Ploaie cu gust de biscuiţi (III)

Ploaia se înteţise aşa că ocoliră prin dreapta salcia căzută ca o barieră peste drumul ce ducea spre râu . De departe se auzea bolboroseala apei şi sălciile de pe marginea şanţului dansau biciuite de vânt .

-M-am udat de-a binelea la picioare…se necăji profesorul , poate ar fi mai bine să o lăsăm pe altădată .  Nu cred să avem noutăţi . Nu văd pe nimeni să monteze poduri de pontoane pe o vreme aşa câinească . Şi pentru că celălalt sărea peste băltoace ca şi când nu l-ar fi băgat în seamă continuă :

– Habar n-ai câte se pot întâmpla de la o amărâtă de tobă spartă la maşină . Şi când te gândeşti că eram numai în trecere pe aici…cel mult 10 minute şi ajungeam în oraş . De fapt mă întorceam acasă după o săptămână la munte când am auzit huruind toba . Am văzut semnul spre oraş şi mi-am zis că aici pot da mai repede peste un service auto . Mai bine mai mergeam câteva sute de km cu toba spartă . Aşa ruginesc şi eu şi toba şi maşina în târgul ăsta . Când am dat de podul rupt eram atât de obosit că mi-am zis , o zi în plus sau în minus ce mai contează ?  Îmi zvâcneau tâmplele şi eram atât de slăbit că atunci când am zărit pensiunea mi s-a părut un colţ de rai . De la vremea urâtă sau poate de la aerul tare am dormit de n-am mai ştiut de mine  . Am deschis ochii spre prânz  şi după ce am coborât la masă m-am culcat la loc .  Apoi când în după amiaza celei de a doua zile am dat să plec au anunţat  că s-a rupt şoseaua , au deviat traficul şi până în primăvară nu se mai apucă nimeni de ea . De atunci aştept să se oprească  ploaia şi să termine odată podul ăsta  . Se opriseră la o intersecţie de drumuri . Unul din ele o lua spre podul dărâmat , celălalt cotea spre stânga pe după o fabrică de mobilă părăsită şi ajungea în locul în care militarii tăiaseră arbuştii, curăţiseră zona şi aşteptau să monteze podul provizoriu de pontoane . O luară pe cel de-al doilea şi după o vreme , ca trezit dintr-un vis , celălalt spuse .

-Poate că e ceva cu locul acesta . Eu am ajuns cu câteva zile înaintea dumitale . Mergeam la o nunta, e caraghios poate ce-ţi spun dar mergeam la propria mea nuntă , îţi vine să crezi ? . Mă aşteptau spre seară , mireasa , părinţii … mai erau câteva lucruri de pus la punct dar în rest era totul pregătit , mai ales că era vorba de o ceremonie mică  , câteva rude , vreo doi  prieteni şi atât . Mai aveam câţiva km dar când am ajuns aici şi am  zărIt pensiunea eram atât de obosit încât mi-am spus că trebuie să fac un popas , o oră sau două nu mai mult . Am cerut o cafea…Nici n-am băgat de seamă când s-a pornit ploaia . Cred că arătam foarte rău de vreme ce proprietăreasa a alergat la mine foarte speriată să mă întrebe cum mă simt . …nu am nimic, i-am spus dar pereţii au prins a se clătina nefiresc…

Am încercat să-i ţin dar mobilele şi ferestrele o luau şi ele  razna…m-am speriat puţin şi m-am aşezat…am băut un pahar cu apă , apoi m-am trezit noaptea într-un pat străin…în odaia în care şi acum locuiesc . Pe masa la care zilnic  îmi scriu şi rescriu scrisoarea  , o farfurie cu biscuiţi şi o ceaşcă de ceai.  Ploaia se izbea de geamuri , stropii grei  luau pensiunea  cu asalt şi pomii  turbaţi  cu totul se răsuceau unul spre celălalt ca şi cum s-ar fi luat la trântă…Spre deosebire de dumneata…se oprise şi picături de apă îi alunecau pe faţa palidă…povestea cu şoseaua ruptă şi traficul deviat nu m-a interesat absolut  de loc . Nu mai am nimic de căutat înapoi . Tot ce mai sper, singura mea legătură cu lumea e doar podul de pontoane . Uite ! Le vezi ?

Departe , în vale,  pontoanele se lăţeau pe mal ca balenele eşuate . Profesorul alunecă pe o porţiune hleioasă şi se replie la timp înjurând . În lumina tulbure a dimineţii târzii celălat îi zări pe obraz o tumefacţie ce părea mai veche.

-De unde ai asta ? Nu am observat-o de dimineaţă .

Profesorul îşi pipăi faţa .

-Nici eu . Nu ţin minte să mă fi lovit dar de o bucată de timp nimic nu mă mai miră .Prin buzunarul pelerinei apa se scurgea udând tot conţinutul . Continuau să coboare pe când nori cenuşii cădeau peste apa . Ploua…ploua din ce în ce mai tare şi ploaia avea gust de biscuiţi…

Publicitate