Otravă şi bomboane

Chiar de la prima oră, nu se facuse nici 07.30 ,mi-a venit ideea…da, asta e…mi-am zis…o să scriu despre cei doi…tată şi fiu pe care tocmai îi văzusem strecurându-se în faţa mea pe strada îngheţată . Abia de-şi vorbeau dar felul in care micuţul fremăta de bucurie când tatăl îi arăta câte ceva m-a înduioşat…Eram destul de grăbit , însă am avut suficient timp să-i zăresc cu coada ochiului . Tatăl era înalt , cu o haină scurtă cărămizie şi căciulă brumărie pe cap iar băiatul într-un hanorac portocaliu şi fes roşu peste care îşi trăsese gluga . Nu-i cunoşteam şi la câte persoane cunosc eu , asta nu înseamnă mare lucru . Comunicarea lor simplă , doar din priviri mi-a amintit de un film italian în alb-negru…o să-l caut numaidecât acasă , mi-am zis şi mi-am depozitat cu grijă ideile pe un sertar de memorie . Cum nu am mai intrat de mult pe blog , o să scriu azi despre o relaţie extraordinară dintre un tată şi fiul lui . Am căutat un colţ de hârtie să- mi  notez cate ceva dar atunci nu era timp . Putin mai târziu , pe un colţ de birou, între două cafele mi-am găsit câteva minute şi am însăilat primele fraze pe o filă dintr-o agendă veche . Începeam să fiu mulţumit şi părea că o să reuşesc să surprind cumva o felie de iarnă văzută prin ochii celor doi . Apoi au început telefoanele , vânzoleala asta aiurită de la început de an şi fila de agendă , împăturită a ajuns în buzunarul de la piept iar eu am uitat de-a binelea de toate . Abia spre seară , îndreptându-mă spre casă mi-am amintit de ideea mea pentru blog , când dând să intru într-un magazin de cartier i-am văzut iar. Tatăl îl strângea acum puternic de o mână iar cel mic avea lacrimi în ochi . Am trecut pe lângă ei tocmai când puştiul îmbrâncit se lipea dureros de perete . Plânsul lui descătuşat m-a urmărit şi înăuntru. Tatăl , cu haina descheiată mi-a luat-o înainte . …O otravă …a cerut el şi eu îi priveam dinţii auriţi , aiurit fiind şi curios totodată . Vânzătoarea , care pe semne îl ştia i-a întins o sticlă de votcă şi a dat să-i numere restul. …Lasă …zice el…dă şi o bomboană , da’ mai ieftină pentru ăla micu’ că-mi scoate sufletul …guiţă toată ziua ca un purcel …a mai zis brusc înveselit şi cu sticla de „otravă „ în buzunarul ce părea încăpător şi bomboana în mână a ieşit în noaptea ce cădea ca o secure . În cele din urmă am plecat şi eu. Dintr-o dată , parcă se lăsase gerul şi o adiere îngheţată m-a plesnit în faţă . N-am mai privit nici în stânga , nici în dreapta . De fapt nu mai aveam nimic de privit. O furie rece mă cuprindea uşor , uşor şi nu mai simţeam nici urmă de frig. La primul coş am mototolit fila de agendă şi am aruncat odată cu ea toată poezia fără rost a zilei . Apoi m-am plimbat îndelung pe aleile tot mai pustii , tresărind doar uneori când din ceaţa nopţii mi se părea că zăresc ivindu-se un puşti în hanorac portocaliu cu lacrimi în ochi şi o bomboană ieftină în mână .

Publicitate