Cufărul ( II)

Sirena salvării ţâşnea de undeva din mijlocul intersecţiei şi sunetul se înfoia printre turlele bisericilor , cazând odată cu  ploaie de primăvară peste semafoare şi castani obosiţi . Un poliţist fluiera din toţi rărunchii şi lumea se bulucea ca la urs . Fumam . Din vitrina de peste drum un manechin arunca cu păpădii după trecători . Nu ştia că-l privesc şi-şi pusese un zâmbet trist de paiaţă . Fetele  cu eşarfe colorate se opreau şi-şi culegeau una alteia păpădiile din păr . Se uitau cu grijă în toate părţile şi atunci manechinul încremenea . Era atât de ţeapăn că mă pufnea râsul . De fapt , cred cred că arătam mai prost ca el . Măcar manechinul  era bine îmbrăcat şi îşi avea vitrina lui . Mie îmi era şi groază să mă întorc acasă . Mă pusese naiba să- i ţin cufărul . Naiba ştie ce era în el . În prima noapte visasem că mănânc castane coapte . Mă plimbam printr-un oraş străin cu o pungă plină de castane în mână şi ronţăiam una după alta aşteptând parcă pe cineva  pe când porumbeii ţopăiau caraghios printre puşti  şi bone cu pălării de paie şi umbrele .  Călcam cu grijă printre ei şi trecătorii mă priveau strâmb şi vorbeau într-o limbă din care nu înţelegeam nici o boabă  . Imaginea era atât de clară că m-am trezit întrebându-mă când şi unde am trăit asta . În altă noapte mă plimbam  cu o fată  prin acelaşi oraş străin şi catedrala pe lângă care treceam se încovoia tristă deasupra noastră .Ea îmi vorbea într-o limbă străină şi-i răspundeam la fel . Avea mâinile reci ca gheaţă şi mirosea a flori de muşeţel . M-am trezit şi am rămas treaz până aproape de  dimineaţă . Cufărul zăcea în mijlocul camerei la fel de străin. În cealaltă noapte m-am visat iar în piaţa plină cu porumbei de  parcă reluam acelaşi  vis de unde-l lăsasem . Fata cu mâinile reci era într-o rochie pastelată şi râdea la tot ce-i spuneam . Nu-mi recunoşteam glasul . Povesteam , povesteam întâmplări de demult în limba ei şi pe scena improvizată în milocul pieţii , măscărici în haine ţipătoare făceau tumbe şi smulgeau zâmbete firave bonelor de ocazie. De data asta m-am trezit furios . Aş fi avut atâtea să-i spun . Cufărul era acum într-un colţ al camerei . Naiba ştie cum ajunsese acolo . Asta m-a pus pe gânduri . A doua zi  am rugat instalatorii ce-mi schimbau ţevile de la calorifer să mă ajute să-l mut în boxă.  Patru oameni n-am putut să-l mişcăm nici măcar un cm de parcă ar fi fost sudat de podea . Noaptea mă visam trăind în oraşul acela nordic . Mă plimbam cu fata de mână printre porumbei şi măscărici şi o iubeam deja în islandeză . Cufărul se mişca noaptea după legi care îmi scăpau şi ziua încremenea de-a binelea  ; nu se lăsa mutat cu nici un chip . Obosisem să trăiesc viaţa  altcuiva . Ingenios mod de a-ţi zăvorî trecutul într-un cufăr , mi-am zis . Am început să mă plimb şi să dorm pe la prieteni . Când mă cuprinde dorul , intru tiptil în camera mea şi mă învârt pe lângă cufăr . Până acum nu am izbutit să –l deschid dar noi , oamenii sântem o specie tare răbdătoare şi perseverentă . Sânt sigur că o să-i dau până la urmă de capăt . Până atunci , cum spuneam , mă plimb seara pe lângă manechinul ce aruncă cu păpădii în  trecători iar  noaptea ronţăi castane coapte în oraşul nordic şi iubesc  timid în islandeză .