Popas la Vidraru

De ce tocmai la Vidraru n-aş putea să spun…poate pentru că soarele se micşorase dintr-o dată şi începuserăm cu toţii să simţim răcoarea muntelui…poate pentru că văzuserăm cumva în lumina difuză primele semne…destul e ca acolo am înţeles că Toamna a căzut cu adevărat
…Frunze veştede cu care să-ţi acoperi inima erau din belşug…Oricât de mare mi-ar fi inima tot aş putea găsi cu ce să o acopăr le-am zis fetelor şi atunci abia am văzut lacul. Ireal de  albastru ascundea parcă tot cerul şi am oprit copleşiţi să-l privim…Muntele creşte din el şi urca spre înalt…acolo de unde cerul tocmai coborâse .Ne ajunsese oboseala pe toţi ….şi o foame adevărată …cum de mult nu mai simţisem….O să facem un popas le-am zis….un popas e un loc în care poţi să-ţi lingi în tihnă rănile…de ce nu aici ?

Care vrea să facă bungee jumping….? le-am provocat şi au acceptat doar până au văzut prăpastia peste care era montată instalaţia modernă cu frânghii şi cordeluţe . Apoi desigur puţin palide au declinat oferta şi am
început să ne destindem…

Fără popasuri…fără clipa de reflecţie necesară cum am mai putea pricepe peste ce am trecut ? mi-am zis
Fără odihna de acum amintirile s-ar distorsiona şi s-ar amesteca . Am lenevit deci privind depărtarea şi am privit muntele şi apa lenevind aşteptând parcă apusul . Lumina prindea încet încet să se retragă şi apa începea să prindă reflexe aurii . Un mic vaporaş îşi începea alunecarea şi numai freamătul pădurii înfiora lacul. Privit de sus , la plecare , muntele se înălţa spre cer dar
coboară la fel de mult şi în adânc. Până la urmă am plecat cu sentimentul că lăsăm în urmă o linişte şi o pace cum rar aveam să mai găsim. De acum…întrebaţi – mă oricând ce-mi amintesc de Vidraru…O să uit poate munţii….munţi mai sânt …o să uit poate apa limpede şi adâncă…ape mai sânt …dar sigur o să-mi amintesc de clipele de odihnă …de freamătul toamnei ,de ochii înroşiţi de nesomn şi o să-mi zic şi o să vă zic…a…da…am făcut cândva un popas la Vidraru…

Publicitate