai apoi rânjind  fermecător cum numai el ştia s-o facă şi poeţii de curte au prins să tropotească  prin jur şi să iscodeacă versuri măiestre pe care maneliştii ( pentru că se pare că menestrelii dăduseră mai din vreme bir cu fugiţii ) le slobozeau cu glasurile lor piţigăiate în aerul tulbure . Împăratul , pe care-l furnicau toate dar mai ales picioarele  s-a prins în horă alături de chivuţe şi   cizmarii se  osteneau pe alături nemaiprididind  să-i dreagă încălţările . Săltau fustele ţigăncilor şi cocoşeii le scăpărau  la gât pe când târgoveţii şi vracii din jur băteau din palme şi dădeau peste cap găleţi portocalii pline de vin cărate din trăsuri burduşite de valeţi în livrele portocalii .

-Minunaţi-vă  de hainele cele noi ale împăratului  şi plecaţi-vă frunţile în faţa lui  ! strigau piticii roşcovani şi mulţimea cu priviri aburite se zgâia zicându-şi fiecare că de nu e el vrednic să-i vadă veşmântele , atunci cu siguranţă trebuie să se încreadă în vorbele pajilor .

În vremea asta , ţarinile se uscau nelucrate , plugurile şi grapele rugineau iar  casele domneşti şi bordeiele se plecau ofilite la pământ . Cei mai în vârstă dintre privitori , fiind ei mai atenţi şi mai prevăzători au simţit cum slugile împărăteşti , mai pe furiş , mai pe de-a dreptul au început a le scotoci prin pungi şi prin bătături şi să-i despoaie de 15 % din bruma ce o agonisiseră . Celorlaţi , care nu se dumireau încă ce li se întâmplă le smulgeau cu japca câte un sfert din banii din chimir .

-Pentru plata lăutarilor , ţipau vechilii şi pentru palatele domneşti şi pentru clopotele de aur ale luminatului strigau ei adunând copeicile , mahmudelele şi  icusarii arămii , pe când împăratul pocnea din buricele degetelor şi chivuţele jucau cu foc până ce cădeau palancă la pământ .

Cum banii nu ajungeau au început a strânge şi ultimele parale de la copii , de la schilozi şi  prunci de ţâţă iar cei de la Înalta Poartă sorbeau licori înmiresmate  în foişoarele umbrite ale Măriei Sale şi îşi mângâiau bărbile mulţumiţi .

Atunci , bătrânii au prins a se freca la ochi şi să privească mai cu băgare de seamă la împărat .

-E gol…împăratul e gol a ţipat unul dintre ei şi ceilalţi zgâindu-se mai tare au prins a-l vedea aidoma şi ei .

În loc de prea frumoase veşminte acum îi  zăreau doar fuduliile cum saltă în lumina făcliilor înmiresmate şi piticii şi  pajii portocalii au prins a se cutremura când târgoveţii au început să-l fluiere şi să-l ocărască . Împăratul despuiat golea netulburat clondir după clondir boroscodindu- l ba pe unul ba pe altul  , tundea miei şi juca hora de unul singur părând să nu priceapă ce se întămplă  pe când mulţimea se întuneca şi se strângea ca un laţ în juru-i aruncând cu ouă clocite în slugi şi huiduind din ce în ce mai hotărât .

-Am mai citit povestea asta , mi-am spus şi nu am vrut să-mi amintesc sfârşitul . Am scos capul dintre pagini să răsuflu şi m-a trăsnit mirosul salcâmilor în floare . Pe un colţ de lună , o cucuvea cu ochi sticloşi să pregătea să cânte…

Written by Rusu Gigi

mai 14, 2010 at 3:02 pm

Publicat în Insomnii

Tagged with , , , ,

Jurnal de criză ( I )

with 29 comments

Nu cu mult timp în urmă , un instalator ieşit la pensie pe care-l rugasem să mă ajute să schimb bateria de la apă caldă mi-a spus plin de năduf , ştergându-şi fruntea transpirată că la alegerile din decembrie a făcut o mare prostie votându-l pe Băsescu .

-Ei, asta e , i-am răspuns , de acum nu mai poţi schimba nimic, dar , ai putea să-mi spui şi mie ce anume te-a făcut să-l votezi ?

-L-am votat pentru că lumea vorbea că e  om de dreapta . Tatăl meu ,  a continuat , a fost chinuit de comunişti să intre la colectivă şi de aceea am votat împotriva comuniştilor  şi pentru cei de dreapta , dar se pare că m-am păcălit , a mai mormăit el .

-Şi mă rog ce te-a făcut să vezi în el un politician de dreapta  ? îşi ţinea şuviţa în dreapta sau ducea paharul la gură cu dreapta l-am întrebat ; şi apoi îţi închipui dumneata că pe vremea colectivizării Geoana îl fugărea în scutece pe taică-tău  să se înscrie în colectivă ?

-Ei , acum vă e uşor să râdeţi a oftat el dar eu rămân cu ruşinea asta în mine . Şi-a luat apoi sculele şi a meşterit la baterie fără să mai scoată vreo vorbă . L-am plătit şi a plecat. De atunci îl văd tot mai rar şi abia de-mi mai răspunde la salut .

Mi-am adus aminte de instalator, ieri când l-am auzit pe preşedinte cum îşi bagă adânc mâna în pensia celui ce crezându-l om de dreapta , i-a acordat sincer dar naiv votul lui .

Atunci mi-am dat seama că totuşi preşedintele şi guvernul ar putea fi şi de dreapta la fel cum şi şuţii sânt de mâna stângă sau de mâna dreaptă , fiecare după dexteritatea lui .

Written by Rusu Gigi

mai 7, 2010 at 4:41 pm

Ploi…

leave a comment »

Plouă în disperare ca într-o zi de post . Nu mai exis orizont ci doar nori tulburi şi grei şi-mi vine să recitesc „ Lacustră „ şi să ascult „ Ploaia care va veni „ . Şi-mi vine să-mi iau naibii ochii de la geam , dar nu mă cuprinde încă deprimarea şi nici nu mai cred că totul e pierdut. Acolo jos ,sub apa cu iz de nămol , acolo sub tălpile trecătorilor indiferenţi , acolo se întâmplă acum minunea . Acolo bate tic-tac-ul vieţii , acolo e germinaţia , de acolo va izbucni mâine , poimâine explozia de vede crud.

Sunt invitat astăzi la cel mai frumos hotel din oraş. Un prieten tânăr îşi depune candidatura ca independent pentru Primărie. Trebuie să merg.; i-am promis doar.O să aibă cel mult 50-60 de voturi dar din toate unul va fi sigur al meu. De ieşit va ieşi iarăşi vreun şmecher ca până acum care n-o să facă nimic. Ba , cum să nu . O să acopere gunoaiele vechi cu gunoaiele noi , o să vândă şi restul de spaţii alor lui şi o să sforăie la televiziunea locală fraze goale despre realizări închipuite .

Şi totuşi , faptul că nişte tineri au curajul să înfrunte inerţia ,îmi dă speranţa că lumea veche se mai poate clătina.

O să amân aşadar „ Lacustră „ pentru altădată. O să ies cu un aer puţin absent în seara cenuşie ce coboară. Ploaia … ea n-o să mă mai poată opri. O să pariez azi pe prietenii mei tineri şi pe taina şi pe forţa latentă a firului umil de iarbă .

Written by Rusu Gigi

aprilie 4, 2008 at 9:20 pm

Publicat în Insomnii

Insomnie (1)

leave a comment »

         Sunt de acord să ofer cui va vrea toată luna martie şi pe deasupra primele zile din aprilie. Le dau din toată inima. Daţi-mi doar ultimile zile din februarie. Vouă doar nu vă folosesc la nimic. Pentru mine ,ei….,….pentru mine e altceva. Pe atunci încă speram să înflorească martie şi descopăr acum din nou ( corect e că redescopăr ) că de fapt promisiunea primăverii a fost cu mult mai frumoasă chiar decât adevărata primăvară.
Şi care primăvară ? Că doar afară e un frig de sfârşit de ianuarie iar la Meteo anunţă că de vineri se răceşte iarăşi.

Aşa că m-am răzgândit . N-o să mai vreau nimic la schimb . Vă dau pe gratis luna Martie si Aprilie cu totul numai aruncaţi-mă , aruncaţi-mă odată în Mai.

Written by Rusu Gigi

aprilie 2, 2008 at 12:35 pm

Publicat în Insomnii