Rusugigi's Weblog

Just another Word Press.com weblog

Alfabetul uitat

leave a comment »

Toată povestea a început acum câteva săptămâni . Se întorcea obosit acasă şi din reflex a căutat în cutia poştală .De regulă nu găsea acolo decît înştiinţări de plată , uneori câte o revistă pe care şi-o comanda sau , cel mai adesea , pliante publicitare . De data asta prin noianul de ziare promoţionale şi facturi a dat de un plic mare , gălbui . Nu părea unul obişnuit aşa că l-a luat puţin nedumerit în mână şi un miros proaspăt de lămâie i-a lovit nările . Ciudat plic , şi-a zis şi a intrat cu el în casă . Ar fi vrut să-l citească pe îndelete , aşa că l-a pus pe un raft de la bibliotecă . A dat mai întâi toate telefoanele pe care trebuia să le dea , şi-a notat cu minuţiozitate tot ceea ce urma să facă a doua zi , ba a apucat să şi glumească cu copii şi într-un târziu , relaxat s-a aşezat în fotoliu şi a deschis plicul . Acum, şi în sufragerie mirosea a lămâie şi pe geamul deschis , seara se strecura leneş aducând cu ea toropeala străzii . Mirosul îi aducea aminte de ceva foarte vechi şi atât de bine ascuns în el încât părea încrustat de-a binelea în memorie . Doar în casa bunicilor de demult mai mirosea aşa , şi un colţ de cer de altădată îi apăru atât de aievea în faţă că mult timp se încăpăţână să vadă până şi petecul de pădure arsă de pe dealul din faţa casei . Îşi amintea că în urma incendiului pe fundalul pădurii se profila o figură ce amintea de gura larg deschisă a unui şarpe . Acum o vedea iar la fel de întunecată şi de ameninţătoare ca atunci. Afară însă era întuneric şi din plicul deschis scoase doar un ziar …nici o scrisoare , nici un bilet .Atât… un ziar prăpădit , îşi spuse şi fu sigur că la mijloc e doar o farsă . Da, sigur era o glumă a cuiva , mai ales că era scris într-o limbă străină ce nu aducea cu nici una cunoscută şi nici cu vreuna din cele despre care ştia câte ceva .Pe faţa plicului era scris cu litere mari numele lui şi adresa exactă , deci nu era nici o încurcătură dar pe spate , la expeditor nu apărea nimic . Textul ziarului părea o înşiruire de litere fără nici o noimă deşi citind de mai multe ori acelaşi aliniat , ceva îndepărtat şi cunoscut prindea contur . Era ca şi cum , simpla lectură a amestecului ciudat de litere declanşa o amintire ce urca dinlăuntrul lui dar nu ajungea încă să prindă formă , rămânând suspendată undeva , în aşteptare . Pe pagina a doua , era o fotografie a unui copil mic întins pe burtă pe o pătură pe iarbă . Fotografia nu era prea clară şi nici prea diferită de aceea pe care el şi cunoscuţii lui le păstrau în albume . Îşi aminti  chiar de propria lui  fotografie şi zâmbi.Apoi , până a doua zi ,când  deschise cutia poştală uita cu totul de ziar . De data asta , plicul pe care îl găsi  era singur şi părea că-l aşteaptă oarecum stingher…de fapt uriaş şi stingher, pentru că abia încăpea şi mirosea atât de puternic a a liliac de mai că  trebui,  în sufragerie , să deschidă larg ferestrele . Era un alt număr de ziar scris în acea limbă bizară şi necunoscută …sau poate doar uitată îşi zise şi la pagina a doua un băiat în pantaloni scurţi sub un liliac înflorit îi zâmbea cu zâmbetul lui de demult . Apoi în fiecare zi sosea câte un alt plic galben . Ceea ce le deosebea de plicurile care în mod obişnuit îi soseau pe acea adresă era că fiecare părea impregnat de un parfum de demult şi toate erau scrise în acea înşiruire de litere ce mai mult părea a fi un cod uitat decât o limbă străină . Ceea ce-l miră oarecum e că textul i se dezvăluia nu dintr-o dată şi nu de la prima sau a doua citire  citire . Privind jocul literelor aranjate ca după o formulă uitată , imagini care altădată îi erau familiare urcau pe neaşteptate spre suprafaţă şi îi explodau în faţă năucindu-l în timp ce arome vechi umpleau camera , suprapunându-se  peste aromele celorlalte zile .În fotografiile de la pagina doi asemănarea cu el era din ce în ce mai izbitoare , de fapt acolo era un el aşa cum niciodată nu se mai văzuse . Uneori i se părea ca ziarul pe care îl primea nu era decât un jurnal scris într-un alfabet pe care altădată îl ştia . Şi zilele curgeau una câte una amestecându-se şi topindu-se una în cealaltă tot aşa cum mirosurile noi le înlocuiau pe cele mai vechi , păstrând totuşi parfumul sublimat al celor de mult apuse. Acum  aştepta  resemnat ziarul de fiecare zi şi în fotografii părul îi era din ce în ce mai alb şi el începuse să-şi fie din ce în ce mai străin aşa că nici un muşchi nu-i tresări pe faţă când în cutia poştală găsi primul plic galben semnat pe verso şi nici o emoţie nu-l mai cuprinse când îşi citi numele şi-şi recunoscu semnătura.

Publicitate

Written by Rusu Gigi

mai 9, 2009 la 8:19 pm

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: