Rusugigi's Weblog

Just another Word Press.com weblog

Suspendat

with 18 comments

Giorgio-de-Chirico-Bagni-misteriosi

Îşi simţea gândurile zornăindu-i în cap ca nişte cuburi de gheaţă într-un pahar de whiskey aşa că se privi îndelung în oglindă până ce imaginea  începu să se deformeze şi să alunece într-un spaţiu în care privirea lui obosită nu o mai putea urmări . Cum o să dau de mine  dacă nu pot măcar să-mi văd faţă  ? se întrebă el ştiind deja că răspunsul se află suficient de bine ascuns în el însuşi . Zăpada se topea leneş pe acoperiş şi picături grele curgeau la fereastră . Orizontul se lăţise nepermis de mult şi cenuşiul iernii părea că se amestecă cu ploaia . De la fereastră , oraşul părea un lac întins din care ţâşneau blocuri zdrelite de vânt şi castani despuiaţi . Pe fosta alee pe care acum rătăcea  o maşină transformată în barcă , bălţile se uniseră şi formau acum un canal în care mâţe acvatice vânau şoareci ce înotau fără noimă de la un mal la celălalt . Pe posturile de ştiri , Geoană îşi număra voturile sub privirea iscoditoare a lui Vanghelie în timp ce Hrebenciuc , agăţat de mâna întinsă a lui Ponta îi făcea cu tifla zâmbind rozaliu .  Mai privi odată în oglindă şi zări numai camera goală . Nici urmă de el ca şi cum s-ar fi topit sub presiunea întrebărilor . De ce naiba sânt mereu două tabere şi cineva  trebuie să aleagă  între ele ? Gândul odată pornit se mai roti ca un cub de gheaţă în pahar , scufundându-se până la urmă  lăsându-l şi mai nehotărât . Privi ecranul pe care reporterii , blindaţi cu microfoane deschideau şi închideau gurile  în linişte ca nişte peşti şi dădu sunetul mai tare din telecomandă să priceapă ce spun . Auzea însă  numai ploaia lovind în zăpada îngheţată de afară şi din când în când bufniturile surde ale ţurţurilor  desprinşi de pe acoperişuri , care plonjau în lacul de pe alee , fugărind mîţele cu burţile umflate de şoareci şi apă tulbure . Până la urmă sunetul reveni cu un pocnet sec şi reporterii urlau de acum la vrăjitoarele trimise de nu se ştie ce portocaliu să-i afunde în ridicol pe cei de la Congres .Evită să mai treacă prin faţa oglinzii şi se apropie de fereastră . Munţii de zăpadă îngheţată se topeau în tăcere şi duminica ce avea să vină se întindea leneş pe suprafaţa apei ca o pată imensă de ulei . Nu simţea nimic . Era doar suspendat între două anotimpuri şi secundele îi bubuiau în cap fărâmiţându-l şi dizolvându-l în apa mâloasă ca pe un cub de gheaţă într-un pahar de whiskey .

Reclame

Written by Rusu Gigi

februarie 21, 2010 la 10:40 am

Publicat în Insomnii în doi

Tagged with ,

18 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. Trecerea de la un anotimp la altul este uneori mai greoaie,mai ales cand iarna are o paleta vasta de culori,patrunde chiar si in taramul politicii,vezi oameni reci,de gheata,fara sentimente ,manati numai de interese personale,brrr!!! te ia cu friguri…dar de data asta primavara a debutat cu ploi,va spala poate si fetele guvernantilor,le va da o alta culoare.
    Hai sa fim optimisti!
    Hai sa credem ca va fi bine…

    Tasha

    februarie 21, 2010 at 11:55 am

  2. Tasha ,
    Şi eu sper ca ploaia să spele toate petele iernii şi să topească şi gheaţa din politică . Sigur o să fie mai bine sau măcar mai cald .

    Rusu Gigi

    februarie 21, 2010 at 12:11 pm

  3. „De ce naiba sânt mereu două tabere şi cineva trebuie să aleagă între ele ? Gândul odată pornit se mai roti ca un cub de gheaţă în pahar , scufundându-se până la urmă lăsându-l şi mai nehotărât .”
    Bine că nu e doar una… Până sunt cel puţin două, nu revine în practica cotidiană acea unanimitate terifiantă. Ştiu că unuia i-ar plăcea ca taberele să se contopească, ori ca cea a imbecilizaţilor să o înghită pe cea a ciuruiţilor. Şi totuşi, asta nu e decât o fantasmă rezultată din delirium tremens. Nu mor caii, când vrea câinele de Băsescu.
    Astenie, astenie… vine primăvara curând! :)

    Ada Rus

    februarie 21, 2010 at 1:00 pm

  4. Şi mie-mi cam zornăie, de câte ori vin de la Dinar…

    Vania

    februarie 21, 2010 at 1:24 pm

  5. Ada ,
    Adevărul e că multora le-ar conveni o singură tabără ca să nu-şi mai bată capul cu alegerea . Mai ales primăvara , când în cap le zornăie cuburile de gheaţă din whiskey .Ştiu însă că oamenii sânt derutaţi pentru că de cele mai multe ori a ieşit cu totul şi cu totul altceva .

    Rusu Gigi

    februarie 21, 2010 at 1:53 pm

  6. Vania ,
    Dacă zornăie în limite normale e în regulă .Pentru că şi liniştea în exces strică .

    Rusu Gigi

    februarie 21, 2010 at 1:55 pm

  7. Adevaratul castigator este Basescu,cu ajutorul lui a ajuns Ponta president la PSD,o duminica minunata :)

    octavpelin

    februarie 21, 2010 at 2:46 pm

  8. „Munţii de zăpadă îngheţată se topeau în tăcere şi duminica ce avea să vină se întindea leneş pe suprafaţa apei ca o pată imensă de ulei . Nu simţea nimic . Era doar suspendat între două anotimpuri şi secundele îi bubuiau în cap fărâmiţându-l şi dizolvându-l în apa mâloasă ca pe un cub de gheaţă într-un pahar de whiskey”…

    Apetisant acel cub de gheaţă… Acum se va merge pe Poante în pesede, vom vedea cum se vor desfăşura ostilităţile…

    Cristian LISANDRU

    februarie 21, 2010 at 4:02 pm

  9. Cristi ,
    Din când în când aruncăm câte un ochi şi în ograda PSD . Nu se ştie niciodată ce poate să iasă de acolo .O duminică frumoasă…

    Rusu Gigi

    februarie 21, 2010 at 4:12 pm

  10. Octav ,
    Aşa se vorbeşte dar eu sper că nu este adevărat .Pentru binele PSD , desigur .

    Rusu Gigi

    februarie 21, 2010 at 4:12 pm

  11. […] RUSU GIGI – “Suspendat” […]

    LUP «

    februarie 21, 2010 at 5:21 pm

  12. Mie mi s-a părut că ascensiunea lui VP, în doar o săptămână, a fost mediată de Iliescu, de Năstase (care cred că a înţeles că imaginea sa nu s-a albit deloc, deşi blog-ul Ariel face o treabă profesionistă), de alţi greoi din partid… Dacă toate figurile de care vorbii sunt într-o afecţiune nefericită cu prezidentul populaţie de 5,2 mil., atunci sunt gata să admit victoria prezidentului împotriva lui Vanghelie şi, dincolo de el, împotriva libertăţii (de exprimare) şi a democraţiei… Tot ce se poate… viaţa bate mai întotdeauna teatrul absurdului!

    dumitruagachi

    februarie 21, 2010 at 9:20 pm

  13. Dumitru ,
    Cred că PSD-ul avea două opţiuni .Să meargă pe mâna celor ce au pierdut tot ce se putea pierde sau să rişte cu o figură mai nouă . Eu sper ca şi PSD-ul şi PNL-ul să se întărească şi să facă o adevărată opoziţie puterii portocalii .

    Rusu Gigi

    februarie 21, 2010 at 10:32 pm

  14. O fi venit iarna sau vara in PSD? Basescu stie mai bine ca, de, nu e iarna cum e vara…

    teonegura

    februarie 22, 2010 at 12:07 pm

  15. Teo ,
    Cred că e o primăvară doar , una timidă de tot şi mă rog ca Băsescu să nu pună mâna şi pe PSD…

    Rusu Gigi

    februarie 22, 2010 at 12:29 pm

  16. […] Ba da, cu mâner de os! Şi Gigi Rusu şi-a dorit […]

    Surprize « Ioan Usca

    februarie 23, 2010 at 9:22 am

  17. […] cuie în scîndurile respectivului loc… În sfîrşit, de la credinţele astea i se trăgeau toate, era convins de asta: şi trădarea şi urmăririle şi ascultările şi batjocura. Acum bătea […]

  18. […] Rusu Gigi – Auzind subiectul propus am rămas suspendat! […]


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: