Rusugigi's Weblog

Just another Word Press.com weblog

Posts Tagged ‘Fata Morgana

În tren

with 27 comments

Trenul se târăşte   obosit printre stâlpii aplecaţi ca nişte săbii scoase din teacă şi abandonate alandala pe câmpul de luptă  şi în compartiment miroase  a muşama veche şi a gaz .

Tomorrow is Never- Kay Sage

Călătorii au  feţele cenuşii de nesomn şi se strecoară tiptil  câte unul în visul celuilalt să se odihnească . Am simţit la timp un intrus , se făcuse mic  cât un gândac şi mi se tupila undeva în spatele frunţii . Abia mă trezisem dintr-un somn lung de câteva zile şi eram slăbit de sete şi de un soi de febră când i-am auzit tusea seacă . L-am apucat cu toate degetele şi l-am aruncat pe tavan , unde s-a lăbărţat mai întâi şi a curs apoi în visul femeii de lângă  geam . Aceea a icnit scurt şi a continuat să viseze visul celuilalt ca şi cum era propriul ei vis .

Joan-Miro-la-masia

Nici nu-mi mai amintesc cât a trecut de când m-am urcat în tren şi habar n-am cum mai arată gara . Ca prin ceaţă văd ţiglele roşii şi florile de plastic de pe peron , mă apropii uşor de tabla albastră pe care scrie numele gării dar literele o iau razna şi încep să joace . Oricât mă străduiesc , nu-i pot citi numele . Poate în timp ce dormeam , cineva s-a strecurat în visul meu şi l-a şters din nebăgare de seamă . În primele zile , copacii treceau în viteză pe lângă geam şi căsuţele lipite de spatele noduros al câmpiei apăreau şi dispăreau ca nişte semnale S.O.S. Conductorul era atât de gras că abia se strecura pe culoar şi-şi băga numai şapca de pe cap şi mâna dreaptă   în compartiment . Unul câte unul , ne ridicam şi-i întindeam biletul . Dacă era întuneric , ascultam cu urechile ciulite chiţcăitul metalic al capsatorului şi cădeam apoi la loc  pe banchetă . Până la urmă ,  biletele deveniseră aproape de nefolosit , aşa că am început să-i întindem la întâmplare câte o bancnotă câte o filă de carte sau câte o chitanţă veche pe care conductorul o perfora cu aceeaşi precizie . După un timp , copacii au început să se mişte din ce în ce mai încet şi locomotiva a prins a obosi . Unul cîte unul am început să vociferăm că întârziem , deşi dacă ne-ar fi luat pe fiecare în parte ar fi trebuit să recunoaştem că de mult nu ne mai aştepta nimeni la capătul drumului . Apoi ne-am resemnat şi am început să ne ascundem  unul în spatele altuia ca după o perdea de unde am continuat să-i observăm pe ceilalţi din afară . Câte unul sau câte una , plictisiţi de rutina zilnică au început să se strecoare în visele celor de lângă ei şi să le amestece cu ale lor . Conductorul nu poate face nimic în sensul ăsta . La ore fixe ne aduce platoul cu sandwichuri sleite de la vagonul restaurant şi câte o sticlă cu apă plată . De atâta mişcare  a început să slăbească şi acum pe uşa compartimentului îi intră aproape o jumătate de burtă . În primele zile făceam vizite de curtoazie vecinilor de compartiment dar asta nu putea dura la nesfârşit . Erau atâţia ochi ce te urmăreau încât ajungeai la locul tău perforat ca un svaiţer . Cel mai neplăcut moment a fost când a ajuns la noi zvonul  că mecanicul s-a îmbolnăvit . Adevărul e că de câteva zile , locomotiva mergea ca beată şi noi , scufundaţi în vagoane ne uitam cum aceaşi copaci se mişcă greoi dintr-un capăt în altul al geamului . Conductorul ne aduce din ce în ce mai puţine sandwichuri şi apa plată are gust de gaz . Râde gros şi ne spune bancuri fără perdea de care râde numai el . Îl asigurăm că sântem cu toţii bine şi  numai  de formă coborâm bagajele şi răscolim prin ele de parcă nu am ştii că sânt pline doar de cărţi vechi şi haine demodate . Le urcăm apoi la loc , inutile şi cădem în somn de unde ne trezeşte doar clănţănitul sec al capsatorului .

Untitled-1941- Kai Sage

Nimeni nu vorbeşte despre asta dar nu e greu de înţeles că mecanicul e în agonie şi nu peste mult timp , trenul o să înţepenească de tot între copacii ce seamănă unul cu altul de parcă ar fi traşi la xerox . Îmi înfund buzunarele cu sandwichuri sleite şi sticle de apă şi stau de veghe ca nimeni să nu se mai strecoare nepoftit în  visele mele pe când roţile scrâşnesc ca în nisip şi gara , ultima gară dansează încă năucitor de departe în noapte ca o Fata Morgana .

Written by Rusu Gigi

februarie 26, 2010 at 7:54 pm