Rusugigi's Weblog

Just another Word Press.com weblog

Archive for iulie 2009

Jurnal de caniculă

leave a comment »

Abia intrat în văpaia zilei , mă întreb  ce a mai rămas din Iaşi , din Iaşiul meu , vreau să zic ; soarele cade  pieziş şi aerul moţăieşte fierbinte şi greu . O iluzie , atât mai rămâne din umbră  şi lumina străbate frunzişul des ca un cuţit  .  Căldura curge, o apă leşioasă ce se insinuază prin toate cotloanele…şi încă miroase  a tei …cumplit şi drag îmi mai miroase . Doar străzile îmi par străine , …atâta timp s-a scurs că umbra mea e de acum stingheră şi cotloanele ascunse n-o mai recunosc …alunec printr-un oraş aproape necunoscut şi numai vocea feminină a GPS-ului mă trage de mânecă . ….Viraj uşor la dreapta , nu e timp de amintiri , intri în sensul giratoriu şi îl părăseşti la a treia ieşire…şi încetinesc şi caut , dar feţele îmi sânt străine şi doar teii , numai teii îmi surâd . Şi totuşi , unde să dau de mine îmi spun şi aleg Galata. Mai e teiul …? mă întreb şi când dau de el tac .Teiul Tace şi el şi îi pipăi coaja şi îi recunosc fiecare cută , şi mirosul şi respiraţia i-o recunosc …ca şi cum ar fi ieri , ca şi cum abia aş fi plecat . Şi zidul mânăstirii arde , obosit de atâta luptă deşartă cu soale lui iulie , a unui alt şi alt Iulie … Picture 004Aleea e pustie şi solemnă , şi eu , cel de ieri , pe nicăieri.Picture 066 Măcar pot respira…e atâta verde că oraşul de dedesubt , cu zgomotul şi fumul lui cu tot e din ce în ce mai departe .Picture 082 Apoi , deodată am senzaţia că pe aici am fost , mă opresc şi alt Iulie ţâşneşte de undeva , e atât de puternic că cel de acum cu tot cu canicula lui se chirceşte .Picture 092 Zâmbesc şi mă risipesc iar …regăsindu-mă la plecare…abia regăsindu-ma . Picture 095Picture 097Apoi un ceas de zăbavă la Casa Cărţii…fără de care mi-e greu să spun că am trecut prin Iaşi…Printre volumele proaspete dau de cele de anul trecut , ceva mai prăfuite şi cu preţ redus şi melodia din surdină curge leneşă ca altădat’ . Afară aerul fierbinte loveşte sec , ca un ciocan şi imaginile încep să se deformeze sub soare  …şi totul zdrăngăne împrejur .Picture 117 Mă uit îndelung şi nici o faţă cunoscută prin prejur…doar Dosoftei , ceva mai gârbovit , resemnat la 1980 km de Paris . Poate palatul , îmi spun şi îl privesc detaşat….ceva îmi scapă…acum pare gonflabil şi topit în lumină .Picture 115 Altădată…poate ca mereu altădată…Ies din iaşi urmărit de salutul lui Bibendum , mascota Michelin şi urmărit până departe , nepermis de departe de mirosul  încă neapus al teilor de altădat’ …

Written by Rusu Gigi

iulie 25, 2009 at 11:19 am

Publicat în Jurnal subiectiv

Tagged with , ,

Cât de cât…

with one comment

Ieri , eram într-o banca , nici nu contează în care , mai toate arată acum la fel . Nu era aglomerat din cale afară , doar cald , teribil de cald . Aşa se întâmplă de cele mai multe ori . Intru destul de rar în banca de care vorbesc  , dar de fiecare dată e câte ceva . Sau e moarte de om la ghişeu , sau e sufocant de cald . Ieri , cum spuneam , era puţină lume şi credeam că o să rezolv destul de repede .M-am înşelat .Venise un şef mare de la Bucureşti şi toţi alergau ca iepurii prin jurul lui . Funcţionara care trebuia să mă servească pe mine , tocmai preparase o cafea şi acum se agita cu ceaşca în mână ; şeful se plimba de ici colo inspectând minuţios totul cu un ochi atent şi profesional . Cineva îi arată panoul de prezentare cu politicile de dobânzi ale băncii şi îl întreabă dacă e corespunzător . Mda…zice el…cât de cât merge…În cele din urmă am ieşit din bancă şi cel mai probabil aş fi uitat cu totul de scena la care asistasem , dacă în drumul meu prin faţa parcului nu aş fi dat de primar şi de oamenii lui . El , primarul , transpira din abundenţă şi mototolea nervos o batistă în palme . Tocmai le zicea subordonaţilor pe un ton răstit…băi , pe mine nu mă interesază cum faceţi dar în două ore să se vadă cât de cât ceva , prefectul e pe drum . Cât de cât , mi-am zis…şi tu tot …cât de cât , deja începuse să ma calce pe nervi expresia . Pe câteva bănci din parc , aşezate strategic la umbră , mai mulţi  pensionari jucau table pe bani . Ce zici , nea cutare , întreabă unul …dau ăştia pensiile la timp ? , or mai fi bani ?  Păi , le dau zice altul …voi nu vedeţi că până acum , le-au dat cât de cât la timp ?  Cum nu puteam să-mi astup urechile , am grăbit pasul . Cât de cât  , îmi zgâria deja urechile . La birou , totul părea în ordine . Cifre , indicatori financiari , cafea cât cuprinde …Aici nu e loc de …cât de cât…mi-am spus şi m-am mai liniştit . Aproape de sfârşitul programului apare şi ultimul client cu un braţ de acte. Îl invit să ia loc . Devine vorbăreţ şi-l ascult . Are probleme cu un partener , cu banca şi-mi zice până la urmă pe şleau…Ştiu că e criză…dar aş avea nevoie de un bilanţ pozitiv…nu mult…măcar….Nu…îi zic…să nu cumva să zici….Nu …zice el…nu mult…cât de cât acolo…   Nu mai e nimic de făcut , mi-am zis . Acum , totul e cât de cât…Mi-am aprins  în minte o ţigară şi am deschis larg fereastra ca şi cum aş mai fuma cu adevărat .  Plouase şi în bălţi sclipeau luminile aprinse în vitrine . Se răcorea şi în sfârşit avea să fie bine…cât de cât…

Written by Rusu Gigi

iulie 10, 2009 at 6:52 pm

Publicat în Foarte scurte

Tagged with

Un ţipăt de lut

with one comment

Aseară , rătăcit în mulţime , mi-am amintit că serbările comuniste aveau loc , aproape de fiecare dată , dimineaţa şi începeau de regulă cu un miting în care cineva lua cuvântul . Poate că aşa erau indicaţiile . Dimineaţa , pe lumina crudă , oamenilor le era mai greu să-şi ascundă sufletul . Fiecare îşi ţinea gândurile la vedere , aşa că celor din tribună le era destul de uşor să –i măsoare şi să-i  numere . Acum , toate serbările se fac pe noapte. Nici asta nu e la voia întâmpării . Pare chiar mai comod . Cei din tribună , poate aceiaşi de altădată , nu mai sânt siliţi să vadă feţele contorsionate de griji . Aprind felinare colorate şi tonurile devin mai dulci  , dau drumul la maxim boxelor şi nu mai aud nici un geamăt , totul devine uşor confuz şi noaptea generoasă poleieşte totul .  Aseară , am vrut să văd ceramica expusă dar lumea curgea pe alei  ca un fluviu ieşit din matcă  . Boxele urlau la lună şi în aer plutea miros de mici şi hamsii prăjite . Figurile se topeau una în alta , îmi păreau cunoscute şi străine în acelaşi timp şi cu cât devenea mai aglomerat , cu atât mă simţeam mai stingher . Poate că nicăieri nu te simţi mai singur şi nu te poţi ascunde mai bine decât într-o mulţime gălăgioasă .De aceea am ieşit azi .  Trecuse nebunia şi aleile erau amorţite , ca după o febră mare .

M-am bucurat să dau chiar de la început de acel Cucuietu Iurie din Republica Moldova , cu ceramica lui cuminte şi muncită , la o margine de alee .Iurie cucuietu

Figurile plăsmuite de el sânt naive dar vii şi nu se poate să nu fii întâlnit vreuna în satul bunicilor .expresii de lut

Măşti colorate aduse de un meşter din Vorona ,  senin ca o Duminica fără sfârşit.Masti Vorona

Icoane şi ouă gigantice , pictate de meşterul Colibaba din Rădăuţi .

Ce fel de sărbătoare ar mai fi fost fără nelipsiţii indieni…?indieni

M-am făcut că nu observ străchinile de un gust îndoielnic , vândute la un leu bucata de cei ce până acum vindeau seminţe la colţul străzii . Nici florile din cârpe colorate ce-mi amintesc de cele împletite în coroanele funerare . Uneori m-am împiedicat de pitici răsăriţi pe asfalt ca ciupercile după ploaie .In tara piticilor

…şi m-am molipsit de la zâmbetele de  lut risipite pe alei .zambete de lut

Totul pare de un calm bucolic , privirea aproape că alunecă peste forme , dacă n-ai vedea , dacă n-ar ţâşni de unde te aştepţi mai puţin un ţipăt …un ţipăt de lut…Tipatul

Written by Rusu Gigi

iulie 4, 2009 at 5:32 pm

Publicat în Jurnal subiectiv

Tagged with , ,