Năluca

De dimineaţă , începuse să ningă uşor  ; fulgi răsfiraţi curgeau de sus ca dintr-un sac peticit şi dansau în aer înainte să se aştearnă pe firele chircite de iarbă din faţa casei  şi dinspre răsărit se pornise un vânt rece care-i făcea să se contorsioneze şi mai mult în aer . Îi privise în treacăt apoi se întinse la loc în pat şi moţăi până spre prânz  . Se trezi cu capul greu şi-şi duse mâna la frunte . Ardea  .  Răscoli prin sertarul  în care-i puneau medicamentele  şi  pe care nu-l  mai deschisese de o grămadă de timp şi găsi doua algocalmine . Nu e un capăt de ţară  , îşi spuse şi luă unul din ele cu apa rece din cana de pe noptieră apoi până să-l cuprindă iar frisoanele se apropie de fereastră . Uşa cabanei din vale era tot  ferecată dar văzu uşorul tremur pe care-l făcea perdeaua de la fereastra ei şi i se păru  că şi ea îl priveşte . Avea să iasă mai târziu  , doar câteva sute de metri  îi despărţeau . Acum însă îl cuprinse iar starea aceea de moleşeală  cu care se trezise şi abia băgă de seamă că pe jos se aşternuse deja un strat alb ce lucea în bătaia piezişa a soarelui miop de deasupra . Lăsă neatinsă mâncarea pe care  i-o aduseseră  ,  se acoperi cu toate păturile pe care le găsise şi tremură aşa până ce soba în care asistenta ce intrase  discret aprinsese focul , se încinse şi căldura îl învălui  . Pe hol cineva muta mobila sau căra scaunele acelea  scorojite  vopsite într-un alb murdar  pe care le observase când îl aduseseră aici  şi el ascultă obosit toate zgomotele până ce zarva se potoli .  Abia când se ridică iar din pat văzu cît de tare ninge . Acum cădeau fulgi uriaşi , oarecum disproporţionaţi , îi privi amuzat ; păreau nişte mici hipopotami albi ce se buluceau spre pomii ninşi şi se făcuse  atât de linişte în jur că ar fi putut  auzi trosnetul  cu care care se loveau unul de celălalt . Fereastra cabanei din vale era acum deschisă şi ea era la geam. Deschise şi el fereastra şi-i făcu cu mâna. Printre fulgii deşi ce năvăleau de sus i se păru că-i răspunde şi deşi nu o cunoştea şi nu-i putea vedea faţa decât ca pe o pată de lumină compuse în mintea lui un zâmbet pe care i-l şi zări şi se bucură ca un copil că nu e o nălucă . Aşa îl găsi asistenta . Nu era cea drăguţă care-i adusese medicamentele de dimineaţă , asta era nouă şi părea mai rece . Îl luă la rost de cum intră şi-i închise geamul aproape trântindu-l . El se aşeză cuminte în patul alb şi nu-i răspunse la reproşurile pe care asistenta cea nouă i le făcu . Avea să ia pastilele la timp , o încredinţă de asta şi apoi nu făcu altceva decăt să privească spre peretele pe care era lista cu toate regulile pe care trebuia să le respecte . O privi fără să o citească , de altfel le citise de atâtea ori , încât acum  le ştia aproape pe de rost şi stătu aşa până ce asistenta luă mâncarea neatinsă  şi ieşi pe uşă . De ce naiba or fi pus in capul listei doua reguli despre vise , una nu ar fi ajuns  ? se întrebă .Pe primul rând scria clar …  “ Sunt interzise visele”   iar  chiar dedesubt , cu litere de o şchioapă  “ Sunt interzise visele cu ochii deschişi” .  Poate că cele cu ochii deschişi le-au dat mai mult de furcă , îşi zise şi zâmbi mai mult pentru el .  Tot nu-i  era foame aşa că dădu doar  din cap  când una din asistente  deschise uşa şi luă doar cana de ceai fierbinte .Se aşeză pe marginea patului şi privi cum afară iarna lua cu asalt cabana . Prin roiul de fulgi de nea , imaginea-i  părea distorsionată ca şi cum ar fi privit-o printr-o oglindă din cele prin care privea în copilărie la bâlciurile la care ai lui îl duceau îmbrăcat în haine de duminică şi cu buzunarele pline de acadele colorate. Acum ferestrele  deveniseră  opace şi pe coş  nu ieşea nici un fir de fum  ; întreaga construcţie părea părăsită şi cu toate că toţi îi spuseseră că acolo nu mai locuia nimeni de ani de zile el ştia , pur şi simplu ştia doar că ceea ce vede uneori nu e doar o nălucire . Se apropie de geam . Ningea din ce în ce mai tare , pomii  se înfundau din ce în ce mai mult în peisaj şi viscolul ce se pornise muta zăpada grea dintr-un capăt în altul al curţii spulberând-o . O zări printr-un vârtej sclipitor şi-i  făcu cu mâna .Vântul şuiera bezmetic stârnind un stol de ciori  ce se ridică  ca mai apoi să se se rotească  în cercuri tot mai largi  şi înainte ca apusul să cadă cu totul  ca o cortină  zdrenţuită mai apucă să zărească la fereastra cabanei silueta ei ca o pată  tremurată de  lumină  …

Publicitate

Norma de vise

Cineva , poate într-o clipă de somnolenţă desenase cândva pe planşetă o şosea ireală şi alţii la rândul lor , la fel de nepăsători , grăbiţi pe semne de vreo iarnă ce avea să mistuie totul în calea ei o construiseră de mult , pe vremea când încă se mai construiau şosele . Rula  cu acul indicatorului la maxim pe panglica ce acum şerpuia cuminte printre salcâmi , acum o lua razna şi se încolotăcea ca un şarpe printre dealuri azvârlindu-se parcă mai apoi bezmetică în lacul tulbure , aruncat la întâmplare în calea lui şi pe care la mustaţă îl rata . Deschisese larg  geamul din partea lui să simtă mirosul florilor de soc deschise şi auzea numai şuieratul roţilor pe asfalt şi de undeva de deasupra , croncănitul ciorilor ce se roteau aiurite de căldură , aşa că nu băgă de seamă maşina ce –i venea cu viteză din spate până ce aceasta nu porni sirena şi girofarul .   Vazu semnul poliţistului de la volan şi  trase imediat pe dreapta .

-Actele dumneavoastră ! îi ceru omul în uniformă după ce se prezentă şi-i luă la puricat cu atenţie toate hârtiile , se uită la data când îi expiră revizia tehnică , la valabilitatea asigurării şi a rovignetei . Apoi scoase un carnet şi începu să scrie ceva . Totul părea în regulă .

El coborî într-un târziu şi privi  în jur . Oprise lângă o tufă uriaşă de soc ce creştea dintr-un şanţ adânc şi plin de bălării ce se încâlceau pe margine . În jur , iarba crescuse fără măsură şi margaretele se iţeau la lumină bolnave de soare .

-Îmi daţi voie ? întrebă poliţistul  scoţând din trusa lui o panglică pe care mai apoi i-o fixă pe cap . El acceptă  răsuflând uşurat că nu era vorba despre radar . La viteza lui , dacă era înregistrat , ar fi putut să-I salte cu totul carnetul . Poliţistul  ataşă nişte fire colorate la ceva ce semăna mai mult cu o casă de marcat portabilă , apăsă pe un buton şi  după  un clinchet metalic scoase din el o o bandă de hârtie pe care o studie îndelung .

-Da  ! mi-am imaginat eu de când v-am văzut cum treceţi ca vântul pe lângă postul de control  şi aparatele încep  să ţiuie ca apucatele  dar nu m-am aşteptat chiar la asta …

-Ce s-a întâmplat ?  întrebă el şi se aplecă să studieze  semnele şi cifrele tipărite pe banda de hârtie pe care celălalt o ţinea în mână .

– Când aţi visat ultima oară ? îl întrebă poliţistul pe un ton oficial .

-Nu-mi amintesc ! În alte condiţii l-ar fi umflat râsul la o aşa întrebare .

-Mă rog…aparatele noastre fixe nu s-au înşelat , după indicatorii  măsuraţi acum rezultă că  săptămâna trecută nu aţi avut nici un fel de vis , nici măcar unul  alb-negru , nemaivorbind ce cele colorate şi asta nu spune totul . Aparatul nu citeşte decât activitatea  cerebrală din ultimele 7 zile , şi clătină din cap gânditor .

-Ei , n-oi fi avut timp să visez , şi ce-i cu asta ? îl întrebă el consultându-şi ceasul şi socotind în minte timpul ce-i  mai rămăsese până la întâlnirea pe care o avea programată.

– Nu-i atât de simplu pe cât vi se pare spuse grav , omul în uniformă  şi scoase din maşină aparatul de emisie –recepţie după care apelă pe cineva . Am sunat după  o ambulanţă mai zise el dar se vorbeşte  că mai toate sânt toate în grevă  . Acum , trebuie doar să aşteptăm .

-O ambulanţă ?  Ce naiba să facă o ambulanţă aici ? Domnule poliţist , vă rog eu ,  lăsaţi glumele pe altădată , chiar mă grăbesc . Poate că am apăsat ceva mai tare pedala de acceleraţie , recunosc , scrieţi-mi amenda şi să terminăm circul .

-Omule …! Nu e permis să circuli pe şosea  liber ca pasărea cerului  fără să-ţi fi făcut norma de vise . Sunt o sumedenie de legi şi HG-uri care reglementează circulaţia şi visele .Numai săptămâna trecută am trimis la spital câteva zeci de contravenienţi care au uitat să viseze . Acum , când vorbea , poliţistul îi părea chiar de treabă . Cascheta  îi alunecase pe o ureche şi un smoc de păr alb îi ieşea rebel la tâmplă .

-Şi ce poate să le facă la spital celor ce nu mai pot visa ? Le dă hapuri  ?

-Nici vorbă . E o procedură simplă . Îi conectează la un aparat şi îi resetează iar după 24 de ore de monitorizare le dă drumul . O să vă  simţiţi  ca nou , îi mai zise el şi o să visaţi iarăşi ca un prunc .

-Dar  eu nu vreau să mă simt ca nou . Şi de visat , visez mai toată ziua , până şi la volan nu mă pot împiedica să visez .Trebuie numaidecât să am o normă de vise ? Vreau să spun , de vise cu ochii închişi  ? Sânt vise şi vise , continuă el şi nu e puţin lucru să visezi cu ochii  larg deschişi .

-Poate …răspunse omul în uniformă , dar asta o să explicaţi pe larg celor de la spital . În căldura înăbuşitoare ce cobora odată cu stolul de ciori , faţa începea să i se scurgă  odată cu zâmbetul de circumstanţă . Îl privea nedumerit alungindu-se ca într-un vis  şi devenind aproape fusiform pe când pe şoseaua ireală , ambulanţa cu sirena şi girofarul pornit  se apropiau cu încetinitorul ca într-o peliculă alb-negru  de altădată…