Cât de cât…

Ieri , eram într-o banca , nici nu contează în care , mai toate arată acum la fel . Nu era aglomerat din cale afară , doar cald , teribil de cald . Aşa se întâmplă de cele mai multe ori . Intru destul de rar în banca de care vorbesc  , dar de fiecare dată e câte ceva . Sau e moarte de om la ghişeu , sau e sufocant de cald . Ieri , cum spuneam , era puţină lume şi credeam că o să rezolv destul de repede .M-am înşelat .Venise un şef mare de la Bucureşti şi toţi alergau ca iepurii prin jurul lui . Funcţionara care trebuia să mă servească pe mine , tocmai preparase o cafea şi acum se agita cu ceaşca în mână ; şeful se plimba de ici colo inspectând minuţios totul cu un ochi atent şi profesional . Cineva îi arată panoul de prezentare cu politicile de dobânzi ale băncii şi îl întreabă dacă e corespunzător . Mda…zice el…cât de cât merge…În cele din urmă am ieşit din bancă şi cel mai probabil aş fi uitat cu totul de scena la care asistasem , dacă în drumul meu prin faţa parcului nu aş fi dat de primar şi de oamenii lui . El , primarul , transpira din abundenţă şi mototolea nervos o batistă în palme . Tocmai le zicea subordonaţilor pe un ton răstit…băi , pe mine nu mă interesază cum faceţi dar în două ore să se vadă cât de cât ceva , prefectul e pe drum . Cât de cât , mi-am zis…şi tu tot …cât de cât , deja începuse să ma calce pe nervi expresia . Pe câteva bănci din parc , aşezate strategic la umbră , mai mulţi  pensionari jucau table pe bani . Ce zici , nea cutare , întreabă unul …dau ăştia pensiile la timp ? , or mai fi bani ?  Păi , le dau zice altul …voi nu vedeţi că până acum , le-au dat cât de cât la timp ?  Cum nu puteam să-mi astup urechile , am grăbit pasul . Cât de cât  , îmi zgâria deja urechile . La birou , totul părea în ordine . Cifre , indicatori financiari , cafea cât cuprinde …Aici nu e loc de …cât de cât…mi-am spus şi m-am mai liniştit . Aproape de sfârşitul programului apare şi ultimul client cu un braţ de acte. Îl invit să ia loc . Devine vorbăreţ şi-l ascult . Are probleme cu un partener , cu banca şi-mi zice până la urmă pe şleau…Ştiu că e criză…dar aş avea nevoie de un bilanţ pozitiv…nu mult…măcar….Nu…îi zic…să nu cumva să zici….Nu …zice el…nu mult…cât de cât acolo…   Nu mai e nimic de făcut , mi-am zis . Acum , totul e cât de cât…Mi-am aprins  în minte o ţigară şi am deschis larg fereastra ca şi cum aş mai fuma cu adevărat .  Plouase şi în bălţi sclipeau luminile aprinse în vitrine . Se răcorea şi în sfârşit avea să fie bine…cât de cât…

Publicitate

Duminica de Miercuri

De o bună bucată de timp mi se întâmpă să lucrez şi duminicile . Sunt mari,solemne şi cel mai adesea plicticoase .

De asta găsesc că merită să stric puţin din farmecul lor care nu mă prea atinge.Aşa că dau drumul la muzică ,îmi pun masca de om serios şi lucrez…lucrez în draci.

Nu fac nici o depresie , nici vorbă ; aştept doar…aştept cu bucurie Duminica de Miercuri. Miercurea ,prietena mea ,doamna de la chioscul cu ziare ,de alături mă îmbie cu ultima carte din Colectiile Cotidianul,

Şi întotdeauna e o surpriza . Aş putea doar ca în ziarul de azi să citesc ce carte apare săptămâna viitoare .Dar nu o să o fac .De ce să-mi stric singur surpriza .

Uite, săptămâna trecută a fost un vechi prieten….Cesare Pavese cu ” Casa de pe colină ” . Azi e Bernard Malamud cu ” Lada Fermecară ” ….o colecţie de 13 povestiri ce-mi par frumoase .

Mai demult a fost chiar si Lewis Carroll cu ” Alice în Ţara Minunilor ” şi ” Alice in Ţara din Oglindă ” . Şi pe asta am luat-o ; ce dacă o mai am ? Totdeauna mai e loc de o carte.

Deja am început să aştept să vină odată şi săptămâna viitoare .Cine poate şti de ce surpriză plăcută mai am parte ? Doar v-am mai spus că pentru mine speranţa e cel mai adesea mai frumoasă chiar decât împlinirea ei .

Un singur lucru aş mai dori . Nu s-ar putea oare ca după Duminica de Miercuri să vină şi Duminica de Joi ? Adică ziua în care chiar le-aş putea citi pe toate…

High-tech

Tocmai am urmărit un documentar despre o expoziţie High-Tech în Coreea de Sud. Închipuiţi-vă un muzeu prin care te plimbi şi te opreşti să zicem în dreptul Giocondei .Admiri tabloul din toate părţile ( pare o copie destul de reuşită ) şi apoi apeşi pe un buton (bănuiesc că doar după ce bagi o monedă mai întâi ) şi tabloul prinde viaţă iar Mona Lisa chiar îţi vorbeşte . În coreeană bineînţeles….

Apoi zăreşti „ Cina cea de Taină „ . Are tot 460 pe 880 cm doar că nu are ca fundal peretele sălii de mese din Mânăstirea Santa Maria delle Grazie ci un perete modern în relief pentru a sugera adâncimea.Apeşi desigur pe buton şi Isus se ridică şi rosteşte în coreeană …” Unul dintre voi Mă va vinde „ iar Apostolii în aceeaşi limba răstită îşi arată în mod diferit revolta şi numai Iuda e cel ce tace şi schiţează doar un gest de apărare.

Nu mă pot eu pronunţa dacă e sau nu un mare kitsch. Cred doar că e cel puţin indecent să faci astfel de experienţe cu operele consacrate. Dacă ar fi fost vreo lucrare originală de a lor , jos pălăria. Totuşi Leonardo a pictat cu o tehnică nouă pe tencuială uscată între 1495 şi 1498 fiecare detaliu pentru că a dorit nu doar să onoreze comanda ducelui de Milano ,Ludovico Sforza ci mai ales să ne lase un mesaj. Mesaj pe care doar acele detalii la care se adaugă jocul subtil de culori şi umbre şi expresiile tulburător de omeneşti pot să ni-l transmită. Nu mă pot totuşi opri să mă gândesc la ce ne-ar fi putut dărui artistul dacă pe lângă penel ,culori pânză şi lemn ar fi avut la dispoziţie şi tehnologia High –Tech.

Avem la ce visa …nu-i aşa …?

Alecsandri cel trist

Tot oraşul sărbătorea venirea primăverii ; până şi tramvaiele coborau cu tot cu parfumul florilor deschise în Copou şi puştii florăreselor făceau tumbe printre ghivecele pline şi numai el aştepta solitar doar ,doar cineva , o să astupe poate rănile albastre ale Teatrului…

Inocenţă şi castraveciori

Acum câteva zile ,la Măruţă a fost invitată o bulgăroaică de vreo 21 de ani, Nedveda.Avea faţa de copil şi răspundea foarte politicos la toate întrebările moderatorului şi ale invitaţilor lui. A dansat cât de frumos a putut , a  cântat live şi nu ştiu ce li s-o fi năzărit celor din platou că au început să o hărţuiască. Ce iubit are ,ce puşti din formaţie îi place,clipeau din ochi complice şi râdeau tot mai gros în timp ce ea răspundea cu aceeaşi candoare întrebărilor din cască . Văzând pesemne că nu reuşesc să o scoată din sărite ,Măruţă şi ai lui au adus un borcan de murături şi în timp ce Nedveda cânta ultima piesă au înconjurat-o scălămbăindu-se şi muşcând cu pofta din castraveciori. Noroc că  talentul nu le-a permis să imite şi cefele groase ale vecinilor noştri. În rest….. umor neaoş dâmboviţean.