Astenii de primăvară (II)

Le printemps de Jean-François Millet
1868-1873 École de Barbizon
Huile sur toile 86 x 111 cm

Nu-i chip să te întorci o clipă că soarele o şi zbugheşte din geam . Îmi trecuse adineauri prin cap gândul să te invit la o plimbare în doi  dar acum  s-a dus tot farmecul . Decât să-mi clănţăne dinţii  prin parc mai bine, mi-am zis , trag încă de cafeaua asta ca de o bucată de elastic şi–mi scot gândurile la zvântat . Nu ştiu dacă am apucat să-ţi spun dar ieri m-am apucat de curăţenia de primăvară . Trebuia să o fac odată şi odată , era o harababură totală . M-am apucat cu noaptea în cap să scotocesc  prin mine şi am dat peste o sumedenie de vechituri ce nu-şi mai aveau rostul . Într-un colţ mai ferit zăceau aruncate nişte cioburi dintr-un coşmar uitat . Le-am apucat cu grijă să nu mă tai în colţurile ascuţite şi le-am aruncat cât colo . Sigur că mi-am zdrelit puţin degetele , mai întrebi ? dar măcar pentru o perioadă am să dorm mai liniştit . M-am aşezat să-mi  fac ordine pe îndelete într-un morman de  gânduri cenuşii  pe care le găsisem înghesuite  într-un colţ  ; le-am luat la puricat  unul câte unul  , le-am întors pe toate feţele şi le-am scuturat de tot praful adunat dar în cele din urmă , le-am luat pe toate sub braţ şi le-am făcut vânt în grămadă . Tot acolo am aruncat şi puzderia de iluzii cu care nu mai aveam ce face . Ţineam de câtva timp ascunse într-un cotlon nişte speranţe fără rost amestecate desigur într-o brambureală fără cap şi  fără coadă . Abia când le-am scos la aerisit am văzut că multe dintre ele prinseseră mucegai şi erau roase de gânduri negre şi minuscule ca nişte carii  aşa că până la urmă tot în grămada pentru foc au ajuns . Am deschis larg toate geamurile şi am lăsat soarele şi aerul proaspăt să intre şi am început să scotocesc după gândurile frumoase pe care le pusesem la păstrare din toamnă . Erau bineînţeles  aruncate în dezordine pe rafturi alături de visele uitate şi de cele făcute ţăndări şi erau acoperite de praf şi de pânze de păianjen . Unele din ele prinseseră un soi de rugină ce nu ieşea nici la frecat şi nici la soluţiile chimice  ; pe acelea m-am apucat să le tai în bucăţi mai mici , curate  şi să le întind la uscat iar restul le-am aruncat în grămada pe care între timp o aprinsesem . Tot acolo au ajuns şi nişte ambiţii prosteşti , pe care le tot mutam în fiecare an dintr-un colţ în celălalt ;  acelea au ars rapid , aproape fără fum şi numai scânteile minuscule ce se ridicau din când în când şi sclipeau deasupra îmi mai aminteau de ele .  Cu furia acumulată mi-a fost cel mai greu . Am tăiat hălci întregi din ea  ca să pot să o car mai uşor , le-am aruncat apoi  fără nici un regret în flăcări şi trosneau acolo şi scoteau limbi şerpeşti  la mine zvărcolindu-se . Mureau greu , aşa că ultimile bucăţi le-am învelit bine şi le-am pus deoparte pentru mai târziu . De pe vremea când rezolvam la greu tot felul de probleme  alambicate am găsit pe un raft  un braţ de soluţii  pe care am vrut să-l mătur cu totul dar soluţiile erau ca noi , sclipeau încă  şi nu m-am îndurat . Le-am împachetat şi pe ele cu grijă şi le-am pus din nou la păstrat . Din greşeală am aruncat în foc  o mână de încredere  în mine pe care o găsisem răsfirată aiurea pe jos şi când mi-am dat seama era prea târziu . Am privit-o cum se mistuie în flăcările înalte şi bruma pe care am mai găsit-o am încuiat-o bine într-un sertar . Apoi am privit cum arde totul şi se preface în scrum . Eram atât de obosit încât atunci când am mai trecut o dată să inspectez şi am dat de o grămadă de vise nevisate încă , nu am mai avut puterea să le arunc chiar dacă unora le dăduseră  colţii . Mi-am zis că o să-mi pun câte unul în serile fără lună şi-o să pot să trec şi primăvara asta cu ele . Am gura uscată . Ce-ar fi să-mi mai torni o cafea ? Nu, fără zahăr , mai bine o gură de miere şi un ciob de soare , uite-l cum bate în geam ca o taxatoare sfioasă . Şi apoi cum să ieşim ? E devreme , cumplit de devreme şi afară miroase iar a pustiu…