Rusugigi's Weblog

Just another Word Press.com weblog

Posts Tagged ‘portocale

Miros de portocale

with 3 comments

Mai întâi a fost ceaţa . Nici nu se luminase bine şi o pâclă lăptoasă aluneca deja deasupra bisericii şi sfâşiată de turla înaltă , curgea ca un şuvoi pe străzi , ascunzând trecătorii , unul de celălalt şi printre ei , felinarele păleau rând pe rând ca nişte lumânări rătăcite. Apoi s-a pornit un vânt rece ce a împrăştiat ceaţa şi a început brusc să ningă cu ciudă . În câteva minute , totul a devenit alb şi confuz . Oamenii mai în vârstă spuneau că nu au mai văzut o asemenea ninsoare la sfârşitul lui Martie , dar vorbe ca acestea auzi mai tot timpul . Memoria unei generaţii e de regulă scurtă şi subiectivă şi lumea găseşte mereu prilej de mirare , altfel viaţa nefiind decât o succesiune de întâmplări previzibile şi măsurabile . În scurt timp , maşinile s-au transformat în movile albe mişcătoare şi doar claxoanele înnebunite răscoleau liniştea ce cădea de sus odată cu ultima iarnă . Fulgii , grei de plumb , se izbeau sacadat de vitrinele luminate şi năuceau copiii în drum spre şcoală . Unii spuneau că e zăpada mieilor , alţii , că e a rândunelelor sau a berzelor şi cerul cădea de-a binelea peste oraş  măturând totul în cale . Dar , ca toate născocirile iernii , şi asta a trecut până după amiză şi tocmai când semafoarele au început iar să clipească alene şi trecătorii să-şi scuture hainele de gheaţă , a început ca din senin să miroase intens a portocale . henri-matisse-nature-morte-aux-oranges-ou-corbeille-doranges-1912-musee-national-picasso-parisHenri Matisse, Nature morte aux oranges ou Corbeille d’oranges  1912 – Musee National Picasso, Paris


Nu a fost nici o avertizare , totul s-a întâmplat atât de brusc , încât dacă cineva ar fi dorit cu adevărat , ar fi putut să-şi noteze…azi 20 martie ora 17 , 32 min şi …sec. , mirosul de portocale a început să se insinueze peste tot şi să ne copleşească . ..Ce poate fi ?…au început să se întrebe …şi aroma portocalelor proaspăt decojite intra nestingherită în cinematograful aproape pustiu şi se revărsa peste hipermarket zăpăcind cu totul vrăbiile aciuite sub streaşină . În patiseria aglomerată de la intersecţie , plăcintele calde cu carne şi cele cu cartofi aveau deja gust de portocale şi o nelinişte nouă tremura în vocea vânzătorilor de hot dog şi gogoşi fierbinţi ,înşiraţi de-a lungul aleilor.

Firesc au început să apară şi primele zvonuri . Mai întâi , cineva a zis că la intrarea dinspre răsărit a oraşului s-a răsturnat un tir cu portocale , celelalte maşini le-au strivit şi cum vântul bate tot timpul aici dinspre răsărit o să dureze ceva până ce mirosul o sa scadă în intensitate şi o să se risipească apoi în văzduh . Mai târziu , altcineva , abia sosit susţinea că inginerii de la fabrica de lângă oraş au folosit un combustibil nou , tratat special şi acum Garda de Mediu e pe urma lor . Dar dacă e o otravă ? …a îndrăznit unul , timid…şi cum cianura miroase vag a migdale , cine ştie ce substanţa periculoasă are iz de citrice ?…şi casele şi blocurile au început a se blinda şi străzile s-au pustiit încetul cu încetul . Ceva mai târziu , pe postul local de televiziune a apărut un consilier pe probleme economice care a susţinut că e doar o campanie agresivă de marketing . Firmele nu se dau în lături de la nimic , spunea el , şi se folosesc de mesaje subliminale şi olfactive lansate doar pentru a ne facem să cumpărăm . Mirosul trecea însă şi prin geamurile de termopan şi invada uşor ,uşor, bucătăriile , sufrageriile luminate şi până şi visele celor ce,plictisiţi de aşteptare , adormeau istoviţi . Întrebările se ciocneau una de alta şi noaptea creştea mirosind şi ea a portocale . Şi abia târziu de tot, după ce norii zdrenţuiţi de vânt s-au împrăştiat , ultimii insomniaci din oraş au putut să vadă cum o lună ca o portocală uriaşă se prăvălea peste pădurea de la orizont .magritte-1898-1967-lart-de-vivre

Magritte (1898-1967) L’art de vivre


Întîmplarea asta mi-a amintit de una mai veche . Era pe vremea când a avea portocale era un lux pentru care trebuia să ameţeşti la cozi . Eram într-un tren neluminat spre Câmpulung , oprit într-o gară neluminată şi cum îmi era groaznic de sete şi cum niciodată nu-mi luam apă cu mine , am decojit o portocală şi am mâncat-o la geam . Mirosul persistent a invadat vagonul până ce călătorii au prins sa se întrebe unul pe celălalt ce s-a întâmplat , în timp ce şi atunci ca şi acum ,pe cer se rostogolea zornăind o lună ca o portocală .

Publicitate

Written by Rusu Gigi

martie 21, 2009 at 1:50 pm

Publicat în Amintiri incomplete...

Tagged with