Rusugigi's Weblog

Just another Word Press.com weblog

Archive for ianuarie 2010

Dimineţi de iarnă

with 13 comments

Claude Monet. Ice on the Seine near Bougival.

Ca nişte sloiuri buimace , scăpate de sub control şi purtate de ape repezi şi tulburi , aşa se bulucesc dimineţile peste mine . Îmi ridic capul din somn şi primesc în plină figură loviturile lor de berbece. Vin una peste alta , dimineţi slinoase de iarnă , fără nici o urmă de lumină peste dimineţi îngheţate , dimineţi ceţoase împinse de curenţi peste cele aiurite cu totul , se ciobesc lovindu-se de  dimineţile palide şi se scufundă ca să-mi  ţâşnească mai apoi pline de mâl direct în figură . Îmi ridic capul din vis  şi trag aer în piept , miroase a luni îmi spun şi dimineaţa mă loveşte pe neaşteptate . Cele de marţi alunecă pe dedesubt şi mă răstoarnă cu totul ; ies ud şi ciufulit şi nu apuc să-mi pun gândurile la uscat că alunecă peste mine miercuri , unsoroasă şi grea ca o piatră de moară . Privesc în oglindă şi-mi acopăr cu greu vânătăile . Joi mă ia cu valul şi plutesc în neştire până ce colţuri sfărâmate din celelalte dimineţi mă ajung din urmă şi mă  macină până la sânge . Dimineaţa de vineri mă ia tot timpul pe nepregătite . Îi aştept lovitura din partea stângă şi strâng din pumni . Mereu ţâşneşte de altundeva , dintr-o altă dreaptă pe care nici nu bănuiesc că o am . Sâmbăta o văd de departe . Curge leneş odată cu apa şi  nu-mi fac iluzii . Ştiu că asemenea aisbergului , partea ei  imensă şi grea e scufundată . Duminica pluteşte ca un sloi fără capăt  şi cioburi din celelalte dimineţi se rotesc în jurul meu în vârtejuri neştiute . Închid ochii şi nu-i mai deschid până ce nu miroase iar a luni . Şi iarna se schimonoşeşte pe geam ca o dimineaţă lungă şi fără sfârşit .

Written by Rusu Gigi

ianuarie 30, 2010 at 9:56 am

Publicat în Insomnii în doi

Tagged with ,

Puzzle de iarnă

with 15 comments

Iarna a căzut pe neştiute ca o nălucă şi acum se ia la trântă hoţeşte cu termometrele . Al meu deja e ţăndări  , mercurul o ia razna  prin vene şi frigul îmi fluieră stingher în oase . Gerul a prins tupeu ; cotrobăie prin mine ,  în cămara  în care-mi ţin  visele şi dă  de pământ cu tot ce întâlneşte  în cale . E greu ca gerul să-ţi sfărâme visele , poate cel mult să le ciobească . Şi  apoi , din două sau mai multe vise frânte poţi încropi un altul . Nu vă place să faceţi un puzzle din cioburi de vise  ? Măcar încercaţi . Dacă piesele nu se îmbină prea bine , le puteţi sfărâma din nou . Restul , e geometrie .

Van Gogh -Snowy Landscape  1888  Arles France

Written by Rusu Gigi

ianuarie 22, 2010 at 7:50 pm

Publicat în Jurnal subiectiv

Tagged with

Dependent de eclipse

with 18 comments

Mi-e frig , mi-e din ce în ce mai frig în partea asta de galaxie , şi se pare că am o alergie cronică la praful cosmic .  Cine ştie ce planete sulfuroase au rătăcit rotindu-se pe aici după sorii lor sau câte luni din amoniac şi metan şi-au părăsit elipsele şi  aiurează încă  îngheţate pe undeva  .

Max Ernst the Phases of the Night

Aşa cum unii nu suportă ceaţa sau burniţa eu mă sufoc oridecâteori , erup  în galben -oranj  vulcanii îngheţaţi de pe Io  şi noaptea inima îmi pulsează o dată cu  Marea Pată Roşie de pe Jupiter . Nu e o noapte cu lună plină în care să nu mă încurc în insomnii şi în care gândurile negre  să nu o ia razna . Dar dacă , mă întreb  , m-aş fi născut pe o o planetă cu 6 luni  din Constelaţia Andromeda , nu aş fi dormit de 6 ori mai puţin ?  Îmi amintesc şi acum de nopţile când îmi amorţea gâtul căutând cometa Kohutek .

Eclipse of the Sun by George Grosz

Eram atât de palid , încât au chemat salvarea şi m-au scotocit două săptămâni pe toate părţile . Apoi m-au lăsat în plata Domnului şi până ce n-am trecut în Perseide  n-am mai avut nimic . Apoi într-o seară am simţit împunsături în inimă şi am ştiut că vin meteoriţii . Miroseau a praf de stele şi şuruiau ca lacrimile pe obraji . Cel mai rău mi-a fost când a trecut cometa Halley . Atunci mi-au pus diagnosticul de cosmo dependent şi m-au ţinut numai în perfuzii . Mi-au spus că la urma urmei am scăpat uşor   ;  până în 2061 nu mai trece pe lângă Terra .  Aşa că nu mi-am mai făcut griji . Când m-a durut capul şapte zile la rând am sunat la Institutul Astronomic  . După o săptămână m-au sunat înapoi şi mi-au spus că au descoperit o supernovă ce tocmai exploda . În fiecare vară mă îndop cu pilule în nopţile cu ploi de stele şi tresar neliniştit de câte ori vuieşte pe aproape câte un asteroid . Şi zilele trecute am simţit unul ratându-ne la mustaţă şi am umblat palid ca un lunatec . Azi dimineaţă m-am trezit senin şi împăcat , aşa că am ştiut că e eclipsă .  E cea mai lungă eclipsă inelară de soare din mileniul 3  şi  simt că zvâcnetul din tâmple a încetat . Acum , când soarele e cel mai aproape de pământ şi luna atât de departe ,  mecanismul meu interior se resetează şi timpul se buluceşte fierbinte în vene târâd cu el sorii răzleţi  pe care-i purtam ca pe nişte viruşi  fără să ştiu . Pe discul solar se târâie leneş inelul  de umbră şi în mine  se rotesc stele neutronice şi explodează la greu supernove . Abia peste 1.000 de ani o să fie altă eclipsă inelară la fel de lungă  şi abia peste 1.000 de ani ochii altcuiva or să citească umbrele din soare .

eclips_2006-Saudi_Arabia

Până atunci , istovit de comete , o să tremur de frig în partea asta de galaxiei şi  o sa aştept cu ochii pironiţi în  stele  , ferindu-mă cu grijă de fiecare asteroid ,  doar sânt dependent de eclipse…

Written by Rusu Gigi

ianuarie 15, 2010 at 9:19 pm

Publicat în Insomnii în doi

Tagged with , ,

În ceaţă

with 10 comments

Ceaţa se lăfăie în tihnă   peste oraş  nu de ieri sau de azi ci de câţiva ani  buni . Nu există în istoria scrisă a urbei  prea multe indicii care să ne lămurească de când a coborât ceaţa şi asta şi pentru că , se pare , nu a existat o dată anume . Unii spun că acum câţiva ani a alunecat  ca o pâclă care s-a insinuat prin toate ungherele şi soarele  a prins să se dizolve pe cer subţiindu-se din ce în ce mai tare până ce a ajuns ca o umbră ce se târâie stingheră pe deasupra .    „- Prostii ! spun alţii …de fapt ce vi s-a părut a fi soare , nu era decât o ultimă reflexie . Sântem în ceaţă de mult mai multă vreme   şi uşoara hurducare de acum câţiva ani nu a dus cu nici un chip la împrăştierea ei  . ”  -Pai , ziceau ceilalţi , hurducare , nehurducare , in 20 de ani trebuia să ieşim cumva la liman , e scris, am citit şi am ascultat cu toţii profeţiile . ” -Nu se pune , replicau primii , erau profeţii făcute de un ateu, unde mama naibii a văzut el 20 de ani  în Biblie ?  Moise , şi poporul lui au rătăcit 40 , asta nu vă spune nimic , zevzecilor ”  ?  şuierau ei . Şi polemica continua pe acelaşi ton în cafenelele apărute ca ciupercile după ploaie ,  în faţa meselor pe care de fum şi ceaţă nu se vedea mai nimic , aşa încât cu greu ar fi putut cineva să ghicească dacă interlocutorii se delectau cu o cola încă nesuprataxată sau ciupeau pe furiş câte un păhărel cu tărie din sticle netimbrate . De fapt , să o spunem pe şleau , în penumbră se ascund atâtea secrete  că până  şi serviciile speciale create pentru a mai afla ce cârteşte unul sau altul  au serioase dificultăţi în  a-şi îndeplini  sarcinile de serviciu .  „- Cum o să faci un raport cu formula …O siluetă a spus sau…o umbră din mulţime a declarat  ? ” se întrebau şefii lor , aşa că s-au apucat să angajeze pe post de agenţi  , persoane cu o imaginaţie bogată , capabile să creeze identitatea persoanelor , dacă tot nu o pot afla . Unii agenţi au fost dotaţi cu ochelari în infraroşu , care puteau identifica sexul ,  vârsta  şi preferinţele muzicale ale celor ce fără jenă îşi puneau întrebări despre cât de bine sânt conduşi  şi s-au făcut şi câteva arestări , dar în final în ceaţa deasă ce se lasă mai ales în zori sau în apropierea serii  , s-au iscat noi confuzii aşa că la pârnaie au ajuns cu totul şi cu totul alte persoane . -” La urma urmelor cam toţi e la fel ” şi-au spus plini de năduf  şefii şi au raportat misiunea îndeplinită .  Nu e uşor să trăieşti numai cu amintirea soarelui , aşa că mulţi s-au gândit să iasă din oraş şi să-l caute . Doar că pentru asta îţi trebuie o maşină şi bani de benzină . La început , trebuia să obţii şi viza …pe atunci se mai găseau bani dar nu aveai parafa pe paşaport , acum nu mai trebuie paşaport dar nu mai sânt bani , ceea ce e tot un drac . Unii care au avut şi bani şi paşaport şi maşină şi benzină au urcat prin defileu pînă ce au ieşit dintre munţi şi au putut zări soarele . Cum nu s-au inventat alte metode de a-l  aduce  şi celor de acasă , cei plecaţi au făcut fotografii şi au cumpărat sau şutit , după caz , pliante  frumos colorate . Ceea ce au înţeles însă ,  odată ajunşi acasă e că privite prin ceaţa de la noi şi pliantele şi fotografiile însorite par tot banale şi întunecate .

Rene-Magritte-Golconda

Câteva din personalităţile urbei  s-au oferit să studieze ceaţa şi efectele ei ciudate mai ales că acum au  suficient timp , majoritatea întreprinderilor din oraş fiind sau demontate bucată cu bucată şi vândute aiurea  sau închise , ca să nu mai vorbim de bugetarii care lucrează după noile directive anticriză  doar  4 zile pe lună şi restul stau  în concediu de recreere fără plată  dar rezultatele au fost irelevante . Oamenii alunecau  prin pâcla deasă şi -şi găseau cu greu rostul lor altfel decât plutind unul pe lângă celălalt şi soarele devenise o iluzie atât de banală încât cei mai mulţi se îndoiau că el  chiar ar exista cu adevărat .

Written by Rusu Gigi

ianuarie 8, 2010 at 5:56 pm

Publicat în Povestiri în ceaţă

Tagged with ,

Căutându-mi ţara

with 19 comments

Am descoperit cu surprindere că de o bucată de vreme , trăiesc în altă ţară . Coborât de pe pârtie ,  la cumpăna dintre ani , cu obrajii roşii de frig sau de whiskey , realesul a mulţumit frumos diasporei , apoi celor peste 5 milioane care l-au votat , le-a promis câte în lună şi în stele , printre care şi mult votatul parlament unicameral şi portocaliu dacă se poate , le- a hă-hă-it  câte  şi mai câte  în legea lui şi apoi a dat şampania  peste cap . Şi atât ?…m-am întrebat…Ei…! uite că atât . Mie…nici un cuvinţel. – Păi cu mine ce faci ? l-am întrebat în gând . – M-am gândit bine de tot şi la tine …mi-a râs el în nas . Ţie o să-ţi las impozitul forfetar , ratele şi dobânda de la F M I şi dacă nu te-ai cocoşat cu totul , impozitul pe  pensii  ( mi-au zis ele , serviciile  că nu toţi pensionarii m-au votat ). Eşti profesor , poate  ? m-a mai întrebat el privindu-mă din două părţi de-o dată , dintr-una sumbru , din alta cam chefliu )  .  Nu , i-am răspuns eu nedumerit . ” -Păcat … a râs  ( cam drăceşte după părerea mea ) cu gura până la urechi …pe primii 15.000 îi rezolv dintr-un foc  . Dar stai liniştit , să se termine cu uralele şi artificiile de An Nou  şi-ţi găsim şi ţie ceva . De accize şi preţuri mai mari , ce zici ? ” -Nu mai zic nimic , i-am răspuns , m-aţi impresionat deja…” – Un fleac , v-am ciuruit ! şi a dispărut acolo de unde a apărut ( adică de nicăieri ) . O fi dispărut el din mintea mea , mi-am zis …dar eu dintr-a lui ?  Şi  uite aşa am aflat că nu mai fac parte din ţara pe care o ştiam . Poate m-am luat cu Sărbătorile şi m-am rătăcit la întoarcere  ?  Poate eram doar mahmur şi mi-au furat-o pur şi simplu , ca la alba-neagra . La 112 mi-au spus să nu mai sun că serviciile au primit buget serios  şi de acum răspund ei  la urgenţe .  De atunci  îmi caut ţara . Vă rog din suflet ,  dacă daţi de ea trimiteţi-mi şi mie un semn . Eu , încă rătăcesc pe aici , căutând-o …

Written by Rusu Gigi

ianuarie 5, 2010 at 12:57 pm

Publicat în Jurnal subiectiv

Tagged with ,

Vânzătorul de artificii

with 9 comments

Îl treziseră cu noaptea în cap să cureţe de gheaţă scările de la ” Macu Roşu ” , crâşma la care taică-su se împrumuta când o lua pe ulei , adică de de vreo trei ,patru ori pe lună . Ronţăise în lumina chioară a becului de la bucătărie un colţ de pâine cu margarină şi băuse o cană mare de ceai de muşeţel , din cel pe care-l strâsese vara trecută cu profesoara de botanică şi se înfofolise în haina lungă şi veche de iarnă . Afară , gerul îi tăie respiraţia . Curăţă cu atenţie şi scările de la intrarea clienţilor şi pe cele din spate şi mătură zăpada de pe trotuare . Când să plece îl puseră să descarce lăzile cu vin şi bere din dubiţa albastră şi lumina tulbure a zilei îl găsi deja transpirat şi obosit . ” – O să mă descurc cu taică-tu pentru ce ai lucrat azi  ” îi zise patronul  intrând în crâşmă şi el ştiu că n-o să mai primească nimic .  Se întoarse acasă şi intră să se mai încălzească dar găsi odaia mirosind greu a alcool şi pe ai lui boroscodind în capul oaselor . Când auzi că nu adusese nimic , taică-su sudui şi îi şterse o palmă , ” – O să dau eu cu ochii de tâlharul ăla , mai zise el şi-şi înecă obida în sticla aproape goală pe care o dibuise pe sub pat . El oftă şi-şi trecu mâna-i mică prin  zulufii blonzi şi netunşi şi se aciui pe un colţ de pat . Maică-sa , buhăită şi ea după băutura de cu seară se ridică cu greu şi-şi trase un capot lucios pe ea , apoi porni să încropească ceva de mâncare în bucătăria de alături . Cei mici dormeau cu burţile dezvelite şi tresăreau numai uşor când maică-sa lovea câte o tigaie de masă . Aporoape că aţipi când taică-su îl zgâlţâi de umăr şi-l chemă în bucătărie . „-Azi avem treabă ”  , îi zise el ca şi cum de dimineaţă ar fi dormit pe săturate  şi-i arătă nişte lăzi colorate . !” -Sânt artificii şi le-a lăsat naşu-tău să le vindem .Acum , de sărbători ies bani frumoşi din astea . Sânt niţel ilegale dar tu eşti copil şi n-o să-ţi facă nimeni nimic . Naşul veni după câteva minute şi după ce desfăcu lăzile scoase pe masă o sumedenie de pocnitori , baterii, petarde , rachete colorate , candele romane de la 15 la 100 de focuri , pocnitori-artificii , artificii-steluţe , jerbe cu scântei şi vulcani de diferite mărimi  şi-i spuse la fiecare preţul şi cum se folosesc , apoi le puseră pe toate în două sacoşe mari , burduşite şi ieşiră la maşină . La intrarea în piaţă , naşul vorbi ceva cu un mustăcios şi primi o tarabă pe care întinseră toate artificiile . Îl mai dăscăliră câteva minute şi apoi plecară să se încălzească la crâşma din capătul pieţii . El îşi trase căciula mai bine peste urechi şi începu să tropăie de frig . Aproape o oră nu-l întrebă nimeni nimic şi abia pe la 11.00 vându prima pocnitoare unui puşti . Apoi , clienţii începură să se intereseze şi el le dădu explicaţii despre cum anume trebuie  aprinse  candelele romane , pocnitorile-artificii şi cum poţi să lansezi  în siguranţă rachetele colorate . Vându câteva din cele mai scumpe şi începu să nu mai simtă frigul . Doar mâinile roşii de ger nu ştia cum să şi le mai încălzească . Lângă el îşi întinseră tarabă nişte ţigani şi concurenţa îi mai reduse din vânzări . Trecu un poliţist şi ţiganii îl chemară şi-i îndesară ceva în buzunar .  Acesta îl privi urât şi porni să patruleze mai departe . Mai apoi trecu pe la el şi-i ceru autorizaţia de comercializare . Nu o avea, era la taică-su îi spuse şi poliţistul îi puse în vedere să o aducă dacă nu vrea să aibă necazuri . ” – Sunt copil îi spuse şi nici cei de lîngă mine nu au autorizaţie .” Poliţistul îl pocni peste faţă să nu mai fie obraznic cu oamenii legii şi un firişor de sânge porni să-i curgă din nas . Gerul îi amplifica durerea şi foamea porni să-i  roadă  stomacul . Trecuse de mult ora amiezii şi ai lui uitaseră de el  ; ar fi mâncat ceva dar nu putea lăsa marfa pe tarabă şi să plece pur şi simplu  . Mai vându câteva baterii , nişte jerbe cu scântei şi trei vulcani  până ce poliţistul chemat de ţigani îi spuse că nu mai are voie să vândă , să-şi ia marfa până nu i-o confiscă şi să se care naibii din piaţă . Îşi îndesă însoţit de huiduielile ţiganilor , marfa într-o  geantă şi lăsând taraba goală porni îngheţat bocnă  spre crâşmă . Naşul şi taică-su dormeau cu capul pe o masă şi nu reuşi să-i trezească .  De la o tarbă colorată  mirosea a cârnăciori prăjiţi şi foamea era de nesuportat . Târa cu greu geanta plină de petarde şi artificii şi ştiu că avea să ia iar bătaie  , când ai lui aveau să se trezească şi să-l ia la rost că nu a vândut totul . Şi acum ţinea minte bătaia de anul trecut . Se înserase de-a binele şi porni spre casă . În loc să intre însă pe strada lor , merse mai departe şi la pod o coti spre luncă . Era al treilea an de când vindea artificii şi nu aprinsese nici una până acum . De acum se întunecase  şi cerul se dezvelise lăsând să strălucească un puhoi de stele . Nu-şi mai simţea de frig  mâinile şi picioarele şi curentul rece din preajma apei  îl făcu să zgribulească de-a binelea . Mai întâi aprinse o pocnitoare şi o aruncă peste apă urmărind dâra de lumină şi tresărind la bubuitură . Apoi aprinse şi lansă pe rând candelele romane , rachetele colorate , jerbele cu scântei şi la urmă de tot vulcanii . Cerul se umpluse de stele colorate şi jerbe de lumini luminau până departe . Lacrimile îi îngheţau pe obraji dar surâdea aşa cum de mult nu o mai făcuse pe când steluţele artificiilor se amestecau sus de tot cu pulberea de stele îngheţate şi prin genele albite de ger ochii îi ardeau şi ei ca nişte stele lucitoare  mistuite de febră …

Written by Rusu Gigi

ianuarie 3, 2010 at 11:16 am

Publicat în Insomnii în doi

Tagged with , ,

Fără regrete

with 31 comments

Afară plouă -n draci , cu disperarea sfârşitului de toamnă . Nici urmă de zăpadă .  Dacă n-ai vedea pe alei , resturile de beteală rupte şi urmele negre lăsate de artificii şi mai ales dacă  nu s-ar transmite la  TVR Concertul de Anul Nou (Das Neujahrskonzert der Wiener Philharmoniker ) al Orchestrei Filarmonice din Viena  din celebra sala ” MUSIKVEREIN ” nici n-ai spune că e 1 Ianuarie . Aş fi vrut să vă urez tuturor să aveţi un an mai bun . De fapt de asta am început să scriu . Dar m-am trezit cu un gust metalic în gură şi nici acum nu ştiu dacă e al anului ce a trecut , al lui 2010 sau mai degrabă al şampaniei cu care , ca tot omul am intrat şi eu în noul an . Şi apoi de ce numaidecât trebuie ca anul ce vine să fie mai bun decât cel ce tocmai a trecut ? Ar însemna ca anii ce urmează să fie toţi , fără excepţie , mai frumoşi decât cei ce s-au scurs deja .  Asta nu e cumva o recunoaştere tacită a faptului că anii pe care i-am trăit au fost doar nişte eşecuri  ? Mai bine v-aş ura să aveţi un an la fel de bun ca 2009 . Dar aş fi ipocrit . 2009 mi-a adus multe împliniri dar şi la fel de multe  insuccese (sau dacă e să fiu în ton cu aleşii …insuccesuri )  . De aceea mi-am propus să nu mai ascult şi să nu mai  urmăresc ( pe cât se poate )  emisiuni de  politică .  În 6 Decembrie sau mai bine zis în dimineaţa zilei de 7 am simţit aceeaşi dezamăgire pe care am simţit-o ca suporter  de fotbal în 2004 după meciul cu Danemarca . Dar nu după măcelul de pe plaja din Bucureşti ci după meciul de la Copenhaga , cel în care am pierdut calificarea în ultima secundă , după ce am fost furaţi de arbitru la fel ca la alegerile din 6 decembrie .  O să-mi spuneţi că nu se pune şi în parte sânt de acord . Măcar Urs Maier  şi-a cerut scuze pentru că ne-a furat . De aceea n-o să vă urez nici să aveţi un an mai bun , nici la fel de bun ca 2009 .  Sper doar să putem privi în urmă  fără regrete la anul ce s-a scurs şi să avem unul  normal şi dacă se poate , suportabil . Şi ca să nu rămână  în tonuri întunecate urarea mea o să închei cu ultimul film pe care l-am vizionat în 2009  , ” Los Amantes del Circulo Polar ” al lui Julio Médem şi asta nu că ar fi prea nou  ( filmul e din 1998 ) ci pentru că e profund şi sensibil şi mai ales lipsit de clişee .  Şi mai ales pentru că aşa cum spune Otto , personajul cu nume palindromic ” E bine că viaţa se desfăşoară în cicluri . Dar a mea se desfăşoară într-unul singur (zice el ) , nici măcar unul întreg . Cel mai important lipseşte ” .  Aşa că  atât celor ce le lipseşte 2009 ca şi celor ce încă  aşteaptă un an suportabil , vă urez cu drag deopotrivă La Mulţi  Ani !

Written by Rusu Gigi

ianuarie 1, 2010 at 2:38 pm