Rusugigi's Weblog

Just another Word Press.com weblog

Archive for octombrie 2010

Ploaie cu gust de biscuiţi (III)

with 20 comments

Ploaia se înteţise aşa că ocoliră prin dreapta salcia căzută ca o barieră peste drumul ce ducea spre râu . De departe se auzea bolboroseala apei şi sălciile de pe marginea şanţului dansau biciuite de vânt .

-M-am udat de-a binelea la picioare…se necăji profesorul , poate ar fi mai bine să o lăsăm pe altădată .  Nu cred să avem noutăţi . Nu văd pe nimeni să monteze poduri de pontoane pe o vreme aşa câinească . Şi pentru că celălalt sărea peste băltoace ca şi când nu l-ar fi băgat în seamă continuă :

– Habar n-ai câte se pot întâmpla de la o amărâtă de tobă spartă la maşină . Şi când te gândeşti că eram numai în trecere pe aici…cel mult 10 minute şi ajungeam în oraş . De fapt mă întorceam acasă după o săptămână la munte când am auzit huruind toba . Am văzut semnul spre oraş şi mi-am zis că aici pot da mai repede peste un service auto . Mai bine mai mergeam câteva sute de km cu toba spartă . Aşa ruginesc şi eu şi toba şi maşina în târgul ăsta . Când am dat de podul rupt eram atât de obosit că mi-am zis , o zi în plus sau în minus ce mai contează ?  Îmi zvâcneau tâmplele şi eram atât de slăbit că atunci când am zărit pensiunea mi s-a părut un colţ de rai . De la vremea urâtă sau poate de la aerul tare am dormit de n-am mai ştiut de mine  . Am deschis ochii spre prânz  şi după ce am coborât la masă m-am culcat la loc .  Apoi când în după amiaza celei de a doua zile am dat să plec au anunţat  că s-a rupt şoseaua , au deviat traficul şi până în primăvară nu se mai apucă nimeni de ea . De atunci aştept să se oprească  ploaia şi să termine odată podul ăsta  . Se opriseră la o intersecţie de drumuri . Unul din ele o lua spre podul dărâmat , celălalt cotea spre stânga pe după o fabrică de mobilă părăsită şi ajungea în locul în care militarii tăiaseră arbuştii, curăţiseră zona şi aşteptau să monteze podul provizoriu de pontoane . O luară pe cel de-al doilea şi după o vreme , ca trezit dintr-un vis , celălalt spuse .

-Poate că e ceva cu locul acesta . Eu am ajuns cu câteva zile înaintea dumitale . Mergeam la o nunta, e caraghios poate ce-ţi spun dar mergeam la propria mea nuntă , îţi vine să crezi ? . Mă aşteptau spre seară , mireasa , părinţii … mai erau câteva lucruri de pus la punct dar în rest era totul pregătit , mai ales că era vorba de o ceremonie mică  , câteva rude , vreo doi  prieteni şi atât . Mai aveam câţiva km dar când am ajuns aici şi am  zărIt pensiunea eram atât de obosit încât mi-am spus că trebuie să fac un popas , o oră sau două nu mai mult . Am cerut o cafea…Nici n-am băgat de seamă când s-a pornit ploaia . Cred că arătam foarte rău de vreme ce proprietăreasa a alergat la mine foarte speriată să mă întrebe cum mă simt . …nu am nimic, i-am spus dar pereţii au prins a se clătina nefiresc…

Am încercat să-i ţin dar mobilele şi ferestrele o luau şi ele  razna…m-am speriat puţin şi m-am aşezat…am băut un pahar cu apă , apoi m-am trezit noaptea într-un pat străin…în odaia în care şi acum locuiesc . Pe masa la care zilnic  îmi scriu şi rescriu scrisoarea  , o farfurie cu biscuiţi şi o ceaşcă de ceai.  Ploaia se izbea de geamuri , stropii grei  luau pensiunea  cu asalt şi pomii  turbaţi  cu totul se răsuceau unul spre celălalt ca şi cum s-ar fi luat la trântă…Spre deosebire de dumneata…se oprise şi picături de apă îi alunecau pe faţa palidă…povestea cu şoseaua ruptă şi traficul deviat nu m-a interesat absolut  de loc . Nu mai am nimic de căutat înapoi . Tot ce mai sper, singura mea legătură cu lumea e doar podul de pontoane . Uite ! Le vezi ?

Departe , în vale,  pontoanele se lăţeau pe mal ca balenele eşuate . Profesorul alunecă pe o porţiune hleioasă şi se replie la timp înjurând . În lumina tulbure a dimineţii târzii celălat îi zări pe obraz o tumefacţie ce părea mai veche.

-De unde ai asta ? Nu am observat-o de dimineaţă .

Profesorul îşi pipăi faţa .

-Nici eu . Nu ţin minte să mă fi lovit dar de o bucată de timp nimic nu mă mai miră .Prin buzunarul pelerinei apa se scurgea udând tot conţinutul . Continuau să coboare pe când nori cenuşii cădeau peste apa . Ploua…ploua din ce în ce mai tare şi ploaia avea gust de biscuiţi…

Written by Rusu Gigi

octombrie 30, 2010 at 12:54 pm

Ploaie cu gust de biscuiţi ( II )

with 11 comments

Îşi puse pelerina albastră iar profesorului îi rămase cea verde . Acesta o luă din cuier şi şi-o aranjă minuţios . Afară , în lumina murdară a dimineţii şi în ploaia ce nu mai contenea părea un brotac uriaş răsărit  din baltă . O baltă mare şi noroioasă era şi curtea pensiunii , iar gardurile se înclinau periculos în afară .

-Eu sunt din sud , locuiesc foarte aproape de mare deci aş putea spune că sunt obişnuit cu apa dar ceea ce văd  aici mi se pare deja prea mult , spuse profesorul aranjându-şi cu greu ochelarii uzi pe nas . Măcar de ar fi limpede dar e o mare tulbure şi noroioasă  ; şi ştii ce e mai ciudat  ? Statisticile arată că pe aici precipitaţiile sunt sub 400 mm anual iar unele veri sunt secetoase de-a dreptul…Nu pricep , mai zise el încet…nu pricep de unde atâta ploaie . De vreo trei săptămâni şi ceva am ajuns pe furtună  şi stau încuiat ca într-o colivie  în pensiunea asta iar pe dumneata aici te-am găsit aşteptând să se repare podul . Cine ştie de când plouă cu adevărat ?

-Atât de mult a trecut ?  se miră el . Nici n-am băgat de seamă .  Adevărul e că m-am luat cu ploaia asta aşa cum alţii se iau cu poveştile . Trecură pe lângă maşinile înfundate  în noroi , ieşiră pe poartă şi apoi o luară pe marginea şanţului spre râu .

-Asculta…! Ţie nu ţi se pare ciudat că nu e nici ţipenie de om pe uliţele astea ? Profesorul ocoli balta din faţa lui şi mari pasul ca să-l ajungă din urmă .  În stânga lor o  puzderie de bălţi mai mici se uniseră şi acum păreau un lac revărsat.

-Nu m-am gândit până acum , răspunse el oprindu-se să-l aştepte dar nu cred că am văzut pe altcineva în afară de noi…poate doar câinii dar şi aceia par mai mult nişte fantome . Îi aud lătrând dar de zărit nu-i zăresc niciodată . Apoi mai e proprietăreasa , soţul ei , soldaţii…

-Te-ai întâlnit vreodată cu soţul femeii…? Eu l-am auzit de câteva ori , am coborât dar de fiecare dată sau era ieşit sau bodogănea din pivniţă ori de afară . Ploaia bătea pieziş  şi unde alungite dansau pe suprafaţa tulbure a apei.

-Nici eu nu l-am întâlnit până acum . Ba mai mult de atât , ieri sau alaltăieri seara…spun asta pentru că fiecare zi pare să fie copia alteia mai vechi  , l-am auzit sau mi s-a părut că-l aud pe hol  ; păşea apăsat şi tuşea . Eu scriam …se opri şi continuă mai apoi aproape şoptit …eram la masă cu un stilou în mână şi scriam o scrisoare cuiva…în fine de fapt o tot scriu de când am ajuns la pensiune şi lampa electrică din perete a început dintr-o dată să fileze tocmai când i-am auzit paşii . Am ieşit să întreb ce se întâmplă dar holul era la fel de pustiu cum îl ştiam…adică aproape pustiu…undeva în capăt rămăsese o urmă…ca un fel de rană .

-O rană ? Adică ceva roşu…poate sângerând ?

-Nu…o rană mai veche …ca o urmă dar e mai mult o impresie pentru că desigur nu avea ce rană să rămână . Acum că mă gândesc poate semăna mai degrabă cu acea tăietură  de sub bărbie a proprietăresei , una mică , întunecată  dar pe care dacă o vezi odată îţi rămâne în minte . Cine ştie ? poate că mi s-a năzărit mie…

–  Şi eu i- am văzut tăietura. Am întrebat-o de când s-a pricopsit cu ea şi zicea că din copilărie dar ai dreptate , e o rană pe care cu greu o uiţi. Se opri dintr-o dată…La naiba !

În faţa lor o salcie imensă şi scorburoasă se întindea de-a curmezişul drumului .

-Cred că a putrezit de când stă în apă şi vântul puternic de aseară a răsturnat-o până la urmă . Profesorul îşi fixă mai bine gluga pelerinei şi începu să se învârtă verde ca un brotac în jurul salciei căutând o cărare spre râu pe când el scoase din buzunarul pantalonului un biscuite pe care începu să-l mestece . Ploua din ce în ce mai tare , ploua pieziş , vântul unduia apa tulbure ce se întindea în stânga ca un lac şi ploaia avea gust de biscuiţi…

Written by Rusu Gigi

octombrie 24, 2010 at 8:31 am

Ploaie cu gust de biscuiţi ( I )

with 8 comments

O lumină  murdară pătrundea anevoie prin fereastra din spatele lui . Se privi în oglindă şi îşi aranjă gulerul de la cămaşă . Afară ploaia lua cu asalt pomii îngălbeniţi de toamnă şi cerul aluneca ameninţând să se prăbuşească cu totul . Încuie camera  şi coborî scările păzindu-şi cu grijă capul de grinzile prea joase. Proprietara îl auzi şi scoase capul pe uşa de la bucătărie . O salută şi se aşeză gânditor la masă . De aici , ploaia părea şi mai necruţătoare . Luă o scobitoare şi începu să se joace cu ea.

-Domnul profesor de la 14 nu a ieşit nici azi . O fi păţit ceva ?

-Nu cred . L-am auzit şi azi dimineaţă , vorbea la telefon cu cineva .

-Dacă l-aţi auzit înseamnă că vorbea singur . Telefoanele nu merg de câteva zile ;  cu ploaia asta nici nu mă mai mir .

Îi aduse omleta fierbinte , o ceaşcă de cafea şi o farfurie cu biscuiţi .

-Nici o maşină nu se mai încumetă să ajungă până aici , mai zise ea …şi proviziile nu mai ajung decât pentru vreo 2 zile . Nu ştiu ce o să ne facem . Noroc cu bărbatu-meu că a comandat luna trecută 10 lăzi biscuiţi în loc de 10 kg  . Am crezut că-mi ies din minţi când i-am văzut pe cei de la firmă că se opintesc să descarce lăzile . Am încercat să-i opresc dar marfa era plătită şi am rămas cu buza umflată dar acum îmi prinde bine . Până ce se opresc ploile avem cel puţin cu ce ne amăgi foamea . Astea sunt ultimele ouă , mai zise ea şi se întunecă şi mai tare .

-Poate că  au dat drumul la podul provizoriu . Aseară trebuia să fie gata .

-Trebuia dar uite că nu au dat drumul la nici un pod şi după cum plouă nici nu cred să dea prea repede . Soldaţii care stau de pază şi aşteaptă sa monteze podul de pontoane povestesc că apa e tot mai mare şi muşcă mereu din mal . Nu se încumetă nimeni să întindă poduri pe aşa o vreme…

Termină omleta , îşi luă ceaşca de cafea şi se apropie de geam…Se lumina cu greu , era innourat şi ploaia se înteţea parcă în loc să înceteze. . Proprietara ştergea mesele , aranja scrumierele şi ofta dincând în când .

-Trebuia să ajungeţi în oraş de câteva zile. Chiar… cât a trecut de când aţi sosit la pensiune şi s-a pornit ploaia asta ?

-Staţi fără grijă , o să plătesc până la ultimul leu  , spuse el înfundându-şi buzunarele cu biscuiţi…

-Da mai daţi-o naibii de plată, ultima mea grijă e când o să plătiţi şi apoi oricum nu aveţi unde pleca acum .Dumneavoastră şi profesorul sunteţi singurii noştri clienţi . Cine să mai tragă aici pe ploaia asta ?

Şi apoi ce credeţi…vă mai aşteaptă ? Acum aranja pentru a nu ştiu câta oară mesele şi îl privea cu un soi de curiozitate nedisimulată .

-Nu cred că mă mai aşteaptă nimeni , mi se pare că au trecut câteva săptămâni sau luni, nici eu nu mai ştiu  şi podul e la fel de prăbuşit ca în prima zi , zâmbi el…De fapt mă simt  ca într-o capcană . În faţă podul  la pământ  , în spate şoseaua ruptă şi ploaia asta fără nici o noimă…În fiecare zi mă  încumet să ies până  la râu…mai spuse el….îmi pun pelerina de ploaie şi dau o fugă să vorbesc cu soldaţii , să văd pontoanele primite , să-mi imaginez ziua când o să pot pleca dar mai mult şi mai mult să văd oraşul….Ieri sau alaltăieri…cred că deja zilele  mi s-au amestecat cu totul în minte …un soldat mai voinic îmi spunea…

-Îl ştiu…e cel roşcovan…femeia se oprise şi îl privea din uşa ce ducea la bucătărie .

-Da , el e…deci îmi spunea că în fiecare zi , apa sapă din mal peste un  metru  şi  locotenentul lor trebuie să refacă în fiecare dimineaţă calculele şi să comande alte pontoane . Asta înseamnă  mi-am zis că în fiecare zi sunt tot mai departe de oraş .

-De fapt cu un metru  şi 30  de cm…mai mult sau mai puţin un cm . Profesorul cobora scara râzând de-a binelea . Nu mai am somn aşa că fac calcule …cu voce tare  mai adăugă el .

Femeia puse o faţă de masă curată şi-i aduse cafeaua.

-Nu mai avem decât biscuiţi , se scuză ea .

-O porţie dublă atunci şi o cafea fără zahăr. Apoi i se adresă lui .

-Ce zici  , dăm împreună o fugă  până la pod  ? Ieri am prins o clipă de lnişte, ploaia părea  chiar să se oprească şi am zărit departe oraşul . De fapt…l-am zărit …e un fel de a spune . Erau numai luminile departe şi în imaginaţie am completat eu cu clădiri , alei şi cafenele…

Aprobă din cap şi se aşeză la masă lângă  profesor . Scoase un biscuite şi muşcă cu ciudă din el pe când ploaia răbufnea în geam ca o răsuflare de departe…

Written by Rusu Gigi

octombrie 16, 2010 at 2:08 pm