Rusugigi's Weblog

Just another Word Press.com weblog

Archive for martie 2010

Astenii de primăvară (II)

with 13 comments

Le printemps de Jean-François Millet
1868-1873 École de Barbizon
Huile sur toile 86 x 111 cm

Nu-i chip să te întorci o clipă că soarele o şi zbugheşte din geam . Îmi trecuse adineauri prin cap gândul să te invit la o plimbare în doi  dar acum  s-a dus tot farmecul . Decât să-mi clănţăne dinţii  prin parc mai bine, mi-am zis , trag încă de cafeaua asta ca de o bucată de elastic şi–mi scot gândurile la zvântat . Nu ştiu dacă am apucat să-ţi spun dar ieri m-am apucat de curăţenia de primăvară . Trebuia să o fac odată şi odată , era o harababură totală . M-am apucat cu noaptea în cap să scotocesc  prin mine şi am dat peste o sumedenie de vechituri ce nu-şi mai aveau rostul . Într-un colţ mai ferit zăceau aruncate nişte cioburi dintr-un coşmar uitat . Le-am apucat cu grijă să nu mă tai în colţurile ascuţite şi le-am aruncat cât colo . Sigur că mi-am zdrelit puţin degetele , mai întrebi ? dar măcar pentru o perioadă am să dorm mai liniştit . M-am aşezat să-mi  fac ordine pe îndelete într-un morman de  gânduri cenuşii  pe care le găsisem înghesuite  într-un colţ  ; le-am luat la puricat  unul câte unul  , le-am întors pe toate feţele şi le-am scuturat de tot praful adunat dar în cele din urmă , le-am luat pe toate sub braţ şi le-am făcut vânt în grămadă . Tot acolo am aruncat şi puzderia de iluzii cu care nu mai aveam ce face . Ţineam de câtva timp ascunse într-un cotlon nişte speranţe fără rost amestecate desigur într-o brambureală fără cap şi  fără coadă . Abia când le-am scos la aerisit am văzut că multe dintre ele prinseseră mucegai şi erau roase de gânduri negre şi minuscule ca nişte carii  aşa că până la urmă tot în grămada pentru foc au ajuns . Am deschis larg toate geamurile şi am lăsat soarele şi aerul proaspăt să intre şi am început să scotocesc după gândurile frumoase pe care le pusesem la păstrare din toamnă . Erau bineînţeles  aruncate în dezordine pe rafturi alături de visele uitate şi de cele făcute ţăndări şi erau acoperite de praf şi de pânze de păianjen . Unele din ele prinseseră un soi de rugină ce nu ieşea nici la frecat şi nici la soluţiile chimice  ; pe acelea m-am apucat să le tai în bucăţi mai mici , curate  şi să le întind la uscat iar restul le-am aruncat în grămada pe care între timp o aprinsesem . Tot acolo au ajuns şi nişte ambiţii prosteşti , pe care le tot mutam în fiecare an dintr-un colţ în celălalt ;  acelea au ars rapid , aproape fără fum şi numai scânteile minuscule ce se ridicau din când în când şi sclipeau deasupra îmi mai aminteau de ele .  Cu furia acumulată mi-a fost cel mai greu . Am tăiat hălci întregi din ea  ca să pot să o car mai uşor , le-am aruncat apoi  fără nici un regret în flăcări şi trosneau acolo şi scoteau limbi şerpeşti  la mine zvărcolindu-se . Mureau greu , aşa că ultimile bucăţi le-am învelit bine şi le-am pus deoparte pentru mai târziu . De pe vremea când rezolvam la greu tot felul de probleme  alambicate am găsit pe un raft  un braţ de soluţii  pe care am vrut să-l mătur cu totul dar soluţiile erau ca noi , sclipeau încă  şi nu m-am îndurat . Le-am împachetat şi pe ele cu grijă şi le-am pus din nou la păstrat . Din greşeală am aruncat în foc  o mână de încredere  în mine pe care o găsisem răsfirată aiurea pe jos şi când mi-am dat seama era prea târziu . Am privit-o cum se mistuie în flăcările înalte şi bruma pe care am mai găsit-o am încuiat-o bine într-un sertar . Apoi am privit cum arde totul şi se preface în scrum . Eram atât de obosit încât atunci când am mai trecut o dată să inspectez şi am dat de o grămadă de vise nevisate încă , nu am mai avut puterea să le arunc chiar dacă unora le dăduseră  colţii . Mi-am zis că o să-mi pun câte unul în serile fără lună şi-o să pot să trec şi primăvara asta cu ele . Am gura uscată . Ce-ar fi să-mi mai torni o cafea ? Nu, fără zahăr , mai bine o gură de miere şi un ciob de soare , uite-l cum bate în geam ca o taxatoare sfioasă . Şi apoi cum să ieşim ? E devreme , cumplit de devreme şi afară miroase iar a pustiu…

Written by Rusu Gigi

martie 27, 2010 at 4:50 pm

Astenii de primăvară ( I )

with 19 comments

Nu  ştiu cum de m-am pomenit cu oboseala asta pe cap . Cred că e ceva mai mult decât pot eu  să duc pe namâncate  , aşa că până să bagi tu de seamă o să o las pe aici pe undeva , o să strecor puţină sub masa asta pe care tocmai ai aşezat frumos ceştile pline de cafea iar restul ,  cât o să te întorci să iei plicurile de zahăr o să mă furişez şi o să-i dau drumul pe geam ; o să se audă doar pleosc câteva etaje mai jos şi eu o să par distrat şi o să spun ceva de genul…a răsărit soarele în sfârşit sau o altă banalitate  .

Le Passage 1956   Kay Sage

Era să uit … de fapt chiar cu soarele vroiam să încep . Ascultă-mă în linişte şi vezi-ţi de treaba ta . Am glumit cu nemâncatul . De fapt , am ciugulit câte ceva aşa că poţi să mănânci fără mine cât pofteşti  . Cum îţi spuneam , am deschis de dimineaţă uşa să ies  şi afară era atât de însorit  încât am rămas nu cu gura căscată ci cu ochii larg deschişi . Venind spre tine , mai întâi mi s-a părut că şoseaua se răsuceşte ba într-o parte ba în alta şi trecătorii au reflexe verzui ,  semafoarele se aprindeau şi se stingeau aiurea şi o salvare se chinuia să treacă printre noi ca printre popice ; apoi am simţit o jenă sub pleoape şi acum cred că mi-a intrat un ciob de soare în ochi . Degeraba te umflă râsul ,  aceea e altă poveste . era iarnă şi altcuiva îi  intrase un ciob de gheaţă , mai era şi o Crăiasă a Zăpezii şi o iarnă fără sfârşit . Aici , iarna moare frumos şi paşnic , îi mai zăreşti în treacăt câte o coastă pe dealuri , câte un deget prelung pe marginea drumului dar ghearele cu care ne  sfâşia până mai ieri s-au topit deja şi în urmă a rămas numai miros de fum şi frunze putrede . Am o rugăminte . Nu vreau să mai vorbim despre politică . Am pus atâta suflet că acum nu mi-a mai rămas cine ştie ce şi pentru mine  . Mi se întâmplă să-l mai  caut din reflex din când în când , aşa că pun mâna şi în locul acela din piept în care-l simţeam  dau doar de un gol care creşte uşor , uşor . Dacă nu sânt atent în curând o să mă înghită cu totul . Şi , colac peste pupăză , simt şi o durere surdă în tâmple , de fapt s-o spun pe cea dreaptă  mă doare capul de-a binelea şi tocmai acum te-ai apucat să  dansezi .  Nu dansezi ? E în regulă , te cred dar  atunci de ce naiba ţi se alungeşte faţa ? Ţi-am spus eu. Afurisitul de ciob din ochi îmi joacă feste , simt şi acum o zgârietură care nu se potoleşte şi văd totul anapoda  . Să fiu sincer , acum mă uit la tine şi-ţi văd numai urechile .Nu ştiu cum reuşeşti să te ascunzi în spatele lor dar îţi mulţumesc oricum pentru cafea . Cum te privesc din profil , semeni mult cu tipul de la emisiunea de aseară . era chel , cu urechile mari cât ale tale şi o pereche de ochelari pe ochi . Era portocaliu şi avea o placă . Orice îl întreba moderatorul , el punea placa lui . Era atât de previzibil încât uneori cei din platou nici nu-l mai ascultau ; discutau în legea lor  iar el îşi turuia mulţumit  în colţul lui lecţia , se ascundea ca şi tine , în dosul urechilor şi gâfâia   ca un şcolar cuminte care şi-a isprăvit tema . Ca şi jurnalista aceea care-şi strânge buzele  , se strâmbă şi sâsâie oridecâte ori are prilejul…P SSSSSSSSSSSSSSSSSS D-ul zice  , apoi îşi dă ochii peste cap  părând că ştie ea ce ştie . Cum naiba faci ? Ai început să te destrami încet şi abia de te mai văd . Cred că sânt obosit şi prin vene-mi curge plumb nu sânge . Am sorbit din cafea  , am privit afară pe geam şi acum eşti iar la locul tău şi urechile –mi par a fi în ordine . Sigur , nu mai vorbim despre politică ; vorbim despre ce vrei tu .  Despre viaţa mea vrei ?  Ce să-ţi spun despre ea  ? Crezi că apuc să trăiesc ? Cel mult câteva minute pe zi , uneori chiar două sau trei ore pe furate . Ce credeai că e viaţa ? O înşiruire de show-uri  ? Mai bine să ne terminăm cafeaua în linişte şi apoi să privim fără cuvinte  soarele  , poate-mi iese naibii ciobul din ochi.

Written by Rusu Gigi

martie 19, 2010 at 7:02 pm

Academie şi lumânări

with 32 comments

Prietenul meu , Tache are un mic magazin de pompe funebre , un dinte în stânga  sus mai lung decât ceilalţi , ceea ce-l face să semene uneori cu un iepure prins în bătaia farurilor şi două apartamente de închiriat . Unul e deasupra pieţei iar celălalt la parterul unui bloc din spatele catedralei . Într-unul miroase primăvara a brânză de vaci , a ceapă proaspătă şi  spanac iar în celălalt , a lumânări şi tămâie . În fiecare toamnă , când începe şcoala , le închiriază pe amândouă elevilor de la liceu . Unul ce-i drept , cu acte în regulă  aşa că  îşi târâie cu greu fundul cel mare pănă la fisc şi completează tot soiul de formulare , plăteşte dări şi scrie chitanţe iar unul ,  la negru…uite aşa de-al dracului . –Dacă nu fur măcar un pic , nu-s sănătos , mai zice el , mestecându-şi dintele de sus , şi-apoi mai dăi dracu’ că şi aşa nu ştiu ăştia ce să facă cu banii . La un pahar de pălincă şi un colac , după o înmormântare de pomină , m-a pus să jur că n-o să-l dau în gât , aşa că nici de mă torturează cineva n-o să zic pe care-l închiriază la negru  .  Magazinul  de pompe funebre e bine pitit după un supermarket , nu bate la ochi şi afacerea merge cât se poate de bine  .  Şi cu cât  concurenţă e mai mare pe piaţă  , cu atât răsar mai mulţi clienţi , lucru ce-i prieşte de minune lui Tache  aşa că ieri , spre seară şi-a chemat prietenii la un bairam . Eu am ajuns destul de târziu în cămăruţa din spatele magazinului , sicriul roşu şi lăcuit ce ţinea loc de masă era plin cu gustări şi sticle de Riesling italian şi  Sauvignon Blanc  iar în aer mirosea a Chanel Cristalle Eau Verte  şi a flori de plastic . M-am aşezat pe un capac negru  cu mânere aurii şi am ciocnit cu toată lumea până ce târâş grăpiş  i-am ajuns din urmă .

– Ce–i cu faţa asta abătută ?  l-am întrebat pe amfitrion , doar nu iei şi tu în serios zvonul că Vania e foc de supărat pe aştia cu ZeList-u’  şi luni îşi duce ameninţarea cu defenestrarea până la capăt  ?

-Nu nu e asta , la câte ping-link-uri a primit de atunci , sigur şi-a revenit şi apoi , se pare că Nataşa a învăţat să butoneze şi ea şi-i mai face trafic , aşa că acum scrie ultimele 58  de capitole la „ Mirozna văduvei vopsite” . Alta e problema mea , mai zice el . Am citit-o pe Theodora şi m-am hotărât să mă fac academician .  Se aude prin târg că ar mai fi  locuri libere  la Academia Oamenilor de Ştiinţă din România .  Prinde bine la CV şi aş pune firmă nouă , le-aş lua faţa celor de peste drum…ce zici de Director magazin lumânări şi pompe funebre , academician …etc…etc…? Merge…?

-Şi de ce naiba te-ar face pe tine academician ,  l-am întrebat , ai înventat poate vreo coroană funerară mai deosebită , ai descoperit formula lumânărilor regenerabile sau ai născocit vreun sicriu cu aer condiţionat ?

-Păi de ce atâta chin , preşedintele Băsescu ce-a inventat ? Le-a dat ălora un spaţiu din banii tăi , fraiere şi i-a făcut bugetari , adică tot din buzunarul tău îi plăteşte . Eu , m-am gândit să le închiriez pe de-a moaca , adică să le dau un apartament în comodat , aici în buricul târgului  unde şi-ar putea deschide o filială dacă mă fac măcar  membru corespondent al Academiei Oamenilor de Ştiinţă . Ce zici de asta ?

-Zic că eşti dus de tot . Ai să ajungi de râsul curcilor . Şi care apartament  vrei să-l dai ?

-Ce să zic ? sânt om dus la biserică . Cel de lângă catedrală e numai bun pentru asta .

-Nu mai am nici un chef să te ascult , i-am zis . Mai bine ai lua şi tu o pastilă de scos afară ,cred că te-ai tâmpit după ce te-ai îndopat cu mucenici . Or să te închidă ăştia la Alcatraz.

Lună bătea de nebună în geam şi-n încăpere mirosea a lumânări refolosite . Ceilalţi se matoliseră şi începuseră să cânte popeşte .  Prietenul meu , Tache avea iar privirea de iepure prins în bătaia farurilor , şi aşa cum sta mătăhălos între coroane funerare şi cruci , cu cotul proptit într-un snop de lumânări începea deja să arate ca un academician de provincie surprins la matineu .

Written by Rusu Gigi

martie 13, 2010 at 6:27 pm

Coborârea

with 27 comments

Cobora de câtva timp scările , depăşindu-şi cu greu senzaţia de sufocare . Erau de lemn , lustruite şi scârţâiau la orice pas făcut . Când Doamne iartă-mă am urcat atâtea  ?  , se întrebă sufocându-se  . La capătul scării se opri şi căută o uşă dar în loc de asta găsi numai săgeata vopsită în roşu sub care scria  coborâre şi văzu un alt rând de scări la fel de lustruite . 

giorgio-de-chirico    ettore-e-andromaca

Se prinse da balustradă şi porni să coboare iar  încercând să-şi ordoneze totul în minte , încercând să înţeleagă . Toată dimineaţa îşi făcuse curaj , îşi luase haina cea nouă şi se învârtise pe străduţele din jur fără să fie prea atentă , intrase în magazinele de confecţii şi se uitase cu o aparentă curiozitate la marfa expusă , trecuse în fugă prin piaţă fără să se hotărască să cumpere ceva  şi în cele din urmă  urcase treptele la Şomaj  şi aşteptase  la uşă . Holul şi birourile erau noi şi străluceau de curăţenie dar mirosea a vechi ca şi cum pereţii cei noi erau numai o haină dedesubtul căreia zăcea un trup bătrân . Mirosul i se părea atât de puternic încât simţise  nevoia să iasă dar era prima la rând , uite că-s şi eu prima odată  , îşi zise şi un început de zâmbet îi răsări pe faţă . Bărbatul din spatele ei stătea încovoiat ca un crab  şi gâfâia …arată a şomer vechi gândi ea  în curând o să arăt şi eu ca un crab , o să aştept ciuciulită pe scaun să sune poştaşul şi o lacrimă îi ţâşni necontrolată . Apoi o chemase înăuntru şi o tipă ţâfnoasă o muta ba într-o parte , ba în alta a biroului şi o întreba mereu aceleaşi lucruri până ce o apucase lehamitea . Ce dacă e 8 martie  ? Crezi că mie-mi convine să fac aici dosare ?  Nu putea fi atentă . La naiba cu 8 martie … În minte împărţea indemnizaţia  de şomaj pe zile , pe rate , pe facturi şi o lua iar de la capăt  . Uşa  se deschise  şi intrase şi crabul . Stâtea iar în spatele ei şi-l simţea contorsionat , uite că-i smulsese şi un zâmbet ţâfnoasei din faţă  . Semnă şi ieşi . Apoi începu să coboare . Se auzea larma străzii …calgon , ţipa cineva , cinci lei calgonu ‘ , flori , lumânări , mărţişoare . Simţea aerul rece şi izul de mititei amestecat cu ceaţa aceea colorată şi sulfuroasă ce aluneca dinspre combinat , auzea chiar lângă ea sirena ambulanţei şi cobora , cobora , numărând şi încurcând treptele , sărind din două în două şi obosind , luând-o de la capăt , scări ce se roteau şi se isprăveau în holuri închise ca să o ia de la capăt încă şi încă o dată . Nimeni nu urcase pe lângă ea ; auzea doar sus , în spatele ei paşii  celor ce coborau şi treptele scârţâind , ţipând parcă în gol şi zărea lumina chioară pâlpâind  în ritmul paşilor . Obosise şi ar fi vrut să se oprească dar scările o îndemnau să coboare , să coboare la nesfârşit , parcă se prăvăleau în jos şi nici un hol spre ieşire , nici o uşă  ;  cobora şi paşii celorlalţi o acompaniau ca într-un marş trist pe când  treptele se curbau şi tremurau lustruite sub greutatea lor . – Calgon….5 lei calgonu’ avem , ţipau tot mai departe vânzătorii ambulanţi , flori de 8 martie şi îngeri de carton , hamuri noi , botniţe şi aspra de baie , mărţişoare …şi ea cobora mereu ştiind de acum că toate scările au un singur sens , împărţind în minte indemnizaţia de şomaj pe săptămâni şi zile , pe pâini negre şi kilograme de carne . Aluneca mereu ca într-un vârtej , pe scările în spirală , dizolvându-se cu fiecare pas pe când martie se bălăbănea îngheţat pe străzi ca un om turmentat printre vânzătorii de calgon.

Written by Rusu Gigi

martie 8, 2010 at 7:40 pm

Publicat în Insomnii în doi

În paranteză

with 17 comments

Vă jur că nici nu m-am uitat la titlul cărţii  . Mi-am tras  numai cu grijă gluga pe cap şi am început să colind discret din pagină în pagină de parcă cineva chiar s-ar obosi să mă caute şi aici .

Până la urmă , fiecare caută  în felul lui câte un refugiu   atunci când toate din jur par să o ia razna . Cele mai multe foi pe care le-am deschis erau însă scrise de sus până jos  şi de la o margine la cealaltă  , aşa că nu am putut cu nici un chip să mă strecor printre ele . De aceea m-am bucurat cu adevărat  când am găsit o pagină goală şi mi-am zis plin de încredere  că aşteptarea mea a luat sfârşit . Era însă  numai o  altă iluzie  .  Deja după prima noapte petrecută acolo am simţit pustiul şi frigul colcăind printre oase aşa că mi-am luat iar bocceluţa cu mine şi mi-am văzut de drum . Mai târziu , am început să privesc mai cu băgare de seamă paginile şi să scotocesc  metodic  printre ele  .Totuşi  cred că până la urmă aş fi renunţat dacă nu dădeam la timp de locul ăsta . Eram atât de obosit că aş fi putut  foarte bine să-l ratez . Ştiu că pentru mulţi nu e decât o paranteză dar pentru mine e paranteza ce-mi convine de minune  , largă şi aerisită ca o poiană în mijlocul pădurii ,  în care mă gândesc să mă stabilesc . Pentru început m-am gândit la un adăpost temporar  , aşa ca un fel de cort . Să nu fie prea încărcat mi-am zis şi pentru asta mi-am propus să nu folosesc decât vocale uşoare a , e , i , o u . Nu ă , nu â  şi în niciun caz  î.  Spre seară era gata ridicat  , simplu şi primitor şi  aproape că mă luase somnul  dar mă simţeam  atât de vulnerabil în locul acela deschis încât nu mi-am găsit liniştea până ce nu am pus la uşă un w sănătos . Aş fi putut desigur pune un q dacă nu m-aş fi temut că  prin gaura lui multe se pot strecura . Apoi am început să săp temelia şi să îndes  în ea numai consoane şi acelea scrise cu majuscule , sumedenie de M , N. J . Ţ G X , H , Z, Y . Zidurile le-am făcut dintr-un amestec de consoane şi vocale scrise cu litere mici şi acoperişul cu vocale deschise . Din loc în loc am îndesat  virgule  , cratime , semne de întrebare şi puncte …. puncte iar sus , în vârf un semn al exclamnării mare cât toate zilele .  Punctele şi ghilimelele le-am lăsat pentru interior . Tot acolo am întins  pe jos cifrele arabe şi romane şi câteva litere slavone vechi şi greceşti pe pereţi  . Acum , atmosfera e cu mult  mai respirabilă .

Rene Magritte -The Human Condition, 1935

Noaptea adorm mai repede , somnul e mai odihnitor şi visele impregnate de tot soiul de litere  iar  dimineaţa când mă trezesc  fac întotdeauna câţiva paşi pe trotuarul din faţă unde am îndesat de-a valma litere mari  şi mici , seme de punctuaţie şi cifre . Uneori aş vrea să ies şi să citesc măcar titlul cărţii în care m-am refugiat dar ploaia portocalie încă nu s-a oprit  şi de ce să nu fiu sincer ? mă simt atât  de bine între paranteze încât îmi zic mereu că mai am încă timp , doar n-au intrat zilele  în sac , nu-i aşa  ?

Written by Rusu Gigi

martie 5, 2010 at 6:35 pm

Publicat în Insomnii în doi

Tagged with , ,