Rusugigi's Weblog

Just another Word Press.com weblog

Poveste pe zăpadă

leave a comment »

Umerii frigeau şi începeau să doară . Briza uşoară îmi băga nisip în ochi şi în gură şi tălpile mi se afundau lin în stratul de scoici sfărâmate. Toată lumea construia castele din nisip. Unele erau chiar superbe . Turnurile se înălţau ameţitoare , din punctul de vedere al soldăţeilor minusculi urcaţi pe metereze . Cu un soi de şapcă pe cap , încercam şi eu să ridic măcar un zid de apărare dar toată lucrarea mea se surpa lamentabil. Şi soarele ardea chiar în ochii mei , după o lacrimă .Dar asta mai demult , într-o vară , la o mare . De ce tocmai acum îmi amintesc , când răşchirat pe coasta dealului am început să îngheţ? Un alt soare , alb şi îndepărtat mă măsoară rece şi frigul urcă dinspre tălpi spre creştet . Un stol de ciori se roteşte deasupra şi ţipetele lor înfioară brazii . Îmi amintesc , abia de-mi amintesc de pescăruşi şi de zborul lor agitat pe deasupra ţărmului împânzit de castele . Numai al meu nu voia să crească . Şi atunci am început să scriu povestea . Pe nisip literele se înşirau una lângă cealaltă şi marea vuia alături ,străină . După o oră de scris am cules primul zâmbet şi nimeni nu mai râdea de castelul meu dărâmat. Şi scriam păşind grijuliu peste forturi acoperite de scoici ce luceau , peste minarete minuscule şi grădini migăloase şi în spate valurile muşcau flămânde din litere…rămâneau doar cuvinte greu de înţeles şi semne de punctuaţie presărate aiurea printre ele.

Aburi uşori se ridică din gură atunci când respir . Urechile abia de le mai simt. Marea e prea departe . Zăpada e numai bună să scriu pe ea , dar cuvintele se ascund de mine şi nu pot să-mi amintesc cum începea povestea. Am însăilat doar câteva cuvinte şi în spate vântul spulberă zăpada . Din ce am scris n-a mai rămas nimic . Obrajii îmi sânt bocnă şi îmi suflu în palme amorţit . Poate îmi amintesc , poate îmi amintesc…

Aştept răbdător să răsară prima stea şi până atunci o să-mi aduc aminte doar de plaja pustie la reflux…de castelele spulberate de valuri…de ritmul neliniştit al mării ce urca şi cobora peste forturile părăsite . Apoi …până când gerul o să mă apese cu totul o să vină şi cuvintele…nu se poate să nu vină…

Publicitate

Written by Rusu Gigi

ianuarie 11, 2009 la 6:54 pm

Publicat în Insomnii în doi

Tagged with , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: