Urma de sanie

În nici într-un caz , zăpada nu are memorie  . Şi asta pentru că nici o iarnă nu seamănă cu alta . Altfel , n-aş fi uitat   dimineţile pline de promoroacă şi  urmele paşilor noştri întipărite adânc în omăt . Cu greu , ca prin vis îmi mai amintesc sania lunecând printre cetinele ninse  şi rotocoalele înceţoşate ale păsărilor în zbor .

Winter Troika (Yuri Sergeyev, 2001)

Uneori ştiu că rămâneam în urmă ; mă  minunam de siluetele  feminine ale stâncilor dimprejur  şi  rătăceam aiurit printre târşi : mă târam apoi  greoi  prin nămeţi să te ajung şi ochii îmi cădeau îngheţaţi de ger . Opreai , nu se putea să nu opreşti .  Cu mâinile degerate îi căutam amândoi  prin troienele înălţate  ca nişte termitiere albe şi  zăpada lucea cu ochi sticloşi . Numai după aceea , cu privirea  în palme  mă toropeam  îndelung în cerga miţoasă  mirosind  a mere coapte . Aproape că am uitat toate iernile  şi nici cum arăţi nu mai ştiu. Îmi amintesc numai respiraţia cailor urcând în aerul tare şi drumul  de munte încovoindu-se înainte . Mă uit în locul în care stăteai şi nu–ţi mai văd faţa  şi nici tremurul vocii nu ţi-l mai ştiu . Nu , zăpada nu are memorie . Altfel mi-aş fi amintit  măcar scrâşnetul copacilor doborâţi de  viscol .

A Winter Day in the Forest (Yuly Klever, 1889)

Îmi amintesc numai sania năpustindu-se în noapte şi calul din dreapta , cel sur ,  pe acela mi-l mai amintesc muşcând lacom din lună  ; nu-ţi mai ştiu chipul nici vocea ,  nici pe mine nu mă mai ştiu ; doar simt sau încă mi se pare că simt căldura mâinilor tale mirosind sălbatec a iarnă.

Publicitate