Rusugigi's Weblog

Just another Word Press.com weblog

Archive for septembrie 2009

Ziua care nu a fost ( IV)

leave a comment »

Dincolo de geam , noaptea curgea lichidă şi grea şi numai o stea şi aceea aproape ştearsă  mai clipocea la celălalt capăt al lumii .Profesorul se ridicase şi clătina nehotărât din cap . Frizerul părea obosit şi resemnat şi mâinile îi cădeau neputincioase pe lângă corp .Doctoriţa se topise în fotoliu , se subţiase parcă şi acum arăta iar foarte tânără iar domnul X fuma cu un zâmbet răutăcios pe buze . Eu mă înviorasem şi îi priveam pe toţi ca şi cum aş fi aşteptat ca cineva să continue . Şi până la urmă , profesorul a fost cel ce a început să vorbească .

-Uneori  mă întreb dacă fără întuneric am putea percepe lumina , chiar aşa , cum oare ar arăta o lume  scăldată într-o  lumină albă şi orbitoare ?  Cam fără gust…Zâmbea uşor trist… Şi cine ar putea înţelege cu adevărat binele dacă răul n-ar fi …? Mă întreb , dar de răspuns nu-mi răspund …Mai degrabă îmi văd de ale mele . Predau istoria la colegiu şi am o viaţă absolut obişnuită , sau o aveam , să zicem . Îmi place să mă plimb şi să mă pierd în mulţime , să îi ascult pe ceilalţi şi să-i pricep , fără să mă dezvălui prea mult . De fapt , fără să fiu câtuşi de puţin timid  ,am rămas un singuratec . După ore ies în fiecare seară şi fac câţiva paşi . Uneori mă mai însoţeşte câte un prieten , dar de cele mai multe ori , prefer să fiu numai cu mine . Într-una din seri , în timp ce mă întorceam spre garsoniera mea mă opreşte o ţigancă . În general ,  nu am nimic cu ţiganii dar regula  e că nu cumpăr niciodată nimic de la ei . Cea care mi-a ieşit în cale avea însă mâna plină de ceasuri. Nu ştiu ce mi-a venit să mă uit . A început să scoată ba unul , ba altul şi să le laude , aşa cum fac ei . Mi se făcuse lehamite şi voiam să plec . M-a ghicit…S-a uitat , parcă cu teamă în stânga şi în dreapta şi a scos de undeva un ceas argintiu cu o sumedenie de ace . Părea şi ceas şi cronometru şi busolă şi încă ceva pe deasupra . Să fiu sincer , mi-a luat ochii . Cadranul juca în ape  şi cifrele străluceau sau se stingeau în funcţie de cum roteai ceasul.M-am pomenit întrebând preţul…800 , pentru tine…şefu’ . Chilipir…Mi-am întors buzunarele pe dos dar n-am dat decât de o hârtie de 500 . …Atât mai am …am spus şi am dat să plec. Ţiganca  zâmbea batjocoritor…Ia-l…o să-mi rămâi dator…acum ia-l şi du-te…mi-a mai zis şi eu…pe naiba dator …dar l-am luat şi m-am dus . Acasă l-am pus pe noptieră , era o nebunie , acele care indicau orele se roteau în sensul lor iar celelalte două , fosforescente în sens invers . Părea mai mult o jucărie care ticăie şi în bătaia lui egală am aţipit în cele din  urmă . Când m-am trezit , dârdâiam de frig . Ştiţi podul de la capătul oraşului . Eram aşezat pe o bornă , gol puşcă…se înroşise la faţă şi se vedea că se căzneşte să-şi învingă sfiala . M-am ciupit să mă trezesc dar tot ce am obţinut a fost o durere care s-a adăugat la senzaţia de frig. Era teribil de real totul. Doar că podul era mult mai lung şi apa care bolborosea pe dedesubt era neagră şi uleioasă de nici stelele nu luceau în ea . M-am ridicat să mă mişc şi în tălpi simţeam fiecare piatră . Şchiopătam ;  pe lângă mine treceau maşini negre , cu farurile aprinse . Încercam să-mi ascund goliciunea şi parcă vâsleam prin noaptea vâscoasă . La volanul uneia dintre ele  am zărit-o pentru o clipă pe ţiganca ce-mi vânduse ceasul . Am dat să o strig dar a trecut în viteză . Apoi am văzut-o iar în altă maşină şi apoi în alta până ce am înţeles că toate maşinile care treceau în trombă pe lângă mine erau de fapt una şi aceeaşi de parcă aş fi privit totul printr-un caleidoscop pentru copii . Cu cât înaintam pe pod  , cu atât capătul se îndepărta şi el şi mă târam , mă târam până ce , îngheţat şi frânt de oboseală m-am oprit  să răsuflu . Am închis ochii care mă dureau şi când i-am deschis din nou eram în pat la mine . Am visat…mi-am zis dar când m-am ridicat mi-am văzut picioarele zdrelite şi murdare . Eram mai slab şi nebărbierit . La şcoală am stat ca pe ace . Imediat ce am terminat orele , am luat un taxi şi am cerut să mă lase la pod .Era sigur cel din noapte ce trecuse , doar că mai mic . Am luat ceasul şi i-am dat drumul de sus în apă . L-am auzit plescăind şi m-am simţit mai uşurat . M-am întors acasă pe jos . Nu-mi era bine de loc . Nu mâncasem nimic toată ziua şi simţeam un soi de sfârşeală . Am deschis cu greu uşa şi am auzit iar ticăitul egal al ceasului . Era tot pe noptieră . Cele două ace fosforescente se roteau în sens invers ,  la fel ca şi în noaptea ce trecuse. Şi la fel ca aceea noapte au fost toate până acum…

Frizerul rămăsese cu gura întredeschisă şi transpira vizibil .Doctoriţa asculta uşor neatentă iar domnul X mângâia sticla de coniac ca şi cum ar fi mângâiat o femeie . Tăcea. O bufniţă aciuată într-un pod  din apropiere ţipa a pustiu , felinarele pâlpâiau chioare pe alei şi noaptea se încolăcea peste noi , umedă şi alunecoasă ca un şarpe…

Written by Rusu Gigi

septembrie 26, 2009 at 9:00 am

Publicat în Insomnii în doi

Tagged with ,

Ziua care nu a fost ( III )

leave a comment »

-M-a cam  luat cu fiori , a surâs uşor stingherit , privindu-ne pe fiecare în parte , ca şi cum ne-ar fi cerut scuze . Cine ştie câte lighioane din astea or fi trecut şi pe lângă mine şi n-am avut ochi să le bag în seamă , a mai zis el şi privindu-l cum tresare , după fiecare frază , ca atins de o umbră pe care numai el o vedea , nu mi se mai părea acel frizer tăcut pe care îl cunoscusem la intrarea în locuinţă .

Profesorul   îl privea ironic . Îşi terminase paharul şi acum îl rotea gol , privind intens în el , ca şi cum s-ar fi aşteptat să descopere acolo răspunsul la întrebările ce-l măcinau . Doctoriţa părea obosită şi  era mai palidă decât la început .  Domnul X i-a întins ceaşca de cafea şi a bolborosit ceva , numai pentru ea . L-am privit , îi crescuse barba şi ochii păreau mai oblici  .  Nu stătea o clipă în loc şi până să apuc să-l refuz mi-a umplut paharul cu coniac . Am sorbit o gură şi oboseala ce tocmai începuse să mă părăsească mi se cuibărea iarăşi în pleoape şi noaptea se amesteca cu vorbele frizerului . Aproape că adormeam…

-Niciodată nu m-am gândit în felul acesta la demoni , a zis el…M-am străduit mai mult să răzbat cumva . Am deschis in primăvara trecută frizeria şi de atunci trag cât pot de tare…Dar să încep cu începutul ….Roşise , răsufla mai greu şi cuvintele îi ieşeau din gură ca nişte pietre neşlefuite . Departe , o ambulanţă ţipa şi gonea în întuneric….Apoi sunetul a murit chinuit , încetul cu încetul  şi numai răsuflarea oraşului a mai tremurat  câteva clipe în geamuri  , ca un semn că viaţa continua şi după zidurile blocului .

-M-au omorât cu autorizaţiile , mereu mai trebuia câte ceva de parcă lansam o navă cosmică . Apoi ,după ce am uns în stânga şi în dreapta s-au mai  liniştit şi am putut să deschid . Zile întregi , abia dacă intra câte un client . Într-o zi , unul din ei mi-a spus că tund tare bine , a vrut să mai vină cu  un prieten dar oricât a căutat frizeria  nu a  mai dat de ea . Cum aşa ? am întrebat şi am ieşit afară . Firma strălucea în soare şi sărea oricui în ochi . Nu l-am crezut . Apoi , a doua zi dimineaţă mi s-a întâmplat şi mie  ; parcă intrase în ceaţă ; m-am învârtit   ca prostu’  prin cartier şi abia într-un târziu am zărit intrarea . E la parterul unui bloc şi toate blocurile seamănă unul cu altul , mi-am zis şi am comandat o firmă şi mai mare . Eu învâţasem drumul dar clienţii tot nu intrau  . Tocmai într-una din zilele în care se adunaseră vreo trei clienţi , intră un domn şi îmi strigă …Băiete…greu mai dă  omul de tine…vreau un tuns că mă grăbesc…Mă pregăteam să-l încep pe primul , un domn mai în vârstă şi muşcam cu poftă dintr-o plăcintă cu dovleac…ştiţi …s-a roşit el mai tare …mor după plăcinta cu dovleac  şi asta avea un gust ca la mama acasă , dulce ca mierea . Sânt ocupat…i-am răspuns , nu-mi plăcuse nici tonul şi nici cum mă strigase  şi voiam să-l văd dus odată…Se uită odată pocitania la mine, că era ca un ţap de urât şi odată mă întreabă… bună plăcinta  ? …Bună , zic şi cum muşc mă şi strâmb  de amar ce simt în gură . Îmi dau lacrimile de ciudă şi mai muşc o dată…el  prinde a râde şi eu ies suduind  în spate să  scuip tot  …fiere nu altceva. Când intru, clienţii se topiseră ca şi cum nici n-ar fi fost şi el aştepta  rânjind pe scaun . Parcă eşti mai liber acum …îmi şuieră  . Ce să fac ?  Îmi trag sufletul şi încep să-l iau din foarfece . Tai cu grijă firele prea lungi , îndrept perciunii şi când să  iau din volum numai ce simt că foarfecele se loveşte de ceva tare . Dau uşor cu mâna să văd ce se întâmplă şi când simt aşa ca două corniţe îmi şi   îngheaţă sângele în vine . Acum , mi se părea că în frizerie mirosea a pucioasă  , genunchii începuseră să-mi tremure şi  chiar nu mai ştiu cum de l-am putut termina . La urmă s-a schimonosit odată în oglindă şi a părut mulţumit . Mi-a aruncat banii pe masă şi dus a fost , ducă-se cu noaptea .

Profesorul ridicase capul şi zâmbea , doctoriţa râdea de-a binelea iar mie îmi sărise somnul cu totul. Numai X rămăsese gânditor şi-l fixa , ca şi cum nu l-ar fi văzut prea bine până atunci . Frizerul se fâstâcise şi se uita acum la mâinile transpirate ca şi cum nu ar mai fi fost ale lui….Mă gândesc …continuă el cu voce joasă  , să-mi caut alt loc pentru frizerie . Clienţii nu se prea înghesuie şi nu pot să nu le dau dreptate . Cu fiecare zi care trece găsesc eu însumi tot mai greu firma . Uneori  , o iau de dimineaţă şi mă învârt printre blocuri …o ceaţă groasă stăruie până târziu , aleile seamănă una cu cealaltă , îmi iau tot felul de repere dar degeaba…Aici nu e lucru curat…şi apoi , nu se poate , murmură el…de atunci , toate plăcintele sânt amare…

Lumina discretă a lămpilor începuse să pâlpăie  şi fluturi negri se izbeau de ele şi mureau în tăcerea ce se lăsase  . M-am uitat la ceasul de pe perete dar şi el încremenise şi timpul , golit de sensul lui cobora….se lăsa…se lăsa peste  noi ca o povară…

Written by Rusu Gigi

septembrie 18, 2009 at 6:12 pm

Ziua care nu a fost ( II )

leave a comment »

-De acord…fiecare cu demonii lui….doctoriţa ne privea pe fiecare în parte şi fumul ţigării şuroia printre noi hoţeşte , golindu-ne minţile de amintiri . De pildă , vecinul meu de la 2 , continuă ea.  Toată viaţa lui şi-a dorit să fie şef . Şi tocmai când îşi luase orice gând de la asta l-au numit director adjunct . Nu-şi mai încăpea omul , în piele de fericire . Şi-a cumpărat costum nou , cămaşă şi  cravată asortată , s-a împrumutat  de la vecini şi de la cămătari şi şi-a luat un Audi negru  la mâna a doua , dar care l-a costat o grămadă de bani  . Pe tăbliţa de înmatriculare comandase să scrie DIR , găsise numai el ştie unde geamuri fumurii şi nu mai era altul ca el în oraş. Domnul X râdea de-a binelea cu subânţeles . Ea continuă :

– Nu trec 3-4 luni şi i se restructurează omului postul . Ghinion , sau şi-o fi băgat dracul coada , important e că l-au mutat peste noapte  în vechiul lui birou . Oraşul e suficient de mare dar se pare că acum nu-i mai ajunge să se ascundă în el . A renunţat la costum , poartă nişte haine ponosite şi se furişează prin spatele blocurilor . Maşina cu număr de DIR  zace în curtea unui cămătar şi el suferă ca şi cum ar fi pierdut totul deşi nu era decât un amărât de post , platit cu câţiva lei în plus. Dar măcar , şi de asta am povestit ce am povestit până acum, demonul lui are un nume şi până la urmă ar putea să se vindece.

Mai rău e când nu-ţi pricepi demonii . Al meu, continuă ea retrăgându-se din calea luminii izbucnite dintr-un felinar amorţit până atunci , nu are nici un nume.

Profesorul de istorie tuşi şi masa din faţa lui se clătină antrenând şi paharele de pe ea. Eu , începeam să mă trezesc şi –l priveam pe X . Nu mi se mai părea acea persoană jovială şi simpatică de la început . Părea să guste cu mare plăcere jena vizibilă pe care o afişa doctoriţa . Înflorea pur şi simplu şi îl înghiontea din când în când pe frizerul ce năduşea încurcat şi stingher . Am lăsat  pe masă paharul ce-l ţinusem fără rost în mână şi am făcut ochii mici aşteptând un prilej potrivit să mă ridic şi să plec din încăperea ce începuse să ma sufoce dar simţeam încă în picioare  o povară pe care nu puteam să mi-o explic. Doctoriţa privea printre noi sau chiar prin noi continuând să vorbească  şi aerul rece al nopţii intra nestingherit pe geam înfiorându-ne .

-Cele mai mari spaime  din copilăria mea au fost   liliecii, şopti  ea atât de încet că trebui să mă chinui să înţeleg . Din podul casei în care locuiam ,îi vedeam uneori coborând din pădure , din fundul peşterilor unde îşi aveau sălaşul şi cum în serile în care reuşeam să-i văd era lună , mi se părea că liliecii ţâşnesc direct din lună câtre geamul meu . Când zăream că se se apropie  câte unul de casă   , eram paralizată de frică . Umbla vorba că intră în păr şi că nu-l mai poţi scoate niciodată de acolo . De aceea purtam seara batic , oricât de cald ar fi fost .  Într-una din seri veneam de la o prietenă , când am auzit un fâlfâit în spatele meu . Am rupt-o la fugă dar zgomotul aripilor bătând aerul se apropia tot mai tare  . M-am întors înspăimântată şi am văzut ceva ce semăna a liliac , doar că mai mare şi cu un rânjet drăcesc schimonosit pe faţă . Luna din spatele lui creştea uriaşă şi lighioana mă urmărea ca şi cum nu ar fi vrut să-i mai scap . Am intrat îngrozită în casă şi toată noaptea am visat lilieci .  A doua seară l-am văzut iar. Mă aştepta cocoţat pe o creangă groasă şi-şi mişca gura ca şi cum ar fi vrut să-mi spună ceva . Nu mai părea chiar atât de ameninţător . De altfel a zburat imediat ce m-am pregătit să o rup la fugă . Apoi l-am văzut tot mai des până ce am început să mă obişnuiesc cu el . Anii treceau şi creşteam şi eu şi el. Devenea tot mai greoi şi dădea din aripi tot mai obosit . Odată , veneam noaptea de la o petrecere şi s-a legat unul de mine . Nici nu ştiu de unde a apărut şi s-a aruncat în capul lui . Acela , s-a înverzit şi a dispărut cât ai clipi din ochi de acolo . L-au găsit a doua zi bâiguind aiurea prin parc ca şi cum ar fi fost mahmur , după băutură . Nici zburătorul meu nu scăpase prea uşor. Seri de-a rândul ţopăia şchiop în urma mea că începuse să mă apuce mila….Şi acum…?  îndrăzni să întrebe frizerul cel roşcovan …Acum , cred că mă aşteaptă …îi răspunse obosită doctoriţa . Cred că am început să mă obişnuiesc cu el . Săptămâna trecută s-a apropiat de mine şi l-am văzut sângerînd . I-am pansat rana de la picior  şi ochii nu mi s-au părut chiar atât de fioroşi . De aceea mi-e greu să înţeleg ce fel de demon e…de aceea mi-e cu neputinţă să mai scap de el . Devenise palidă şi frizerul s-a ridicat să o ajute . Domnul X l-a oprit cu un gest şi doctoriţa s-a aşezat obosită pe canapea . Părea iar mai în vârstă şi nu puteam să-i fixez expresia . Ca şi cum , o apă tulbure îi tremura pe faţă , amestecând şi zâmbetul şi plânsul şi fericirea cu  durerea laolaltă . Frizerul , însă nu mai avea stare . Se ridicase şi trăgea aer în piept ca şi cum fără acel aer s-ar fi sufocat şi noaptea i se furişa pe neştiute în ochi pe când mâinile , independente de el , se frământau în continuare transpirate şi albe ca două momâi…

Written by Rusu Gigi

septembrie 11, 2009 at 11:01 am

Publicat în Insomnii în doi

Tagged with

Ziua care nu a fost ( I )

leave a comment »

Ziua începuse destul de prost pentru mine . Mă trezisem cu o durere persistentă de cap.  Orice aş fi încercat nu se domolea ;  rămânea acolo , suspendată  ca o prezenţă permanentă , un ochi interior pe care nu puteam să-l închid decât după un efort ce mă lăsa obosit şi fără nici un chef . Telefonul a venit pe la prânz . Era domnul X , proaspăt venit în oraş şi care tocmai îşi deschidea o afacere . Auzisem foarte putin despre el . Pe criza asta , orice client e binevenit,  mi-am spus şi am convenit să ne vedem mai spre seară să discutăm detaliile . Apoi mi-am văzut de treabă , până ce durerea a trecut de la sine , deşi umbra ei plutea încă prin preajmă , ca o amintire de care nu poţi scăpa . Începuse ploaia , când ne-am întâlnit şi din grădinile din jur venea un miros înţepător de fum . Era mai înalt decât mine şi  avea ochii puţin oblici , ca la asiatici . …Să mergem la mine să bem o cafea , mi-a spus. O să-ţi prezint câţiva prieteni , care tocmai au venit , o să schimbăm câteva cuvinte şi apoi , pe tihnă o sa vorbim despre taxele mele . Nu am avut puterea să-l refuz , deşi nu mă dau în vânt după conversaţii cu cunoştinţe de o seară . Am urcat amândoi la etajul unde locuia şi am intrat în apartamentul lui . M-a poftit în camera de zi şi  mi i-a prezentat pe cei ce sosiseră înaintea mea . La geam , cu o ţigară în mână era o doctoriţă tânără , mai tânără  decât mine . Vorbea mereu la telefon şi părea uşor absentă . Fumul de la ţigara ei se amesteca cu cel de afară şi cu un parfum subtil , pe care nu puteam să-l definesc . În faţa ei era un profesor , despre care doar auzisem câte ceva .  Era venit nu de mult în oraş  şi nu cunoştea aproape pe nimeni . Urma să predea istoria la colegiu . Avea un pahar în mână pe care tot îl rotea şi  răspundea monosilabic la întrebările pe care doctoriţa i le strecura între două apeluri telefonice .  Celălalt bărbat era un frizer roşcovan care îşi frământa mereu mâinile şi se fâţâia mereu pe scaun ca şi cum nu şi-ar fi găsit locul. X mi-a adus o cafea şi un pahar de coniac . M-am aşezat în faţa profesorului uşor înclinat , ca să nu stau cu spatele la doctoriţă .  Pâna la urmă , aceasta şi-a stins ţigara şi s-a aşezat în dreapta mea . Am ciocnit şi am luat o gură de coniac . Începea să mă învăluie o moleşeală pe care nu puteam să mi-o explic . Cafeaua avea un gust sălciu , dar am sorbit-o până la capăt ca să mă dezmorţesc . X se aşezase pe un fotoliu şi acum  îşi pusese pe el un halat negru , subţire. …Tânărul meu prieten , a zis el , deşi nu părea de loc mai în vârstă decât mine , e nou venit şi trebuie să-l punem la curent cu ce am discutat până acum …şi întors către mine…ce părere ai despre demoni ? Mi-a văzut faţa surprinsă şi a izbucnit în râs …Da , tocmai despre asta vorbeam . Uite , tocmai înainte să cobor , domnişoara îşi amintea  că SF. Antonie cel Mare , cel care putea să îi vadă ne spune că  „roiesc în jurul nostru ca paserile prin cer”. …Care e părerea ta despre trimişii întunericului  ?…m-a întrebat şi un nu ştiu ce din tonul lui m-a înfiorat . Capul îmi devenise greu de la coniac sau poate de la fum şi mi-a venit destul de greu să răspund . …Obişnuit cum sânt să calculez taxele pentru ceilalţi ,  am observat că până la urmă , fiecare are demonii lui…Mă privea oarecum batjocoritor , aşa că am continuat…În ceea ce mă priveşte am început să-i cunosc pe ai mei , deşi dacă e să-i definesc , toţi cei pe care îi ştiu  seamănă mai degrabă cu acel gentleman misterios,  care i se arată lui Ivan Karamazov , decât cu nişte paseri.  O plăsmuire care e o proiecţie a ta şi totodată ceva străin ţie.  O oboseală plăcută mă cuprindea şi X rânjea de acum de-a binelea . Mi se făcuse lehamite de discuţia lui şi voiam să mă ridic şi să-l las în plata Domnului cu taxele lui cu tot , dar corpul părea să nu mă mai asculte . …Domnişoara din dreapta ta zice altceva …a şoptit într-un târziu X …şi ochii mi s-au îndreptat aproape fără să vreau , către ea . Când intrasem , mi se păruse foarte tânără. Acum , privită de aproape faţa ei era mai severă şi mai palidă  dar încă frumoasă . Sau ochii îmi jucau feste , sau expresia ei tremura în ape şi era când foarte tânără  , când mai matură   şi vocea ei se unduia ca un şarpe  pe după mine . Îmi era greu să o definesc . Frizerul golise iar paharul şi tocmai îşi turna altul , profesorul şi-l rotea iar pe al lui şi privea numai el ştie unde  , printre noi , în timp ce domnul X se răsturnase în fotoliu şi ţintea tavanul ca şi cum ar fi numărat ceva . Doctoriţa se ridicase şi îşi aprinsese o altă ţigară lângă geamul deschis şi eu abia îmi  mai ţineam ochii . Prin pleoapele ce dădeau să cadă zăream cerul tot mai departe , pe când noaptea , plină de fumul livezilor năvălea printre noi , însingurându-ne…

Written by Rusu Gigi

septembrie 5, 2009 at 9:34 pm

La concert

leave a comment »

Lăsasem maşina în parcare , oricum , mai departe nu puteam înainta ; poliţia blocase circulaţia şi se lăsase răcoarea , începeam să tremur . Căutam o cale să trec mai departe .  Piaţa era acum o mare de oameni…puteam percepe unduitul valurilor , atunci când melodia  ţâşnea de pe scenă şi se revărsa odată cu lumina reflectoarelor peste capetele şi braţele ridicate uniform . Nu puteam zări cine cântă şi nu distingeam nici un cuvânt . Adolescenţi cu ochii dilataţi de lumina neoanelor dansau cuprinşi de o febră care nu-mi era străină , dar pe care o lăsasem de mult în urmă . Aerul vibra şi simţeam cum corpul meu începea să vibreze şi el . Am urcat pe o bordură şi bordura dansa şi ea odată cu mine şi abia când melodia s-a oprit şi deasupra au  izbucnit artificiile , suprafaţa de dedesubt a redevenit beton şi lumea , zgâlţâită până atunci a redevenit încetul cu încetul , stabilă . Priveam  feţele care treceau pe lângă mine şi-mi erau străine , ca şi cum prin toate peregrinările mele prin oraş  nu dădusem de niciunul , niciodată . Toţi tinerii aveau aceleaşi feţe şi aceleaşi expresii obosite şi fericite totodată . Câteva fete dansau într-o margine…melodia curgea acum uniform şi o caracatiţă uriaşă de artificii dansa pe cer. Atunci am zărit-o . Era firavă şi blondă şi s-a îndreptat direct către mine. Abia când m- a prins de mânecă am zărit copilul pe care îl trăgea după ea . Mai ai şi tu grijă de el , mi-a şuierat punând palma copilului în palma mea . …Sânt frântă , a mai zis. Mă luase prin surprindere . Nu o mai văzusem în viaţa mea şi când , într-un târziu i-am spus , a izbucnit în plâns…Iar te prosteşti…mereu o faci…a spus printre lacrimi şi mâinile i-au căzut pe lângă corp fără vlagă…Apoi a început să plângă tot mai tare . Aproape ţipa şi fetiţa cea mica , pentru că fetiţă era , plângea şi ea acum. Cei din jurul meu s-au oprit…deasupra scăpărau stele artificiale , de pe scenă curgeau note joase şi ei mă priveau cum ţin de mână o fetiţă care plânge. Mă detaşasem de mine…izbutisem să mă dau câţiva metri mai încolo şi mă priveam. Am apucat să văd şi bodyguarzii care s-au ivit de nu ştiu unde şi mi-am reluat locul cuminte . Eram iar eu , cel surprins şi începusem să le explic zdrahonilor în uniformă că totul e o neînţelegere . Ea sughiţa încet şi mă privea fără să priceapă şi pe cer se năşteau şi mureau roiuri de lumini . Aş vrea să te ajut…i-am spus dar crede-mă , nu te cunosc…Am băgat mâna adânc în buzunare dar nu am întâlnit decât şerveţele de unică folosinţă şi cheile de la maşină . M-am simţit caraghios .  Eram la un concert la care nu ştiam cine cântă pe scenă , nu cunoşteam nici un chip de prin preajmă şi de mână mi se agâţase ca de o creangă salvatoare o blondă pe care nu o mai văzusem vreodată . Băieţii şi-au terminat numărul , au făcut cu degetul la gură semn să facem linişte şi au dispărut tocmai când , deasupra scenei au explodat ultimile artificii…cele care dau semnalul că serbarea s-a sfârşit . Am ridicat ochii şi ploaia de culori şi zarva adolescenţilor m-a făcut să uit pentru o clipă de frigul care mă cuprinsese . I-am şuşotit fetei care mă privea că totul o să fie bine cumva şi am privit cum agonizau sus ultimile stele . Cineva m-a împins şi când am privit , mama şi fetiţa ei dispăruseră în noapte . Pe mânecă îmi râmăse urma mâinii ei ca o lacrimă care nu apucase să se usuce . Am plecat,  purtat de torentul care se descătuşase şi în urma noastră scena se topea ca într-o ceaţă şi noaptea creştea uriaşă şi fără cusur…

Written by Rusu Gigi

septembrie 1, 2009 at 5:19 pm