Rusugigi's Weblog

Just another Word Press.com weblog

Lumea în două săptămâni

with 21 comments

Stau de vreo două săptămâni  în faţa biroului şi holul începe să  se încline periculos către  mine .

Max Ernst- „Men Shall Know Nothing of This” –
‘Les Hommes n’en sauront rien’ (1923) – Oil

Câte o uşă îşi dă sufletul pe alături şi apoi nimic . Doar timpul presându-mi tâmplele  şi respiraţiile celorlalţi dizolvându-se  şi dizolvându-ne discret . Nu interacţionăm . Cel din spatele meu mă duşmăneşte sigur şi-şi înfige privirea în mine ca într-o pradă . Îl ignor şi încep să mă ignor şi pe mine ;  rezultă un fel de pastă albicioasă cu care umplu golurile rămase . În curând clădirea în care aşteptăm  e doar o plăsmuire de ceară creată de mine . Aş putea să-i mai adaug un etaj sau să-i pun  un subsol . Aş putea da bunăoară  drumul la şoareci sau la nevăstuici şi atunci uşile , de care nu am putut să trec cu mintea ar sări în aer şi cei care  mă ţin acum în picioare ca pe un sloi  stingher ar sări pe geamuri cutremuraţi de mustăţile fără număr  . Un hohot de râs . Nu e al meu . Îmi pipăi gura cu singurul deget dezmorţit ce-l mai am şi simt că e la locul ei , ferecată şi rece şi ea . O doamnă gri râde sacadat ca o mitralieră . De ce toate doamnele gri râd aşa ? Simt un soi de uşurare şi privirea ce-mi perfora spatele e focalizată acum pe doamna în gri . O văd cum îngheaţă şi se topeşte în cenuşiul din jur . Uşa a mai crescut . Sigur asta . Mă uit în sus şi abia de-i mai văd capătul.  E o uşă imensă , lustruită de privirile noastre flămânde . Nu ştiu să o fi văzut deschisă până acum . Nu-i văd nici o clanţă , pare sudată de perete şi dincolo de ea  lumea lor , străină de mine . Mă gândesc  cu groază ce o să întreb dacă se deschide dintr-o dată şi cineva mă întreabă ce probleme am . Asta e. Am prea multe şi nu ştiu cu care să încep . Mă doare o măsea dar aici nu e cabinet stomatologic şi măseaua nu o mai am de mult . Mă doare amintirea ei şi pentru asta nu sunt leacuri . Apoi , mi-e somn şi am obosit să aştept în sala asta de aşteptare . O fi venit primăvara ? mă întreb şi încep să-mi amintesc toate primăverile pierdute .

Victor Brauner  ;Trio ;  1947

În uşa cea mare se deschide una mai mică şi un funcţionar cărunt încearcă să se strecoare prin ea . Îmi zgârâie urechile înjurăturile lui şi-l privesc cum se învineţeşte de ciudă . Nu poate să treacă , e clar , a luat în greutate şi de acum o să trebuiască să alerge iar în jurul biroului până să slăbească la loc . Se stropşeşte la noi şi şuieră şerpeşte  că toate audienţele s-au sfârşit pentru azi  ; să revenim peste alte două săptămâni . -Alte două săptămâni ? întreb , la ce bun ? Dumnezeu a creat lumea în şapte zile . Mă priveşte cu singurul ochi pe care-l mai are şi-mi răspunde ca unui copil …-Ordin de sus şi -mi arată un sus portocaliu pe care nu-l cunosc şi nu-l zăresc . Apoi îşi trage uşor capul pe fanta rămasă şi văd cum urechile îi rămân în urmă sângerii . Un pocnet şi fanta se închide la loc pe când urechile cad pe mozaic ca două anexe fără rost . -” Nu-i nimic , o să-i crească altele în două săptămâni , îmi zice doamna în gri şi pornim iar să aşteptăm , cuminţi şi nătângi pe când holul se înclină periculos către noi şi sala de aşteptare creşte ca un aluat uitat la dospit …

Written by Rusu Gigi

februarie 10, 2010 la 11:30 am

21 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. In tara lui Pazvante, ne cad urechile pe jos, pentru ca am uitat sa ascultam si numai auzim, absurde, ordine, batai in usi inchise, plansete innabusite si zbateri de umbre bolnave pe ziduri de neputinta si infrangere. Trist peisaj, si noi inca-l pictam nu ca artisti, ci ca zugravi de circumstanta…

    teonegura

    februarie 10, 2010 at 11:59 am

  2. „Aş putea da bunăoară drumul la şoareci sau la nevăstuici şi atunci uşile , de care nu am putut să trec cu mintea ar sări în aer şi cei care mă ţin acum în picioare ca pe un sloi stingher ar sări pe geamuri cutremuraţi de mustăţile fără număr . Un hohot de râs . Nu e al meu . Îmi pipăi gura cu singurul deget dezmorţit ce-l mai am şi simt că e la locul ei , ferecată şi rece şi ea . O doamnă gri râde sacadat ca o mitralieră . De ce toate doamnele gri râd aşa ? Simt un soi de uşurare şi privirea ce-mi perfora spatele e focalizată acum pe doamna în gri”

    Pentru mine – nu m-am putut abţine să nu selectez un pasaj – astfel de texte sunt un deliciu literar. Cochetez şi eu cu ele, în seria „Ape Tulburi”. Am lecturat un text tare bine scris – însă asta nu mai este o noutate… Şi am pătruns pe nesimţite în acea lume. Cred că sunt încă acolo, parcă se înclină holul…

    Cristian LISANDRU

    februarie 10, 2010 at 12:30 pm

  3. Asteptam,asteptam cu prea multa ingaduinta si ni se pare uneori totul gri,dar,la mine spre exemplu exista o explicatie,sunt ardeleanca si stii bancul cu pioneza…

    Tasha

    februarie 10, 2010 at 2:06 pm

  4. Pentru ce se formase coada?

    theodora0303

    februarie 10, 2010 at 2:31 pm

  5. Crislis,
    Ca orice poveste ,şi asta are un sâmbure de adevăr . Din nefericire , de holuri înclinate şi uşi imense nu ducem lipsă . Îţi mulţumesc pentru cuvintele frumoase .

    Rusu Gigi

    februarie 10, 2010 at 2:56 pm

  6. Tasha ,
    Aici e ţara în care aşteptăm de când ne ştim .Şi din când în când , totul devine gri .

    Rusu Gigi

    februarie 10, 2010 at 2:57 pm

  7. Teo ,
    Ţara asta a lui Pazvante , seamănă din ce în ce mai mult cu o sală de aşteptare . Şi funcţionari cărora le cad urechile şi le cresc altele în loc , mişună la tot pasul .

    Rusu Gigi

    februarie 10, 2010 at 3:00 pm

  8. Theodora ,
    Nu mi s-a părut necesar să mai spun . După cum am scris , aveam atâtea probleme încât şi uitasem care se putea rezolva acolo .Important era doar că aştept …

    Rusu Gigi

    februarie 10, 2010 at 3:03 pm

  9. Ggi,traim in tara lui Oblio imparat,o zi minunata :)

    octavpelin

    februarie 10, 2010 at 3:10 pm

  10. […] TOTUL APARTEPildă despre nevoinţăImbratisare RUSU GIGI – POLITICA VĂZUTĂ DE UN VISĂTORLumea în două săptămâniDe-a forfetaru’… GEOCER – Nu tace şi le face!Annie si Jean Marie isi continua vacanta in […]

    ALFABET «

    februarie 10, 2010 at 3:27 pm

  11. Octav ,
    Nu doar trîim ci ne şi împiedicăm de el la tot pasul . O zi frumoasă !

    Rusu Gigi

    februarie 10, 2010 at 3:38 pm

  12. […] Pre-facem totul în nimic, cu o dezinvoltură pentru care anarhiştii ne-ar privi cu pizmă, pre-facem ierni şi albi nămeţi în muci pe piept, bolnăviciosul arbore genealogic în vaccin, şi ne pre-facem din vieri de-alcov în bieţi măgari cu tâmple sângerii. […]

  13. Eh, mai este loc pentru încă o primăvară pierdută…

    Vania

    februarie 11, 2010 at 6:53 pm

  14. Vania ,
    De-ar veni mai întâi…apoi om pierde-o dacă e musai…

    Rusu Gigi

    februarie 11, 2010 at 6:56 pm

  15. Astepatand cu smerenie….ce facem, daca nu tot asteptam din PRIMA SECUNDA?
    Lina sa va fie asteptarea si dumneavoastra domnule Gigi….inchide-ti ochii si urziti din ganduri bune si frumoase, povesti care sa ne faca asteptarea cat mai dreapta.

    DANIELA

    februarie 12, 2010 at 2:38 am

  16. Daniela ,
    Bine ai revenit în sala de aşteptare . Aici e iarnă aşa că mai zăbovesc aşteptând.

    Rusu Gigi

    februarie 12, 2010 at 6:52 am

  17. […] Aşteptarea de hol ne uneşte pe toţi într-o tăcere vorbită. Banda nu ne dă niciun răgaz, ci înregistrează nepotolit filmul contopirii noastre cu era de criză, în care mai-marii regizori ai vieţii din cochilie ne îneacă în prozaicul stricninic. Cu puteri regenerabile, luptăm să apărăm ce-a mai rămas să ne amintească de libertate, atenuându-ne gustul otrăviu. Printre noi, sunt cei care nu se sfiesc să se pună în faţa duşmanului, interzicându-i să altoiască adevărurile pure, lipsite de culoarea lui spasmofil-funerară şi cerându-le celor care pot mânui tunurile să nu se lase nici ei bătuţi. […]

  18. Pai iarna e si aici….zabovim impreuna,asa asteptarea e mai frumoasa.

    Daniela

    februarie 12, 2010 at 8:45 pm

  19. Daniela ,
    Sânt zvonuri cum că primăvara chiar ar exista .

    Rusu Gigi

    februarie 12, 2010 at 11:03 pm

  20. Da,sunt convinsa,numai ca se incapataneaza iarna sa mai ramana in compania noastra; poate si ei ii este frica de singuratate…asa ne mai are inca o bucata de vreme tovarasi de drum.Salutari de bine.

    Daniela

    februarie 15, 2010 at 9:28 pm

  21. Daniela ,
    Vrand , nevrand ne rotim cu iarna la brat printre troiene si statui .Salutari si tie.

    Rusu Gigi

    februarie 16, 2010 at 3:19 pm


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: