Rusugigi's Weblog

Just another Word Press.com weblog

Ziua care nu a fost ( V )

leave a comment »

Apoi liniştea a cazut peste noi ca o povară . Se auzea numai pendula bătând egal , în gol , măsurând intervale care nu mai spuneau nimic .Timpul era comprimat în încăperea plină de fum de ţigară , ca un ghem încâlcit şi pendula şi ticăitul ceasurilor alunecau pe lângă el , fără sa-l mai macine . Ne priveam…X era apatic , frizerul desena pe masa cercuri , cu degetul închipuind o pensulă şi profesorul privea prin paharul plin de coniac , lumina discretă a lămpii de deasupra . …Ce e cu liniştea asta…? a întrebat doctoriţa şi eu…ssssssssst….când toţi tac , trece îngerul …si X , rânjind…mai slăbeşte-mă cu asta…mai bine ai povesti şi tu ceva, nu vezi ce târziu s-a facut…? Nu, nu vedeam…de fapt îmi era egal , putea fi orice oră , doar n-o să povestesc acum  despre calul de sticlă , despre asta , în nici într-un caz …mi-am zis şi ca un făcut ,  tocmai despre el m-am pomenit povestind….la naiba cu noaptea aceea…

Nu mi-a plăcut niciodată să merg la sora bunicii dinspre tată…eram mic şi mă îmbrăcau în hăinuţe de catifea albastră , mă strâmbam de oricâte ori îmi treceam mâna peste ele , mă iritau şi-mi dădeau lacrimile . dar erau nemiloşi…asta nu se discuta…Intram la ea ca într-o catedrală , nu era nici un fir de praf şi nu aveam voie să ating nimic . Mă priveam în apele oglinzii din camera imensă ce mirosea a naftalină şi o uram , in timp ce ei jucau cărţi ca să o distreze . Pe tata îl suspectam că se lăsa bătut . Afară se înroşea şi scuipa când vorbea despre ea dar la ea în casă nici nu sufla. Îmi era milă de el. Bătrânei nu puteam să-i reproşez mare lucru. Uneori îmi aducea o farfurie mică cu dulceaţă şi un pahar cu apă .Mă privea în timp ce mâncam şi înghiţeam cu noduri în gât. Alteori câştiga la poker şi întreba ce mai face scârba aia mică  . Fuma şi scârba mică ,  se plictisea de moarte . Era singura care-mi spunea aşa şi nu-mi prea păsa . De ziua mea mi-a dăruit o jucărie . De fapt era mai mult un bibelou , un cal de sticlă . Îl ţineam în mână , era greu şi translucid , lumina dansa în el şi  uneori părea alburiu , alteori avea ape albastre sau verzui . Era frumos şi rece ca gheaţa. Era singura jucărie care mă speria uneori. De aceea , niciodată nu am putut să o iubesc .Locul calului de sticlă  era într-un coş de papură , sub pat . Uneori , noaptea mi se părea că-l aud cum tropăie nervos. Îngheţam învelit cum eram şi aşteptam să se facă o dată dimineaţă .Alteori uitam de el . Căutam atunci câte un autobuz de tablă sau o maşină de poliţie cu sirenă să mă joc şi când îl atingeam fără să vreau şi  îi simţeam răceala de şopârlă mă înfioram de spaimă . Dar până la urmă eu continuam să cresc , bătrâna să se usuce şi calul de sticlă să joace nestingherit în apele lui şi să înghită , flămând , lumina ce se filtra prin perdelele grele .Odată , aveam vreo 14 ani , am găsit-o în camera mea scociorând prin sertare . Calul de sticlă tremura în mâinile ei . Era absorbită de ceea ce făcea , îmi scotea şosetele şi tricourile , le netezea , le atingea parcă de crupa calului  şi le punea înapoi . A tresărit când m-a simţit în spatele ei , a pus bibeloul uşor pe noptieră şi a izbucnit în râs. …Te-am văzut ieri cu o fată …mi-a zis…nu e de tine…Nu e treaba ta …i-am răspuns…E bolnavă , şi a trântit sertarul…apoi întorcându-se spre mine…ştiu ce vorbesc …şi a plecat bodogănind pe scări , făcându-se tot mai mică şi mai mică până ce s-a volatilizat cu totul în seara ce începea să lunece peste oraş . Peste trei zile , la şcoală a oprit ambulanţa . Fata , cu care ieşisem , era întinsă  pe o targă , cu perfuzie …Nu am putut să-i spun nici un cuvânt. Au dus-o la spital din oraş şi apoi la Cluj . S-a mutat mai târziu cu ai ei , într-un alt oraş şi de văzut nu am mai văzut-o niciodată . Dar asta nu puteam să o ştiu atunci . Am simţit numai cum creşte furia în mine . Acasă am scos calul de sticlă din coşul lui de papură şi afară l-am făcut ţăndări cu ciocanul . Când am intrat în casă , a sunat telefonul . …Nu trebuia să faci asta …mi-a şuierat sora bunicii dinspre tată . I-am trântit telefonul în nas . Pentru mine , încetase să mai existe . Eram la liceu când a murit şi nu m-am dus să o văd . Acasă o mai vedeam din când în când într-o fotografie îngălbenită   . Apoi s-a pierdut şi aceea şi  am început să o uit . Nu m-am mirat prea tare când fata cu care mă plimbam la liceu s-a făcut într-o zi palidă . A bolit ce a bolit până ce s-a făcut străvezie . I-am scris să-şi vadă de viaţa ei şi peste câtva timp a înflorit iar . M-am ţinut departe de ea , apoi de altele , până ce am început să mă plimb numai cu mine. Noaptea , aud uneori tropot de copite şi la geam văd încă silueta calului de sticlă . Fornăie uşor  şi atunci se colorează tot în albastru . Apoi tremură ca şi cum m-ar aştepta şi devine iar alburiu , apoi tot mai ceţos , până ce dispare cu totul în noapte . Poate că într-o seară o să ias să-l încalec…

M-am oprit…mi se făcuse sete . Apa minerală se terminase aşa că mi-am turnat un pahar de vin . Profesorul l-a ridicat pe al lui şi am băut până la capăt . Apoi i-am privit pe fiecare dintre ei , ca şi cum , până atunci doar alunecasem deasupra lor .De afară venea un aer rece şi luna strălucea străvezie …ca un cal de sticlă , mi-am spus…ca un cal de sticlă…

Publicitate

Written by Rusu Gigi

octombrie 3, 2009 la 6:33 pm

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: