Rusugigi's Weblog

Just another Word Press.com weblog

Archive for aprilie 2008

Jurnal subiectiv

leave a comment »

In esenţă orice jurnal este un demers subiectiv .Scrii doar mai întâi pentru tine si apoi pentru ceilalţi si ţie te dezvălui mai întâi şi apoi celorlalţi .Ceea ce din punctul meu de vedere dă atâta farmec unui jurnal este lipsa oricăror reguli rigide. Poţi să scrii de mai multe ori pe zi sau poţi să o faci o dată pe săptămână….la două sau chiar la mai multe săptămâni…importantă fiind nu atât cantitatea de informaţii ci mai mult intensitatea cu care le poţi comunica…N-o să vă spun acum că mi-am propus să scriu un jurnal adevărat.

Am atât de puţin timp la dispoziţie că nu aş reuşi dar îmi place să încerc. Deocamdată însă am experimentat pauza …acea pauza care are mai mult înţelesul de reevaluare…de reflecţie şi care te face cumva să înţelegi dacă mai are sau nu rost să continui.

Dar cum toate în Univers sunt legate cu fire invizibile ca să pot explica pauza o să trebuiască mai întâi să vorbesc despre alt demers subiectiv care este lectura.

Fiecare înţelege o carte în felul său şi mai mult chiar decât atât fiecare putem înţelege o carte…aceeaşi carte în mod diferit de la o vârstă la alta.

Bunăoară ,una din cărţile care m-a format în adolescenţă a fost „ Război şi Pace „ Acolo am aflat prima oară despre reflecţia despre care vorbeam. Este în volumul 3 o scenă care mie mi-a rămas în minte…în bătălia de la Borodino ,Prinţul Andrei Bolkonski care comanda un regiment de oameni şi trăia lupta la toată intensitatea ….şi era neîndurător cu oamenii lui nu din răutate ci dintr-un prea înalt sentiment al datoriei, primeşte la sfârşitul unei lupte fără glorie o schija în pântece… Cade şi dintr-o dată nu mai aude zgomotul bătăliei…nici gemetele răniţilor…vede în schimb firele de iarbă crescând netulburate…vede cerul albastru şi frânturile de nori alunecând purtate de vânt şi înţelege că niciodată în viaţa lui n-a avut timp să privească cerul şi firele de iarbă şi îşi doreşte din toată fiinţa lui să trăiască .Prinţul Andrei va mai trăi în roman ,va mai fi prezent în multe scene dar niciodată nu va mai fi acelaşi…Reflecţia de care vorbeam ..pauza pe care şi-a luat-o l-au schimbat pentru totdeauna.

Şi pentru că vorbeam de lecturi subiective …chiar azi dimineaţă am căutat fragmentul respectiv şi l-am recitit şi nu mai sunt atât de sigur dacă astăzi aş înţelege în mod identic acelaşi lucru .Un sens descopeream în adolescenţă şi poate altul l-aş fi descoperit azi dacă aş citi cumva cartea pentru prima oară.

Eu…nu m-am uitat la firele de iarbă şi să fiu sincer nici cerul n-am prea avut timp să-l privesc…; în schimb mi-am privit copiii .Da ,mi-am luat o pauză să-i pot vedea mai bine…să le înţeleg resorturile intime care îi fac să devină ceea ce vor fii, să le fiu alături ,şi desigur să încerc să surprind clipa ,clipa lor pe care poate odată şi odată aş putea chiar să le-o restitui…

Publicitate

Written by Rusu Gigi

aprilie 29, 2008 at 12:19 pm

Publicat în Jurnal subiectiv

Dor de Iris

leave a comment »

Iris Murdoch

Nu ştiu cum se face dar seara de acum are ceva din aerul rarefiat şi puţin tulbure al serilor copilăriei .O oră întreagă la dispoziţie ….Toată numai pentru mine….E deja prea mult. Închid toate programele şi ecranul devine unul banal , despuiat de toate secretele. Pe TVR 2 …imagini alb ,negru de la nişte meciuri din anii 70 .Pelicula e tare veche şi feţele par neclare .Balonul…. străveziu ,abia de-l mai zăreşti….simţi doar încrâncenarea de pe teren…lupta surdă ….dorinţa năpraznică de victorie şi…. Gool!…….gool!…

Stadionul e în picioare şi savurează triumful…un triumf de mult uitat al unor jucători care acum îşi plimbă nepoţii prin parcuri şi sughiţă rar ,din ce în ce mai rar ,doar atunci când cineva îşi mai aminteşte de ei .

Închid ,ies şi numai după primii paşi , seara de Aprilie mă ia în stăpânire . Puţinii trecători sunt grăbiţi şi feţele lor îmi par decolorate ; nu-mi spun nimic şi aşa nevăzut mă simt ca un străin păşind printre alţi străini .Ceea ce nu e numaidecât aşa de rău …

Pe banca de alături pe lângă care trec ….nu am ce face ….doi tineri se ţin de mână şi văd ….doar eu pot să văd pe feţele lor urma primului sărut. Fata îmi face un semn timid cu mâna abia ridicată stângaci şi-mi dau seama că o cunosc de undeva aşa că-i răspund discret şi întind pasul ca să nu le tulbur clipa. Tresar când o maşină claxonează brutal lângă mine şi ….abia atunci ridic ochii …abia atunci o zăresc pe Dora Greenfield . Sau în fine pe cineva care-i seamănă . După câţiva paşi îmi dau seama însă că cea dinaintea mea nu are chiar nimic comun cu personajul lui Iris Murdoch ; e probabil doar o doamnă obişnuită , cu probleme cât se poate de normale într-un oraş aproape banal .

Îmi place la nebunie lumea lui Iris . Dora e din „ Clopotul o carte brodată pe o dimensiune mitică ….o legendă după care cu mult…cu foarte mult timp în urmă clopotul ce vechi al mânastirii a zburat cu totul din turn după ce o călugăriţă a avut o legătură sentimentală . Dora , ca mai toate personajele din carte nu e deloc un personaj perfect. Ba mai mult decât atât e chiar o catastrofă ce mai mult îi încurcă pe toţi . Inegală şi inconsecventă ….atât îi farmecă şi atât îi contrariază pe ceilalţi încât pare vie de nu te mai miri când ţi se pare că o vezi pe stradă .De asta îmi place atât de mult Iris .N-o să vezi la ea personaje perfecte . Fiecare are o traumă ,fiecare îşi duce crucea şi ascunde câte un secret ….câte o angoasă . Iris îi „ povesteşte „ pe toţi , o simţi cum suferă şi le alină cumva rănile şi până la urmă ştii…nu se poate să nu înţelegi că-i iartă , că le mai dă o şansă , una pe care de fapt oricare om o merită . Recunosc că am descoperit-o târziu . doar după ce am văzut filmul sensibil făcut după două dintre cărţile soţului ei, John Bayley , cu puţin înainte de moarte acesteia. … „Iris „ şi „ Iris and the Friends „ .

De atunci ,de câte ori am timp mai citesc ceva de ea. Ce a scris mai frumos las totuşi pentru la urmă . Aşa se cuvine…..” Marea , marea „ e de ceva vreme în bibliotecă şi mă invită dar eu sunt ocupat şi am aceeaşi senzaţie pe care o aveam atunci când eram student în sesiune şi când în loc să tocesc aş fi preferat să citesc orice numai să fie altceva decât cursurile reci . Uneori deschideam un album de artă şi citeam …citeam tot cât se putea despre pictori , despre viaţa lor împlinită sau mizerabilă , despre expoziţiile ratate sau despre recunoaştere târzie …doar să nu mă leg de o altă carte …doar să amân clipa când trebuia să dau gata cursurile. Eu , în faţa bibliotecii şi acum mă simt ca un şoarece lângă roata de caşcaval . Atâta doar că roata e bine mersi în cutia ei de sticlă sau poate eu sunt acolo şi nici un labirint nu mai e deschis pentru mine . Ora e pe sfârşite şi desigur „ Marea ,marea „ o să mă mai aştepte . O să aştept şi eu ; doar vin iarăşi sărbătorile şi mult după agitaţia pregătirilor ,după ce toate se vor aşeza la locul lor o să apară fără îndoială ….doar ştiu asta …o să apară şi pustiul şi cum să-l înfrunţi dacă nu cu un prieten bun …dacă nu cu o carte ?

Acum, pentru nimic în lume n-aş recunoaşte …nu …în nici un caz . Dar…pentru că sunt numai cu voi şi doar pentru că nu mă mai aude nimeni altcineva pot să vă spun că am vorbit şi scris atât de mult ca să uit …să uit că de fapt mi-e dor de Iris….mi-e tare dor de ea ….

Written by Rusu Gigi

aprilie 12, 2008 at 8:33 am

Publicat în Insomnii în doi

Duminica de Miercuri

leave a comment »

De o bună bucată de timp mi se întâmpă să lucrez şi duminicile . Sunt mari,solemne şi cel mai adesea plicticoase .

De asta găsesc că merită să stric puţin din farmecul lor care nu mă prea atinge.Aşa că dau drumul la muzică ,îmi pun masca de om serios şi lucrez…lucrez în draci.

Nu fac nici o depresie , nici vorbă ; aştept doar…aştept cu bucurie Duminica de Miercuri. Miercurea ,prietena mea ,doamna de la chioscul cu ziare ,de alături mă îmbie cu ultima carte din Colectiile Cotidianul,

Şi întotdeauna e o surpriza . Aş putea doar ca în ziarul de azi să citesc ce carte apare săptămâna viitoare .Dar nu o să o fac .De ce să-mi stric singur surpriza .

Uite, săptămâna trecută a fost un vechi prieten….Cesare Pavese cu ” Casa de pe colină ” . Azi e Bernard Malamud cu ” Lada Fermecară ” ….o colecţie de 13 povestiri ce-mi par frumoase .

Mai demult a fost chiar si Lewis Carroll cu ” Alice în Ţara Minunilor ” şi ” Alice in Ţara din Oglindă ” . Şi pe asta am luat-o ; ce dacă o mai am ? Totdeauna mai e loc de o carte.

Deja am început să aştept să vină odată şi săptămâna viitoare .Cine poate şti de ce surpriză plăcută mai am parte ? Doar v-am mai spus că pentru mine speranţa e cel mai adesea mai frumoasă chiar decât împlinirea ei .

Un singur lucru aş mai dori . Nu s-ar putea oare ca după Duminica de Miercuri să vină şi Duminica de Joi ? Adică ziua în care chiar le-aş putea citi pe toate…

Written by Rusu Gigi

aprilie 9, 2008 at 7:25 pm

Publicat în Foarte scurte

Fotografia

leave a comment »

Nici nu mai ştiu de când n-am mai răsfoit un album cu fotografii .Ştiţi doar cum e ; îţi spui la început că mai ai timp , apoi îţi găseşti altceva de făcut ştiind că amintirile nu pleacă nicăieri ,că imaginile rămân neschimbate în timp ce doar tu te înstrăinezi de ele cu fiecare zi care trece.

Ieri ,în schimb m-am pomenit întrebându-mă dacă e adevărat că m-am schimbat chiar atât de mult. Şi cum oare aş fi putut să-mi răspund decât încercând să răscolesc printre cele câteva albume şi cutii pline de fotografii care n-au mai încăput în ele.De mult îmi propusesem să caut o anumită fotografie .Una în care eram cu adevărat fericit. Şi de ce să n-o fi făcut ? Câţi se pot lăuda că au putut să –şi surprindă momentul de fericire ? Faust , nu-şi căuta şi el clipa în care să poată cere timpului să se oprească ? El n-a reuşit chiar aşa cum şi-a dorit-o ; eu …eu însă o făcusem .

Îmi aminteam doar cu câtă îndrăzneală , cu cât tupeu priveam în obiectiv ţinându-ne de mână şi nu pot să spun nici acum ce-o fi fost în mintea ei ( şi cum aş fi putut s-o fac ) dar eu….eu ştiu exact la ce gândeam . Doream să-mi transmit cumva momentul de triumf şi în acelaşi timp să mă înfrunt pe mine , cel de mai târziu. Asta ….în linii mari dar poza….pe ea nu mi-o mai aminteam în detaliu şi de asta am început să o caut .

Albumul e gros şi la început dau de feţe pe care abia dacă le mai cunosc. Surprinse în trecutul lor, ca fluturii în chihlimbar , ele îmi transmit cu siguranţă ceva dar eu …..eu nu sunt acum pregătit pentru ele .

Mai apoi mă văd în pantaloni scurţi sub un păr înflorit. Abia de-mi mai zăresc expresia de fericire de pe faţă dar simt încă sau mi se pare doar că simt în palmă , urma mâinii bunicii care nu mai e de mult şi trec…trec mai departe.

Acolo e o fotografie mică pentru panoul şcolii şi am în barbă o julitură urâtă iar pe faţă un rictus de durere.;tot ce a mai rămas după un meci nebun de fotbal pe terenul de zgură al şcolii .

Apoi alta …acum sunt într-a VIII-a şi flăcările focului de tabără se ridică până la cer iar marea din spate pare un lac ceva mai mare şi mai neliniştit. Ţin de mână o fată şi nu reuşesc să-i văd chipul dar ştiu …încă mai ştiu că o chema Ingrid şi că i-am promis solemn că o să ne vedem odată întorşi acasă . Niciodată nu am apucat să o mai fac şi caut…caut mai departe.

Sunt în vârf , pe Rarău şi văd din expresia feţei că pentru mine acolo e de fapt vârful lumii ; dincolo de el n-o să mai pot urca . Am părul tuns scurt şi ochii incendiaţi de soare şi mâna mea ţine mâna……chiar nu mai ştiu a cui. Fotograful , pe mine a vrut să mă prindă în cadru şi dacă vreau să aflu mai multe trebuie să-mi folosesc imaginaţia şi nu acum .…..acum nu e timp de asta.

Şi caut ….caut mai departe . Alta…. În Iaşi pe malul unei ape al cărei nume nu-l mai ştiu de mult . Văd doar ca în ceaţă feţele surprinse şi petalele albe de cireş sau de ce-or mai fi fost …..alunecând şi apoi nimic ….sau poate doar mirosul greu al teilor în floare .

Bine , îmi zic ….dar fotografia.? Aceea în care mi-am propus să-mi surprind fericirea , fotografia pe unde o fi ?

Şi iar răsfoiesc albumul ….şi feţele încep a se amesteca …şi bunicii îmi par iar copii şi părinţii sunt mai tineri ca mine ….şi lumea începe iar să se recompună şi apoi să se destrame la loc ca într-un joc ciudat în care umbra devine lumină şi lumina ….culoare şi apoi iarăşi umbră. Şi într-un târziu …..abia într-un târziu îmi amintesc că atât de mult m-am pregătit pentru acea fotografie ….atât am amânat şi atât m-am îndoit de mine că până la urmă nu am mai apucat să o mai fac vreodată. …

Written by Rusu Gigi

aprilie 7, 2008 at 12:48 pm

Publicat în Insomnii în doi

High-tech

with 2 comments

Tocmai am urmărit un documentar despre o expoziţie High-Tech în Coreea de Sud. Închipuiţi-vă un muzeu prin care te plimbi şi te opreşti să zicem în dreptul Giocondei .Admiri tabloul din toate părţile ( pare o copie destul de reuşită ) şi apoi apeşi pe un buton (bănuiesc că doar după ce bagi o monedă mai întâi ) şi tabloul prinde viaţă iar Mona Lisa chiar îţi vorbeşte . În coreeană bineînţeles….

Apoi zăreşti „ Cina cea de Taină „ . Are tot 460 pe 880 cm doar că nu are ca fundal peretele sălii de mese din Mânăstirea Santa Maria delle Grazie ci un perete modern în relief pentru a sugera adâncimea.Apeşi desigur pe buton şi Isus se ridică şi rosteşte în coreeană …” Unul dintre voi Mă va vinde „ iar Apostolii în aceeaşi limba răstită îşi arată în mod diferit revolta şi numai Iuda e cel ce tace şi schiţează doar un gest de apărare.

Nu mă pot eu pronunţa dacă e sau nu un mare kitsch. Cred doar că e cel puţin indecent să faci astfel de experienţe cu operele consacrate. Dacă ar fi fost vreo lucrare originală de a lor , jos pălăria. Totuşi Leonardo a pictat cu o tehnică nouă pe tencuială uscată între 1495 şi 1498 fiecare detaliu pentru că a dorit nu doar să onoreze comanda ducelui de Milano ,Ludovico Sforza ci mai ales să ne lase un mesaj. Mesaj pe care doar acele detalii la care se adaugă jocul subtil de culori şi umbre şi expresiile tulburător de omeneşti pot să ni-l transmită. Nu mă pot totuşi opri să mă gândesc la ce ne-ar fi putut dărui artistul dacă pe lângă penel ,culori pânză şi lemn ar fi avut la dispoziţie şi tehnologia High –Tech.

Avem la ce visa …nu-i aşa …?

Written by Rusu Gigi

aprilie 5, 2008 at 9:08 am

Ploi…

leave a comment »

Plouă în disperare ca într-o zi de post . Nu mai exis orizont ci doar nori tulburi şi grei şi-mi vine să recitesc „ Lacustră „ şi să ascult „ Ploaia care va veni „ . Şi-mi vine să-mi iau naibii ochii de la geam , dar nu mă cuprinde încă deprimarea şi nici nu mai cred că totul e pierdut. Acolo jos ,sub apa cu iz de nămol , acolo sub tălpile trecătorilor indiferenţi , acolo se întâmplă acum minunea . Acolo bate tic-tac-ul vieţii , acolo e germinaţia , de acolo va izbucni mâine , poimâine explozia de vede crud.

Sunt invitat astăzi la cel mai frumos hotel din oraş. Un prieten tânăr îşi depune candidatura ca independent pentru Primărie. Trebuie să merg.; i-am promis doar.O să aibă cel mult 50-60 de voturi dar din toate unul va fi sigur al meu. De ieşit va ieşi iarăşi vreun şmecher ca până acum care n-o să facă nimic. Ba , cum să nu . O să acopere gunoaiele vechi cu gunoaiele noi , o să vândă şi restul de spaţii alor lui şi o să sforăie la televiziunea locală fraze goale despre realizări închipuite .

Şi totuşi , faptul că nişte tineri au curajul să înfrunte inerţia ,îmi dă speranţa că lumea veche se mai poate clătina.

O să amân aşadar „ Lacustră „ pentru altădată. O să ies cu un aer puţin absent în seara cenuşie ce coboară. Ploaia … ea n-o să mă mai poată opri. O să pariez azi pe prietenii mei tineri şi pe taina şi pe forţa latentă a firului umil de iarbă .

Written by Rusu Gigi

aprilie 4, 2008 at 9:20 pm

Publicat în Insomnii

Insomnie (1)

leave a comment »

         Sunt de acord să ofer cui va vrea toată luna martie şi pe deasupra primele zile din aprilie. Le dau din toată inima. Daţi-mi doar ultimile zile din februarie. Vouă doar nu vă folosesc la nimic. Pentru mine ,ei….,….pentru mine e altceva. Pe atunci încă speram să înflorească martie şi descopăr acum din nou ( corect e că redescopăr ) că de fapt promisiunea primăverii a fost cu mult mai frumoasă chiar decât adevărata primăvară.
Şi care primăvară ? Că doar afară e un frig de sfârşit de ianuarie iar la Meteo anunţă că de vineri se răceşte iarăşi.

Aşa că m-am răzgândit . N-o să mai vreau nimic la schimb . Vă dau pe gratis luna Martie si Aprilie cu totul numai aruncaţi-mă , aruncaţi-mă odată în Mai.

Written by Rusu Gigi

aprilie 2, 2008 at 12:35 pm

Publicat în Insomnii