Urcuşul

Urcam încă de dimineaţă şi în faţă cărările se despleteau şi se strecurau pe sub crengile contorsionate ale copacilor …reîntâlnindu-se ceva mai sus în poienile înroşite de frunze. Urcam cu toţii…unul după celălalt şi îmi plăcea să le privesc feţele prietenoase , pe care le cunoşteam de când lumea. Vârful era încă departe şi încetul cu încetul, oboseala începea să-mi împăienjenească ochii.

Urcam şi prin crengile descărnate lumina anemică a toamnei târzii se strecura hoţeşte alungindu-ne aiurea umbrele .Uneori le ascultam glumele zâmbind….alteori o luam înainte şi paşii grei , apăsaţi alungau liniştea tufişurilor pustii.

Urcam …şi eram din ce în ce mai puţini….unul câte unul se rezemau de trunchiul neted al câte unui copac răsuflând greu şi rămânând în urmă…rătăcind mai apoi pe potecile tot mai întortochiate. Pentru ei, vârful era deja prea îndepărtat.

Urcam , cum spuneam, şi mâinile începeau să sângereze de la rugii uscaţi şi pieptul începea să ardă . Câteodată , când norii alunecau de deasupra ,zăream înălţimea şi ne încurajam unul pe celălalt .

Urcam.. şi paşii ni se înfundau în frunzişul gros stârnind mirosul dulce amărui al toamnei . Apoi ceaţa acoperea totul şi înaintam orbeşte . Când…într-un târziu l-am privit, vârful părea la fel de îndepărtat . Parcă ne-am roti în cerc …mi-a trecut prin gând dar am continuat să urc atent la culorile izbucnite deasupra noastră în frunzişul din ce în ce mai rar . Vocile erau din ce în ce mai neclare şi printre râsete se auzeau primele murmure de neîncredere.

Urcam ca şi cum am fi urcat de când ne ştim fără să ne oprim . Cele câteva provizii subţiri se terminaseră şi apa era de acum o amintire…O să dăm de izvor ….le-am zis şi am scos din rucsac pentru ei , ultima bucată de pâine . O pâclă subţire aluneca deasupra noastră şi păsări tot mai mari pluteau peste văile pustii .

Urcam …şi susurul apei se lăsa aşteptat….

Urcam şi feţele însoţitorilor mei erau din ce în ce mai reci şi mai străine.

Urcam în tăcere…şi vântul se izbea năuc în ramurile înalte , aproape îngropându-ne sub frunze.

Urcam respirând tot mai greu aerul rarefiat şi seara începea să se prăbuşească peste pădure.

Urcam…din ce în ce mai străini pe potecile ascunse sub frunze…urcam istoviţi abia aburcându-ne peste pietrele colţuroase…urcam….şi vârful…cu neguri cu tot…urca odată cu noi.

Publicitate