Rusugigi's Weblog

Just another Word Press.com weblog

Ucigasul perfect

gândesc adesea…oare , mai demult , apusurile erau chiar atât de lungi încât păreau să nu se mai termine şi zilele chiar alunecau una peste cealaltă într-un ritm pe care l-am pierdut undeva pe drum , sau poate că acum , privind pe furiş în urmă , o nostalgie pe care nu mi-o cunosc suficient de bine , îmi poleieşte amintirile , răscolind imagini pe care le credeam uitate ? De pilda , când îmi amintesc de voi , în mintea mea , zilele pe care mai pot să le surprind capătă nuanţe de sepia . Şi nu sînt zile întregi, ci numai frânturi . pe care în liniştea iernii de acum le combin ca într-un puzzle , şi umplu singur spaţiile goale ,încât până la urmă mi-e greu să mai ştiu cu siguranţă dacă totul s-a întâmplat în realitate chiar aşa cum memoria imi scoate la suprafaţă din trecut ca dintr-un iezer fără fund sau dacă nu cumva o lumină ghiduşă tulbură totul într-un amestec ce abia acum capătă sens . Uite , aseară am stat iarăşi de vorbă cu toţii . Aş fi vrut să spun de fapt…toată gaşca , dar acum umblăm mai mult în costume şi ne strigăm de ceva timp pe numele de familie , şi doar uneori , când  apărem în blue jeans şi în ochi ne mai luceşte lumina aceea de demult , doar atunci mai amintim de gaşca fără griji , fără trecut şi viitor , suspendată într-o buclă temporală , şi care uneori , pe neştiute , ne explodează iar în faţă . Am uitat…oricât m-aş strădui să ascund , am uitat o mulţime de amănunte …pe altele le-am forţat să intre în tipar şi mi-e teamă că am uitat lucruri cu adevărat relevante şi ţin minte doar crâmpeie fără rost , multe dintre ele , potrivite doar de dragul de a da mai bine . Uneori am impresia că de fapt , memoria e doar un ucigaş perfect . Un ucigaş de amintiri , fireşte . Şi pentru asta , îşi foloseşte toate talentele …ne farmecă , ne adoarme şi scoate la iveală numai ceea ce se potriveşte cu felul nostru de a pricepe trecerea aceea neîncetată a timpului , pe care o numim prea simplu , viaţă . De fapt ucide adevăratele amintiri deformându-le şi făcându-le de nerecunoscut. Începusem să vă povestesc aseară o întâmplare mai veche , dar lămpile electrice din pereţi păleau deja şi o ceaţă fără sens se strecura pe geamul deschis prea larg pentru un Ianuarie tulbure amuţindu-mă . Mi-e mai uşor să vă povestesc aici ; măcar pot să-mi ascund ochii în voie după cana de vin fierbinte şi să să nu mai răspund o vreme la întrebări pe care , de altfel , şi singur mi le pun . Veneam deci , de la Târgu Mureş acum câţiva ani cu trenul de noapte , când în compartimentul meu a intrat deodată un bărbat , care , atunci când m-a văzut a avut o reacţie de surprindere . Mă cunoştea , spunea şi era tare fericit că mă revede . Ce mai fac ? …Bine… i-am răspuns , numai că nu ştiam cine e . Nu se poate să nu-ţi aduci aminte de mine …mi-a zis…sînt Laurenţiu… Cum care ? …eram în clasa paralelă, nu se poate să nu-l ştiu , şi a început să-mi povestească câte şi mai câte întâmplări . Ceea ce mă punea în încurcătură era că deşi numele profesorilor sau ale colegilor coincideau , poveştile , la care şi eu luasem parte , nu erau cele pe care le ştiam , de parcă cineva se juca cu memoria mea amestecând detaliile într-atât încât deveneau de nerecunoscut. Oricât mă străduiam , tot nu reuşeam să-mi amintesc nimic din figura celui cu care vorbeam .Şi amintirile curgeau distorsionate de parcă ar fi fost ale altcuiva , străin mie şi chiar când mă pregăteam să –i spun că totul e o confuzie uriaşă , apărea câte un amănunt care mă făcea iar să mă îndoiesc . Mă credeţi sau nu , am vorbit toată noaptea cu acel Laurenţiu şi ne-am despărţit în Suceava dimineaţa fără să-mi amintesc nimic clar despre el . Mă gândeam aseară , în timp ce ultima melodie murea odată cu paloarea lămpilor aplecate alene peste noi , că aş putea la fel de bine să-l mai întâlnesc o dată şi să o iau de la capăt cu confuziile , de data asta amintindu-mi diferit atât anii de liceu cât şi acea întălnire din tren . Poate că de vină e , îmi spuneam . doar memoria mea , care ca un ucigaş perfect a sfărâmat adevăratele întămplări , amestecându-le şi înlocuindu-le cu altele numai de mine trăite şi numai de mine ştiute. ..sau poate e doar apusul ăsta prea scurt şi prea abrupt , căzut peste feţele noastre de acum mai lungi şi mai înstrăinate .

Written by Rusu Gigi

ianuarie 31, 2009 la 9:53 pm

%d blogeri au apreciat: