Rusugigi's Weblog

Just another Word Press.com weblog

Povestiri din baltă (Prima broască )

with 16 comments

Lacul se intindea ca o oglindă răsturnată în fundul văii şi trestiile înalte şi păpurişul crescut an de an pe maluri îl încinseseră în timp ca pe o fortăreaţă . Crapi cu solzi lucioşi  săgetau ici colo la suprafaţa apei , caraşi şi şalăi ţâşneau de pretutindeni şi plătici rătăcite se încurcau una pe alta în arşiţa zilei . O sumedenie de insecte pluteau ameţite de căldură aşa că peştii nu trebuiau să-şi bată prea mult capul şi ziua întreagă nu era altceva decât  un adevărat festin. Conflictele izbucneau destul de rar , peştii fiind de felul lor tăcuţi şi docili . Răpitorii erau arareori prinşi asupra faptului şi răspunsul lor invariabil la acuzaţiile că s-ar fi dedulcit la cei mai mici şi mai neajutoraţi dintre peşti era…are balta peşte . Nici nu bănuiau atunci cât de profetice aveau să se dovedească nu peste mult timp cuvintele lor . După o judecată sumară prezidată de somnul cel mare ce arareori îşi ridica mustăţile din mâl , prădătorii erau trimişi în păpuriş unde de altfel era umbră şi hrană din belşug  şi de unde reveneau mai odihniţi şi puşi iar pe prăduială . Nuferi mari îşi deschideau petalele şi iarba ştiucii se întindea leneşă către pâlcurile de stuf şi de rogoz  iar irişii de apă tremurau timizi  oridecâte ori prin preajmă trecea câte o tânără şi proaspătă babuşcă . Cei mai mulţi dintre peşti deveniseră cu timpul vegetarieni şi se înfruptau cu seminţele purtate de vânt iar râmele şi larvele erau depozitate în comun pentru iarna ce avea să vină . Cum crapii se dovediseră a fi cei mai lacomi şi până şi ştiucile nu se puteau mereu înfrâna , cei mai mulţi au votat ca plăticile să fie cele care păzesc depozitele de hrană iar deasupra lor a fost înscăunat un clean mic care era atât de fricos că nu se arăta decât arareori şi până şi atunci nu încerca decât să treacă cât mai neobservat .

Încă de la prima oră a dimineţii , crapii şi caraşii , şalăii şi bibanii săgetau apa dintr-o parte în cealaltă a lacului adunând hrana pe care o înmânau mai apoi plăticilor . Cleanul cel mic  socotea tupilat după câte vreo tulpină cât a adus fiecare şi îşi nota pe solzi ce şi cum rotindu-şi între timp ochii temători după boturile hulpave ale ştiucilor .

La urmă de tot sosea şi plevuşca cu capetele plecate , câtă frunză câtă iarbă jurându-se  fiecare peştişor în legea lui că recolta a fost săracă şi  lăsând fiecare doar câte o larvă minusculă , câteva seminţe şi doar uneori câte o musculiţă mai acătării .

În asemenea împrejurări , micul clean îşi lăsa timiditatea la o parte şi chiar tăbăra de-a dreptul pe nepricepuţi suduind şi îmbrâncindu-i până ce se găsea câte vreun ghiborţ rătăcit pe acolo să-l pună la punct .

Cu bune şi cu rele , lacul prospera şi toamna se anunţa bogată în musculiţe şi seminţe dar ca în fiecare an  , iarna ce avea să vină cerea ca o tabără sau alta a peştilor să-şi asume organizarea şi buna împărţire a recoltei adunate . Cele două tabere erau formate pe de o parte de crapii  cei graşi şi şalăi care după culoarea branhiilor şi-au spus roşii iar pe de alta bibanii şi plăticile care erau galbenii pentru că obişnuiau să se adune şi să stea la taifas într-un colţ al lacului împânzit de nuferi galbeni .

Nopţile şi zilele alergau una după cealaltă şi peştii înotau printre umbrele stelelor înmuiate în apa limpede-verzuie , stoluri de păsări rătăceau pe deasupra spre nicăieri  şi  toţi  erau atât de prinşi de ale lor încât nimeni n-ar fi putut spune când din păpurişul sălbatic s-a auzit primul orăcăit şi  din oglinda lacului s-a aburcat pe covorul de nuferi prima broască portocalie…

Written by Rusu Gigi

iunie 18, 2010 la 4:03 pm

16 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. Gigi,sunt satul de asa zisi antibasescieni care numai impotriva regimului nazi a acestuia nu sunt,DAR il mai si aproba tacit..ce tie rumanu…o sambata minunata!

    octavpelin

    iunie 19, 2010 at 11:12 am

  2. Octav ,
    Ce sa-i faci ? La noi s-a scris Miorita ….Un week-end placut si tie

    Rusu Gigi

    iunie 19, 2010 at 12:35 pm

  3. […] Dupa parerea mea acesta declaratie este o bataie de joc la adresa celor multi si saraci carora, desi muncesc pe branci, nu le ajung banii decat sa supravietuieasca. […]

  4. […] responsabilitate Mihaela defineşte simplu totul cu nişte flori de bună dimineaţă… Gigi are o… iscusită fabulă cu o broască portocalie! …  La Geo am dat de un […]

  5. Un text ca o poveste, o parabolă deosebită. Portocaliul îşi întinde tentaculele peste tot, nu? Însă tot răul este spre bine, aşa se spune… Mi-a plăcut foarte mult primul paragraf, o adevărată delectare.

    Să aveţi o duminică frumoasă în continuare!

    Cristian LISANDRU

    iunie 20, 2010 at 9:37 am

  6. […] SLALOM PRINTRE BLOGURI – GABRIELA ELENA (de multe ori o uşă se deschide…); OTTILIA ARDELEANU (odinioară); GABI (Salvator Rosa); IOAN USCA (viziune cosmică); CRISTIAN DIMA (ceva firesc?); RUSU GIGI (povestiri din baltă); […]

    INTERVIU; «

    iunie 20, 2010 at 9:38 am

  7. Cristi ,
    Până şi poveştile sânt astăzi portocalii . Mulţumesc pentru trecere . Un sfârşit de week-end linioştit vă doresc !

    Rusu Gigi

    iunie 20, 2010 at 5:30 pm

  8. […] antrenata de Vasile Stanga si Nicolae Munteanu, s-a calificat la Campionatul Mondial din 2011, dupa ce a invins in deplasare echipa Rusiei cu scorul […]

  9. […] La urmatoarele alegeri parlamentare (sper eu anticipate) PD-L-ul nu va mai reusi sa intre in Parlament. […]

  10. […] Motanul Filozof, Nea Costache , Nedumeritul, Octav Pelin, Orfiv, Plano 10, PRO ATITUDINE, Razvan, Rusu Gigi, Sibilla, Sifilica, Societate, SIMONA IONESCU, STAREA NATIUNII, SUPRAVIETUITOR, TONI, Transildania, […]

  11. […] Bogdan Epureanu; Elisa Grădina mea de vis; Grădina visată; Natașa;Atitudini; Orry; Theodora; Rusu Gigi; Hobbitu; Griska; Caius; Adele; Link Ping; Andrei Happy […]

  12. […] Pe lista favorizatilor se mai afla combinatul Azomures Tg. Mures, controlat de turcii de la Transworld Fertilizers Holding. […]

  13. […] un milion de bucuresteni din cei peste 1,7 milioane racordati la sistemul centralizat de termoficare vor plati apa calda la un pret marit de trei […]

  14. […] Mihnea, Mircea, NATASA, Nea Costache, Nedumeritul, Octav, ORFIV, Plano 10, Pro Atitudine, Razvan, Rusu Gigi,  Toni, Simona Ionescu, Starea Natiunii, Supravietuitor, Victor, World of  Solitaire, […]

  15. […] Marcus, Mircea, Natasa, Nea Costache, Nedumeritul, Octav, Orfiv, Plano 10, Pro Atitudine, Razvan, Rusu Gigi, Supravietuitor, World of Solitaire, […]

  16. […] “El va fi prezentat opiniei publice numai dupa ce negocierile vor fi finalizate. Potrivit deciziei CCR, componenta reducerii salariilor nu este afectata si poate fi aplicata. In privinta recalcularii pensiilor speciale, cu exceptia celor ale magistratilor, reducerile raman in vigoare. In acest moment discutam cu partenerii nostri aceste masuri alternative si imediat ce pachetul va fi finalizat il vom prezenta opiniei publice” […]


Lasă un comentariu