Lecţia de schi …(II )

Gara mi se părea pe atunci uriaşă şi severă. Avea ceva din aerul distant al construcţiilor vechi şi încărcate de memorie…Peronul lung era plin de lume şi ne-am oprit în dreptul panoului pe care erau afişate plecările. Nu mai era mult……Zâmbetul meu era acum 100 % adevărat. Nu trebuia sa-mi mai ascund ochii şi asta era chiar bine…Am pus rucsacul uriaş pe o bancă …o gluma seacă …o jumătate de aluzie…mărul îngheţat bocnă din mâna ţâncului de alături şi o căldură nefirească ce venea din sala de aşteptare aglomerată până la refuz. Uite-l că vine…îmi zice unul din prieteni şi şuieratul trenului , aburii groşi ce-l însoţeau ca o amprentă a plecării apăsată pe dimineaţa geroasă şi limpede….mirosul discret de fum…parfumul ieftin şi izul de cafea ….trezeau în mine senzaţii de mult aţipite. Toate bune…trenul ce intra era tot ce puteam sa-mi doresc…la geamurile slab luminate călătorii căscau ca după o noapte de nesomn….roţile scrâşneau şi ţipătul lor se lovea de oglinda îngheţată a uşii de la intrare…da ..toate bune…numai că nu era trenul meu…Am înţeles asta cu o strângere de inimă când am văzut plăcuţele albe de pe vagoane…O să vină şi al tău…. mi-au zis…Am zâmbit dar nu mai era zâmbetul meu…am prins să râd dar nu mai era râsul meu …sub hainele groase începusem deja să simt frigul fără de leac al dimineţilor pustii…Apoi au mai fost alte trenuri şi lumina s-a dilatat din ce în ce mai mult până ce becurile felinarelor s-au stins obosite şi prietenii au început să plece unul câte unul …Nu am uitat cu totul…nu era chiar o nelinişte…Îi povesteam doar fetei care nu vroia să mai plece despre pârtiile îngheţate peste 6 luni din an…despre brazi argintii…despre muzica ce curge din difuzoare …despre serile luminate de proiectoare şi bineînţeles despre lecţiile de schi…Pe ea o să o înveţi nu-i aşa…? m-a întrebat ….doar ei o să-i dai lecţii de schi …şi eu îi vorbeam despre vinul fiert cu scorţişoară…despre aerul puternic de munte şi despre somnul greu…fără vise ce avea să urmeze …Nu…nu era chiar o nelinişte…dar se făcuse deja târziu…călătorii veneau şi plecau ,doar eu şi ea stăteam stingheri lângă rucsac aşa că mi-am zis că nu e rău să întreb pe cineva…Cred că am gândit cu voce tare pentru că proaspăta mea prietenă a zis…Hai să –l întrebăm pe şeful de gară !…

L-am găsit în celălalt capăt al peronului , într-un birou mic în care era sufocant de cald.. Era un omuleţ mic şi uniforma îi stătea ca naiba .Ceea ce m-a surprins la el era mustaţa…una mică şi ciudată . Şi mai era ceva….Ceaikovski…doar că acum era „Spărgătorul de nuci „…Muzica izbucnea de undeva din spatele biroului…

M-a întrebat jovial ce problemă am.. Când a auzit ce tren aştept a devenit brusc oficial…Desigur…desigur…mi-a zis…nu prea s-a mai întâmplat până acum … Va trebui să mai am răbdare …şi nu o oră sau două …poate o zi…poate chiar mai multe.. Mă uitam la el şi mă gândeam doar că undeva cineva mă aşteaptă pentru lecţia de schi…De fapt nu cred că-l mai vedeam…Mă concentram şi nu izbuteam decât să-i zăresc mustaţa . Biletul era acum în mâna lui şi am început să protestez …O să-l primesc desigur înapoi m-a asigurat…Când va fi cazul…Mă uitam şi abia pricepeam ce spune…mustaţa tresălta singură …căldura era năucitoare şi „ Spărgătorul de nuci „ învăluia totul .Cum să dureze o zi sau două …? m-am întrebat dar apoi mi-am amintit că abia de recitisem Kafka…Dar mă aşteaptă …îmi venea să urlu…N-am urlat însă…Şi aşa nu m-ar fi auzi nimeni…Ceaikovski…căldura şi mustaţa …Cu asta am ieşit pe uşă şi mai apoi afară din gară …Rucsacul de pe umăr era tot mai greu… Ştiam că nu va mai fi nici o lecţie de schi .Fata mă ţinea de mână şi i-am privit pentru prima oară ochii… În lumina tulbure de iarnă erau căprui şi senini…Apoi zilele au trecut una câte una …şi trenul meu continua să întârzie…şi apoi ochii erau verzi…după care albaştri…şi părul nu mai era scurt ….era lung şi blond…apoi era roşcată şi avea un nume imposibil de pronunţat…Niciuna însă nu ştia să schieze şi nici nu voia să ia lecţii de schi…Apoi …am mers din ce în ce mai rar la gară…

Mustaţa şefului din biroul mereu încins de căldură îi sălta comic pe obraz…trenul întârzia la nesfârşit şi zilele alunecau greu una peste cealaltă ….Scrâşnetul lor însă mă lăsa indiferent…descopeream doar mirat cum magazinele şi barurile se mutau spre linia şoselelor.. cum maşinile umpleau străzile şi trenurile deveneau tot mai puţine…până ce gara a rămas undeva izolată şi doar din când în când un şuierat răzleţ îmi mai amintea de ea. Apoi am uitat …..

Publicitate