Un buchet de flori de gheata

Când eram copil îmi doream să culeg flori de gheaţă . Le prindeam în palmele calde de pe geamul bunicilor şi în urmă rămânea numai o rană care pe neştiute îmi lua forma inimii . Uneori iubeam gerul , alteori îmi era nesuferit , dar de urât nu l-am urât niciodată .În urma lui rămâneau mereu flori de gheaţă şi inimi încremenite pe ferestre. Tot atunci am aflat că dacă îţi doreşti ca sufletul să-ţi rămână întreg trebuie să culegi florile de gheaţă doar cu puterea privirii . Şi câteodată chiar îmi reuşea . Azi dimineaţă m-am trezit aruncat fără voia mea în 2009 . Nu m-a întrebat nimeni dacă vreau, nu m-a pregătit nimeni pentru asta. Şi mi-am amintit prea brusc de copilărie . Degeaba m-am uitat în neştire la documentare cu urşi polari şi foci nătânge , degeaba m-am plimbat prin oraşul răvăşit de artificii printre gunoierii ce suduiau toate Revelioanele şi adunau de-a valma zdrenţele vechiului şi noului an , degeaba mi-am sunat prietenii şi am destupat râzând printre lacrimi , ultima sticlă de şampanie . Dopul , pornit ca un glonţ le-a adus până la urmă lumina în ochi . Asta nu mi-a scăpat . Am golit , incurajat de toţi , paharul până la ultima picătură fără să pricep încă de ce a trebuit să trec atât de festiv în noul an . Nu am izbutit să-l termin ca lumea pe cel ce tocmai s-a stins . Mereu am purtat cu mine câte o restanţă ; ca o povară de la un an la altul .Hai…mi-au zis…lasă totul în urmă şi bucură-te şi tu ! Ca şi cum chiar m-aş da în vânt după asta . Cu feţele înroşite de ger şi şampanie mi-au zis iar…fericirea e chiar aici , după colţ …şi privindu-i nu puteai să nu-i crezi şi nici nu i-am contrazis . Ei nu au cules niciodată flori de gheaţă . Nu pot şti ce parte din inimă rămâne întipărită în urmă pentru totdeauna după ce le atingi . Sunt însă prieteni vechi şi nu mă încumet să-i dezamăgesc . Numai de-aş scăpa o dată de starea asta tâmpită de toropeală care mă trage înapoi . Soarele se răstoarnă tocmai acum peste oraş şi –şi arată faţa îngheţată şi eu abia de-mi mai pot ţine ochii cât de cât deschişi . O să las neîmplinirile pe altă dată , mereu o să fie timp şi pentru ele . Mai degrabă m-aş întoarce în copilărie şi aş culege pentru fiecare câte un buchet de flori de gheaţă . Dar până îmi amintesc cum să o fac fără să le rănesc inutil , până aflu ce anume ştiam cândva şi ocupat fiind să trăiesc am uitat , până atunci ziceam , vreau să-i invit pe toţi prietenii mei să ieşim. Să ieşim dar din pielea asta şi să ne bulgărim cu omătul noului an până ce o să cădem istoviţi .Şi ca să nu ne pierdem unul de altul în noaptea ce se lasă , să ne ascultăm  in tacere bataile inimii şi să aşteptăm să licărească primele stele uitând…oare altceva ce am putea face ?

Publicitate