Viaţa la cub

Se intinse să-şi ia o carte din bibliotecă şi  fu cât pe ce să alunece . Parchetul cu modele pătrate era  neted  şi cald  ; păşi  cu multă grijă şi apoi trase  mai aproape scaunul cubic îmbrăcat în piele neagră , se căţără  greoi  pe el şi în cele din urmă reuşi să-şi ia cartea dorită  . Abia o putea ţine în mână de vreme ce avea toate laturile egale , un cub perfect şi multicolor  ce mirosea încă a cerneală tipografică . Era  o antologie de versuri care începea cu “ Lecţia despre cub „ a lui Nichita  . Se tolăni în patul lui cubic  , îşi puse ochelarii cu lentilele pătrate pe ochi  şi  citi :

“După aceea se ia un ciocan
si brusc se fărâmă un colt de-al cubului.
Toti, dar absolut toti zice-vor :
-Ce cub perfect ar fi fost acesta
de n-ar fi avut un colt sfărâmat! “

Privi către uşă şi o nelinişte  pe care nu şi-o putea explica , îl  cuprinse  . Pe ferestrele pătrate  , nu se zărea niciodată nimic dar asta nu-l împiedica să viseze . După masă puse cartea la loc în bibliotecă  , luă una  aproape identică  dar legată în piele şi până spre seară  reciti în tihnă “Cubul negru “ al lui Bacovia . Proza îl mai învioră aşa că se aşeză la masă şi goli  până la fund farfuria scobită într-un cub de porţelan . La televizorul cubic ce trona pe o masă la fel de cubică  rula un documentar despre Saturn  şi tresări doar când comentatorul  se referi la  reprezentarea  celui mai vechi dintre zei   în civilizaţiile semite sub forma unui cub negru  .  Pe alt post era o dispută despre piatra de la Mecca ; unii spuneau că e un cub perfect , alţii se îndoiau  de asta şi aveau propriile lor argumente  aşa că-şi spălă vasele ascultându-i  distrat pe toţi şi mai apoi  aproape toropit   îşi puse  un DVD  cu  “ Cube “ din 1997 .  Sprijinit pe perna în colţuri  se căzni să reziste. Cazu însă curând în somn  şi noaptea  alunecă şi peste el cu aceleaşi vise cubice şi sfărâmicioase . Spre dimineaţă însă  visă nişte elipse perfecte şi colorate  cum doar în copilărie mai visase  şi chiar nişte arce de cerc , ceea ce-l derută cu totul şi-l făcu să se trezească neliniştit . Cum ferestrele erau tot timpul întunecate , apăsă comutatorul  şi lumina ţâşni albă şi rece din veioza cubică de lângă pat .  Trase aer în piept privind îndelung  la reproducerea de pe perete a “ Domnişoarelor din Avignon “ a lui Picasso şi maniera cubistă a picturii îl mai linişti aşa că după ce luă micul dejun  frunzări  un album de forma unui cub verzui  cu picturile lui Braque odihnindu-şi ochii  îndeosebi pe “ Masa cu pedestal “  şi  alte naturi  moarte  în stil cubist . Un soi de nerăbdare însă îl podidi . Se întrebă de unde  starea asta de înfrigurare  şi -şi aminti de visul de dimineaţă  . Curbele acelea  rotitoare pe care le visase  îl chemau , unde , nu ştia nici el dar era limpede că ceva se schimbase . Camera de forma unui cub perfect din care niciodată nu simţise nevoia să iasă nu-i mai era de ajuns . Oricât de mult ar fi încercat să-şi ascundă curiozitatea se trezea din ce în ce mai des trăgând cu ochiul la uşa pe care nici nu ştia cum se deschide . Ca să mai treacă timpul , scoase din sertarul pătrăţos  al biroului  un cub Rubik şi nu se lăsă până  nu potrivi  fiecărei  feţe  o singură culoare . Până la urmă , curiozitatea învinse şi se ridică . Uşa nu era decât o gură pătrată deschisă în perete . Îşi lipi urechea de ea şi ascultă îndelung zumzetul ce venea de afară .Se îmbrăcă în linişte , trase în picioare nişte ghete ca nişte cuburi negre şi-şi luă în cele din urmă pălăria cu toate  laturile egale  , inspiră adânc aşa cum fac înotătorii înainte de a se arunca în apă , răsuci cheia şi ieşi . Afară îl lovi mai întâi aerul îngheţat şi observă că zgomotul  pe care îl auzea dinăuntru  venea de la zăpada ce se lovea de crengile copacilor cu coroanele tunse în formă de cub . În rest totul era pustiu  ;  pe băncile cu suprafeţe pătrate lunecau mâţe atât de diforme încât păreau nişte cuburi cu blană  şi deasupra , ciorile zburau  în pătrate perfecte . Privi jur împrejur şi răsuflă liniştit înţelegând că ieşise de fapt într-un cub  ceva mai mare .  Porni la plimbare , nu înainte de a mai privi  odată cerul gri şi orizontul cu toate laturile egale , traversă piaţa rectangulară  păşind  neatent pe cuburi de gheaţă  , se oglindi  în vitrinele  pătrate şi goale  ale clădirilor albe de cretă  fără să vadă cum deasupra lui , soarele  cubic  îl poleia în lumină .

Publicitate

Năluca

De dimineaţă , începuse să ningă uşor  ; fulgi răsfiraţi curgeau de sus ca dintr-un sac peticit şi dansau în aer înainte să se aştearnă pe firele chircite de iarbă din faţa casei  şi dinspre răsărit se pornise un vânt rece care-i făcea să se contorsioneze şi mai mult în aer . Îi privise în treacăt apoi se întinse la loc în pat şi moţăi până spre prânz  . Se trezi cu capul greu şi-şi duse mâna la frunte . Ardea  .  Răscoli prin sertarul  în care-i puneau medicamentele  şi  pe care nu-l  mai deschisese de o grămadă de timp şi găsi doua algocalmine . Nu e un capăt de ţară  , îşi spuse şi luă unul din ele cu apa rece din cana de pe noptieră apoi până să-l cuprindă iar frisoanele se apropie de fereastră . Uşa cabanei din vale era tot  ferecată dar văzu uşorul tremur pe care-l făcea perdeaua de la fereastra ei şi i se păru  că şi ea îl priveşte . Avea să iasă mai târziu  , doar câteva sute de metri  îi despărţeau . Acum însă îl cuprinse iar starea aceea de moleşeală  cu care se trezise şi abia băgă de seamă că pe jos se aşternuse deja un strat alb ce lucea în bătaia piezişa a soarelui miop de deasupra . Lăsă neatinsă mâncarea pe care  i-o aduseseră  ,  se acoperi cu toate păturile pe care le găsise şi tremură aşa până ce soba în care asistenta ce intrase  discret aprinsese focul , se încinse şi căldura îl învălui  . Pe hol cineva muta mobila sau căra scaunele acelea  scorojite  vopsite într-un alb murdar  pe care le observase când îl aduseseră aici  şi el ascultă obosit toate zgomotele până ce zarva se potoli .  Abia când se ridică iar din pat văzu cît de tare ninge . Acum cădeau fulgi uriaşi , oarecum disproporţionaţi , îi privi amuzat ; păreau nişte mici hipopotami albi ce se buluceau spre pomii ninşi şi se făcuse  atât de linişte în jur că ar fi putut  auzi trosnetul  cu care care se loveau unul de celălalt . Fereastra cabanei din vale era acum deschisă şi ea era la geam. Deschise şi el fereastra şi-i făcu cu mâna. Printre fulgii deşi ce năvăleau de sus i se păru că-i răspunde şi deşi nu o cunoştea şi nu-i putea vedea faţa decât ca pe o pată de lumină compuse în mintea lui un zâmbet pe care i-l şi zări şi se bucură ca un copil că nu e o nălucă . Aşa îl găsi asistenta . Nu era cea drăguţă care-i adusese medicamentele de dimineaţă , asta era nouă şi părea mai rece . Îl luă la rost de cum intră şi-i închise geamul aproape trântindu-l . El se aşeză cuminte în patul alb şi nu-i răspunse la reproşurile pe care asistenta cea nouă i le făcu . Avea să ia pastilele la timp , o încredinţă de asta şi apoi nu făcu altceva decăt să privească spre peretele pe care era lista cu toate regulile pe care trebuia să le respecte . O privi fără să o citească , de altfel le citise de atâtea ori , încât acum  le ştia aproape pe de rost şi stătu aşa până ce asistenta luă mâncarea neatinsă  şi ieşi pe uşă . De ce naiba or fi pus in capul listei doua reguli despre vise , una nu ar fi ajuns  ? se întrebă .Pe primul rând scria clar …  “ Sunt interzise visele”   iar  chiar dedesubt , cu litere de o şchioapă  “ Sunt interzise visele cu ochii deschişi” .  Poate că cele cu ochii deschişi le-au dat mai mult de furcă , îşi zise şi zâmbi mai mult pentru el .  Tot nu-i  era foame aşa că dădu doar  din cap  când una din asistente  deschise uşa şi luă doar cana de ceai fierbinte .Se aşeză pe marginea patului şi privi cum afară iarna lua cu asalt cabana . Prin roiul de fulgi de nea , imaginea-i  părea distorsionată ca şi cum ar fi privit-o printr-o oglindă din cele prin care privea în copilărie la bâlciurile la care ai lui îl duceau îmbrăcat în haine de duminică şi cu buzunarele pline de acadele colorate. Acum ferestrele  deveniseră  opace şi pe coş  nu ieşea nici un fir de fum  ; întreaga construcţie părea părăsită şi cu toate că toţi îi spuseseră că acolo nu mai locuia nimeni de ani de zile el ştia , pur şi simplu ştia doar că ceea ce vede uneori nu e doar o nălucire . Se apropie de geam . Ningea din ce în ce mai tare , pomii  se înfundau din ce în ce mai mult în peisaj şi viscolul ce se pornise muta zăpada grea dintr-un capăt în altul al curţii spulberând-o . O zări printr-un vârtej sclipitor şi-i  făcu cu mâna .Vântul şuiera bezmetic stârnind un stol de ciori  ce se ridică  ca mai apoi să se se rotească  în cercuri tot mai largi  şi înainte ca apusul să cadă cu totul  ca o cortină  zdrenţuită mai apucă să zărească la fereastra cabanei silueta ei ca o pată  tremurată de  lumină  …