Rusugigi's Weblog

Just another Word Press.com weblog

Posts Tagged ‘Transfagarasan

Povestindu-ţi despre Transfăgărăşan…

leave a comment »

Cel mai rău lucru care mi s-ar fi putut întâmpla ,îmi ziceam , ar fi fost să se ridice ceaţa. Dar nu s-a ridicat. Abia la Cârţişoara am apucat să zăresc cerul şi am ştiut că avea să fie o zi frumoasă …De mult îmi dorisem să fac Transfăgărăşanul …ţi-am mai povestit …dar de câte ori mă pregăteam să plec , mereu se ivea câte ceva. Acum însă drumul mă aştepta cuminte şi tot ce trebuia să mai fac era să conduc atent şi să privesc şi aşa am şi făcut. Văd că ai pleoapele grele şi abia de mă mai urmăreşti… Până la urmă,vreau să spun , crezi sa nu …am parcurs cu bine cei o sută şi ceva de kilometri cât ţine drumul printre munţi doar că n-am apucat să văd Transfăgărăşanul . Sau bine… nu pe cel de azi…De undeva dintr-un trecut pe care îl credeam uitat …un alt drum…un alt Transfăgărăşan ieşea la iveală şi atât de puternice erau amintirile încât se suprapuneau cu totul peste ziua de început de Septembrie în care la volan refăceam traseul de demult…Cred că sunt peste 30 de ani de atunci…Eram elevi şi într-o interminabilă excursie ne prinsese seara pe drumul proaspăt construit peste munţi .Îmi aminteam cum stăteam pe bancheta din spate a autocarului şi jucam cărţi în timp ce la staţie ne explicau cât de frumos e peisajul … atâta doar că se înserase şi nu mai puteam vedea mare lucru .  Acum…priveam de sus şoseaua ce se strecura printre crestele împădurite…respiram aerul tare dar de fapt în minte o zăream pe cea de atunci aşa înceţoşată cum era.

Eram după o zi întreagă petrecută în autocar şi veselia puţin forţată ne ascundea ochii obosiţi…Se înnoptase de-a binelea şi în lumina chioară dinăuntru abia de mai vedeam cărţile de joc… Geamul era deschis…cineva mai curajos palma o ţigară din care trăgeam mai mulţi şi o sticlă apărea şi dispărea pe sub banchete…

Parcă le văd şi acum feţele…Poate nu aţipeşti încă…nu mai e mult….

Acum mă străduiam să văd şoseaua pe care atunci dintr-o firească risipă a tinereţii aproape că o ignoram….Îmi ziceam….aceleaşi păduri…poate aceiaşi copaci….aceleaşi stânci livide…doar că acum eram cu fetele mele şi le arătam faţa neîmblânzită a muntelui în timp ce gândul îmi fugea la noaptea de odinioară…

A trebuit să aruncăm ţigara pe geam …profesoarele au venit palide în spate …Nu vreţi să vedeţi ce prăpăstii sunt pe aici…ne-au spus…şi noi…ireal de veseli…înspăimântându-le şi mai rău şi legănându-ne pe ritmul muzicii de demult…Acum…fetele mi-au arătat şoseaua ca o panglică răsucită….e ca un şarpe în drum spre insula lui …le-am spus dar mă întrebam….poate aici….poate chiar după tufişul de acolo a sărit căprioara sau mistreţul sau ce naiba o fi fost şi autocarul de atunci s-a răsucit periculos de mult şi  în scârţâitul ascuţit de frâne ne-am lovit cap în cap şi am amuţit brusc. Dora…parcă Dora o chema…avea un cucui cât toate zilele…şi abia după ce a scăpat de toate lacrimile adunate …numai după aceea am râs iar… şi am pornit mai departe în noapte…

Respiri egal …poate mai mult visezi ce-ţi povestesc eu acum…dar uite zilele trecute am revăzut-o pe Dora…Mi-a arătat-o cineva. Am văzut o doamnă severă ,coafată …O fi maică-sa i-am zis…dar acela…nu…şi a chemat-o…Era ea numai că nu mai avea cucuiul şi nici zâmbetul de atunci…Am vorbit puţin şi ne-am despărţit ca doi străini care n-au nimic de împărţit.

Dar sar de la una la alta şi tu dormi de-a binelea….Încă nu…?..mai am puţin oricum… Am ajuns la lacul Bâlea…Atunci noaptea …acum pe lumină…ca în două planuri paralele …Şi atunci şi acum am băgat mâna în apa limpede şi rece şi am simţit forţa gheţarului de odinioară. Atunci am zărit luna căzută în fundul lacului…. acum muntele cu imaginea prăvălită în adânc . Înainte de a pleca l-am mai privit odată şi acum arăta ca un ochi de cer rătăcit printre stânci…

Încă puţin…doar două vorbe şi te las să adormi…Ca în majoritatea călătoriilor mele am căutat ceva (acum Transfăgărăşanul ) şi de fapt mai mult m-am regăsit pe mine… Ai sa spui iar că e o frază doar şi poate ca şi e…. dar chiar aşa s-a întâmplat…

Am privit peisajul de acum şi l-am înţeles pe cel de atunci. Şi am mai înţeles ceva…Muntele e tot acolo…lacul culege stelele căzute şi acum ca şi atunci…vântul respiră sau urlă prin aceeaşi brazi şi luna sticleşte peste aceeaşi panglică contorsionată a şoselei…Aparent nimic nu s-a schimbat…doar eu…eu nu mai sunt acelaşi…Ştiu ..da, ştiu…e cumplit de târziu…Noapte buna….!

Written by Rusu Gigi

septembrie 21, 2008 at 7:53 pm