Rusugigi's Weblog

Just another Word Press.com weblog

Posts Tagged ‘Noiembrie

Sperietoarea de ciori

leave a comment »

Prin ochelarii mei de soare , de care rareori mă despart când conduc , cerul prindea o uşoară nuanţă roşiatică şi oamenii din faţa porţilor mă priveau îndelung şi îmi zâmbeau binevoitori . Era cald , soarele palid bătea în geamuri şi Noiembrie murea cuminte în salcâmii de la marginea drumului. Copii cu priviri obosite se târau catre case şi din maşini zgomotoase , împodobite cu steaguri , adolescenţi în galben , portocaliu sau roşu , aruncau risipitori cu ultimele iluzii în trecători. Melodiile cu iz de manea îmi loveau neplăcut urechile si totul prindea să semene cu un bâlci ieftin de la marginea lumii civilizate. Am accelerat şi în curând am ieşit la drum deschis . Vântul apleca vârfurile pomilor şi aducea cu el de la munte adierea îngheţată a iernii. Nu mă gândeam la nimic …Prin ochelari …lumea roşiatică se clătina înainte şi înapoi şi păsări roşiatice veneau în zbor de nicăieri şi se pierdeau aiurite în orizontul îndepărtat şi roşu…Am privit absent la câmpul pustiit de toamnă şi când departe i-am zărit silueta caraghioasă , vara ce de mult trecuse mi-a explodat iar cu tot cu lumina si mirosul ei sub pleoape. Intraserăm cu toţii , turtiţi de soare , în lanul verde de porumb şi ne strigam copilărindu-ne …Cât să fie…cât să mai fie oare de atunci ? Ştiu doar că vântul fierbinte ne răsucea părul ciufulit şi alergam băieţeşte , lovindu-ne de tulpinile înţepenite în pământul uscat…Eu am vazut-o primul …Se legăna în culori stridente şi îmi rânjea privindu-mă cu ochii închipuiţi din doi nasturi violeţi . Mă împiedicasem de o tulpina căzută şi era să trec de-a binelea prin ea . ..E o sperietoare de ciori….a strigat unul şi apoi s-a făcut linişte …auzeam vântul clătinând şirurile egale şi o priveam …Pentru mine era primul lan de porumb şi prima sperietoare fistichie pe care o vedeam…La munte …prin fâneţele parfumate de la noi…sperietorile sint cenuşii şi triste.…Asta mă privea obraznic şi de pe faţa roşie i se scurgea cu totul gura descusută…Nu am râs nici unul dintre noi…Păsările se roteau descumpănite şi se risipeau apoi în cerul incendiat de deasupra. Aproape că nu ne-am mai vorbit … Am plecat târăind după noi povara unei zile fără rost . Mai apoi mi s-a părut că o văd…Atunci când eram mai trist…îmi rânjea de după umăr…Nu ştiu dacă dispreţuitor sau nu…Nu apucam să mă întorc că dispărea. La urma urmei era doar o sperietoare …Se agăţase cumva cu ghearele de mine şi nu izbuteam încă să o arunc . Şi atunci când  izbucneam în râs…chiar şi atunci îi simţeam prezenţa . Ceilalţi nu o zăreau…Mă întrebau doar de ce-mi cade faţa …şi nu puteam să le spun . Când treceam prin parc cu fetele de mână o vedeam clătinându-se …ascunsă printre florile de vară , înalte şi egale . Păsările o ocoleau …trecătorii o ignorau şi eu îi aruncam doar o privire fugară . Uneori râdea în hohote şi mă opream speriat . Atunci se oprea şi ea şi timpul curgea la fel…dinspre răsărit spre apus . Alteori gura descusută îi atârna trist . Mi se făcea milă de sperietoarea de ciori pierdută pe străzile oraşului . Câteodată eram la fel de stingher ca şi ea .Uitasem cu totul să mai zâmbesc. Apoi m-am luat cu viaţa şi pur şi simplu nu i- am mai avut grija …

Am coborât din maşină şi am luat-o încet pe câmp . Nu era prea departe…Zăcea într-o rână …inutilă …păzind un câmp pustiu şi vântul îi răsucea indiferent braţele descărnate . Nici o pasăre nu se rotea prin preajmă . Mi-am scos ochelarii şi cerul a redevenit cenuşiu şi gol . Nu mai avea ochi. Prin găurile lor lumina se filtra gălbuie şi bolnavă . Culorile se estompaseră de ploi şi soare …; era murdară şi capul îi era răsucit ciudat…O priveam cum tremura când vântul şuiera prin zdrenţele decolorate …Abia când să plec am zărit…Soarele amorţit cădea alene peste orizont şi-i alungea pe chip în loc de rânjet , un zâmbet uitat ….zâmbetul meu de demult . L-am cules cu grijă şi apoi mi-am pus iar ochelarii de soare…Cerul era acum din nou roşiatic …învăţam din nou să zâmbesc …mă simţeam uşor…sperietoarea de ciori era doar o amintire şi de departe simţeam năvălind respiraţia rece şi indiferentă a iernii…

Written by Rusu Gigi

noiembrie 29, 2008 at 9:25 pm

Vin de Noiembrie…

leave a comment »

Te-am privit cum ai ridicat paharul şi vinul se rotea molatic desenând cercuri instabile pe pereţii transparenţi. Lumina palidă a lămpii de deasupra tremura în lichidul roşiatic . Apoi am tăcut toţi şi n-am putut să vă mai povestesc nimic . Îmi amintisem de o toamnă de demult …de alt vin şi de alte lumini dar o oboseală ciudată mă apăsa şi am preferat doar să dau muzica mai tare şi să deschid geamul…Burniţa….Încă unul….paharul de la revedere…mi-ai zis şi am turnat stropind desigur faţa de masă şi nucile înşirate ca soldăţeii în şiruri egale. …De ce ţi-a căzut faţa …?…m-aţi întrebat şi m-am străduit să zâmbesc deşi ştiam că nu e zâmbetul meu . ..Plouă ….v-am răspuns şi m-aţi lăsat în legea mea…apoi pendula a bătut şi aerul dintre noi a prins a se roti odată cu vinul din pahare. Am dat să sparg o nucă dar coaja tare se încăpăţâna să –mi reziste şi apoi , brusc s-a sfărâmat şi mirosul amar al miezului strivit s-a insinuat în odaia mică. Apoi tu ţi-ai aprins ţigara şi rotocoalele de fum au prins să se înalţe şi să se destrame uşor în aerul rece ce intra pe geam . Noaptea creştea bezmetică şi vinul cobora fierbinte în picioare.

Îmi amintesc de fiecare din voi…Parcă vă văd şi acum…Tu…ţi-ai povestit atunci visul …ţin minte .Ai văzut în somn o lună ciudată şi alături de ea ,ca într-o mare pluteau peşti de toate culorile. Atunci am râs puţin de tine şi acum ştiu că veselia noastră a fost crudă …Eram doar puţin mai tineri cu toţii şi mai risipitori cu noi. N-o să-ţi vină să crezi dar peste câţiva ani am avut acelaşi vis .Nu peştii plutitori m-au impresionat ci senzaţia că ceva extraordinar urma să se întâmple .Şi acum , când îmi amintesc , ştiu …pur şi simplu ştiu că a fost un semn doar că l-am primit scris într-un alfabet pe care nu-l pricep . Atunci însă…in noaptea ce cădea , vinul ne dezlegase gurile şi fiecare povesteam unul celuilalt poveşti de demult .

Eu îmi amintisem de o întâmplare din liceu .Tot într-un apus de toamnă stăteam la cămin , eram chinuit de dorul de casă şi în practica agricolă ce nu se mai termina încercasem toate tertipurile să plec .Degeaba m-am îmbolnăvit…degeaba m-am rugat de unul sau de altul…normele trebuiau făcute . Când mai să-mi pierd speranţa un maistru mai în vârsta şi care avea grijă temporar de noi m-a întrebat…De unde eşti măi băiatule…? Când a auzit că sânt din Câmpulung i s-a făcut aşa dintr-o dată milă şi mi-a zis că pot să plec pentru toată săptămâna acasă dar la întoarcere să-i aduc dacă pot o sticlă de vin de la noi. Am plecat şi-mi amintesc şi acum că a fost o săptămână tristă .Fiecare eraţi la şcolile voastre …cinematografele şi parcurile erau pustii şi până la urmă m-am îmbolnăvit cu adevărat .La întoarcere…abia atunci mi-am amintit că la Câmpulung via are doar un rol decorativ şi că oamenii de pe la noi preferă rachiurile tari şi nu se prea încurcă cu vinul .M-am gândit toată noaptea şi dimineaţă, bineînţeles după 10,00 am cumpărat o sticlă de vin de la Alimentara, i-am rupt eticheta…am astupat-o cu un ciucălău şi i-am dus-o maistrului. Săptămâni în şir mi-a mulţumit pentru aşa vin bun . Acum, am auzit că a murit de mult. Nu cred că cineva a reuşit să-l mai convingă că la Câmpulung nu se face un vin adevărat.

Apoi aţi oprit muzica şi cu paharele pline ochi am vrut să închinăm în cinstea lunii…dar şi ea şi stelele reci dormeau undeva dincolo de nori ,aşa că am aşteptat clănţănind din dinţi şi cu pletele ude să urle sirena pentru schimbul trei. Ne-am despărţit prieteni şi ne-am văzut din ce în ce mai rar .Aproape că vă uitasem.Acum câtva timp însă am revăzut odaia . Era la fel de mică .Afară era la fel de rece …Burniţa uşor …şi la fel ca atunci vântul mătura frunzele pe alei şi in aer discret mirosea a Noiembrie iar….

Written by Rusu Gigi

noiembrie 1, 2008 at 12:53 pm

Publicat în Scrisori catre prieteni

Tagged with ,