Deochiul

Atât l-au deochiat şi l-au descântat babele satului  pe când era copil de ţâţă , că acum se simţea  ferit de toate relele pământului . Focul nu-l putea atinge şi apa nu-l vătăma . Fusese tare bolnăvicios de mic şi ai lui îl purtaseră pe la toate doftoroaiele din şapte sate.

Francis Gruber,     „Job”    , 1944

De la labe de broască râioasă fierte laolaltă cu  ţepi de arici în apă neâncepută  şi pănă la cumplitul venin de viperă , câte nu încercaseră ?  .  Acum ,bătrânele erau de mult oale şi ulcele iar  el se simţea ocrotit şi plin de putere . Şi avea şi de ce să se simtă ocrotit . Să fi avut vreo zece ani când cei mai mari l-au încuiat în fânarul cel vechi din spatele curţii şi i-au dat foc .În joacă desigur .  Limbile roşiatice se întindeau spre nucul cel înalt de care-şi legau vara  scrânciobul şi unde se legănau cât era ziua de lungă şi steluţe încinse de jăratec pluteau bezmetice prin aerul greu de fum . Se speriaseră apoi şi încercaseră să-l scoată dar nimeni nu se mai putea apropia de aşa mare pălălaie . Le dăduseră lacrimile de fum şi de frică şi au privit ţintuiţi în loc cum acoperişul cade cu un scârţâit şi  cum fumul gros şi înecăcios învăluie totul . Apoi , pe când cei mari îşi rupeau mâinile disperaţi , el ieşise ciufulit şi somnoros , frecându-se la ochi şi numai cenuşa de pe mâini şi de pe faţă mai aminteau de flăcările ce mistuiseră fănarul .

–          Eşti deochiat de mic  , îi spuse tuşa Leana , cea mai bătrână femeie din sat , de aceea nu se atinge nici apa şi nici focul de tine . Să te fereşti numai de cel cu coarne !

–          Păi , de cel cu coarne trebuie toţi să ne ferim , râse el şi-şi văzu mai departe de ale lui .

Cealaltă vară îl luă pe nepregătite apa pe când se scălda şi-l târî până departe în vale , tocmai în satul celălalt . Ai lui îl căutau cu căngile  şi-l boceau pe malul râului şi el , ca şi cum atunci s-ar fi deşteptat dintr-un somn lung tocmai ieşea din bulboană cu un zâmbet stânjenit pe faţă de se cruceau oamenii văzându-l .

–          Numai să te fereşti de încornorat , maică  ! îi amintiră ai lui şi el dădu din cap ca şi cum ar fi spus că ştie desigur asta şi că aşa o să şi facă .

Goya – Le Sabbat des Sorcières  – Museo Làzaro Galdiano – Madrid

Pe măsură ce creştea , începea să înţeleagă că o forţă mai puternică decât stihiile naturii îl ocrotea şi asta îi dădea un sentiment de siguranţă . Nu-i fu greu să-şi aleagă meseria .  Se mută la oraş , se făcu pompier şi toată lumea din sat ştiu că aşa îi era scris . Intra fără nici o teamă în casele cuprinse de incendiu şi focul nu se lipea nicicum de el . Uneori îşi amintea că trebuie să se ferească numai de cel cu coarne şi stupea în sân şi-şi făcea cruce cu dreapta . Era punctul lui vulnerabil dar avea să se păzească şi apoi cât de greu putea fi  ? Nu-l întâlneai pe cel cu coarne pe toate drumurile deşi dacă te luai după unul sau altul , Ucigă-L Toaca bântuia şi încă bine de tot pe pământ . Se ferea cât putea de nopţile cu lună plină şi de locurile întunecate , de ţigăncile ce făceau vrăji şi se întorcea din drum oridecâte ori întâlnea câte o mâţă neagră sau un ţap . Viaţa la oraş îi părea însă searbădă şi i se urî cu timpul de sirena  maşinii de pompieri  . Îşi luă concediu şi se pregăti să se întoarcă măcar pentru o lună în satul lui . Avea să-l ducă şoferul unităţii cu camionul  , un tip negricios şi cu o frizură  de puşti . Avea de adus pentru unitate  nişte materiale dintr-un sat vecin şi avea să-l lase chiar în faţa casei .  Nu-şi luase multe bagaje şi fuma gânditor cu geamul deschis pe când camionul gonea pe şoseaua întinsă ca o panglică pe şes . În curând începură să urce mai întâi o serpentină , apoi alta până ce ajunşi în vârf începură să coboare  spre sat . I se păru că şoferul conduce prea repede pentru drumul de munte aşa că aruncă ţigara şi  începu să-l muştruluiască dar acela zâmbea doar şi fluiera cu subâneţeles .

–          Cum te cheamă , soldat ? strigă el mânios abia ţinându-se în timp ce camionul se hurduca la vale să se rupă nu altceva .

–          Cerbu  îi răspunse acesta , rânjind drăceşte şi şoseaua se arunca greoaie către  ei pe când brazii  ţâşneau din stânga şi din dreapta şi grohotişurile se căscau în faţa lor  ca nişte guri putrede de iad…