Rusugigi's Weblog

Just another Word Press.com weblog

Tabloul ( I )

with 8 comments

Încetase să se mai  gândească la banii pe care avea să-i încaseze . Înţepenise  în poziţia asta în care-i ceruse să stea şi acum , înainte ca simţurile să-i amorţească cu totul , urechile lui dibuiseră sunetul picăturilor de apă prăvălindu-se una peste cealaltă în chiuveta din colţul atelierului . În liniştea apăsătoare a încăperii zgomotul se amplifica şi putea distinge până şi  descompunerea fiecărei picături în stropi fini de lichid , alunecarea lentă a norilor pe sticla geamului , scârţâitul fin al petelor de lumină pe şevalet şi mai ales îi simţea respiraţia când pensula curba liniile acelui amestec de culori ce avea să devină el , un alt el , sublimat şi surprins în poziţia asta incomodă ce începea să-l doară .

-Nu te mişca  ! şi el încremeni pe când ea amesteca culorile şi se dădea un pas înapoi ca să-l privească mai bine . În momentele acelea apuca să-i prindă privirea deşi nu-i putea încă distinge culoarea ochilor . Nu putea trece de bariera pe care pleoapele ei o ridicau între ei .

– 5 minute pauză , îi zise ea şi el se ridică  simţind arsura din muşchii picioarelor . Se îndreptă să-şi ia un pahar cu apă şi abia atunci îşi aminti că e gol puşcă dar acum lucrul ăsta i se părea normal .În atelier era cald şi mirosea uşor a fum de la soba de lângă uşă . Era un model , plătit cu ora şi a fi gol făcea parte din meseria lui .

-Pot să mă uit ? întrebă  şi dădu să ridice pânza ce acoperea şevaletul .

-Şezi cuminte ! îi răspunse ea ca unui copil , va trebui să te mai plătesc măcar o oră , sper că eşti de acord şi el dădu din cap aprobator . Şi ai face bine să nu te mai bâţâi atât . De câte ori mă apropii să-ţi  surprind expresia feţei  , faci cum faci şi-mi scapi printre degete.

-Îmi pare rău . Sunt puţin cam tensionat . Deja nu mai auzea picăturile de apă şi norii păreau a se târâi undeva departe pe cer .

– Puţină tensiune e chiar ce trebuie . Problema e că până mâine trebuie să termin tabloul şi nu cred să mă descurc doar cu orele de până acum . Din păcate nu mai am bani decât pentru o oră . O să  te rog să stai nemişcat şi o să trag cât pot de fiecare secundă .

Îi întinse paharul cu apă rece şi el sorbi urmărind-o cu privirea . Era blondă , cu părul lung  dar astea erau detalii care nu aveau acum nici o însemnătate . Putea fi la fel de bine şi şatenă tunsă scurt  . Împortanţi erau ochii , verzi  şi adănci .

Îi mai văzuse undeva dar nu-şi putea aminti unde şi un gând porni pe urma lor în timp ce celelalte se roteau în cerc sufocate de lumina  crudă  ce năvălea pe fereastra dezvelită .

-Dacă n-ar fi afurisita asta de criză n-aş mai sta nici o secundă aici . Eşti drăguţă mai zise el . Pictezi de mult  ?

-Stai prost cu banii , evită ea . Aş putea vorbi cu Renate . Ştiu că are nevoie de un model .

-Nu. În nici într-un caz ea .   I-am pozat astă toamnă şi ultima oară a ieşit cu scântei deşi să fiu sincer de plătit , m-a plătit până la ultima leţcaie .

-E puţin cam nervoasă dar în rest e fată bună . Are multe pe cap .

-Nu vreau să ştiu cât de bună e şi câte are ea pe cap dar lumea vorbeşte că umblă cu vrăji . Am păţit-o şi eu  . După ce i-am terminat de pozat , am umblat vreo săptămână tehui prin oraş . M-am trezit fără bani şi cu o mulţime de vânătăi pe faţă  . Habar n-am ce mi-a făcut dar aşa s-a întâmplat . Ar fi vrut să-i pozez mereu pentru nu ştiu ce tablou la care ţinea mult şi când i-am zis că m-am săturat a făcut ca toţi dracii .

Încercă să şi-o amintească pe Renate dar dincolo de părul scurt  şi roşcat şi de buzele subţiri  nu mai văzu nimic . Îşi aminti numai de ţipetele ei când îi pusese mâna în gât şi o ameninţase că o dă pe mâna Poliţiei dacă nu-i dă restul de bani . Primise banii până la ultima centimă şi se jură că nu avea să-i mai pozeze vreodată . Dar asta nu avea de gând să-i povestească .

De atunci se ferise şi de băutură şi de atelierul de pictură . Se angajase la o măcelărie şi începuse iar să se întremeze . Apoi venise criza şi măcelăria trăsese obloanele  . În scurt timp începu iar să-i fluiere vântul prin buzunare şi începu să se învârtă dimineţile pe lîngă Şcoala de Arte . Pe Renate o zărise uneori dar se făcu că nu o vede şi ea ,  la rândul ei  îl evitase cu bună ştiinţă . Apoi într-o dimineaţă o întâlni pe ea .

Se vorbea printre studenţi  că e o pictoriţă venită de curând. Într-una din zile  îl abordase şi-i propusese să-i pozeze . Era cu banii la limită aşa că nu se mai codi .

De atunci venise în fiecare dimineaţă câte două ore şi acum tabloul se apropia de final .

-Gata pauza  ! îl trezi ea din gânduri şi  se întinse aşa gol cum era de-i trosniseră oasele. Se duse la locul lui în faţa ferestrei şi-şi reluă poziţia . Ea se ascunse iar în spatele şevaletului şi începu să lucreze iscodindu-l cu ochii în timp ce  el începea iar să distingă căderea lentă a picăturilor de apă în chiuveta defectă .

-Îi ştiu ochii de undeva îşi spuse şi o toropeală plăcută îl învălui  .  Afară lumina se estompa şi norii se buluceau peste oraş . Uşor , uşor începea să ningă …

Reclame

Written by Rusu Gigi

mai 22, 2010 la 8:58 pm

Publicat în Insomnii în doi

Tagged with , ,

8 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. M-aţi făcut curios, vorbesc foarte serios. De-abia aştept să „văd” întregul tablou. Remarc în primul rând atenţia cu care aţi abordat fiecare detaliu din text, cititorul având senzaţia că se află chiar în atelier. Iar fragmentul debutează excelent, îmi permit să spun:

    „În liniştea apăsătoare a încăperii zgomotul se amplifica şi putea distinge până şi descompunerea fiecărei picături în stropi fini de lichid , alunecarea lentă a norilor pe sticla geamului , scârţâitul fin al petelor de lumină pe şevalet şi mai ales îi simţea respiraţia când pensula curba liniile acelui amestec de culori ce avea să devină el , un alt el , sublimat şi surprins în poziţia asta incomodă ce începea să-l doară”…

    Un sfârşit de săptămână cât mai bun vă doresc şi la bună recitire!

    Cristian LISANDRU

    mai 22, 2010 at 10:14 pm

  2. […] “nemeritămsoarta); OTILIA ARDELEANU (paralelism); MIRELA PETE (deXign şi cafea); RUSU GIGI (tablou – 1); IOAN BISTRIŢEANUL (o banală zi de […]

    MUSAFIR «

    mai 22, 2010 at 11:05 pm

  3. Cristi ,
    Mulţumesc pentru trecere . Uneori detaliile schimbă totul . Vă urez şi eu un week-end plăcut .

    Rusu Gigi

    mai 23, 2010 at 9:46 am

  4. […] carora le dau ping sunt intr-un fel sau altul prietenii mei din blogosfera. Avem aceleasi […]

  5. […] de Stanga, Mirela Pete, Natasa, Nea Costache, Tavi , Octavian, Orfiv, RaSpo, Razvan, Roxana, Rusu Gigi, Sfantu’ Simion, Sibilla, Simona Ionescu, Starea Natiunii, Supravietuitor, Marcus, Teo, […]

  6. cu mici… cizelari poate, dar mici.. cred ca as putea sa citesc un roman in suflul asta calm si intim. poate chiar mai multe. :) sper sa o fac odata, atat va bat la cap pana il scrieti :P

    Crin

    mai 26, 2010 at 2:51 pm

  7. Crin.
    Mulţumesc pentru aprecieri..

    Rusu Gigi

    mai 26, 2010 at 6:42 pm

  8. […] Mircea, Mirela, Natasa, Nea Costache, Nedumeritul, Octavian, OCTAA, Orfiv, Plano 10, RaSpo, Razvan, Rusu Gigi, Sfantu’Simion, Societate, Starea Natiunii, Supravietuitor, Teo, Victor Ionescu, World of […]


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: