Rusugigi's Weblog

Just another Word Press.com weblog

Dor de Iris

leave a comment »

Iris Murdoch

Nu ştiu cum se face dar seara de acum are ceva din aerul rarefiat şi puţin tulbure al serilor copilăriei .O oră întreagă la dispoziţie ….Toată numai pentru mine….E deja prea mult. Închid toate programele şi ecranul devine unul banal , despuiat de toate secretele. Pe TVR 2 …imagini alb ,negru de la nişte meciuri din anii 70 .Pelicula e tare veche şi feţele par neclare .Balonul…. străveziu ,abia de-l mai zăreşti….simţi doar încrâncenarea de pe teren…lupta surdă ….dorinţa năpraznică de victorie şi…. Gool!…….gool!…

Stadionul e în picioare şi savurează triumful…un triumf de mult uitat al unor jucători care acum îşi plimbă nepoţii prin parcuri şi sughiţă rar ,din ce în ce mai rar ,doar atunci când cineva îşi mai aminteşte de ei .

Închid ,ies şi numai după primii paşi , seara de Aprilie mă ia în stăpânire . Puţinii trecători sunt grăbiţi şi feţele lor îmi par decolorate ; nu-mi spun nimic şi aşa nevăzut mă simt ca un străin păşind printre alţi străini .Ceea ce nu e numaidecât aşa de rău …

Pe banca de alături pe lângă care trec ….nu am ce face ….doi tineri se ţin de mână şi văd ….doar eu pot să văd pe feţele lor urma primului sărut. Fata îmi face un semn timid cu mâna abia ridicată stângaci şi-mi dau seama că o cunosc de undeva aşa că-i răspund discret şi întind pasul ca să nu le tulbur clipa. Tresar când o maşină claxonează brutal lângă mine şi ….abia atunci ridic ochii …abia atunci o zăresc pe Dora Greenfield . Sau în fine pe cineva care-i seamănă . După câţiva paşi îmi dau seama însă că cea dinaintea mea nu are chiar nimic comun cu personajul lui Iris Murdoch ; e probabil doar o doamnă obişnuită , cu probleme cât se poate de normale într-un oraş aproape banal .

Îmi place la nebunie lumea lui Iris . Dora e din „ Clopotul o carte brodată pe o dimensiune mitică ….o legendă după care cu mult…cu foarte mult timp în urmă clopotul ce vechi al mânastirii a zburat cu totul din turn după ce o călugăriţă a avut o legătură sentimentală . Dora , ca mai toate personajele din carte nu e deloc un personaj perfect. Ba mai mult decât atât e chiar o catastrofă ce mai mult îi încurcă pe toţi . Inegală şi inconsecventă ….atât îi farmecă şi atât îi contrariază pe ceilalţi încât pare vie de nu te mai miri când ţi se pare că o vezi pe stradă .De asta îmi place atât de mult Iris .N-o să vezi la ea personaje perfecte . Fiecare are o traumă ,fiecare îşi duce crucea şi ascunde câte un secret ….câte o angoasă . Iris îi „ povesteşte „ pe toţi , o simţi cum suferă şi le alină cumva rănile şi până la urmă ştii…nu se poate să nu înţelegi că-i iartă , că le mai dă o şansă , una pe care de fapt oricare om o merită . Recunosc că am descoperit-o târziu . doar după ce am văzut filmul sensibil făcut după două dintre cărţile soţului ei, John Bayley , cu puţin înainte de moarte acesteia. … „Iris „ şi „ Iris and the Friends „ .

De atunci ,de câte ori am timp mai citesc ceva de ea. Ce a scris mai frumos las totuşi pentru la urmă . Aşa se cuvine…..” Marea , marea „ e de ceva vreme în bibliotecă şi mă invită dar eu sunt ocupat şi am aceeaşi senzaţie pe care o aveam atunci când eram student în sesiune şi când în loc să tocesc aş fi preferat să citesc orice numai să fie altceva decât cursurile reci . Uneori deschideam un album de artă şi citeam …citeam tot cât se putea despre pictori , despre viaţa lor împlinită sau mizerabilă , despre expoziţiile ratate sau despre recunoaştere târzie …doar să nu mă leg de o altă carte …doar să amân clipa când trebuia să dau gata cursurile. Eu , în faţa bibliotecii şi acum mă simt ca un şoarece lângă roata de caşcaval . Atâta doar că roata e bine mersi în cutia ei de sticlă sau poate eu sunt acolo şi nici un labirint nu mai e deschis pentru mine . Ora e pe sfârşite şi desigur „ Marea ,marea „ o să mă mai aştepte . O să aştept şi eu ; doar vin iarăşi sărbătorile şi mult după agitaţia pregătirilor ,după ce toate se vor aşeza la locul lor o să apară fără îndoială ….doar ştiu asta …o să apară şi pustiul şi cum să-l înfrunţi dacă nu cu un prieten bun …dacă nu cu o carte ?

Acum, pentru nimic în lume n-aş recunoaşte …nu …în nici un caz . Dar…pentru că sunt numai cu voi şi doar pentru că nu mă mai aude nimeni altcineva pot să vă spun că am vorbit şi scris atât de mult ca să uit …să uit că de fapt mi-e dor de Iris….mi-e tare dor de ea ….

Written by Rusu Gigi

aprilie 12, 2008 la 8:33 am

Publicat în Insomnii în doi

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: