Noaptea la Sâmbăta de Sus

Când am ajuns la Sâmbăta de Sus eram atât de obosit încât în lumina difuză ce prevestea înserarea , aproape ca nici n-am zărit Mânăstirea Brâncoveanu . Şi cum aş fi putut să o zăresc dacă ochii alunecau doar spre zidul de piatră al Făgăraşilor…?

Pornise să bată un vânt uşor şi toamna începea să aiureze printre copacii de pe marginea şoselei. Ochii începeau să doară …Trecusem prea brusc de la verdele pădurilor de acasă la beţia de roşu ruginiu a foioaselor. Soarele se ascundea după crestele înalte şi aurea zidurile . Ştiu…astea erau vizibile.. .as fi putut fotografia tot…aparatul foto ar fi ţăcănit într-una dar nu aş fi putut surprinde ceea ce de fapt mi-aş fi dorit…liniştea…Abia de ne-am luat în primire la doi paşi de mănăstire camerele rezervate prin telefon din maşină… că a şi căzut noaptea…şi o dată cu ea în mod ciudat mi-a dispărut şi somnul ce mă bântuia pe drum . Într-un târziu am hotărât că e mai bine să ies…mi-am zis că ar fi bine să văd lăcaşul noaptea.

Am coborât cu paşi mici scările de marmură şi am ieşit …singur cuc din clădirea tăcută…Afară…ţipenie de om…era o linişte încât îmi auzeam bătăile egale ale inimii …După câţiva paşi am intrat cu adevărat în noapte … O beznă de puteam să-mi bag degetele în ochi…Nu vedeam nici la jumătate de metru în faţă…O stare de linişte m-a învăluit….Simţeam că nimic rău nu mi se putea întâmpla…

La Putna…mi se păruse că aud foşnetul aripilor de îngeri…Aici …îngerii respirau cuminţi şi aerul era încărcat de miros de flori de toamnă şi ceară parfumată. O pală de vânt a scuturat norii şi lumina lunii a sfărâmat negura nopţii . Cerul devenise adânc şi străin. L-am privit minute în şir şi am avut acea senzaţie ca şi cum aş cădea de pe pământ în cer ca într-un lac fără fund . O stea s-a desprins de sus şi a plutit minute în şir …mi s-a părut…desigur mi s-a părut că o aud strivindu-se de creasta înaltă a Făgăraşilor şi ultima ei lumină…aproape muribundă poleind cu aur aripile îngerilor. M-am apropiat de poarta deschisă a Mânăstirii şi am intrat…

Înăuntru…în curte erau becuri puţine şi palide… Nu puteam vedea picturile exterioare aşa că mi le-am imaginat numai. A doua zi aveam să le fotografiez…aveam să întreb de călugări detalii…Aveam să întreb de ce râuri de foc ?….de ce morarii erau supuşi Dincolo la cazne …? şi aveam să aflu de uiumuri nedrepte…de semne de foc la poalele munţilor…aveam să-mi deschid ochii dar în noaptea înaltă mi-am deschis numai inima . M-am apropiat de picturi şi mi le-am închipuit fără să le pot zări…A doua zi aveam să văd florile din. curte…. aveam să mă plimb pe malul heleşteului…aveam să privesc cerul din spatele bisericii ...dar de rămas am rămas cu imaginea sfinţilor pe care numai eu i-am văzut . De ei îmi amintesc…de noaptea fără fund ca din vremea copilăriei şi de somnul adânc …de prunc în care am căzut în camera ce mirosea a mere coapte ca în casa bunicilor..

Publicitate