Rusugigi's Weblog

Just another Word Press.com weblog

Posts Tagged ‘pitic

Primăvara piticilor

with one comment

Ieri m-am întâlnit cu un pitic .Nici mie nu mi-a venit să cred la început, dar aşa s-a întâmplat. Pur şi simplu treceam strada să-mi scot maşina din parcare când m-a zărit şi mi-a făcut cu mâna .Desigur nu era un pitic din poveste ci cât se poate de real. Îl ştiam de demult , de pe când lucram înca în fabrică şi pe atunci ,preocupat de viata de pitic , vorbeam destul de des. Nu-l mai văzusem de câţiva ani şi acum mi se părea şi mai mic , Cu faţa lui tristă mi-a confirmat ceea ce bănuiam deja ; nu mai lucra de mult timp; capitalismul de cumetrie îl eliminase şi pe el ca pe mulţi alţii care nu se puteau adapta noii dezordini. Trăia dintr-un soi de pensie pe care nu o mai indexa nimeni de câţiva ani şi îi era tare greu.Am intrat până la urmă în parc. .Nu puteam să mă urc pur şi simplu în maşină şi să plec M-a întrebat ce mai fac dar el nu era prea atent şi eu nu mai ştiam ce poţi să-i spui unui pitic aşa că nu m-a ascultat şi a început o poveste trista cum numai el o putea trăi . A trebuit să-mi potrivesc paşii după ai lui şi m-am trezit mergând în pas de pitic prin parcul care nu se mai termina. ,Si nici acum nu pot să înţeleg de ce tocmai atunci au început să urce în mine fragmente de amintiri ,cioburi uitate din vase pe care le credeam pierdute pentru totdeauna..Poate pentru că ele veneau ca si piticul de alături ,dintr-un trecut pe care mă străduisem să-l uit.Năvăleau fără vreo jenă imagini de mult uitate ,crâmpeie de cuvinte ,feţe ale oamenilor care au dispărut de mult.. Piticul îmi vorbea şi eu începeam să pricep tot mai greu . Mi se urcase un nod în gât şi nu mai puteam face nimic. Teoretic ştiu cum se procedează în asemenea cazuri. Cauţi un petic de cer printre nori ,un fir rebel de iarbă ,un mugure plesnit de dorul primăverii ,orice ai la îndemână ; respiri adânc şi….. totul trece. Dar cum mă puteam apăra păşind ca un pitic pe aleile care nu mai duceau nicăieri ? I-am pus o mână pe umărul firav şi mi s-a părut şi mai mic; parcă se topea .Ieşirea dispăruse cu totul şi eu încetasem să o mai caut. Noroc cu telefonul. A început o melodie imposibilă pe care mi-au pus-o fetele ca să fie sigure că-l aud oriunde m-aş afla. Un cor de broaşte în liniştea unei catedrale.Un client nerăbdător , o întrebare la obiect, două calcule seci şi totul s-a luminat iarăşi. Sunt şi cifrele bune la ceva. Puteam să respir din nou şi am făcut-o. Piticul îşi terminase povestea şi mă privea cu ochii lui mari şi trişti .L-am aprobat când mi s-a destăinuit că s-ar simţi mai bine dacă şi-ar primi vechea slujbă şi i-am promis că o să mai stăm de vorbă pe îndelete ca altădată .S-a îndepărtat abătut după ce ne-am luat rămas bun. Mai apoi aş fi vrut să-l strig dar el se făcea tot mai mic şi mai mic până nu s-a zărit decât o umbră ce dispărea uşor în ceaţă. Micule pitic ,aş fi vrut să-i spun, nimeni nu-ţi mai poate lua povara. Trăim într-o lume străină de cea pe care o cunoşteam altădată , o lume care nu mai are nevoie de pitici . Nu mai e lumea ta şi nu cred că mai e nici a mea. Dar el plecase şi eu eram singur în parcul pustiu , şi nu mai puteam face nimic pentru el decât poate să mă rog să vină odată şi odată şi primăvara piticilor.

Written by Rusu Gigi

martie 13, 2008 at 6:27 pm

Publicat în Despre primavara

Tagged with ,