Rusugigi's Weblog

Just another Word Press.com weblog

La o ceasca de ceai…

Până la urmă , ce făcusem ? Mai aveam cam vreo oră la dispoziţie , aşa că mă oprisem într-o doară şi priveam la un ţurţure enorm , agăţat ciudat de streaşina Primăriei . La bază se subţiase atât de tare încât era doar o chestiune de timp până ce avea să se desprindă . Lumea se scurgea tăcută pe alei şi bălţile păreau ochiuri de cer , tulburi şi fără fund . Eram însă mai mult preocupat de echilibrul fragil al sloiului şi de lumina care îl învăluia şi-l făcea să scânteieze , condamnându-l în acelaşi timp .Atunci m-a bătut pe umeri şi abia l-am recunoscut . Nu era prea schimbat ; părul însă îi era tuns mai scurt decât de obicei , ceea ce făcea ca faţa să pară mai alungită decât i-o ştiam . Sincer să fiu , pe de o parte m-am bucurat că l-am întîlnit iar pe de alta am simţit că nu e momentul potivit . Mi-ar fi plăcut doar să tac şi să ascult cum cad picăturile de apă . Era prea devreme pentru un păhărel şi prea târziu cafea , aşa că am intrat la bar şi am cerut doar câte un ceai verde . Vorbim destul de des amândoi , dar tot mai rar despre ce ni se întâmplă zilnic . …La ce bun …? Toate ziarele macină şi aşa criza pe toate părţile şi politica e atât de departe de noi încât mai niciodată nu găsim timp să vorbim despre ea.

Au adus ceaiul , de fapt nişte ceainice mari şi fierbinţi şi aburul tremura acum între noi ca o pânză veche şi zdrenţuită . Înăuntru era cald , lumina aluneca pe masa lungă dintre noi şi vorbeam despre Egipt. Pe amândoi ne preocupa perioada Amarna ; discutasem zile în şir despre răzvrătirea tânărului Amenhotep , viitorul Akhenaton , împotriva zeilor tradiţionali ai Egiptului şi drumul lui sinuos spre cultul zeului unic , Aton . Acum , prietenul meu scosese de undeva o reproducere a lui Nefertiti , soţia faraonului şi voia să-mi citească din poemul lui Akhenaton , compus pentru zeul lui .bust-of-nefertiti-egypte-new-empire-dalhem-museum-berlin1

Bust of Nefertiti – Egypte, New Empire – Dalhem museum, Berlin


Mi s-a părut ciudat , pentru că difuzoarele amorţiseră brusc şi vocea lui abia se auzeaîn micuţa încăpere . Dintr-o dată am avut senzaţia că masa dintre noi e mai lungă decât credeam , şi versurile începeau să se rotească în mine aşa cum ceaiul se rotea în ceaşcă . Priveam cu colţul ochilor la Nefertiti şi prietenul meu se îndepărta încetul cu încetul …mă străduiam să fiu atent dar vocea îi era din ce în ce mai slabă . Abia de-l auzeam…Acum el citea şi eu priveam neputincios în cană cum mierea începea , uşor ,să se descompună . Apoi se oprea şi îmi cerea câte o părere …mă uitam la buzele lui şi abia de pricepeam ce vrea să-mi spună dar nu puteam să văd decât lichidul tulbure şi fierbinte . Era din ce în ce mai cald şi masa era acum uriaşa ; abia de-l mai zăream la celălalt capăt . Se făcea parcă tot mai mic şi mai mic şi faţa lui prelungă era atât de departe că abia de o mai puteam zări . Doar crâmpeie de versuri mai ajungeau , târziu până la mine…şi ceaiul verde cu toată mierea , era din ce în ce mai amar .Şi Akhenaton se ruga Soarelui acum peste 3.000 de ani…

„Când te iveşti, oamenii trăiesc ,

Când apui , ei mor

Oamenii trăiesc prin tine ,

Atâta vreme cât ochii lor îţi privesc frumuseţea,

Până la apusul tău .

Orice lucru încetează

Cănd te odihneşti la apus .”

Apoi nu am mai auzit mare lucru…poate doar clinchetul linguriţei în ceaşcă . Masa era imensă …portetul lui Nefertiti nu se mai zărea şi imnul , pornit din cealaltă parte , se sfârşea până la mine. Ceasul se oprise …priveam doar neliniştit cum din ceainic curgea lichidul fierbinte ce părea că nu se mai termină , pe cand ultima zi a lui februarie se scurgea picătură cu picătură , odată cu apa topită din ţurţurele agăţat de streaşina Primăriei .

Publicitate

Written by Rusu Gigi

februarie 28, 2009 la 8:59 pm

Publicat în Jurnal subiectiv

Tagged with , , ,

%d blogeri au apreciat: