Sentimentul de insulă

MOTTO

Singuratatea este locul de joaca al Satanei .

Vladimir Nabokov

Fiecare izvor se visează râu şi fiecare râu se doreşte fluviu . Numai aşa se explică furia cu care apele şi-au ieşit din matcă şi şi-au croit albii de neimaginat . Dar revărsarea lor de neoprit , perseverenţa cu care au măcinat maluri şi au inundat păşuni şi case e doar faţa vizibilă a inundaţiilor . De fapt , mai adânc şi pe neştiute , apele au măcinat podurile dintre oameni izolându-i din ce în ce mai mult până ce firele nevăzute care-i uneau şi făcea ca totul să poată fi îndurat mai uşor s-au rupt unul câte unul . Zilele acestea am avut sentimentul că dincolo de declaraţii şi de bune intenţii , oamenii , cei mai mulţi dintre ei au devenit de fapt nişte insule . Ca în toate oceanele lumii , insulele au propria lor raţiune de a fi . Unele insule sunt despărţite de ape verzi şi limpezi şi pot comunica între ele aprinzând focuri pe culmi aşa cum cei din trecut comunicau în timp ce altele sânt atât de izolate încât devin aproape pustii şi fumul ca un semn  la care toată viaţa lor visează şi pe care uneori îl  zăresc la orizont nu e  de cele mai multe ori decât urma corăbiilor incendiate . Sentimentul de insulă e de fapt sentimentul că nenorocirea e numai a ta , că fiecare se salvează aşa cum poate . că  „ Fiecare moare singur „ ca în romanul lui Hans Fellada . Niciodată Rădăuţiul nu a fost atât de izolat ca acum . Apele au inundat în localităţile din jur  case , grădini , şosele şi au distrus poduri . Nu poţi să treci pe lângă oamenii aceia cu feţele nedormite şi îngrijorate fără să încerci să ajuţi cu orice , fără să rezonezi la drama lor  sau cel puţin aşa gândeam crezându-mă parte a lumii locuite . Din păcate , în timp ce oamenii din Milişăuţi şi din Dorneşti îşi scoteau ieri  cu greu apa din locuinţe  şi curţi şi priveau neputincioşi cum casele încep să se încline , oficialii din Rădăuţi erau prinşi până peste cap cu zilele oraşului . În dulcea tradiţie postrevoluţionară , neatinsă de criza ce suflă în toată Europa , strada principală a fost închisă şi păzită de jandarmi iar în proaspătul spaţiu eliberat au fost instalate tonete şi grătare care au început să fumege a sărbătoare . Mă întreb dacă vântul nu a dus aromele petrecerii până în satele sinistrate . Mi-a rămas pe retină imaginea unei fetiţe cu o păpuşă în mână , privind peste apa tulbure la casa inundată ca la o insulă a ei . Cred că o mână întinsă  ei şi celor ce suferă înconjuraţi de ape ar fi aprins în fiecare un alt fel de sărbătoare  . Cei  ce s-au ocupat de organizarea sărbătorii oraşului într-un moment atât de nepotrivit au explicat că au fost încheiate contracte din timp şi că nu au mai putut contramanda . Asta mă face să cred că dacă Rădăuţiul ar fi fost acoperit de ape , cei ce se distrau ieri ar fi ţopăit  pe plute aşteptând cu fleicile şi halbele de bere în mână focurile de artificii . Din păcate jocul lor aerian din noapte nu ar fi luminat decât nişte insule pustii  , rătăcite într-un ocean de indiferenţă.

Publicitate