Rusugigi's Weblog

Just another Word Press.com weblog

Posts Tagged ‘artificii

Sentimentul de insulă

with 20 comments

MOTTO

Singuratatea este locul de joaca al Satanei .

Vladimir Nabokov


Fiecare izvor se visează râu şi fiecare râu se doreşte fluviu . Numai aşa se explică furia cu care apele şi-au ieşit din matcă şi şi-au croit albii de neimaginat . Dar revărsarea lor de neoprit , perseverenţa cu care au măcinat maluri şi au inundat păşuni şi case e doar faţa vizibilă a inundaţiilor . De fapt , mai adânc şi pe neştiute , apele au măcinat podurile dintre oameni izolându-i din ce în ce mai mult până ce firele nevăzute care-i uneau şi făcea ca totul să poată fi îndurat mai uşor s-au rupt unul câte unul . Zilele acestea am avut sentimentul că dincolo de declaraţii şi de bune intenţii , oamenii , cei mai mulţi dintre ei au devenit de fapt nişte insule . Ca în toate oceanele lumii , insulele au propria lor raţiune de a fi . Unele insule sunt despărţite de ape verzi şi limpezi şi pot comunica între ele aprinzând focuri pe culmi aşa cum cei din trecut comunicau în timp ce altele sânt atât de izolate încât devin aproape pustii şi fumul ca un semn  la care toată viaţa lor visează şi pe care uneori îl  zăresc la orizont nu e  de cele mai multe ori decât urma corăbiilor incendiate . Sentimentul de insulă e de fapt sentimentul că nenorocirea e numai a ta , că fiecare se salvează aşa cum poate . că  „ Fiecare moare singur „ ca în romanul lui Hans Fellada . Niciodată Rădăuţiul nu a fost atât de izolat ca acum . Apele au inundat în localităţile din jur  case , grădini , şosele şi au distrus poduri . Nu poţi să treci pe lângă oamenii aceia cu feţele nedormite şi îngrijorate fără să încerci să ajuţi cu orice , fără să rezonezi la drama lor  sau cel puţin aşa gândeam crezându-mă parte a lumii locuite . Din păcate , în timp ce oamenii din Milişăuţi şi din Dorneşti îşi scoteau ieri  cu greu apa din locuinţe  şi curţi şi priveau neputincioşi cum casele încep să se încline , oficialii din Rădăuţi erau prinşi până peste cap cu zilele oraşului . În dulcea tradiţie postrevoluţionară , neatinsă de criza ce suflă în toată Europa , strada principală a fost închisă şi păzită de jandarmi iar în proaspătul spaţiu eliberat au fost instalate tonete şi grătare care au început să fumege a sărbătoare . Mă întreb dacă vântul nu a dus aromele petrecerii până în satele sinistrate . Mi-a rămas pe retină imaginea unei fetiţe cu o păpuşă în mână , privind peste apa tulbure la casa inundată ca la o insulă a ei . Cred că o mână întinsă  ei şi celor ce suferă înconjuraţi de ape ar fi aprins în fiecare un alt fel de sărbătoare  . Cei  ce s-au ocupat de organizarea sărbătorii oraşului într-un moment atât de nepotrivit au explicat că au fost încheiate contracte din timp şi că nu au mai putut contramanda . Asta mă face să cred că dacă Rădăuţiul ar fi fost acoperit de ape , cei ce se distrau ieri ar fi ţopăit  pe plute aşteptând cu fleicile şi halbele de bere în mână focurile de artificii . Din păcate jocul lor aerian din noapte nu ar fi luminat decât nişte insule pustii  , rătăcite într-un ocean de indiferenţă.

Written by Rusu Gigi

iulie 3, 2010 at 9:17 am

Vânzătorul de artificii

with 9 comments

Îl treziseră cu noaptea în cap să cureţe de gheaţă scările de la ” Macu Roşu ” , crâşma la care taică-su se împrumuta când o lua pe ulei , adică de de vreo trei ,patru ori pe lună . Ronţăise în lumina chioară a becului de la bucătărie un colţ de pâine cu margarină şi băuse o cană mare de ceai de muşeţel , din cel pe care-l strâsese vara trecută cu profesoara de botanică şi se înfofolise în haina lungă şi veche de iarnă . Afară , gerul îi tăie respiraţia . Curăţă cu atenţie şi scările de la intrarea clienţilor şi pe cele din spate şi mătură zăpada de pe trotuare . Când să plece îl puseră să descarce lăzile cu vin şi bere din dubiţa albastră şi lumina tulbure a zilei îl găsi deja transpirat şi obosit . ” – O să mă descurc cu taică-tu pentru ce ai lucrat azi  ” îi zise patronul  intrând în crâşmă şi el ştiu că n-o să mai primească nimic .  Se întoarse acasă şi intră să se mai încălzească dar găsi odaia mirosind greu a alcool şi pe ai lui boroscodind în capul oaselor . Când auzi că nu adusese nimic , taică-su sudui şi îi şterse o palmă , ” – O să dau eu cu ochii de tâlharul ăla , mai zise el şi-şi înecă obida în sticla aproape goală pe care o dibuise pe sub pat . El oftă şi-şi trecu mâna-i mică prin  zulufii blonzi şi netunşi şi se aciui pe un colţ de pat . Maică-sa , buhăită şi ea după băutura de cu seară se ridică cu greu şi-şi trase un capot lucios pe ea , apoi porni să încropească ceva de mâncare în bucătăria de alături . Cei mici dormeau cu burţile dezvelite şi tresăreau numai uşor când maică-sa lovea câte o tigaie de masă . Aporoape că aţipi când taică-su îl zgâlţâi de umăr şi-l chemă în bucătărie . „-Azi avem treabă ”  , îi zise el ca şi cum de dimineaţă ar fi dormit pe săturate  şi-i arătă nişte lăzi colorate . !” -Sânt artificii şi le-a lăsat naşu-tău să le vindem .Acum , de sărbători ies bani frumoşi din astea . Sânt niţel ilegale dar tu eşti copil şi n-o să-ţi facă nimeni nimic . Naşul veni după câteva minute şi după ce desfăcu lăzile scoase pe masă o sumedenie de pocnitori , baterii, petarde , rachete colorate , candele romane de la 15 la 100 de focuri , pocnitori-artificii , artificii-steluţe , jerbe cu scântei şi vulcani de diferite mărimi  şi-i spuse la fiecare preţul şi cum se folosesc , apoi le puseră pe toate în două sacoşe mari , burduşite şi ieşiră la maşină . La intrarea în piaţă , naşul vorbi ceva cu un mustăcios şi primi o tarabă pe care întinseră toate artificiile . Îl mai dăscăliră câteva minute şi apoi plecară să se încălzească la crâşma din capătul pieţii . El îşi trase căciula mai bine peste urechi şi începu să tropăie de frig . Aproape o oră nu-l întrebă nimeni nimic şi abia pe la 11.00 vându prima pocnitoare unui puşti . Apoi , clienţii începură să se intereseze şi el le dădu explicaţii despre cum anume trebuie  aprinse  candelele romane , pocnitorile-artificii şi cum poţi să lansezi  în siguranţă rachetele colorate . Vându câteva din cele mai scumpe şi începu să nu mai simtă frigul . Doar mâinile roşii de ger nu ştia cum să şi le mai încălzească . Lângă el îşi întinseră tarabă nişte ţigani şi concurenţa îi mai reduse din vânzări . Trecu un poliţist şi ţiganii îl chemară şi-i îndesară ceva în buzunar .  Acesta îl privi urât şi porni să patruleze mai departe . Mai apoi trecu pe la el şi-i ceru autorizaţia de comercializare . Nu o avea, era la taică-su îi spuse şi poliţistul îi puse în vedere să o aducă dacă nu vrea să aibă necazuri . ” – Sunt copil îi spuse şi nici cei de lîngă mine nu au autorizaţie .” Poliţistul îl pocni peste faţă să nu mai fie obraznic cu oamenii legii şi un firişor de sânge porni să-i curgă din nas . Gerul îi amplifica durerea şi foamea porni să-i  roadă  stomacul . Trecuse de mult ora amiezii şi ai lui uitaseră de el  ; ar fi mâncat ceva dar nu putea lăsa marfa pe tarabă şi să plece pur şi simplu  . Mai vându câteva baterii , nişte jerbe cu scântei şi trei vulcani  până ce poliţistul chemat de ţigani îi spuse că nu mai are voie să vândă , să-şi ia marfa până nu i-o confiscă şi să se care naibii din piaţă . Îşi îndesă însoţit de huiduielile ţiganilor , marfa într-o  geantă şi lăsând taraba goală porni îngheţat bocnă  spre crâşmă . Naşul şi taică-su dormeau cu capul pe o masă şi nu reuşi să-i trezească .  De la o tarbă colorată  mirosea a cârnăciori prăjiţi şi foamea era de nesuportat . Târa cu greu geanta plină de petarde şi artificii şi ştiu că avea să ia iar bătaie  , când ai lui aveau să se trezească şi să-l ia la rost că nu a vândut totul . Şi acum ţinea minte bătaia de anul trecut . Se înserase de-a binele şi porni spre casă . În loc să intre însă pe strada lor , merse mai departe şi la pod o coti spre luncă . Era al treilea an de când vindea artificii şi nu aprinsese nici una până acum . De acum se întunecase  şi cerul se dezvelise lăsând să strălucească un puhoi de stele . Nu-şi mai simţea de frig  mâinile şi picioarele şi curentul rece din preajma apei  îl făcu să zgribulească de-a binelea . Mai întâi aprinse o pocnitoare şi o aruncă peste apă urmărind dâra de lumină şi tresărind la bubuitură . Apoi aprinse şi lansă pe rând candelele romane , rachetele colorate , jerbele cu scântei şi la urmă de tot vulcanii . Cerul se umpluse de stele colorate şi jerbe de lumini luminau până departe . Lacrimile îi îngheţau pe obraji dar surâdea aşa cum de mult nu o mai făcuse pe când steluţele artificiilor se amestecau sus de tot cu pulberea de stele îngheţate şi prin genele albite de ger ochii îi ardeau şi ei ca nişte stele lucitoare  mistuite de febră …

Written by Rusu Gigi

ianuarie 3, 2010 at 11:16 am

Publicat în Insomnii în doi

Tagged with , ,

La concert

leave a comment »

Lăsasem maşina în parcare , oricum , mai departe nu puteam înainta ; poliţia blocase circulaţia şi se lăsase răcoarea , începeam să tremur . Căutam o cale să trec mai departe .  Piaţa era acum o mare de oameni…puteam percepe unduitul valurilor , atunci când melodia  ţâşnea de pe scenă şi se revărsa odată cu lumina reflectoarelor peste capetele şi braţele ridicate uniform . Nu puteam zări cine cântă şi nu distingeam nici un cuvânt . Adolescenţi cu ochii dilataţi de lumina neoanelor dansau cuprinşi de o febră care nu-mi era străină , dar pe care o lăsasem de mult în urmă . Aerul vibra şi simţeam cum corpul meu începea să vibreze şi el . Am urcat pe o bordură şi bordura dansa şi ea odată cu mine şi abia când melodia s-a oprit şi deasupra au  izbucnit artificiile , suprafaţa de dedesubt a redevenit beton şi lumea , zgâlţâită până atunci a redevenit încetul cu încetul , stabilă . Priveam  feţele care treceau pe lângă mine şi-mi erau străine , ca şi cum prin toate peregrinările mele prin oraş  nu dădusem de niciunul , niciodată . Toţi tinerii aveau aceleaşi feţe şi aceleaşi expresii obosite şi fericite totodată . Câteva fete dansau într-o margine…melodia curgea acum uniform şi o caracatiţă uriaşă de artificii dansa pe cer. Atunci am zărit-o . Era firavă şi blondă şi s-a îndreptat direct către mine. Abia când m- a prins de mânecă am zărit copilul pe care îl trăgea după ea . Mai ai şi tu grijă de el , mi-a şuierat punând palma copilului în palma mea . …Sânt frântă , a mai zis. Mă luase prin surprindere . Nu o mai văzusem în viaţa mea şi când , într-un târziu i-am spus , a izbucnit în plâns…Iar te prosteşti…mereu o faci…a spus printre lacrimi şi mâinile i-au căzut pe lângă corp fără vlagă…Apoi a început să plângă tot mai tare . Aproape ţipa şi fetiţa cea mica , pentru că fetiţă era , plângea şi ea acum. Cei din jurul meu s-au oprit…deasupra scăpărau stele artificiale , de pe scenă curgeau note joase şi ei mă priveau cum ţin de mână o fetiţă care plânge. Mă detaşasem de mine…izbutisem să mă dau câţiva metri mai încolo şi mă priveam. Am apucat să văd şi bodyguarzii care s-au ivit de nu ştiu unde şi mi-am reluat locul cuminte . Eram iar eu , cel surprins şi începusem să le explic zdrahonilor în uniformă că totul e o neînţelegere . Ea sughiţa încet şi mă privea fără să priceapă şi pe cer se năşteau şi mureau roiuri de lumini . Aş vrea să te ajut…i-am spus dar crede-mă , nu te cunosc…Am băgat mâna adânc în buzunare dar nu am întâlnit decât şerveţele de unică folosinţă şi cheile de la maşină . M-am simţit caraghios .  Eram la un concert la care nu ştiam cine cântă pe scenă , nu cunoşteam nici un chip de prin preajmă şi de mână mi se agâţase ca de o creangă salvatoare o blondă pe care nu o mai văzusem vreodată . Băieţii şi-au terminat numărul , au făcut cu degetul la gură semn să facem linişte şi au dispărut tocmai când , deasupra scenei au explodat ultimile artificii…cele care dau semnalul că serbarea s-a sfârşit . Am ridicat ochii şi ploaia de culori şi zarva adolescenţilor m-a făcut să uit pentru o clipă de frigul care mă cuprinsese . I-am şuşotit fetei care mă privea că totul o să fie bine cumva şi am privit cum agonizau sus ultimile stele . Cineva m-a împins şi când am privit , mama şi fetiţa ei dispăruseră în noapte . Pe mânecă îmi râmăse urma mâinii ei ca o lacrimă care nu apucase să se usuce . Am plecat,  purtat de torentul care se descătuşase şi în urma noastră scena se topea ca într-o ceaţă şi noaptea creştea uriaşă şi fără cusur…

Written by Rusu Gigi

septembrie 1, 2009 at 5:19 pm