Sâmbătă vine iarna…

Toată ziua bătusem străzile . Era cald pentru sfârşitul de Noiembrie . Prin parc se plimbau mână în mână perechi de tineri cu figuri de liceeni fugiţi de la ore. Crâşmele aveau uşile larg deschise şi pe mese curgea spuma din halbele cu bere ieftina…Mai încolo , borcane şi lighene colorate din plastic zăceau scoase la soare şi peste toate , zgomotul asurzitor al utilajelor ce răscoleau pământul şi mirosul reavăn amărui . Sâmbătă o să vină iarna…au spus la radio-ul din maşină şi s-a făcut linişte după care au dat ora exactă. Pur şi simplu o să cadă iarna mi-am spus şi mi-am amintit apoi….Urcam ori de câte ori îmi găseam timp la el la etaj şi sunam.Venea greu…abia îşi târa piciorul sting dar aproape întotdeauna avea un zâmbet în colţul gurii . ..Cum o mai duci..? …îl întrebam şi el….Privesc lumea de sus…Mă chema pe balcon şi îmi arăta furnicarul de jos. Pe cei mai mulţi îi ştia pe nume ….şi nu te plictiseşti..?…îl întrebam deşi eram tânăr şi nedrept…ştiam că-l necăjesc…Se oprea , se uita la mine şi-mi zicea…eşti fraier…plictiseala e ca un zid de care nu poţi să mai treci…amorţeşte totul ,e ca iarna…să fugi cât colo când auzi de plictiseală auzi ..? . Şi apoi într-un alt noiembrie mi-a zis senin… poimâine vine iarna…Stii tu…i-am zis ironic şi el…uite cum se rotesc stolurile de ciori şi vezi…?…norii sînt aproape sângerii spre apus . Semnele sînt… doar trebuie să deschizi ochii . Şi peste două zile oraşul a fost acoperit de prima ninsoare . Apoi l-am văzut din ce în ce mai rar .El…sus , observând şi observându-ma , eu jos , ascuns în furnicar , ştiind că mă urmăreşte şi necăjindu-l parcă într-adins .Uneori mai urcam …stam de vorbă şi ronţăiam pere . Nu ştiu nici acum de unde făcea rost , nu-l vedeam niciodată coborând. Altădată conduceam seara spre Suceava când m-a sunat…răsufla obosit şi se bâlbâia uşor…Aprinde şi tu  luminile la maşină …mi-a spus şi a închis apoi brusc. M-am speriat ,avea desigur dreptate …. dar cum putea să ştie…? Apoi am uitat cu totul de el. M-am întors peste două săptămâni şi mi-au spus că a murit senin privind norii şi povestindu-le celor din salonul de spital în care îl internaseră despre gerul naprasnic ce avea cu adevărat să vina.. Acum , după atâţia ani privesc şi eu cerul…Dau drumul la televizor…de plictiseală. Sâmbătă vine iarna…îmi zice crainicul şi surâd neîncrezător . Iau o pară şi ies pe balcon… Privesc cerul . E înalt şi norii abia se înfiripă spre apus.Nici o cioară….stau toate amuţite şi aşteaptă parcă să cadă zăpada. Poate se ridică mai pe înserat îmi spun şi aştept. Muşc cu poftă din para zemoasă şi vântul prinde să clatine salcâmii goi . Ciorile se ridică încet…una câte una şi prind a se roti croncănind bezmetic . O ultimă stea de toamnă păleşte şi norii de acum sângerii se bulucesc spre apus…O să vina iarna…acum ştiu şi părul mi-l simt de pe acum ciufulit de întâia ninsoare….