Rusugigi's Weblog

Just another Word Press.com weblog

Jurnal de criză ( II )

with 19 comments

Au înflorit salcâmii pe furiş . Aseară i-am văzut întâia  oară . Nici nu ştiu cum am reuşit să mă rup , să scot capul din pagină şi să-i văd . Apoi a trecut un alt tăvălug şi m-a trântit la loc , eram din nou doar un amestec de litere şi mi-au ieşit din cap florile de salcâm şi ploaia de lună . În cartea în care mă mişc , poveştile se prăbuşesc ca palatele făurite din cărţi de joc , oamenii au chipurile triste şi umblă  încovoiaţi  ca şi cum ar căuta ceva ce au pierdut.  Şi de pierdut am pierdut aproape toţi  câte ceva dar mai ales ne-am pierdut timpul . Mai an ,  părinţii şi bunicii noştri şi-au lăsat curţile nepăzite şi au ieşit cu copii şi mătuşile , cumetrii şi finii gură -cască la târg .

-Vine împăratul nostru , deschideţi-vă larg sufletele şi uşile caselor , priviţi ce haine mândre poartă şi cât de sprinten i-e pasul  !  strigau pajii portocalii rostogolindu-se pe caldarâm şi tobe şi trâmbiţe asurzitoare umpleau aerul de larmă .

Fecioarele îşi plecau capetele sfioase şi flăcăi se îmbulzeau şi se înhămau să-i poarte lectica în timp ce fluturi mari din Bucovina se roteau în jurul fagurelui împărătesc dedulcindu-se la miere şi   puşti obraznici portocalii vârau hoţeşte mâinile în buzunare uşurând cu dreaptă măsură pe fiecare privitor . Dar cine mai avea timp să-i vadă ?

Clovni fistichii făceau tumbe prin mulţime şi pitici se întreceau în râsul tuturora la cosit şi la curăţat buştenii de crengi . Împăratul  , despre care gurile rele spuneau că-şi ţinea asemeni lui Samson puterile şi mintea toată într-o şuviţă de păr pe care o prea blondă Dalilă i-o retezase într-o noapte fierbinte se hlizea mai abitir ca toţi .

– Tu , de colo , i-a strigat el întâiului cosaş dintre pitici , te văd vrednic să mă slujeşti şi-mi place ascuţişul coasei tale !  Aburcaţi-l aici s-a adresat el suitei şi de îndată l-a luat la dreapta-i .

-Să cânte lăutarii  ! , a ţipat mai apoi rânjind  fermecător cum numai el ştia s-o facă şi poeţii de curte au prins să tropotească  prin jur şi să iscodeacă versuri măiestre pe care maneliştii ( pentru că se pare că menestrelii dăduseră mai din vreme bir cu fugiţii ) le slobozeau cu glasurile lor piţigăiate în aerul tulbure . Împăratul , pe care-l furnicau toate dar mai ales picioarele  s-a prins în horă alături de chivuţe şi   cizmarii se  osteneau pe alături nemaiprididind  să-i dreagă încălţările . Săltau fustele ţigăncilor şi cocoşeii le scăpărau  la gât pe când târgoveţii şi vracii din jur băteau din palme şi dădeau peste cap găleţi portocalii pline de vin cărate din trăsuri burduşite de valeţi în livrele portocalii .

-Minunaţi-vă  de hainele cele noi ale împăratului  şi plecaţi-vă frunţile în faţa lui  ! strigau piticii roşcovani şi mulţimea cu priviri aburite se zgâia zicându-şi fiecare că de nu e el vrednic să-i vadă veşmântele , atunci cu siguranţă trebuie să se încreadă în vorbele pajilor .

În vremea asta , ţarinile se uscau nelucrate , plugurile şi grapele rugineau iar  casele domneşti şi bordeiele se plecau ofilite la pământ . Cei mai în vârstă dintre privitori , fiind ei mai atenţi şi mai prevăzători au simţit cum slugile împărăteşti , mai pe furiş , mai pe de-a dreptul au început a le scotoci prin pungi şi prin bătături şi să-i despoaie de 15 % din bruma ce o agonisiseră . Celorlaţi , care nu se dumireau încă ce li se întâmplă le smulgeau cu japca câte un sfert din banii din chimir .

-Pentru plata lăutarilor , ţipau vechilii şi pentru palatele domneşti şi pentru clopotele de aur ale luminatului strigau ei adunând copeicile , mahmudelele şi  icusarii arămii , pe când împăratul pocnea din buricele degetelor şi chivuţele jucau cu foc până ce cădeau palancă la pământ .

Cum banii nu ajungeau au început a strânge şi ultimele parale de la copii , de la schilozi şi  prunci de ţâţă iar cei de la Înalta Poartă sorbeau licori înmiresmate  în foişoarele umbrite ale Măriei Sale şi îşi mângâiau bărbile mulţumiţi .

Atunci , bătrânii au prins a se freca la ochi şi să privească mai cu băgare de seamă la împărat .

-E gol…împăratul e gol a ţipat unul dintre ei şi ceilalţi zgâindu-se mai tare au prins a-l vedea aidoma şi ei .

În loc de prea frumoase veşminte acum îi  zăreau doar fuduliile cum saltă în lumina făcliilor înmiresmate şi piticii şi  pajii portocalii au prins a se cutremura când târgoveţii au început să-l fluiere şi să-l ocărască . Împăratul despuiat golea netulburat clondir după clondir boroscodindu- l ba pe unul ba pe altul  , tundea miei şi juca hora de unul singur părând să nu priceapă ce se întămplă  pe când mulţimea se întuneca şi se strângea ca un laţ în juru-i aruncând cu ouă clocite în slugi şi huiduind din ce în ce mai hotărât .

-Am mai citit povestea asta , mi-am spus şi nu am vrut să-mi amintesc sfârşitul . Am scos capul dintre pagini să răsuflu şi m-a trăsnit mirosul salcâmilor în floare . Pe un colţ de lună , o cucuvea cu ochi sticloşi să pregătea să cânte…

Reclame

Written by Rusu Gigi

mai 14, 2010 la 3:02 pm

Publicat în Insomnii

Tagged with , , , ,

19 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. […] Mirela Pete, Cristian Lisandru, George Valah, Cati Lupaşcu, Theodora Marinescu, Paul G. Sandu, Rusu Gigi, Geanina […]

    Joi « Ioan Usca

    mai 14, 2010 at 6:45 pm

  2. Salcamii astia, ma intreb de nu au inflorit degeaba. Sa fie parfumul lor cel viu mai tare ca duhoarea talpilor betivului, catarate-n fruntea plecat-a asistentei?… Ma duc sa ma asez in iarba, ca sa miros lumina.

    teonegura

    mai 14, 2010 at 7:44 pm

  3. Teo ,
    O să mirosim noi sau copii noştri salcâmii şi după ce Băsescu va fi ca orice dictator numai o amintire . Cu voia sau fără voia lui , salcâmii vor dăinui .

    Rusu Gigi

    mai 14, 2010 at 7:57 pm

  4. „În vremea asta , ţarinile se uscau nelucrate , plugurile şi grapele rugineau iar casele domneşti şi bordeiele se plecau ofilite la pământ . Cei mai în vârstă dintre privitori , fiind ei mai atenţi şi mai prevăzători au simţit cum slugile împărăteşti , mai pe furiş , mai pe de-a dreptul au început a le scotoci prin pungi şi prin bătături şi să-i despoaie de 15 % din bruma ce o agonisiseră . Celorlaţi , care nu se dumireau încă ce li se întâmplă le smulgeau cu japca câte un sfert din banii din chimir”…

    Bun pasaj. Iar finalul este absolut încântător. Imaginea acelei cucuvele sfâşie retina fără să o vezi. În toată această vreme, la curtea lui Băse Împărat se cântă pe mai multe voci prohodul naţional. Dacă nu dorim şi nu putem să îl vedem gol aş dori să reuşim să îl vedem… invizibil…

    Cristian LISANDRU

    mai 14, 2010 at 9:09 pm

  5. Cristi ,
    Eu cred că trebuie să-l despuiem cu toţii de haine şi să-l vedem în toată urâciunea lui . În ceea ce mă priveşte , m-am simţit mândru când am înţeles că oamenii încep să se trezească .

    Rusu Gigi

    mai 14, 2010 at 9:12 pm

  6. […] PRINTRE BLOGURI – RUSU GIGI (jurnal de criză – 2); TEO NEGURĂ (nu e iarna cum e vara; despre blogul lui Melami); OTILIA ARDELEANU (dedesubturi); […]

  7. Popa nu toaca de doua ori pentru ca e inutil. Cine-i inteligent pricepe din prima, cine-i idiot nu pricepe in veci. In 6 decembrie altii (nu unii care l-au sustinut) i-au dat o lectie. N-a priceput nimic. Hai, sa zic, lectia cu Ceausescu n-o stie, n-a auzit-o, era la Anvers si nici de citit n-a prea citit, dar pensionarii i-au mai dat o lectie pe 12 curent. Se pare ca – vrem, nu vrem – vom reciti finalul cartii tale. Se pare ca pan’sa vina iarna salcamii vor inflori inca o data. O spune de-acuma cucuveaua.

    Pana atunci da-mi voie sa-nchei cu-ndemnurile

    Desteapta-te romane!
    Jos Basescu!
    Moarte dictaturii!
    Traiasca Libertatea, Fraternitatea si Democratia!

    KinR

    mai 15, 2010 at 12:13 am

  8. Relu ,
    Sper că nimeni nu o să se mai lase prostit de gaşca asta portocalie .Greu , dar ne trezim până la urmă .

    Rusu Gigi

    mai 15, 2010 at 5:54 am

  9. […] din… austeritate Omul de la munte povesteşte cum a împuşcat un italian un… cal Gigi găseşte nimerit să desluşeacă cum vine treaba cu regele gol. Şi cu florile de salcîm… […]

  10. […] organ, cel fără nume fiind, neauzul, nevăzul, nemirosul, negustul, nepipăitul cel dintre ochi si timpan, cel dintre deget si limbă. Cu seara mi-a […]

  11. Gigi,ce inseamna stresul…uitam sa mai traim si sa ne mai bucuram de aceasta primavara datorita unui bezmetic,o duminica insorita !

    octavpelin

    mai 16, 2010 at 1:31 pm

  12. Octav ,
    Trebuie să ne obişnuim să trăim în stres . Se pare că de acum , asta ne aşteaptă . O zi frumoasă să ai !

    Rusu Gigi

    mai 16, 2010 at 3:33 pm

  13. […] Ii rog pe toti cei care citesc acest articol sa ii indemne pe someri sa participe la manifestatia din 19 mai. […]

  14. foarte interesant puzzle-ul de linkuri. însă salcâmii… mirosul lor ameţitor, înăbuşă aerul mizerabil al cotidianului politic. povestea are un sfârşit. întotdeauna are un sfârşit.

    CT

    mai 16, 2010 at 10:55 pm

  15. […] Rusu Gigi […]

  16. […] mereu, Dispecer Blogosferă, Oana Stoica Mujea, Mihaela Man, Cati Lupaşcu, World of Solitaire, Expertul Gigi, Paul G. Sandu, Madimcm, Andi Bob, Dumitru Agachi, Nea […]


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: