Rusugigi's Weblog

Just another Word Press.com weblog

Archive for decembrie 2009

Dorinţa

with 14 comments

” Sunt două tragedii în viaţă : una este să nu ţi se împlinească dorinţele şi a doua ca să ţi se împlinească . „
Oscar Wilde

Trecuseră numai câteva minute şi deja dârdâia de frig . Îşi încheie şi ultimii nasturi de la haină şi prinse să patruleze de la un  capăt la celălalt al clădirii . Trotuarul era alunecos aşa că din când în când era nevoit să-şi verifice reflexele adormite şi să compenseze uşoara alunecare spre înainte a picioarelor cu câte un salt spre înapoi . De la etaj se strecurau crâmpeie de melodii şi chicotelile  ultimilor petrecăreţi .  Nu prea departe de el , numai peste câteva clădiri , se înălţa o ploaie de stele şi petarde  anemice lătrau înfundat. Simţea încă o parte din acea euforie pe care o trăise după ce desfundase sticla de şampanie . După al treilea pahar , ochii îi deveniseră sticloşi şi atmosfera mai suportabilă . Încercase să danseze dar toate fetele erau deja ocupate şi lunecau pe lângă el în braţele celorlalţi aşa că-şi găsise un scaun liber la bar şi luă indiferent paharul întins de barman . Dumnezeu ştie ce-i turnase tipul în pahar pentru că dintr-o dată luminile deveniseră scânteietoare şi aerul din încăpere , încărcat cu electricitate . Apoi mai fusese şi tipa aceea îmbrăcată în rochie lungă , neagră , cu sclipici şi paiete  care-i povestea despre dorinţele din noaptea dintre ani . „- Pune-ţi o dorinţă , îl provocase ea , şi  o să vezi că o să se împlinească . Fiecăruia i se împlineşte măcar câte una , e o noapte mai specială când anii alunecă unul peste celălalt şi timpul rămâne pentru o clipă suspendat ” , mai spusese ea şi el…Prostii, parcă cineva n-are altă treabă decât să-mi asculte şi să-mi îndeplinească mie dorinţele , şi-şi aprinse o altă ţigară . „- Şi ce te faci dacă am eu dreptate ? ” mai întrebă  ea şi dispăru firesc în braţele tipului brunet cu care dansase toată noaptea . Îi păru mai apoi rău că nu-i spusese că şi-ar fi dorit să danseze cu ea , asta numai ca să-i arate că e o prostie chestia asta cu dorinţele . I-ar fi plăcut să-i vadă mutra când avea să-l refuze , o …da…ce i-ar mai fi plăcut . Cineva schimbase iar muzica  , pe ecranul de deasupra  îl  zărea pe Gary  Moore cu al lui Still Got The Blues şi perechile se unduiau pe lângă el parcă ignorându-l . Se decisese până la urmă  să plece , asta până nu-i trecea cu totul  efectul şampaniei şi acum degera şi i se lungeau urechile aşteptând  înfofolit  un afurisit de taxi . Cineva deschise sus fereastra şi aruncă un muc de ţigară . Îl privi cum cade ca o rămăşiţă de lumină dintr-o ploaie de artificii şi era cât pe ce să nu zărească taxiul silenţios ce se apropia . Îi făcu totuşi semn la timp şi se urcă bine dispus ăn spate . Şoferul negricios şi cu părul grizonat îl întrebă unde doreşte să-l ducă . ” Până la capătul lumii  , glumi el şi apoi acasă că mi se lipesc pleoapele de somn  şi-i dădu adresa .” …E în ordine -i răspunse tuciuriul şi maşina galbenă porni legănându-l . Vedea străzile pustii luminate de faruri şi o căldură leneşă îl învălui . Trecu de sensul giratoriu şi mai privi o dată bradul uriaş , împodobit de sărbătoare ; apoi aţipi  tot aşteptând să zărească luminile colorate suspendate în faţa Primăriei . Mirosea plăcut a vanilie în maşină şi nu se îndura să  deschidă ochii , mai ales că acum , sub pleoape  tipa cu rochia neagră cu paiete şi sclipici tocmai îi povestea despre dorinţele din noaptea dintre ani  . Cu toate că se trezise de-a binelea , întârzia cu bună ştiinţă să privească pe geam ca nu cumva  să piardă crâmpeiul de vis . Motorul torcea uşor şi îi era cald . Îşi descheie nasturii hainei şi  moţăi în continuare . Acum dansa cu tipa cu rochie neagră şi-şi spunea …uite dom’ le , până la urmă nu e o gogoriţă cu dorinţele astea . Ea îi zâmbea şi el o ţinea strâns ; mâinile îi erau pline cu sclipici şi bluesul îl purta dintr-un capăt al sălii în altul  . O hurducătură îl făcu să dea cu capul de geam şi cu părere de rău  deschise ochii . Taxiul se oprise şi el privea prostit la apa tulbure ce curgea pe sub el . Era pe un pod şi culmea era că-l cunoştea bine dar nu putea , buimac cum era să-şi amintească de unde . …Nu se poate …îngăimă el  pe când maşina oprea pe prima bandă şi şoferul ce coborâse deja îi deschidea portiera .

Ieşi şi -şi frecă ochii să se dezmeticească . Sub pod curgea Dunărea şi nu era nici o îndoială …era pe podul Elisabeta din Budapesta .Trecuse de atâtea ori pe acolo că nu se putea înşela .  Oraşul părea toropit sub felinare şi noaptea începea să pălescă . O fericire cum nu mai simţise de mult , îl cuprinse . Începu să ţopăie pe pod şi deschise portiera şoferului , ce între timp urcase la volan .  ” -E adevărat , îi ţipă el încercând să-l îmbrăţişeze …uite că se împlinesc toate dorinţele din noaptea de Anul Nou . ”  -Doar până ce licăresc zorii … îi răspunse  sec tuciuriul…de aceea ne-am oprit aici şi nu la capătul lumii …şi nu toate dorinţele ci doar prima şi închise portiera înainte de a demara .  La anul să  fii mai atent  la ce-ţi doreşti , îi mai aruncă apoi pe geamul deschis , înainte de a se pierde printre celelalte maşini . Un curent rece îl învălui şi-şi aminti cu părere de rău că-şi uitase mănuşile în taxi . Din ambele capete ale podului veneau acum maşini pline de cheflii . Sunetul claxoanelor se împletea cu cel al sirenelor vaselor de dedesubt . Dunărea curgea leneşă şi indiferentă pe sub picioarele lui şi leii de piatră căscau a pustiu pe când ultimele artificii mureau în zorii primei dimineţi din Noul An …

Written by Rusu Gigi

decembrie 29, 2009 at 4:32 pm

Publicat în Insomnii în doi

Tagged with ,

Ceasul de masă

with 8 comments

Vechiul meu ceas  de masă are , mai nou , o problemă cu timpul . Oricât aş răsuci cheiţa ce-i tensionează arcul , oricât i-aş potrivi de minuţios acele la ora exactă , dimineaţa la ora 08 .30 se opreşte ca şi cum m-ar aştepta . Mai rău e că m-am obişnuit cu asta . Am început să-i iert multe ceasului meu . E teribil de vechi . Tic-tac-ul lui a măcinat secundele şi în veacul ce tocmai s-a scurs . De aceea , dimineaţa simt  timpul ca pe  o rană violetă . Clipele se bulucesc toate deodată peste mine  de nu mai ştiu care-s de ieri , care-s de azi . Afurisit ceas . Mi le amestecă  în ceaiul de dimineaţă , până se dizolvă odată cu mierea .De aceea trăiesc ba o clipă de azi , ba o clipă de ieri . Degeaba ascult şi-i număr secundele .

Timpul se strecoară printre rotiţele lui ca printr-un labirint . Niciodată nu pot şti cât rupe Minotaurul din el .E bine , e chiar bine că  nu mai am nevoie să-mi privesc ceasul . Ştiu doar dinainte că e 08,30 . Bună dimineaţa …

Written by Rusu Gigi

decembrie 27, 2009 at 11:41 am

Nimic despre Moş Crăciun

with 8 comments

Mi-e greu să recunosc dar încă  nu am apucat să mă obişnuiesc cu Moş Crăciun.  Nici acum nu tin minte toate numele renilor . Doar pe Rudolph , cel cu nasul roşu îl ştiu de prin filme şi desene animate pentru copii . În copilăria mea , ţurţurii erau mai lungi , troienele mai înalte şi la uşă (pe atunci nu aveam horn ) bătea Moş Gerilă.

Ded Morozin in Moscow-Oleg Nikishin/Getty Images

Prima oară l-am întâlnit la şcoală . Mirosea zdravăn a portocale şi avea sacul plin cu caiete şi ciocolate cu rom . Am cântat cuminţi Tricolorul şi am primit fiecare câte o pungă plină de dulciuri şi creioane de colorat. Apoi comandantul de detaşament şi-a netezit cu grijă cravata roşie şi a înălţat steagul pe catarg .  Moşul a salutat milităreşte şi a plecat înţepenit de şale la alte serbări şcolare . Ca orice iluzie , şi a mea a durat puţin . M-am rugat în toate scrisorile mele  către el să-mi aducă în dar o pereche de patine . Am luat numai note bune , am învăţat toate cântecele patriotice şi chiar mi-am pierdut după-amiezile la corul şcolii cu toate că aveam vocea în schimbare . În seara de Ajun a bătut  în sfârşit la uşa apartamentului nostru şi  după ce m-a luat pe genunchi şi l-am simţit mirosind puternic a votcă , mi-a dat o sacoşă  în care erau tradiţionalele portocale şi un pistol cu capse . Nu l-am urât din prima . Am mai rezistat până ce mama l-a servit cu un pahărel de rachiu şi el şi-a ridicat barba de vată şi l-a dat repede peste cap . L-am recunoscut pe administratorul de bloc . Avea faţa roşie ca atunci când ne alergase după ce am spart geamul de la intrare . Numai după aceea am renunţat la iluzii .

Azi , prin oraş  , zeci de Moşi se târau cu umbrela deasupra sacului prin ploaie . Renii nu fornăiau pe nicăieri şi Crăciuniţa cred că încă mai cocea fursecuri . După cum v-am mai spus , încă nu am apucat să mă obişnuiesc cu Moş Crăciun . Mi-a ajuns cu Moş Gerilă . Şi dacă patinele nu le-am mai primit la timp , visul de a patina , nu l-am pierdut niciodată . Crăciun luminat şi sărbători fericite ! vă urez cu drag tuturor .

Written by Rusu Gigi

decembrie 25, 2009 at 9:36 pm

Publicat în Amintiri incomplete...

Tagged with ,

Urma de sanie

with 13 comments

În nici într-un caz , zăpada nu are memorie  . Şi asta pentru că nici o iarnă nu seamănă cu alta . Altfel , n-aş fi uitat   dimineţile pline de promoroacă şi  urmele paşilor noştri întipărite adânc în omăt . Cu greu , ca prin vis îmi mai amintesc sania lunecând printre cetinele ninse  şi rotocoalele înceţoşate ale păsărilor în zbor .

Winter Troika (Yuri Sergeyev, 2001)

Uneori ştiu că rămâneam în urmă ; mă  minunam de siluetele  feminine ale stâncilor dimprejur  şi  rătăceam aiurit printre târşi : mă târam apoi  greoi  prin nămeţi să te ajung şi ochii îmi cădeau îngheţaţi de ger . Opreai , nu se putea să nu opreşti .  Cu mâinile degerate îi căutam amândoi  prin troienele înălţate  ca nişte termitiere albe şi  zăpada lucea cu ochi sticloşi . Numai după aceea , cu privirea  în palme  mă toropeam  îndelung în cerga miţoasă  mirosind  a mere coapte . Aproape că am uitat toate iernile  şi nici cum arăţi nu mai ştiu. Îmi amintesc numai respiraţia cailor urcând în aerul tare şi drumul  de munte încovoindu-se înainte . Mă uit în locul în care stăteai şi nu–ţi mai văd faţa  şi nici tremurul vocii nu ţi-l mai ştiu . Nu , zăpada nu are memorie . Altfel mi-aş fi amintit  măcar scrâşnetul copacilor doborâţi de  viscol .

A Winter Day in the Forest (Yuly Klever, 1889)

Îmi amintesc numai sania năpustindu-se în noapte şi calul din dreapta , cel sur ,  pe acela mi-l mai amintesc muşcând lacom din lună  ; nu-ţi mai ştiu chipul nici vocea ,  nici pe mine nu mă mai ştiu ; doar simt sau încă mi se pare că simt căldura mâinilor tale mirosind sălbatec a iarnă.

Written by Rusu Gigi

decembrie 23, 2009 at 10:05 pm

O problemă de contaminare

with 11 comments

Singurătatea este contagioasă , la fel ca şi gripa   „transmiţându-se” de la o persoană la alta , susţin oamenii de ştiinţă de la Universităţile din Chicago , California –San Diego şi Harvard . Oamenii singuri îşi transmit sentimentele celor apropiaţi , care ajung , de asemenea , să se simtă singuri .

Solitude at Dawn-Johann Henry Fusely

Poţi să-ţi transmiţi singurătatea unui străin ? E greu de spus . Încă se fac studii cred , pe diverse eşantioane . Pentru că dacă nu ştii sigur cum se transmite singurătatea , nu poţi să-i descoperi leacul . Până atunci , cel mai eficient mijloc de limitare a  contaminării cu singurătatea rămâne izolarea celui singur . Am un prieten pe care-l vizitez foarte rar , cam o dată pe an . Mai demult , când treceam prin oraşul lui şi opream să-l văd   , mă întâmpina  un bătrânel simpatic  la poartă şi-mi vorbea de toate cele şi de toate cele mă întreba . Era tatăl prietenului meu , un curios din soiul celor optimişti şi mă simţeam bine cu el . Apoi , cîţiva ani nu l-am mai întâlnit şi spre ruşinea mea nici nu am întrebat de el . Când a venit vorba de tatăl lui , prietenul meu a dat din mâini şi l-am simţit pălind. O fi murit , mi-am spus şi nu vreau să-l mai răscolesc şi eu . Zilele trecute am trecut iar . Nu răspundea la telefon , aşa că am sunat la soneria de la poartă . Cum nu venea nimeni, am dat să plec dar un zgomot mi-a atras atenţia . M-am uitat la etajul casei , de acolo de unde venea zgomotul şi l-am văzut pe bătrânel .Era la geam şi-mi făcea semne vorbind într-una . Era foarte schimbat , avea părul crescut în dezordine şi privirea rătăcită . I-am făcut semn cu mâna şi a părut să mă cunoască . I-am privit buzele în timp ce-mi vorbea şi am simţit la el o atât de mare dorinţă de a vorbi , că nu am mai  fost în stare să plec . Am stat acolo câteva minute şi am vorbit  prin semne ca 2 muţi , până ce i-am zărit pe faţă umbra unui surâs . Apoi  s-a oprit şi mi-a făcut cu mâna . Am aflat mai apoi de la prietenul meu că nu mai ieşise din casă de trei ani , datorită unor probleme de sănătate şi că de atunci , în afară de el , eu fusesem singura persoană cu care comunicase .

Dar dacă totuşi , singurătatea se ia  ? Jules Renard spunea  „Sânt locuri şi momente în care un om este atât de singur încât poate vedea întreaga lume  „ . Singurătatea e ca o scufundare în sine . Mă surprind uneori privind în mine şi mă întreb dacă nu cumva sânt deja contaminat . Măcar de aş fi putut să mă vaccinez. Măcar de aş fi avut măcar masca pe faţă . O să aştept cu emoţie primele simptome .  Pentru că şi eu cred asemenea lui Nabokov că „ Singurătatea e câmpul de joacă al lui Satan „ .

Written by Rusu Gigi

decembrie 21, 2009 at 10:16 am

Publicat în Insomnii în doi

Tagged with ,

Jumătate de stea

with 14 comments

De la fereastra camerei mele văd o stea . E una jalnica si are numai  trei colţuri . E tot ce a mai rămas din ea şi de altfel e singura stea care a răsărit până acum . Spre seară , cerul s-a subţiat cu totul şi s-a prăbuşit  peste oraş şi  de trei zile ninge apăsat ca într-un coşmar . Din vârful stâlpului , jumătatea mea de stea luminează jumătatea de câine flămând de sub ea . Cealaltă jumătate  , cea  pe care nu o văd , latră îndelung şi toate jumătăţile de câini din oraş îi răspund şi-şi dau întâlnire . O să fie noaptea lor . O feerie albă pentru câini .  De la ferestra gheretei sale   , ca dintr-o  colivie  în care s-a  lăsat de bună voie prins  , paznicul de noapte   priveşte  cerul şi  aşteaptă resemnat  potopul alb . Iarna se lăbărţează deşănţată pe alei şi aruncă pe furiş cu bulgări  de omăt  în felinarele sparte . Mă fac că nu-mi pasă  şi o zăresc  numai cu coada ochiului cum trece înciudată şi loveşte ca un boxer bătrân omul de zăpadă în plex .

Van Gogh La nuit etoilee

Şi tocmai acum , când îngheţ la fereastră  mă apucă dorul de ducă , şi tocmai acum , ispitit de Van Gogh aş pleca aiurea să mă poleiesc cu stele . Şi poate că aş înota prin zăpada de sticlă şi poate că la urmă de tot aş pleca …dacă nu m-ar fixa ca un ochi de lynx  , de atât de aproape , jumătatea mea jalnică de stea .

Written by Rusu Gigi

decembrie 17, 2009 at 8:46 pm

Şi morţii vă votează , nu-i aşa…?

with 2 comments

Se trezi tulbure şi cu un gust metalic în gură . La patru , doamna ţâfnoasă cu coc şi buze vinete ţipa cât o ţinea gura . La ora asta  ? …se întrebă nedumerit ,  dar ceasul era înţepenit de câteva zile aşa că nu nu putea ştii cu exactitate ce oră e . Spatele îl durea la fiecare gest pe care-l făcea aşa că se târî până la uşă să audă mai bine . – Bunicul n-ar fi fost de acord , ţipa ea pe holul de sus , până s-a stins l-a votat pe Iliescu …. şi el îşi prinse mai întâi capul în mâini  până ce zvâcnetul se opri , apoi deschise uşa metalică   . – S-a întâmplat ceva ?  îndrăzni el pe când lumina crudă a becului de neon îl sili să-şi facă ochii mici . Doamna masivă , cu cocul ţuguiat cobora treptele fulgerând şi fluturând în mână ziarul local  ca pe o armă letală . – Uite şi dumneata , îl prinse ea de braţ şi vârându-i ziarul în faţă , reporterul scrie că pe listele electorale a votat şi bunicul meu , Dumnezeu să-l odihnească , care s-a stins de 12 ani.

Nu le-ar mai ajunge voturile ,     mai zise ea , o să reclam, nu pot să las asta . –Unde  ? , întrebă el sec   şi  cocul vecinei de la patru înţepeni în capătul holului . –Şi mătuşa    mea   de la ţară , fie-i ţărâna uşoară a votat şi cu toate vecinele ei răposate de când lumea , şi domnul de la parter , pe care astă toamnă l-am condus cu toţii la groapă s-a întors să voteze cu Băsescu , şi  coafeza de peste drum , cea peste care a trecut camionul anul trecut  şi noră-sa pe care au îngropat-o în Italia , unde să reclami ?  – Unde ? …la Curtea Constituţională , unde în altă parte  ? acolo se reclamă fraudele . – Au reclamat şi alţii îi răspunse el resemnat şi bătrâneii de la Curte au cerut conform legii probe indubitabile , adică fiecare mort să dea o declaraţie dacă a votat pentru un candidat sau altul  , fără asta , au zis ei , nu pot demonstra intenţia de fraudare a alegerilor…- Fugi de-aici…îşi făcu cruce doamna cu coc şi buze vinete , în ce ţară trăim  ? –Sssssssssst …îi făcu el semn şi—i arătă pe şeful de scară , îmbrăcat în jachetă portocalie , care aştepta liftul aparent indiferent dar iţindu-se să asculte mai bine . –Vino , o trase el de mânăîn apartament şi închise uşa grea în urma lor .

Joseph Wright of Derby (1734-1797): „Miravan Breaking Open the Tombs of his Ancestors”, 1772

O conduse spre  balcon , trecând pe lângă televizor şi zărind numai în treacăt protestul studenţilor din faţa Palatului Cotroceni . – Ce strigă ăia ? întrebă ea . – Nici ei nu vor un preşedinte votat de morţi , îi răspunse el oftând  . Apoi deschise uşa balconului şi o opri la timp …ssssst cu degetul în dreptul buzelor , să nu ne vadă .  Printre castanii desfrunziţi se zărea cimitirul de peste drum . Printre cruci şi cavouri , siluete portocalii cu carneţele în mână notau numele celor duşi pe lumea cealaltă  ,suduind printre dinţi ciorile şi câinii hoinari .

Gustave Doré
Minos

–Se pregătesc deja , îi spuse el  doamnei cu buze vinete , peste trei ani avem alegeri parlamentare şi nu vor să mai aibă emoţii ca acum . Apoi tăcură amândoi în timp ce norii se buluceau peste oraş şi jandarmi şi civili laolaltă loveau pe ecranul televizorului şi dincolo de el cu bulanele  în manifestanţi şi în sicriele pline cu voturi şi preşedintele surâdea strâmb  cerând  linişte şi calm . Noapte bună copii  … !

Written by Rusu Gigi

decembrie 11, 2009 at 6:31 pm

Publicat în Insomnii în doi

Tagged with , ,

Ultima strigare

leave a comment »

08,30   Privesc pe geam ceaţa care a cazut de dimineaţă pe alei . Dincolo de ea , doar siluete fantomatice . Unele în mişcare , strecurându-se spre o ieşire oarecare , ca într-un film mut , altele înţepenite pe panouri electorale într-o aşteptare fără rost . Înainte să ies apas telecomanda . Pe ecran , pentru a o suta oară dosul de palmă al lui Băsescu şi faţa copilului zvâcnind înapoi . Din cele 19  secunde , îmi rămâne în minte numai zâmbetul lui de apărare .  Doar cei ce n-au fost loviţi niciodată nu-l  înţeleg . 40 şi ceva la sută cred că e o înregistrare reală , tot atâţia că e un fals şi restul oscilează între palmă şi surâs . Până la urmă fiecare e liber să vadă ce vrea şi ce poate . Şi în spatele scenei , ca nişte păpuşari neîndemânateci  , politicienii dau grav din cap şi ne spun să gândim cât mai puţin . O fac ei pentru noi şi trebuie să-i credem pe cuvânt .

09,20    Gonesc spre oraş . Mă sună de la birou . Au primit SMS să iasă în  piaţă  diseară  şi să se ia la trântă cu comunismul . Am primit şi eu , le spun , dar e cam târziu acum ; cu 20 de ani prea târziu .

09,50     Mă întreabă pe unde sânt . Abia dacă văd ceva   . Urc pe bulevard şi nu ştiu dacă sânt la un capăt sau la celălalt . Ce scrie ? mă întreabă. …Să trăiţi bine , în stânga , să trăiţi bine , pe panoul din dreapta , să trăiţi bine , peste tot  şi ascunşi de ceaţă , trecătorii se târăsc lent  pe trotuare ca segmentele unei râme secţionate .

11,25   Dau să fac colţul spre bancă , când mă prinde cineva de braţ . E M. dar atăt de schimbat că abia de-l recunosc . Nu ştiu cum a putut să  îmbătrânească atât de mult în cele doar câteva luni de când nu l-am mai văzut . Îmi vorbeşte şi-i vorbesc în timp ce încerc să-l recompun în minte aşa cum îl  cunoşteam . Cel de acum e prăbuşit în el  însuşi şi rareori mai urcă la suprafaţă bărbatul pe care-l ştiam . Mă întreabă ce cred eu , cine o să iasă duminică preşedinte  ?  dar simt că e doar o întrebare protocolară . Dau din umeri şi el  mă priveşte absent . Se scuză că de fapt nu are timp de politică şi-mi povesteşte că-şi construieşte un cavou în cimitirul nou . Acolo au mers toate economiile lui , acolo-i merg acum pensiile şi tot acolo mege şi el în fiecare zi . E o salcie plângătoare lângă  cavou şi o bancă , îmi spune …să vii odată să stam de vorbă .  Îl asigur că o să vin şi-l privesc cum se afundă din nou în el aprinzându-şi ţigara cu o brichetă portocalie în timp ce deasupra noastră cad idiferenţi , primii stropi grei ai ploii .

13,30    Abia-mi simt spatele . Stau pe scaunul înalt de bar şi mă gândesc cu groază că odată şi odată trebuie să mă ridic şi că o sa doară iar . Privesc în cana mea de ceai şi mă topesc încetul cu încetul în cercurile lichide ce se întretaie . El e la al treilea cognac şi-mi vorbeşte despre confruntarea finală de aseară dintre cei doi candidaţi la preşedinţie . Nu-i mai tremură mâinile şi vorbeşte cu oarecare convingere . Barmanul trece pe lângă noi încetinindu-şi mişcările ca şi cum ar trage cu urechea .  Apoi scoate câte un pix portocaliu şi un calendar cu figura preşedintelui şi le lasă discret în faţa noastră . Afară plouă de-a binelea .

17,15    Ceaţa s-a lăsat iarăşi peste oraş şi străzile sânt aproape pustii . Microbuzul portocaliu din care toată ziua s-au difuzat  ultimele manele electorale s-a scurs pe lângă liceu către satele din jur . În vitrine , ghirlandele de anul trecut se ofilesc obosite şi vânzătorii picotesc cu lacătele pregătite pe tejghea . Din faţa primăriei izbucnesc sunete de fanfară . Sânt vreo şapte inşi , cu instrumente de suflat  în mâini . Aştept să treacă pe lângă mine şi-i privesc . Sânt neraşi şi traşi la faţă de nesomn .  Cântă imnul despre pomul copt şi zgribulesc de frig în hainele strâmte şi portocalii . Cântecul e vesel dar muzicanţii păşesc pe sub felinare  nefiresc de încet , ca într-un marş funebru . Pe un ecran publicitar din faţa parcului  , preşedintele ridică două degete în sus a victorie . Un băiat şi o fată se sărută pe o bancă , rupţi cu totul de lumea din jur . Muzicanţii se topesc ca nişte umbre în ceaţă şi în urma lor  rămân afişele zgâriate şi câinii vagabonzi . Poate e ultima strigare , îmi spun , poate că e ultima…

Written by Rusu Gigi

decembrie 4, 2009 at 7:27 pm