Rusugigi's Weblog

Just another Word Press.com weblog

Posts Tagged ‘lilieci

Ziua care nu a fost ( II )

leave a comment »

-De acord…fiecare cu demonii lui….doctoriţa ne privea pe fiecare în parte şi fumul ţigării şuroia printre noi hoţeşte , golindu-ne minţile de amintiri . De pildă , vecinul meu de la 2 , continuă ea.  Toată viaţa lui şi-a dorit să fie şef . Şi tocmai când îşi luase orice gând de la asta l-au numit director adjunct . Nu-şi mai încăpea omul , în piele de fericire . Şi-a cumpărat costum nou , cămaşă şi  cravată asortată , s-a împrumutat  de la vecini şi de la cămătari şi şi-a luat un Audi negru  la mâna a doua , dar care l-a costat o grămadă de bani  . Pe tăbliţa de înmatriculare comandase să scrie DIR , găsise numai el ştie unde geamuri fumurii şi nu mai era altul ca el în oraş. Domnul X râdea de-a binelea cu subânţeles . Ea continuă :

– Nu trec 3-4 luni şi i se restructurează omului postul . Ghinion , sau şi-o fi băgat dracul coada , important e că l-au mutat peste noapte  în vechiul lui birou . Oraşul e suficient de mare dar se pare că acum nu-i mai ajunge să se ascundă în el . A renunţat la costum , poartă nişte haine ponosite şi se furişează prin spatele blocurilor . Maşina cu număr de DIR  zace în curtea unui cămătar şi el suferă ca şi cum ar fi pierdut totul deşi nu era decât un amărât de post , platit cu câţiva lei în plus. Dar măcar , şi de asta am povestit ce am povestit până acum, demonul lui are un nume şi până la urmă ar putea să se vindece.

Mai rău e când nu-ţi pricepi demonii . Al meu, continuă ea retrăgându-se din calea luminii izbucnite dintr-un felinar amorţit până atunci , nu are nici un nume.

Profesorul de istorie tuşi şi masa din faţa lui se clătină antrenând şi paharele de pe ea. Eu , începeam să mă trezesc şi –l priveam pe X . Nu mi se mai părea acea persoană jovială şi simpatică de la început . Părea să guste cu mare plăcere jena vizibilă pe care o afişa doctoriţa . Înflorea pur şi simplu şi îl înghiontea din când în când pe frizerul ce năduşea încurcat şi stingher . Am lăsat  pe masă paharul ce-l ţinusem fără rost în mână şi am făcut ochii mici aşteptând un prilej potrivit să mă ridic şi să plec din încăperea ce începuse să ma sufoce dar simţeam încă în picioare  o povară pe care nu puteam să mi-o explic. Doctoriţa privea printre noi sau chiar prin noi continuând să vorbească  şi aerul rece al nopţii intra nestingherit pe geam înfiorându-ne .

-Cele mai mari spaime  din copilăria mea au fost   liliecii, şopti  ea atât de încet că trebui să mă chinui să înţeleg . Din podul casei în care locuiam ,îi vedeam uneori coborând din pădure , din fundul peşterilor unde îşi aveau sălaşul şi cum în serile în care reuşeam să-i văd era lună , mi se părea că liliecii ţâşnesc direct din lună câtre geamul meu . Când zăream că se se apropie  câte unul de casă   , eram paralizată de frică . Umbla vorba că intră în păr şi că nu-l mai poţi scoate niciodată de acolo . De aceea purtam seara batic , oricât de cald ar fi fost .  Într-una din seri veneam de la o prietenă , când am auzit un fâlfâit în spatele meu . Am rupt-o la fugă dar zgomotul aripilor bătând aerul se apropia tot mai tare  . M-am întors înspăimântată şi am văzut ceva ce semăna a liliac , doar că mai mare şi cu un rânjet drăcesc schimonosit pe faţă . Luna din spatele lui creştea uriaşă şi lighioana mă urmărea ca şi cum nu ar fi vrut să-i mai scap . Am intrat îngrozită în casă şi toată noaptea am visat lilieci .  A doua seară l-am văzut iar. Mă aştepta cocoţat pe o creangă groasă şi-şi mişca gura ca şi cum ar fi vrut să-mi spună ceva . Nu mai părea chiar atât de ameninţător . De altfel a zburat imediat ce m-am pregătit să o rup la fugă . Apoi l-am văzut tot mai des până ce am început să mă obişnuiesc cu el . Anii treceau şi creşteam şi eu şi el. Devenea tot mai greoi şi dădea din aripi tot mai obosit . Odată , veneam noaptea de la o petrecere şi s-a legat unul de mine . Nici nu ştiu de unde a apărut şi s-a aruncat în capul lui . Acela , s-a înverzit şi a dispărut cât ai clipi din ochi de acolo . L-au găsit a doua zi bâiguind aiurea prin parc ca şi cum ar fi fost mahmur , după băutură . Nici zburătorul meu nu scăpase prea uşor. Seri de-a rândul ţopăia şchiop în urma mea că începuse să mă apuce mila….Şi acum…?  îndrăzni să întrebe frizerul cel roşcovan …Acum , cred că mă aşteaptă …îi răspunse obosită doctoriţa . Cred că am început să mă obişnuiesc cu el . Săptămâna trecută s-a apropiat de mine şi l-am văzut sângerînd . I-am pansat rana de la picior  şi ochii nu mi s-au părut chiar atât de fioroşi . De aceea mi-e greu să înţeleg ce fel de demon e…de aceea mi-e cu neputinţă să mai scap de el . Devenise palidă şi frizerul s-a ridicat să o ajute . Domnul X l-a oprit cu un gest şi doctoriţa s-a aşezat obosită pe canapea . Părea iar mai în vârstă şi nu puteam să-i fixez expresia . Ca şi cum , o apă tulbure îi tremura pe faţă , amestecând şi zâmbetul şi plânsul şi fericirea cu  durerea laolaltă . Frizerul , însă nu mai avea stare . Se ridicase şi trăgea aer în piept ca şi cum fără acel aer s-ar fi sufocat şi noaptea i se furişa pe neştiute în ochi pe când mâinile , independente de el , se frământau în continuare transpirate şi albe ca două momâi…

Written by Rusu Gigi

septembrie 11, 2009 at 11:01 am

Publicat în Insomnii în doi

Tagged with