Taifas de primăvară
Primăvara asta a căzut într-o zi violetă . Ar fi fost o zi frumoasă dacă nu i-ar fi lipsit câţiva pixeli ceea ce a condus desigur la atâtea şi atâtea ambiguităţi . Boala asta a pixelilor ce nu ies la număr e veche şi fără leac şi cum expertizele cerute pentru clarificare se rătăcesc mai mereu pe drum , concluzia e că mai bine ne lipsim de expertize şi declarăm că tot ceea ce nu ne convine şi are şi vreun pixel în minus e fals . Ziua a trecut până la urmă şi primăvara a rămas ca un dar pe care nu-l merităm . Acum plouă în tonuri gri şi privesc la geam . O căţeluşă maidaneză se roteşte printre castanii descărnaţi într-un soi de dans canin şi mâţele spălate de ploaie fac tumbe pe alei .
LeChatAngora JeanHonorFragonard1
Dar dacă ceea ce văd e doar o părere ? De pildă , dacă mă uit cu atenţie , la capătul aleii zăresc nişte pete galbene cu mov . Ar putea fi nişte panseluţe dar la fel de bine ar putea fi doar o îngrămădire de pixeli în plus sau în minus , suficient însă ca imaginea să fie atât de deformată încât să o declar falsă şi să mă las păgubaş . Tot aşa ‚ privind de la geamul meu , aş putea spune la o primă vedere că lumea o duce prost de tot . De la geamurile lor , guvernanţii însă văd altceva . E o problemă de perspectivă . Ce tot caută pensionarii , profesorii , funcţionarii publici în stradă ? , se întreabă ei scărpinându-se în cap şi născocesc iar legi peste legi într-un soi de delir scuzabil din punctul lor de vedere . Unde şi-ar putea încrusta oare numele pentru aducere aminte ? statuile costă aşa că e mai simplu să iniţieze fiecare câte o lege sau măcar câte un paragraf să le poarte numele. Nu aveţi salarii suficient de mari ? ne întreabă retoric , sunt prea multe găuri în gropi şi în buget ? nu sunt bani pentru medicamente , şcoli ? …mofturi . Experţii lor derulează pe ecranele televizoarelor imaginile realităţii cu încetinitorul , întind şi netezesc tabloul şi până la urmă , cum altfel ? , descoperă afurisiţii de pixeli albaştri , gri sau violeţi ce prin lipsa sau încâlceala lor au distorsionat totul .
LeChatAngora JeanHonorFragonard
E totul în regulă ! , ne bat apoi pe umeri şi-şi văd de ale lor mai departe pe când ploaia cu reflexii violet se izbeşte năucă în geamuri şi mâţele linse stupesc după câinii vagabonzi pe aleile pustii.
Când noi înşine, sau, mă rog, destui dintre noi, i-au expertizt ca fiind valabili, de ce ar face-o ei altfel? Când li s-a dat „verde” la orice ar face, de ce s-ar împiedica ei de ceva?
Îmi place enorm: „Primăvara asta a căzut într-o zi violetă.”
Cu bine,
Adela O.
noaptebunacopii
aprilie 10, 2010 at 5:50 pm
Dacă primăvara cade într-o zi violet, se spune că aşa va fi tot sezonul…
Vania
aprilie 10, 2010 at 6:51 pm
Vania .
Aşa se pare . Nu avem decât să sperăm că la vară o să fie mov .
Rusu Gigi
aprilie 10, 2010 at 7:10 pm
„De pildă , dacă mă uit cu atenţie , la capătul aleii zăresc nişte pete galbene cu mov . Ar putea fi nişte panseluţe dar la fel de bine ar putea fi doar o îngrămădire de pixeli în plus sau în minus , suficient însă ca imaginea să fie atât de deformată încât să o declar falsă şi să mă las păgubaş . Tot aşa ‚ privind de la geamul meu , aş putea spune la o primă vedere că lumea o duce prost de tot . De la geamurile lor , guvernanţii însă văd altceva”…
Guvernanţii, fiindcă sunt guvernanţi şi se dau cocoşi (dar au creasta pleoştită), văd de la ferestrele lor doar ceea ce le convine. Iar când nu văd, atunci inventează, poate chiar şi vreo taxă pe pixeli… O seară bună vă doresc!
Cristian LISANDRU
aprilie 10, 2010 at 9:59 pm
[…] de răgaz: Andra; Elena; Sorin; Art Historia; Atelierul de arhitectură; Belle de Jour; Caius; Gigi Rusu; Ioan Sorin Usca; Vania; Merlinlx; Poiematike; Ora 25 Lasă un […]
Pretext de PING ! (10.04.10) « Dumitru Agachi’s Weblog
aprilie 10, 2010 at 10:13 pm
[…] SLALOM PRINTRE BLOGURI -IOAN USCA (Racila – 1); GABITZU (conversaţia stelelor); DISPECER BLOGOSFERĂ (localităţi fiind, glume cutreieram); RUSU GIGI (taifas de primăvară); […]
POVESTEA PĂDURILOR ASEDIATE «
aprilie 10, 2010 at 11:04 pm
Cristi ,
Cum spuneam , e o problemă de perspectiva .Si despre taxa pe pixeli , e pe drum .
Rusu Gigi
aprilie 11, 2010 at 6:51 am
[…] dată la o petrecere. Mi-a plăcut din prima clipă. Era abătut. A băut mult în seara aceea. Discuţia noastră s-a terminat în dormitorul lui. Eram nespus de fericită. El a fost primul bărbat din […]
Poveşti de viaţă(VII) – O zi cu Mara(V) « Nu te compromite! Nu te ai decât pe tine.
aprilie 11, 2010 at 1:14 pm
servus…
hai sa incercam sa ne meritam primavara… chiar de am face-o cu maxim de egoism…
toate cele bune!
i.o.flavius
aprilie 11, 2010 at 8:55 pm
Flavius,
Ne străduim desigur , ăsta e tot farmecul…
Rusu Gigi
aprilie 11, 2010 at 9:08 pm
cromatica, bat-o vina! toate culorile dau în violet. deja nu mai este obsesie, ci molimă naţională. vizavi de profesori… a câta oară le schimbă ăştia regula Bac-ului?!…
CT
aprilie 13, 2010 at 7:44 pm
Costin ,
Fiecare ministru vrea sa -şi vadă numele înscris pe o lege . Nu mai contează dacă e proastă . De suferit schimbă profesorii şi elevii .
Rusu Gigi
aprilie 13, 2010 at 8:32 pm
[…] domnisoara europarlamentar. Vorbesti repede pentru ca imaginezi ca, daca spui repede o prostie, noi cei care te ascultam nu o sa o remarcam.Fara intonatie vorbesti tot timpul nu doar in asa zisele „luari de […]
EBA si Cu ce a gresit Caucazul de Sud « Hai ca se poate!
aprilie 16, 2010 at 10:41 am
Realitatea blanda sau mai putin blanda a fiecaruia dintre noi se datoreaza unor „suflete violete”
elena
aprilie 30, 2010 at 4:54 pm