Rusugigi's Weblog

Just another Word Press.com weblog

Posts Tagged ‘Victor Brauner

Lumea în două săptămâni

with 21 comments

Stau de vreo două săptămâni  în faţa biroului şi holul începe să  se încline periculos către  mine .

Max Ernst- „Men Shall Know Nothing of This” –
‘Les Hommes n’en sauront rien’ (1923) – Oil

Câte o uşă îşi dă sufletul pe alături şi apoi nimic . Doar timpul presându-mi tâmplele  şi respiraţiile celorlalţi dizolvându-se  şi dizolvându-ne discret . Nu interacţionăm . Cel din spatele meu mă duşmăneşte sigur şi-şi înfige privirea în mine ca într-o pradă . Îl ignor şi încep să mă ignor şi pe mine ;  rezultă un fel de pastă albicioasă cu care umplu golurile rămase . În curând clădirea în care aşteptăm  e doar o plăsmuire de ceară creată de mine . Aş putea să-i mai adaug un etaj sau să-i pun  un subsol . Aş putea da bunăoară  drumul la şoareci sau la nevăstuici şi atunci uşile , de care nu am putut să trec cu mintea ar sări în aer şi cei care  mă ţin acum în picioare ca pe un sloi  stingher ar sări pe geamuri cutremuraţi de mustăţile fără număr  . Un hohot de râs . Nu e al meu . Îmi pipăi gura cu singurul deget dezmorţit ce-l mai am şi simt că e la locul ei , ferecată şi rece şi ea . O doamnă gri râde sacadat ca o mitralieră . De ce toate doamnele gri râd aşa ? Simt un soi de uşurare şi privirea ce-mi perfora spatele e focalizată acum pe doamna în gri . O văd cum îngheaţă şi se topeşte în cenuşiul din jur . Uşa a mai crescut . Sigur asta . Mă uit în sus şi abia de-i mai văd capătul.  E o uşă imensă , lustruită de privirile noastre flămânde . Nu ştiu să o fi văzut deschisă până acum . Nu-i văd nici o clanţă , pare sudată de perete şi dincolo de ea  lumea lor , străină de mine . Mă gândesc  cu groază ce o să întreb dacă se deschide dintr-o dată şi cineva mă întreabă ce probleme am . Asta e. Am prea multe şi nu ştiu cu care să încep . Mă doare o măsea dar aici nu e cabinet stomatologic şi măseaua nu o mai am de mult . Mă doare amintirea ei şi pentru asta nu sunt leacuri . Apoi , mi-e somn şi am obosit să aştept în sala asta de aşteptare . O fi venit primăvara ? mă întreb şi încep să-mi amintesc toate primăverile pierdute .

Victor Brauner  ;Trio ;  1947

În uşa cea mare se deschide una mai mică şi un funcţionar cărunt încearcă să se strecoare prin ea . Îmi zgârâie urechile înjurăturile lui şi-l privesc cum se învineţeşte de ciudă . Nu poate să treacă , e clar , a luat în greutate şi de acum o să trebuiască să alerge iar în jurul biroului până să slăbească la loc . Se stropşeşte la noi şi şuieră şerpeşte  că toate audienţele s-au sfârşit pentru azi  ; să revenim peste alte două săptămâni . -Alte două săptămâni ? întreb , la ce bun ? Dumnezeu a creat lumea în şapte zile . Mă priveşte cu singurul ochi pe care-l mai are şi-mi răspunde ca unui copil …-Ordin de sus şi -mi arată un sus portocaliu pe care nu-l cunosc şi nu-l zăresc . Apoi îşi trage uşor capul pe fanta rămasă şi văd cum urechile îi rămân în urmă sângerii . Un pocnet şi fanta se închide la loc pe când urechile cad pe mozaic ca două anexe fără rost . -” Nu-i nimic , o să-i crească altele în două săptămâni , îmi zice doamna în gri şi pornim iar să aşteptăm , cuminţi şi nătângi pe când holul se înclină periculos către noi şi sala de aşteptare creşte ca un aluat uitat la dospit …

Publicitate

Written by Rusu Gigi

februarie 10, 2010 at 11:30 am