Archive for ianuarie 2010
Dimineţi de iarnă
Claude Monet. Ice on the Seine near Bougival.
Ca nişte sloiuri buimace , scăpate de sub control şi purtate de ape repezi şi tulburi , aşa se bulucesc dimineţile peste mine . Îmi ridic capul din somn şi primesc în plină figură loviturile lor de berbece. Vin una peste alta , dimineţi slinoase de iarnă , fără nici o urmă de lumină peste dimineţi îngheţate , dimineţi ceţoase împinse de curenţi peste cele aiurite cu totul , se ciobesc lovindu-se de dimineţile palide şi se scufundă ca să-mi ţâşnească mai apoi pline de mâl direct în figură . Îmi ridic capul din vis şi trag aer în piept , miroase a luni îmi spun şi dimineaţa mă loveşte pe neaşteptate . Cele de marţi alunecă pe dedesubt şi mă răstoarnă cu totul ; ies ud şi ciufulit şi nu apuc să-mi pun gândurile la uscat că alunecă peste mine miercuri , unsoroasă şi grea ca o piatră de moară . Privesc în oglindă şi-mi acopăr cu greu vânătăile . Joi mă ia cu valul şi plutesc în neştire până ce colţuri sfărâmate din celelalte dimineţi mă ajung din urmă şi mă macină până la sânge . Dimineaţa de vineri mă ia tot timpul pe nepregătite . Îi aştept lovitura din partea stângă şi strâng din pumni . Mereu ţâşneşte de altundeva , dintr-o altă dreaptă pe care nici nu bănuiesc că o am . Sâmbăta o văd de departe . Curge leneş odată cu apa şi nu-mi fac iluzii . Ştiu că asemenea aisbergului , partea ei imensă şi grea e scufundată . Duminica pluteşte ca un sloi fără capăt şi cioburi din celelalte dimineţi se rotesc în jurul meu în vârtejuri neştiute . Închid ochii şi nu-i mai deschid până ce nu miroase iar a luni . Şi iarna se schimonoşeşte pe geam ca o dimineaţă lungă şi fără sfârşit .
Puzzle de iarnă
Iarna a căzut pe neştiute ca o nălucă şi acum se ia la trântă hoţeşte cu termometrele . Al meu deja e ţăndări , mercurul o ia razna prin vene şi frigul îmi fluieră stingher în oase . Gerul a prins tupeu ; cotrobăie prin mine , în cămara în care-mi ţin visele şi dă de pământ cu tot ce întâlneşte în cale . E greu ca gerul să-ţi sfărâme visele , poate cel mult să le ciobească . Şi apoi , din două sau mai multe vise frânte poţi încropi un altul . Nu vă place să faceţi un puzzle din cioburi de vise ? Măcar încercaţi . Dacă piesele nu se îmbină prea bine , le puteţi sfărâma din nou . Restul , e geometrie .
Van Gogh -Snowy Landscape 1888 Arles France
În ceaţă
Ceaţa se lăfăie în tihnă peste oraş nu de ieri sau de azi ci de câţiva ani buni . Nu există în istoria scrisă a urbei prea multe indicii care să ne lămurească de când a coborât ceaţa şi asta şi pentru că , se pare , nu a existat o dată anume . Unii spun că acum câţiva ani a alunecat ca o pâclă care s-a insinuat prin toate ungherele şi soarele a prins să se dizolve pe cer subţiindu-se din ce în ce mai tare până ce a ajuns ca o umbră ce se târâie stingheră pe deasupra . „- Prostii ! spun alţii …de fapt ce vi s-a părut a fi soare , nu era decât o ultimă reflexie . Sântem în ceaţă de mult mai multă vreme şi uşoara hurducare de acum câţiva ani nu a dus cu nici un chip la împrăştierea ei . ” -Pai , ziceau ceilalţi , hurducare , nehurducare , in 20 de ani trebuia să ieşim cumva la liman , e scris, am citit şi am ascultat cu toţii profeţiile . ” -Nu se pune , replicau primii , erau profeţii făcute de un ateu, unde mama naibii a văzut el 20 de ani în Biblie ? Moise , şi poporul lui au rătăcit 40 , asta nu vă spune nimic , zevzecilor ” ? şuierau ei . Şi polemica continua pe acelaşi ton în cafenelele apărute ca ciupercile după ploaie , în faţa meselor pe care de fum şi ceaţă nu se vedea mai nimic , aşa încât cu greu ar fi putut cineva să ghicească dacă interlocutorii se delectau cu o cola încă nesuprataxată sau ciupeau pe furiş câte un păhărel cu tărie din sticle netimbrate . De fapt , să o spunem pe şleau , în penumbră se ascund atâtea secrete că până şi serviciile speciale create pentru a mai afla ce cârteşte unul sau altul au serioase dificultăţi în a-şi îndeplini sarcinile de serviciu . „- Cum o să faci un raport cu formula …O siluetă a spus sau…o umbră din mulţime a declarat ? ” se întrebau şefii lor , aşa că s-au apucat să angajeze pe post de agenţi , persoane cu o imaginaţie bogată , capabile să creeze identitatea persoanelor , dacă tot nu o pot afla . Unii agenţi au fost dotaţi cu ochelari în infraroşu , care puteau identifica sexul , vârsta şi preferinţele muzicale ale celor ce fără jenă îşi puneau întrebări despre cât de bine sânt conduşi şi s-au făcut şi câteva arestări , dar în final în ceaţa deasă ce se lasă mai ales în zori sau în apropierea serii , s-au iscat noi confuzii aşa că la pârnaie au ajuns cu totul şi cu totul alte persoane . -” La urma urmelor cam toţi e la fel ” şi-au spus plini de năduf şefii şi au raportat misiunea îndeplinită . Nu e uşor să trăieşti numai cu amintirea soarelui , aşa că mulţi s-au gândit să iasă din oraş şi să-l caute . Doar că pentru asta îţi trebuie o maşină şi bani de benzină . La început , trebuia să obţii şi viza …pe atunci se mai găseau bani dar nu aveai parafa pe paşaport , acum nu mai trebuie paşaport dar nu mai sânt bani , ceea ce e tot un drac . Unii care au avut şi bani şi paşaport şi maşină şi benzină au urcat prin defileu pînă ce au ieşit dintre munţi şi au putut zări soarele . Cum nu s-au inventat alte metode de a-l aduce şi celor de acasă , cei plecaţi au făcut fotografii şi au cumpărat sau şutit , după caz , pliante frumos colorate . Ceea ce au înţeles însă , odată ajunşi acasă e că privite prin ceaţa de la noi şi pliantele şi fotografiile însorite par tot banale şi întunecate .
Rene-Magritte-Golconda
Câteva din personalităţile urbei s-au oferit să studieze ceaţa şi efectele ei ciudate mai ales că acum au suficient timp , majoritatea întreprinderilor din oraş fiind sau demontate bucată cu bucată şi vândute aiurea sau închise , ca să nu mai vorbim de bugetarii care lucrează după noile directive anticriză doar 4 zile pe lună şi restul stau în concediu de recreere fără plată dar rezultatele au fost irelevante . Oamenii alunecau prin pâcla deasă şi -şi găseau cu greu rostul lor altfel decât plutind unul pe lângă celălalt şi soarele devenise o iluzie atât de banală încât cei mai mulţi se îndoiau că el chiar ar exista cu adevărat .
Căutându-mi ţara
Am descoperit cu surprindere că de o bucată de vreme , trăiesc în altă ţară . Coborât de pe pârtie , la cumpăna dintre ani , cu obrajii roşii de frig sau de whiskey , realesul a mulţumit frumos diasporei , apoi celor peste 5 milioane care l-au votat , le-a promis câte în lună şi în stele , printre care şi mult votatul parlament unicameral şi portocaliu dacă se poate , le- a hă-hă-it câte şi mai câte în legea lui şi apoi a dat şampania peste cap . Şi atât ?…m-am întrebat…Ei…! uite că atât . Mie…nici un cuvinţel. – Păi cu mine ce faci ? l-am întrebat în gând . – M-am gândit bine de tot şi la tine …mi-a râs el în nas . Ţie o să-ţi las impozitul forfetar , ratele şi dobânda de la F M I şi dacă nu te-ai cocoşat cu totul , impozitul pe pensii ( mi-au zis ele , serviciile că nu toţi pensionarii m-au votat ). Eşti profesor , poate ? m-a mai întrebat el privindu-mă din două părţi de-o dată , dintr-una sumbru , din alta cam chefliu ) . Nu , i-am răspuns eu nedumerit . ” -Păcat … a râs ( cam drăceşte după părerea mea ) cu gura până la urechi …pe primii 15.000 îi rezolv dintr-un foc . Dar stai liniştit , să se termine cu uralele şi artificiile de An Nou şi-ţi găsim şi ţie ceva . De accize şi preţuri mai mari , ce zici ? ” -Nu mai zic nimic , i-am răspuns , m-aţi impresionat deja…” – Un fleac , v-am ciuruit ! şi a dispărut acolo de unde a apărut ( adică de nicăieri ) . O fi dispărut el din mintea mea , mi-am zis …dar eu dintr-a lui ? Şi uite aşa am aflat că nu mai fac parte din ţara pe care o ştiam . Poate m-am luat cu Sărbătorile şi m-am rătăcit la întoarcere ? Poate eram doar mahmur şi mi-au furat-o pur şi simplu , ca la alba-neagra . La 112 mi-au spus să nu mai sun că serviciile au primit buget serios şi de acum răspund ei la urgenţe . De atunci îmi caut ţara . Vă rog din suflet , dacă daţi de ea trimiteţi-mi şi mie un semn . Eu , încă rătăcesc pe aici , căutând-o …
Vânzătorul de artificii
Îl treziseră cu noaptea în cap să cureţe de gheaţă scările de la ” Macu Roşu ” , crâşma la care taică-su se împrumuta când o lua pe ulei , adică de de vreo trei ,patru ori pe lună . Ronţăise în lumina chioară a becului de la bucătărie un colţ de pâine cu margarină şi băuse o cană mare de ceai de muşeţel , din cel pe care-l strâsese vara trecută cu profesoara de botanică şi se înfofolise în haina lungă şi veche de iarnă . Afară , gerul îi tăie respiraţia . Curăţă cu atenţie şi scările de la intrarea clienţilor şi pe cele din spate şi mătură zăpada de pe trotuare . Când să plece îl puseră să descarce lăzile cu vin şi bere din dubiţa albastră şi lumina tulbure a zilei îl găsi deja transpirat şi obosit . ” – O să mă descurc cu taică-tu pentru ce ai lucrat azi ” îi zise patronul intrând în crâşmă şi el ştiu că n-o să mai primească nimic . Se întoarse acasă şi intră să se mai încălzească dar găsi odaia mirosind greu a alcool şi pe ai lui boroscodind în capul oaselor . Când auzi că nu adusese nimic , taică-su sudui şi îi şterse o palmă , ” – O să dau eu cu ochii de tâlharul ăla , mai zise el şi-şi înecă obida în sticla aproape goală pe care o dibuise pe sub pat . El oftă şi-şi trecu mâna-i mică prin zulufii blonzi şi netunşi şi se aciui pe un colţ de pat . Maică-sa , buhăită şi ea după băutura de cu seară se ridică cu greu şi-şi trase un capot lucios pe ea , apoi porni să încropească ceva de mâncare în bucătăria de alături . Cei mici dormeau cu burţile dezvelite şi tresăreau numai uşor când maică-sa lovea câte o tigaie de masă . Aporoape că aţipi când taică-su îl zgâlţâi de umăr şi-l chemă în bucătărie . „-Azi avem treabă ” , îi zise el ca şi cum de dimineaţă ar fi dormit pe săturate şi-i arătă nişte lăzi colorate . !” -Sânt artificii şi le-a lăsat naşu-tău să le vindem .Acum , de sărbători ies bani frumoşi din astea . Sânt niţel ilegale dar tu eşti copil şi n-o să-ţi facă nimeni nimic . Naşul veni după câteva minute şi după ce desfăcu lăzile scoase pe masă o sumedenie de pocnitori , baterii, petarde , rachete colorate , candele romane de la 15 la 100 de focuri , pocnitori-artificii , artificii-steluţe , jerbe cu scântei şi vulcani de diferite mărimi şi-i spuse la fiecare preţul şi cum se folosesc , apoi le puseră pe toate în două sacoşe mari , burduşite şi ieşiră la maşină . La intrarea în piaţă , naşul vorbi ceva cu un mustăcios şi primi o tarabă pe care întinseră toate artificiile . Îl mai dăscăliră câteva minute şi apoi plecară să se încălzească la crâşma din capătul pieţii . El îşi trase căciula mai bine peste urechi şi începu să tropăie de frig . Aproape o oră nu-l întrebă nimeni nimic şi abia pe la 11.00 vându prima pocnitoare unui puşti . Apoi , clienţii începură să se intereseze şi el le dădu explicaţii despre cum anume trebuie aprinse candelele romane , pocnitorile-artificii şi cum poţi să lansezi în siguranţă rachetele colorate . Vându câteva din cele mai scumpe şi începu să nu mai simtă frigul . Doar mâinile roşii de ger nu ştia cum să şi le mai încălzească . Lângă el îşi întinseră tarabă nişte ţigani şi concurenţa îi mai reduse din vânzări . Trecu un poliţist şi ţiganii îl chemară şi-i îndesară ceva în buzunar . Acesta îl privi urât şi porni să patruleze mai departe . Mai apoi trecu pe la el şi-i ceru autorizaţia de comercializare . Nu o avea, era la taică-su îi spuse şi poliţistul îi puse în vedere să o aducă dacă nu vrea să aibă necazuri . ” – Sunt copil îi spuse şi nici cei de lîngă mine nu au autorizaţie .” Poliţistul îl pocni peste faţă să nu mai fie obraznic cu oamenii legii şi un firişor de sânge porni să-i curgă din nas . Gerul îi amplifica durerea şi foamea porni să-i roadă stomacul . Trecuse de mult ora amiezii şi ai lui uitaseră de el ; ar fi mâncat ceva dar nu putea lăsa marfa pe tarabă şi să plece pur şi simplu . Mai vându câteva baterii , nişte jerbe cu scântei şi trei vulcani până ce poliţistul chemat de ţigani îi spuse că nu mai are voie să vândă , să-şi ia marfa până nu i-o confiscă şi să se care naibii din piaţă . Îşi îndesă însoţit de huiduielile ţiganilor , marfa într-o geantă şi lăsând taraba goală porni îngheţat bocnă spre crâşmă . Naşul şi taică-su dormeau cu capul pe o masă şi nu reuşi să-i trezească . De la o tarbă colorată mirosea a cârnăciori prăjiţi şi foamea era de nesuportat . Târa cu greu geanta plină de petarde şi artificii şi ştiu că avea să ia iar bătaie , când ai lui aveau să se trezească şi să-l ia la rost că nu a vândut totul . Şi acum ţinea minte bătaia de anul trecut . Se înserase de-a binele şi porni spre casă . În loc să intre însă pe strada lor , merse mai departe şi la pod o coti spre luncă . Era al treilea an de când vindea artificii şi nu aprinsese nici una până acum . De acum se întunecase şi cerul se dezvelise lăsând să strălucească un puhoi de stele . Nu-şi mai simţea de frig mâinile şi picioarele şi curentul rece din preajma apei îl făcu să zgribulească de-a binelea . Mai întâi aprinse o pocnitoare şi o aruncă peste apă urmărind dâra de lumină şi tresărind la bubuitură . Apoi aprinse şi lansă pe rând candelele romane , rachetele colorate , jerbele cu scântei şi la urmă de tot vulcanii . Cerul se umpluse de stele colorate şi jerbe de lumini luminau până departe . Lacrimile îi îngheţau pe obraji dar surâdea aşa cum de mult nu o mai făcuse pe când steluţele artificiilor se amestecau sus de tot cu pulberea de stele îngheţate şi prin genele albite de ger ochii îi ardeau şi ei ca nişte stele lucitoare mistuite de febră …
Fără regrete
Afară plouă -n draci , cu disperarea sfârşitului de toamnă . Nici urmă de zăpadă . Dacă n-ai vedea pe alei , resturile de beteală rupte şi urmele negre lăsate de artificii şi mai ales dacă nu s-ar transmite la TVR Concertul de Anul Nou (Das Neujahrskonzert der Wiener Philharmoniker ) al Orchestrei Filarmonice din Viena din celebra sala ” MUSIKVEREIN ” nici n-ai spune că e 1 Ianuarie . Aş fi vrut să vă urez tuturor să aveţi un an mai bun . De fapt de asta am început să scriu . Dar m-am trezit cu un gust metalic în gură şi nici acum nu ştiu dacă e al anului ce a trecut , al lui 2010 sau mai degrabă al şampaniei cu care , ca tot omul am intrat şi eu în noul an . Şi apoi de ce numaidecât trebuie ca anul ce vine să fie mai bun decât cel ce tocmai a trecut ? Ar însemna ca anii ce urmează să fie toţi , fără excepţie , mai frumoşi decât cei ce s-au scurs deja . Asta nu e cumva o recunoaştere tacită a faptului că anii pe care i-am trăit au fost doar nişte eşecuri ? Mai bine v-aş ura să aveţi un an la fel de bun ca 2009 . Dar aş fi ipocrit . 2009 mi-a adus multe împliniri dar şi la fel de multe insuccese (sau dacă e să fiu în ton cu aleşii …insuccesuri ) . De aceea mi-am propus să nu mai ascult şi să nu mai urmăresc ( pe cât se poate ) emisiuni de politică . În 6 Decembrie sau mai bine zis în dimineaţa zilei de 7 am simţit aceeaşi dezamăgire pe care am simţit-o ca suporter de fotbal în 2004 după meciul cu Danemarca . Dar nu după măcelul de pe plaja din Bucureşti ci după meciul de la Copenhaga , cel în care am pierdut calificarea în ultima secundă , după ce am fost furaţi de arbitru la fel ca la alegerile din 6 decembrie . O să-mi spuneţi că nu se pune şi în parte sânt de acord . Măcar Urs Maier şi-a cerut scuze pentru că ne-a furat . De aceea n-o să vă urez nici să aveţi un an mai bun , nici la fel de bun ca 2009 . Sper doar să putem privi în urmă fără regrete la anul ce s-a scurs şi să avem unul normal şi dacă se poate , suportabil . Şi ca să nu rămână în tonuri întunecate urarea mea o să închei cu ultimul film pe care l-am vizionat în 2009 , ” Los Amantes del Circulo Polar ” al lui Julio Médem şi asta nu că ar fi prea nou ( filmul e din 1998 ) ci pentru că e profund şi sensibil şi mai ales lipsit de clişee . Şi mai ales pentru că aşa cum spune Otto , personajul cu nume palindromic ” E bine că viaţa se desfăşoară în cicluri . Dar a mea se desfăşoară într-unul singur (zice el ) , nici măcar unul întreg . Cel mai important lipseşte ” . Aşa că atât celor ce le lipseşte 2009 ca şi celor ce încă aşteaptă un an suportabil , vă urez cu drag deopotrivă La Mulţi Ani !